Jump to content

Recommended Posts

Posted

Ţiganii şi-au făcut tribunal la Galaţi

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor Florin Cioabă, spune că tribunale ale romilor similare celui de la Sibiu au fost deschise în mai multe judeţe, iar cel de la Sibiu, unde au avut loc peste 60 de procese, va avea un rol similar unei Curţi de Apel pentru cei nemulţumiţi de tribunale

Dorin Cioabă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că intenţionează deschiderea de tribunale ale romilor, precum cel de la Sibiu, în întreaga ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Vom face astfel de tribunale în toată ţara, bineînţeles, în judeţele în care există comunităţi semnificative de romi. Există deja la Vâlcea, Bucureşti, Ilfov, Argeş, Călăraşi şi Galaţi", a afirmat Dorin Cioabă.

El a explicat că la aceste tribunale ale romilor îşi vor desfăşura activitatea membri ai staborurilor locale, "oameni înţelepţi, acceptaţi şi respectaţi de comunitate, care nu trebuie să aibă studii juridice, ci doar o foarte mare experienţă de viaţă".

Potrivit lui Dorin Cioabă, mulţi dintre romi au înţeles că tradiţionalul stabor nu se mai poate reuni în stradă, ca până acum, şi este nevoie de condiţii civilizate de desfăşurare a "judecăţilor".

Dorin Cioabă a precizat că de la deschiderea tribunalului romilor de la Sibiu au avut loc peste 60 de procese, majoritatea vizând "abateri disciplinare de la viaţa şi tradiţiile romilor". "Acest tribunal nu s-a substituit niciodată unei instanţe penale. La tribunalul romilor de la Sibiu s-au judecat, în principal, abateri disciplinare de la viaţa şi tradiţiile romilor - divorţuri, ruperi de logodnă -, dar şi conflicte de afaceri între romi, împrumuturi şi diferite jigniri pe care şi le-au adus unii altora", a declarat Dorin Cioabă, care este preşedintele tribunalului romilor de la Sibiu.

Dorin Cioabă a spus că, odată cu deschiderea de noi instanţe ale romilor în ţară, tribunalul de la Sibiu va deveni o instanţă superioară, cu atribuţii similare unei Curţi de Apel, "chiar dacă nu o putem numi Curte de Apel". "Va fi o instanţă superioară. Tribunalul romilor de la Sibiu va fi degrevat de toată munca ce se depunea până acum. Tribunalul nu se desfiinţează, dar aici vor putea veni cei care nu-şi găsesc dreptatea la tribunalele locale sau consideră că crisinitorii (judecătorii - n.r.) de acolo ar putea să favorizeze una dintre părţi", a afirmat Dorin Cioabă.

Primul tribunal al romilor din România, cel de la Sibiu, a fost deschis în februarie 2011, într-o clădire special construită în acest sens în apropierea locuinţei familiei Cioabă.

Posted

Astia sub nicio forma nu vor sa se integreze: nu vor la scoala, fura pentru ca asta face parte din traditie, se puiesc de la 10 ani pentru ca asa le cere religia, taxe si impozite nu platesc pentru ca "nu e prosti" etc si nu se judeca decat intre ei. La o instanta a statului le pute.

Dar cand e vorba de stat cu mana intinsa sunt primii ca trebuie "sa manance si gura lor ceva".

Sa speram ca singura pedeapsa care si-o vor da, la judecata lor, sa fie lapidarea ca doar inca se mai aplica prin India si Pakistan si asa si-ar manifesta si ei devotamentul fata de de valorile acceptate de mareata natiune tiganeasca.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.