dcp100168 Posted August 1, 2011 Share Posted August 1, 2011 Pompierii gălăţeni au maşini vechi de zeci de aniLa Galaţi, pomperii aleargă la incendii cu autospeciale vechi, care nu pot depăşi viteza de 60 de kilometri pe oră. Maşinile fabricate în urmă cu peste 25 de ani sunt menţinute în funcţiune cu mari eforturi.Cea mai veche maşină din parcul auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) este o autoscară pentru lucrul la înălţime fabricată în România înainte înainte de Revoluţie.„Regina" unităţii, cum mai e numită, este folosită la stingerea incendiilor care izbucnesc la etaje superioare, precum şi la salvarea oamenilor prinşi în flăcări sau care încearcă să-şi ia zilele aruncându-se de la înălţime. Cu ajutorul acestei scări telescopice au fost salvate sute de vieţi. „Din păcate, odată cu trecerea timpului, maşina îşi face datoria mai degrabă şchiopătând. Motorul trage mai greu, nu ca pe vremuri, când prindea 90 de kilometri pe oră. Acum abia ajunge la 60. Dar aşa cum merge în brânci, pot să mă bazez pe ea şi nu mă lasă la nevoie", spune Cristinel Hardulea, care lucrează pe bătrâna autospecială de peste de şase ani. Totuşi Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt ISU Galaţi, avertizează: „Există riscul ca la o intervenţie să se blocheze scara şi să moară cineva". La fel ca şi alţi pompieri, Hardulea este şi mecanic auto. În fiecare zi face verificări şi schimbă piesele necesare, sperând că astfel îi va lungi viaţa.Din cele 36 de autospeciale din parcul auto al ISU, 26 au peste zece ani, depăşind termenul de exploatare al unei maşini de pompieri. Asta cauzează şi o diminuare a vitezei de intervenţie, care e de 18 minute în medie, şi nu de 12, cum ar fi normal.Maşinile, reparate încontinuu„Dorinţa noastră este să ajungem într-o secundă dacă s-ar putea ca să salvăm cât mai multe vieţi. Din păcate, există mereu riscul ca maşinile să se defecteze sau să nu poată urca pe o pantă. Stăm cu cheia şi şurubelniţa în mână pentru ca autovehiculele să fie în stare de intervenţie", a declarat Ion Pleşu, inspector şef al ISU Galaţi.Recent, Consiliul Judeţean din Galaţi, împreună cu acelea din judeţele învecinate, s-au asociat pentru a atrage un proiect european de achiziţionare a unor noi echipamente pentru intervenţie în situaţii de urgenţă.Astfel, ISU Galaţi va fi dotat cu şase autospeciale ultramoderne şi trei ambulanţe pentru intervenţia şi asistenţa medicală în situaţii de urgenţă şi dezastre majore. Deocamdată, nu este clar termenul în care vor fi procurate maşinile, întrucât urmează să fie organizată şi o licitaţie de achiziţie.adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 8, 2012 Author Share Posted March 8, 2012 ISU Galaţi - cu mâinile goale, în lupta cu focul* În dotare, o autoscară mecanică din anii 1950, numai bună de pus la expoziţie * Singura autoscara (pentru clădiri înalte) de serviciu este „în pioneze” * Anul trecut, 86 de misiuni de dislocare de mine fără exchipament adecvat * Costumele de pompieri bune şi la deszăpezire, şi la inundaţii, şi la incendii *Avem pretenţia să vină repede atunci când sunt solicitaţi, avem pretenţia să ne scoată din situaţii dificile, dar lucrează cu echipamente vechi de când lumea. „În toiul iernii, când cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au pornit înspre Tecuci ca să deszăpezească, nimeni nu a observat că, în plină iarnă, mergeau într-un camion acoperit cu o copertină, pe când afară temperatura era de minus 14-15 grade Celsius. Oare această unitate de protecţie civilă şi de salvare a oamenilor, în condiţii de extremă urgenţă, nu are o minimă dotare?”, întreabă Gh. Voicu din Tecuci.Deplasare cu camionulISU Galaţi este un serviciu public strategic de apărare a oamenilor - obiectivul principal fiind cel de prevenire şi de stingere a incendiilor. Teoretic, situaţiile extreme cum ar fi intervenţiile în urma unor calamităţi naturale - inundaţii, alunecări de teren, căderi masive de zăpadă, cutremure - sunt doar gestionate de ISU, însă în situaţiile de extremă urgenţă, salvatorii de la ISU sunt „inima” misiunilor de salvare. „În privinţa misiunii de deszăpezire, era normal să avem o maşină cu încălzire cu care oamenii noştri să fie transportaţi, dar neavând la îndemână alt mijloc de transport ne-am deplasat la Tecuci cu ce am avut. Oamenii trebuiau scoşi de sub nămeţi”, ne-a spus colonelul Vasile Balaban, adjunct şef al ISU Galaţi.Cât priveşte dotarea ISU Galaţi - exceptând aspectele care ţin de SMURD - interlocutorul nostru ne-a spus că autospecialele de stingerea a incendiilor sunt vechi şi departe, foarte departe de standardele europene de veac XXI. „Autospecialele de stingere a incendiilor cu care mergem în misiunile de noastre au o vârstă de peste 35 de ani. Cu o excepţie: autospeciala tip IVECO, cu o capacitate de 5.000 litri, pe care am achiziţionat-o acum patru ani în urmă. Însă raportându-ne la necesităţile municipiului Galaţi - un oraş modern cu clădiri înalte - nici autoscările mecanice nu corespund; una dintre ele este de prin anii 1950 şi, în curând, va fi donată Muzeului Pompierilor Români, iar o a doua autoscară mecanică este ˝în pioneze˝, deci nesigură pentru oamenii noştri care trebuie să salveze vieţi”, ne-a spus colonelul Vasile Balaban.Două motopompe de la belgieniÎntre puţinele dotări de care ISU Galaţi a beneficiat în ultimii se numără două motopompe care au fost donate de belgieni la inundaţiile din 2010 şi un generator de curent de la elveţieni. „Sperăm ca în acest an să primim şase sau şapte autospeciale de stingere a incendiilor şi astfel vom rezolva una dintre cele mai grave probleme privind dotarea ISU Galaţi”, a adăugat interlocutorul nostru.Dislocări de mine cu mâinile goaleTemeri sunt însă şi în privinţa acţiunilor pirotehnice. Numai anul trecut, ofiţerii şi subofiţerii de la ISU Galaţi au realizat 86 de misiuni de dislocare a unor mine rămase din vremea celui de-al II-lea Război Mondial, pe raza municipiului şi judeţului nostru. „Nu numai că nu avem cu ce acţiona, potrivit normelor europene, dar oamenii noştri nu au nici echipament de protecţie. În plus, echipamentul folosit la stingerea incendiilor nu este la fel de indicat şi la deszăpezire sau la inundaţii, unde e nevoie de costume din alte materiale, în funcţie de specificul misiunii”, spune colonelul Bălan. Cu toate acestea, pregătirea de excepţie a salvatorilor de la ISU a făcut ca misiunile lor din anii din urmă să fie îndeplinite fără pierderi omeneşti.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 10, 2013 Author Share Posted May 10, 2013 Pompierii gălăţeni lucrează cu maşini de epocă* Autospecialele ISU au aproape toate peste 30 de ani vechime * Deşi li s-au promis dotări, pompierii n-au mai primit o autospecială nouă din 2005 Oricine tresare la o ştire despre oameni care au rămas fără bunuri, fără case sau care şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor. Din nefericire, numărul incendiilor este foarte mare şi, chiar dacă pompierii intervin cu promptitudine, există cazuri în care tragediile nu pot fi evitate. Iar atunci, de cele mai multe ori, pompierii sunt acuzaţi că nu au ajuns la timp.În spatele acestei acuzaţii, uneori reale, se ascund însă foarte multe probleme cu care pompierii se confruntă şi pe care nimeni nu le cunoaşte. Promptitudinea lor depinde de maşinile cu care circulă şi de dotările pe care le au. La Galaţi, aceste dotări sunt la limita suportabilităţii. Acesta este şi motivul pentru care, potrivit bilanţului ISU pe 2012, timpul mediu de răspuns pe care l-au înregistrat pompierii la intervenţii a fost de 21,34 de minute, în creştere cu 29,21 la sută faţă de 2011.Pompierii se roagă să nu rămână în pană pe drumul spre incendiuAnul trecut, ISU Galaţi a intervenit la 263 de incendii în mediul urban şi la 248 de incendii în mediul rural. Fiecare incident a fost tratat cu mare seriozitate de pompieri, chiar dacă tehnica cu care lucrează datează de zeci de ani. Cea mai nouă maşină din dotarea ISU este din 2005. Este ultima achiziţie a inspectoratului, aflat în mare nevoie de autospeciale. Din păcate, însă, această maşină cu apă şi spumă destinată stingerii incendiilor poate fi considerată mezina tehnicii ISU Galaţi. Conform datelor furnizate de ISU, cea mai veche maşină din dotare este o autospecială din 1980. În acelaşi parc auto, vedem maşini care fac parte tot din generaţia anilor '80. Fie că vorbim de 1983, 1986 sau 1987, toate autospecialele au termenul de funcţionare depăşit. De fiecare dată când pleacă la o intervenţie, pompierii gălăţeni se roagă să reuşească să ajungă în timp util şi să nu rămână pe drum din cauza defecţiunilor tehnice. Parcul auto al ISU aşteaptă de ani de zile să fie înlocuit. Alte inspectorate ISU din ţară au fost dotate chiar şi de două ori în ultimii ani cu maşini mai noi, care să facă faţă cu brio la incendii. La noi, pompierii au primit doar promisiuni.Intervenţia promptă face diferenţa dintre viaţă şi moarteDin păcate, însă, ISU Galaţi face în continuare eforturi supraomeneşti să intervină la timp şi să evite tragedii. Conform bilanţului pe anul 2012, din cauza uzurii şi a vechimii, maşinile de pompieri s-au deplasat cu o viteză medie de 39,09 kilometri pe oră. De râsul curcilor, am spune, în condiţiile în care 50 de km pe oră este viteza maximă admisă în localitate. Durata medie a unei intervenţii a fost de 47,38 de minute, în creştere cu 24 la sută faţă de anul 2011.Intervenţia promptă poate salva vieţi. Asta în condiţiile în care şi pompierii au cu ce interveni. La Galaţi, datele statistice sunt grăitoare. Înnoirea parcului auto este vitală. Maşinile cu care pompierii încearcă să salveze vieţi nu doar că au depăşit termenul de funcţionare. Ele trec foarte des pe la service şi mănâncă foarte mulţi bani. Legea spune însă că doar dacă reparaţia unei autospeciale depăşeşte 80 la sută din valoarea ei, aceasta va fi scoasă din uz. Cazurile când se ajunge la astfel de sume sunt însă foarte rare. Dar, dacă s-ar fi luat în calcul banii cheltuiţi cu toate reparaţiile unei singure autospeciale, cu siguranţă că s-ar ajunge la sume de două ori mai mari decât valoarea ei.Chiar dacă nimeni nu declară asta în mod oficial, mai există un adevăr care ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Autospecialele ISU obţin cu greu inspecţia tehnică periodică pentru a circula pe drumurile publice. Avizul RAR este însă ultima grijă pentru pompierii gălăţeni, care nu au renunţat încă la luptă. Au primit promisiuni că vor avea şi maşini mai noi decât cele pe care le folosesc acum. Promisiunile însă nu salvează vieţi...700.000 de euro, diferenţa dintre viaţă şi moarteGalaţiul este un oraş cu foarte multe blocuri turn, chestiune care nu pare să le dea bătăi de cap celor care locuiesc în ele. Şi totuşi, pentru conducerea şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, intervenţiile la blocurile turn sunt un coşmar. De fiecare dată când aud de un incendiul la un astfel de bloc, pompierii gălăţeni se îngrozesc. Şi asta pentru că ştiu că dotările lor nu permit intervenţia în condiţii optime la un astfel de incident.Autoscara… piesă de muzeuPentru a interveni la un incendiu la un bloc turn, pompierii au nevoie de o autoscară. La inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi există o singură autoscară, pe care, fără a exagera, o putem considera piesă de muzeu. Datează din 1982, adică a împlinit anul acesta 31 de ani. Prea mulţi pentru un utilaj de care depind vieţi omeneşti.O altă problemă a autoscării este faptul că aceasta poate fi folosită doar până la înălţimea de 30 de metri, adică până la etajul şase al unui bloc turn. Dar, ca de fiecare dată, cu o condiţie. Să poată fi amplasată în condiţii normale, pe asfalt şi în jur să nu existe obstacole. Dar cum oraşul nostru, ca mai toate oraşele din România, este plin de stâlpi, cabluri şi alte asemenea, condiţiile normale au un alt înţeles. „Dacă ar trebui să intervenim la un incendiul pe strada Brăilei, la un bloc turn, situaţia ar fi destul de complicată. Din cauza cablurilor şi a liniei de troleu, autoscara poate fi amplasată în mijlocul străzii. În aceste condiţii, scade înălţimea până la care se poate înălţa”, ne-a explicat căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.Locatari în pericolÎn astfel de condiţii, autoscara ajunge doar până la etajul patru sau, în cel mai fericit caz, până la etajul cinci. Ceea ce înseamnă că în cazul unui incendiul la etajul nouă al unui bloc din Galaţi, flăcările nu ar putea fi stinse. Să nu uităm nici de locatari în astfel de condiţii. Din informaţiile pe care noi le deţinem, la ISU Galaţi nu există nici un sistem de salvare a persoanelor într-un astfel de caz. În aceste condiţii, nu ne rămâne decât speranţa că nu va izbucni niciodată un incendiu la blocurile turn.Diferenţa dintre viaţă şi moarte este de doar 700.000 de euro. Acesta este preţul pentru o autoscară second hand. Problema o poate rezolva Primăria Galaţi, care ar trebui să investească într-un astfel de utilaj, atât de necesar la noi în oraş. Până atunci însă, pompierii gălăţeni tresar în continuare ori de câte ori aud că trebuie să intervină la un incendiu într-un bloc turn.Bombele, cărate cu o maşină din 1979În dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi există o autospecială pirotehnică, destinată transportului de muniţie. Maşina, marca Mercedes, datează din 1979, servind patria de 34 de ani. Acesta este vehiculul cu care pompierii gălăţeni au cărat de curând 49 de proiectile, o bombă de aviaţie şi mai multe elemente de muniţie pentru a fi distruse la Poligonul „Râpa galbenă” de la Braniştea. În condiţiile în care maşina este foarte veche, drumurile sunt pline de gropi şi de obstacole, putem spune că fiecare transport efectuat este un real pericol pentru întreaga comunitate.Şi astfel de transporturi au loc o dată la două luni.Autospeciala îşi face în continuare datoria şi transportă muniţia descoperită în judeţul Galaţi către poligonul din Braniştea. Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă trăieşte cu speranţa că cineva va auzi până la urmă şi problemele de la Galaţi şi va lua măsurile care se impun. Până atunci însă toată lumea ridică din umeri şi îşi face treaba cu tehnica de pe vremea comuniştilor.viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 12, 2015 Author Share Posted May 12, 2015 Autospeciale noi pentru ISU GalaţiPatru dintre cele 156 de autospeciale de primă intervenţie şi comandă achiziţionate în cadrul programului de înnoire a parcului auto al M.A.I. demarat anul trecut, au ajuns la unitatea operativă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Noile Dacia Duster vor completa resursa tehnică existentă.În funcţie de nevoile existente, serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă din întreaga ţară le-au fost alocate între trei şi cinci autospeciale operative - Dacia Duster, fiind astfel completată resursa tehnică existentă. În acest program a fost vizat şi parcul auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.„Aceste patru autospeciale completează parcul auto din cadrul ISU Galaţi. Ele vor deservi structurile de intervenţie, asigurând accesul în zonele greu accesibile. Acestea erau necesare pentru a răspunde spectrului tot mai larg de intervenţii, la care este solicitat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi”, a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt I.S.U. Galaţi. Noile autovehicule alocate pompierilor gălăţeni beneficiază de dotări specifice şi vor asigura o mai bună coordonare a misiunilor operative în teren.Cu toate acestea, problemele sunt departe de a fi rezolvate. Pompierii gălăţeni au nevoie urgentă şi de o autoscară de salvare. În prezent, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi foloseşte la intervenţii o scară veche din 1972. Deşi este funcţională din punct de vedere tehnic, aceasta nu are capacităţi de intervenţie la clădirile înalte, cu peste cinci nivele. În condiţiile ideale de amplasare, vechea autoscară poate lucra până la etajul şase, dar din cauza reţelelor electrice aeriene, a copacilor sau a diverselor construcţii, în peste 80% din cazuri scara nu se poate amplasa corect, limitând înălţimea de lucru a autospecialei. De asemenea, ISU Galaţi încă mai foloseşte autospeciale cu apă şi spumă care se încadrează pentru casare, dar sunt menţinute în funcţiune cu mari eforturi. Acestea sunt folosite de pompieri la incendiile de vegetaţie din mediul rural, unde nu există reţele de alimentare cu apă.Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, creşterea gradului de securitate la nivelul comunităţii rămâne o prioritate, deziderat care poate fi asigurat doar prin eficientizarea acţiunilor de prevenire, dar şi de gestionare a situaţiilor de urgenţă printr-o reacţie promptă a echipajelor specializate formate din salvatori profesionişti şi tehnică modernă de intervenţie.adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 15, 2017 Author Share Posted February 15, 2017 Primăria se pregăteşte de... dezastre. 2,7 milioane de lei pentru o autospecială de salvare la înălţime Primăria Galaţi se pregăteşte de... dezastre, iar asta nu e deloc o glumă. Municipalitatea aşteaptă, până pe 13 martie, ofertele pentru achiziţia unei autospeciale pentru intervenţie şi salvare de la înălţime. Valoarea estimativă a contractului licitat este de 2.700.000 de lei, din fonduri bugetare, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Conform documentaţiei postate pe Serviciului Electronic de Achiziţii Publice, se doreşte "achiziţionarea unei autospeciale necesare pentru salvarea persoanelor de la înălţimi şi asigurarea pătrunderii rapide a forţelor de intervenţie în părţile superioare ale clădirilor înalte şi foarte înalte din municipiul Galaţi, când căile de acces devin impracticabile ca urmare a incendiilor de mari proporţii sau dezastrelor”. Pe lângă intervenţie şi salvare de la înălţime „pe timpul stingerii incendiilor, în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamităţi naturale", autospeciala va fi folosită "şi în cazul altor operaţiuni ce presupun lucrul la înălţime". "700.000 de euro, diferenţa dintre viaţă şi moarte" Aşa se intitula articolul publicat în ziarul "Viaţa liberă" în anul 2015, care relata cum pompierii gălăţeni au fost nevoiţi să intervină pe scara blocului pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament la etajul zece, în condiţiile în care misiunea ar fi fost mult mai uşoară pe exterior. Pentru că nu aveau o autoscară cu care să intervină cum ar trebuit, pompierii au fost nevoiţi să folosească măştile de oxigen, schimbând de mai multe ori rezervele de oxigen. Şi asta pentru că salvatorii sunt obligaţi să lucreze cu o autospecială veche din 1982 - veritabilă piesă de muzeu - care poate fi folosită doar până la înălţimea de 30 de metri, adică până la etajul şase al unui bloc turn, dar cu condiţia să poată fi amplasată pe asfalt, iar în jur să nu existe obstacole! Ar mai fi de spus că Primăria a făcut şi în 2015 o licitaţie de 2.300.000 de lei pentru o autospecială, dar fără succes. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted November 23, 2017 Author Share Posted November 23, 2017 Galaţiul va avea autospecială de salvare la înălţime Lansată în februarie 2017, licitaţia iniţiată de Primăria municipiului Galaţi pentru achiziţionarea unei autospeciale pentru intervenţie şi salvare de la înălţime s-a finalizat abia acum, în noiembrie. Dacă vi se pare că a trecut prea mult timp, aflaţi că şi în 2015 Primăria a încercat să cumpere o asemenea autospecială, dar licitaţia a eşuat. "700.000 de euro, diferenţa dintre viaţă şi moarte", aşa se intitula articolul, publicat în ziarul "Viaţa liberă" în 2015, care relata cum pompierii gălăţeni au fost nevoiţi să intervină pe scara blocului pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament la etajul zece, în condiţiile în care misiunea ar fi fost mult mai uşoară pe exterior. Pentru că nu aveau o autoscară cu care să intervină aşa cum ar trebuit, pompierii au fost nevoiţi să folosească măştile, schimbând de mai multe ori rezervele de oxigen. Şi asta pentru că salvatorii erau obligaţi să lucreze cu o autospecială veche din 1982 - veritabilă piesă de muzeu - care putea fi folosită doar până la înălţimea de 30 de metri, adică până la etajul şase al unui bloc turn, dar cu condiţia să poată fi amplasată pe asfalt, iar în jur să nu existe obstacole! Mai mult, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) nu avea în dotare, pe vremea aceea, nici echipamente de evacuare a persoanelor, acestea fiind scoase tot pe scări. Mai grav este faptul că, după incendiul din Bariera Traian, autoscara a plecat la reparat, dar nu s-a mai întors. Şi asta pentru că, din cauza vechimii, a fost casată. Vestea bună este că ArcellorMittal are o astfel de autospecială, aşa că ISU o împrumută pe aceasta în caz de nevoie. Vestea şi mai bună este că, după nouă luni, licitaţia pentru achiziţia unui asemenea utilaj, complet echipat, s-a încheiat cu succes. Este vorba conform caietului de sarcini, despre o autospecială necesară „pentru salvarea persoanelor de la înălţimi şi asigurarea pătrunderii rapide a forţelor de intervenţie în părţile superioare ale clădirilor înalte şi foarte înalte din municipiul Galaţi, când căile de acces devin impracticabile ca urmare a incendiilor de mari proporţii sau dezastrelor”. Pe lângă intervenţie şi salvare de la înălţime „pe timpul stingerii incendiilor, în cazul producerii unor accidente tehnologice, dezastre sau calamităţi naturale", autospeciala va fi folosită "şi în cazul altor operaţiuni ce presupun lucrul la înălţime". Contestaţiile au întârziat atribuirea Deşi când e vorba de viaţă şi de moarte preţul contează mai puţin, aflaţi că valoarea totala finală a contractului este de 2.388.750 de lei fără TVA, în condiţiile în care valoarea estimată a fost de 2.700.000 de lei fără TVA. Procedura a durat atât de mult pentru că la licitaţie au participat doi ofertanţi, rezultatul iniţial a fost contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), iar împotriva deciziei CNSC a fost înaintată o plângere către Curtea de Apel Galaţi. În cele din urmă, câştigător al licitaţiei şi furnizor al autospecialei a fost desemnat SC Grădinariu Import Export SRL. Până când va ajunge însă autoscara cumpărată de autorităţile locale, ISU Galaţi va mai primi o autospecială de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Anunţul a fost făcut chiar de dr. Raed Arafat, ministru secretar de stat în cadrul MAI, care a explicat că autoscara a fost deja achiziţionată şi va ajunge în oraşul nostru până la finalul lunii decembrie. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 27, 2019 Author Share Posted February 27, 2019 Autospecială modernă pentru intervenții la înălțime Primăria municipiului Galați a achiziționat o autospecială modernă, de peste 2,8 milioane de lei, pentru intervenții la înălțime, ce urmează a fi folosită pentru salvarea de vieți omenești de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”General Eremia Grigorescu” al Județului Galați. Este vorba despre o autospecială a cărei scară se poate ridica la aproximativ 40 de metri, asigurând astfel accesul rapid al pompierilor la etajele superioare ale blocurilor și clădirilor, în situații de urgență. Autospeciala poate susține, cu scara întinsă la maximum, o greutate de aproximativ 300 de kilograme. Autospeciala a fost prezentată oficial astăzi la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”General Eremia Grigorescu” al Județului Galați, în prezența primarului municipiului Galați, Ionuț Florin Pucheanu, și a reprezentanților ISU Galați, ocazie cu care au fost efectuate exerciții demonstrative. Ionuț Florin Pucheanu, primarul municipiului Galați: ”Avem o colaborare foarte bună cu ISU Galați și, personal, am mereu în atenție activitatea pompierilor și misiunile pe care le desfășoară pentru salvarea de vieți omenești. Mă bucur că am reușit să facem această achiziție de care orașul nostru are atâta nevoie. Eu sper ca pompierii să nu o folosească niciodată, să fie mai mult de decor aici, să o folosească doar cu ocazia Porților Deschise, să o vadă copiii, iar nimeni să nu aibă nevoie de salvarea de la înălțime”. Autospeciala a fost achiziționată exclusiv cu bani de la bugetul local și a costat 2.842.612,50 lei cu T.V.A. Primăria municipiului Galați Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 2, 2020 Author Share Posted September 2, 2020 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost dotat cu o autospecială nouă pentru intervenţii pirotehnice Este vorba de un autovehicul special echipat pentru transportul muniţiei, precum şi de toate accesoriile necesare pentru a realiza astfel de intervenţii. Valoarea totală a investiţiei este de 268.000 de lei, fonduri alocate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. “Vechea maşină cu care se transporta materialul explozibil a fost fabricată acum aproape jumătate de secol. De aceea, am decis să venim în sprijinul specialiştilor de la ISU Galaţi şi am achiziţionat din fonduri proprii o autospecială pentru transportul proiectilelor neexplodate către zona de detonare. Autovehiculul are toate dotările de care este nevoie pentru realizarea misiunilor de acest gen, iar echipajul este dotat cu toate accesoriile necesare pentru desfăşurarea intervenţiilor în condiţii de siguranţă. Mai mult, noua autospecială poate fi folosită şi pentru alt gen de misiuni, cum ar fi distrugerea podurilor de gheaţă sau tractarea unui vehicul şenilat”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. Bena autospecialei este căptuşită la interior cu panouri din oţel, iar între benă şi şasiu există blindaj de oţel. Autospecială este dotată cu un troliu, care are o capacitate de ridicare de minimum 500 de kilograme. Echipajul a fost dotat cu veste şi căşti de protecţie balistică, pătură antischijă, lanterne cu utilizare în mediul gazos şi combinezoane speciale pentru intervenţie. Vechea autospecială era fabricată în 1976 şi a intrat în dotarea ISU Galaţi în 1994, fiind donată de către statul german. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now