Mănăstirea Adam - mărturii despre trecut

[dcp100168]

Biserica lui Adam Movilă aşeaptă fonduri de şase ani

* Vestigiile bisericii lui Adam Movilă, sfinţită în 1652, au fost descoperite în 2006 * De atunci, nu s-a făcut nimic, iar situl se deteriorează pe zi ce trece

Situl arheologic de la Mănăstirea „Adam”, comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi, aşteaptă din anul 2006 să intre într-un program de restaurare şi conservare. Atunci, o echipă de constructori - săpând în preajma aşezării monahale de la Adam pentru a construi câteva chilii - a descoperit în inima pământului temelia fostei ctitorii a lui Adam Movilă. „Ne-am bucurat că am găsit urme ale acestei aşezări mănăstireşti, fapt care a înlăturat ideea că Mănăstirea lui Adam Movilă este o legendă. Ctitoria căpitanului Adam, care a dat şi numele aşezării, a fost şi este realitate, la fel ca şi ctitorul ei şi a fost zidită şi sfinţită în 14 octombrie 1652”, ne-a zis maica Anastasia Cimbru, stareţa de la Mănăstirea „Adam”.

Mare a fost entuziasmul autorităţilor în 2006, când au fost decopertate zidurile vechii aşezări monahale ridicată de căpitanul Adam Movilă la mijlocul veacului XVII. Locaşul a fost doborât la cutremurul din 1802. Actuala biserică a Mănăstirii „Adam” a fost ridicată la 1813 şi restaurată, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, în anii din urmă.

„Cunoaştem situaţia Sitului de la Adam şi în prezent lucrăm la elaborarea documentaţiei pentru clasarea monumentului”, ne-a spus Marius Mitrof, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi.

Dincolo de avize, de documentaţii şi de formalităţi care tărăgănează de şase ani, un lucru este evident. Situl se deteriorează pe zi ce trece şi autorităţile locale, judeţene şi naţionale trebuie să mişte ceva. Altfel pierdem şi această dovadă materială despre istoria noastră, despre care până în 2006 se presupunea că este o legendă.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Mănăstirea Adam - mărturii despre trecut

Biserica Mănăstirii "Adam" din comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi, este una dintre vechile aşezări monahale ce ne-a păzit, ne-a luminat, ne-a trezit la credinţă prin veacuri, iar astăzi ne oferă mărturii despre trecut. Situată pe Dealul "Apărătura", cel mai înalt deal din codrii de la Adam, mănăstirea are hramurile Adormirea Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii. Actuala biserică a fost zidită între anii 1802 şi 1813 şi restaurată din temelii după 2000, dar istoria sa este mult mai veche. Începe cu dragostea unui călugăr venit aici din Răsărit, prin anul 1559, când a adus cu el Icoana Maicii Domnului - Făcătoare de Minuni.

Biserica din bârne de lemn

Icoana a fost întâi adăpostită, în a doua parte a veacului al XVI-lea, de o biserică din bârne de lemn cu hramul Tuturor Sfinţilor care, mai târziu, avea să fie mistuită într-un incendiu. Atunci a rămas doar Icoana Maicii Domnului de la Adam, care a fost descoperită în scorbura unui copac. Aşa a fost înregistrată în memoria colectivă a locului una dintre răsunătoarele minuni ale Maicii de la Adam.

Biserica din livadă

Până în anul 2009, când s-au realizat săpături pentru executarea unor chilii în curtea Mănăstiri Adam, se vorbea despre o presupusă biserică a căpitanului Adam Movilă. După această dată, tradiţia a devenit certitudine. În vara lui 2009, sub rădăcinile copacilor din mica livadă a Mănăstirii Adam au fost scoase la iveală zidurile istoricei biserici înălţate la anul 1652, în vremea domnilor Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, de însuşi căpitanul Adam Movilă. A fost sfinţită la 14 octombrie 1652, pe când era la cârma Episcopiei Romanului vlădica Anastasie. Mai târziu a fiinţat aici o şcoală de spiritualitate bizantină, dar şi un atelier, înfiinţat la 1850. Mănăstirea Adam era până la mijlocul veacului al XX-lea cea mai puternică vatră de cultură şi credinţă din sudul Moldovei. Avea (are şi astăzi) Schitul „Zimbru” şi mai ales rugăciunile din cer şi de pe pământ ale Maicii Domnului, dar şi ale Sfântului nostru Rafail de la Agapia Veche, născut la Bursucani, ţinut de poveste aflat în vecinătatea Mănăstirii Adam.

Actuala biserică s-a zidit în 1802

Arhivele ne spun că edificiul lui Adam Movilă s-a dărâmat la începutul veacului al XIX-lea, la cutremurul din 1802, fapt ce a determinat comunitatea de la Adam să înceapă ridicarea actualei biserici, care a durat până în 1813. Zidită în stil bizantin de început de veac XIX, edificiul este în formă de treflă, cu o turlă pe naos. Nu este somptuoasă, este smerită şi mult prea discretă ca zidire. Are însă la liturghiile şi privegherile de peste an un Duh aparte de sfinţenie, de înălţare.
Prin ani, Mănăstirea Adam a avut perioade mai bune şi mai grele, de decadenţă şi înălţare. În 1820 a devenit obşte de maici, iar în 1864 a cunoscut secularizarea, când a rămas fără averile pământeşti. Momente de restrişte au fost şi la cutremurul din 1940 şi în vremea ateistă de după 1959, când Mănăstirea „Adam” a devenit cooperativa „Tractorul roşu”!
O pagină de istorie nouă a început după 2001, când cu binecuvântarea ÎPS Casian al Dunării de Jos, edificiul a devenit mănăstire de maici, stareţă fiind maica Anastasia Cimbru, care, alături de mica obşte de 11 maici, în ultimii ani a refăcut din cenuşa istoriei vatra de cultură şi credinţă de la Adam. A fost restaurat zidul vechi, a fost pusă în valoare catapeteasma, iar frumoasa pictură a fost restaurată de Cristian Condurache din Vaslui, acelaşi care a refăcut haina bizantină a frumoasei noastre Catedrale Episcopale, dar şi pictura exterioară de la Mănăstirea Voroneţ, bisericile Pătrăuţi şi Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi.
În anul Domnului 2013, obştea monahală de la Adam încă speră ca autorităţile de la Drăguşeni să găsească o soluţie pentru conservarea sitului arheologic din veacul al XVII-lea, descoperit în 2009.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Hramul mănăstirii gălăţene Adam

În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 2013, Mănăstirea Adam din Eparhia Dunării de jos își serbează hramul.
Situată  în satul Adam, comuna Drăguşeni, pe un deal care domină întreaga localitate, Mănăstirea Adam este una dintre cele mai importante sihăstrii vechi, din întreaga zonă de sud a Moldovei. Accesul spre mănăstire se poate face fie din drumul naţional DN 26 Galaţi – Bârlad, între localităţile Bursucani şi Bălăbăneşti, fie din drumul judeţean DJ 251A Tecuci – Tg. Bujor, prin localitatea Fundeanu.
Tradiţia locală, neconfirmată istoric, afirmă că prima aşezare monastică a fost întemeiată în părţile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit. Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Documentele istorice unanim recunoscute afirmă, însă, că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica fiind sfinţită la 14 octombrie 1652, potrivit edj.ro
La 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai. Mai târziu, la 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă scrie domnitorului Teodor Calimach că, după ample lucrări de refacere, hotărăşte să închine această mănăstire Mitropoliei de la Iaşi, deoarece părinţii din Sinai nu o considerau trebuincioasă. Domnitorul va întări această închinare printr-un document din 12 august 1759.
În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. După 1820 mănăstirea este transformată în mănăstire de maici. La 1826, din motive neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, jud. Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam, dar în 1835 se revine asupra acestei decizii, Adam-ul rămânând mai departe mănăstire de maici. După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Al. I. Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori, numărul vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148.
La 1864 mănăstirea este deposedată de averile sale, rămânând cu mici suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente. Statul se obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar viaţa de obşte este practic desfiinţată, maicile fiind nevoite să se întreţină singure.
Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 1869, precum şi la cel din 1940, când i s-au prăbuşit turla şi clopotniţa. După  realizarea lucrărilor de consolidare, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Episcopul Huşilor, Grigore Leu, la 15 august 1946.
Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante centre monahale din întreaga ţară în secolele XIX şi XX, la 1943, de exemplu, vieţuind aici 152 de maici şi surori, având 10 preoţi şi 12 cântăreţi. Pe lângă mănăstire funcţiona, încă din secolul al XVII-lea, o şcoală românească. În 1918 este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă. Atelierele de covoare şi ţesături ale mănăstirii, înfiinţate în 1850, erau vestite în epocă, ele devenind, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul”. Între 1860 şi 1885, mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, care funcţiona în apropiere, mutat apoi la Socola, în Iaşi.
Desfiinţată  la 1960, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos şi funcţionează cu obşte de călugări între 1991 - 2001, când redevine mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti.
Rolul spiritual al mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă  mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni”. Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta”, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie.
De Mănăstirea Adam este legat şi numele Sfântului  Rafail de la Agapia Veche, recent canonizat, născut în jurul anului 1560, în localitatea Bursucani, situată în imediata apropiere a mănăstirii. Sfântul Rafail a deprins de la călugării răspândiţi prin codrii Adamului primele noţiuni ale credinţei ortodoxe şi dorul după viaţa sihăstrească. Conform tradiţiei, ucenici ai sfântului au ridicat în satul de obârşie al acestuia, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Schitul Zimbru, care a existat până la 1940, dependent de lavra de la Adam.
Descriere: Arhitectural, biserica este în plan treflat, cu abside poligonale la exterior şi semirotunde la interior. Pereţii sunt groşi, de circa 1,5 m. Pe latura vestică, biserica este susţinută de doi contraforţi. Altarul are o boltire în semicalotă, terminată cu un arc lat şi adăugit. Naosul este boltit, iar câteva arce încadrează absidele înguste. Naosul este despărţit de pronaos printr-un arc în semicilindru. Pronaosul este boltit, cu câte o fereastră la nord şi la sud, iar pridvorul este închis, cu acces dinspre sud. Pictura, realizată în ulei şi tempera, a fost restaurată în anii 2006-2007, împreună cu catapeteasma, de mare valoare artistică, ce datează din secolul al XVIII-lea. Cea mai veche pisanie cunoscută a bisericii datează din 1869 şi menţionează: „În zilele prea înălţatului Domn Carol I, 1869 octombrie 20, cu ajutorul Celui Prea Înalt şi al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au pus în reparaţie această biserică“.

basilica.ro

[dcp100168]

Mânăstirea Adam

Istoria Mânăstirii Adam se confundă cu istoria „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni”, de la această mănăstire, „Sfânta”, cum îi spun localnicii acestei icoane făcătoare de minuni. Tradiţia spune că icoana a fost adusă la mijlocul secolului XVI, de către un călugăr din Răsărit. Acesta a încredinţat-o unui cioban din părţile Adamului, care, pe la 1559, a ridicat „în condrii Ghenghii“ un schit din lemn cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Potrivit documentelor istorice, mânăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, în timpul domnitorilor Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, la mijlocul secolului al XVII-lea. Biserica a fost sfinţită la 14 octombrie 1652.

În 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai. Mai târziu, pe 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă îi scrie domnitorului Teodor Calimach că, după ample lucrări de refacere, hotărăşte să închine această mânăstire Mitropoliei de la Iaşi.

În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. După 1820 mănăstirea este transformată în mănăstire de maici.

Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante centre monahale din ţară în secolele XIX şi XX. În 1943, aici vieţuiau 152 de maici şi surori. Pe lângă mănăstire funcţiona, încă din secolul al XVII-lea, o şcoală românească. În 1918 este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă. Atelierele de covoare şi ţesături ale mănăstirii, înfiinţate în 1850, erau vestite în epocă, ele devenind, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul”. Între anii 1860 şi 1885, mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, care funcţiona în apropierea mânăstirii, mutat apoi la Socola, în Iaşi.

Desfiinţată  la 1960, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos şi funcţionează cu obşte de călugări între 1991 și 2001, după care redevine mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii.

Rolul spiritual al Mânăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă  mărime. Foarte puține mânăstiri s-au bucurat, ca Mânăstirea Adam, de o atât de mare căutare şi prețuire din partea credincioșilor, aceasta datorându-se prezenței la Adam a „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni”. Evlavia credincioşilor față de această icoană, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie.

De Mănăstirea Adam este legat şi numele Sfântului  Rafail de la Agapia Veche, recent canonizat, născut în jurul anului 1560, în localitatea Bursucani, situată în imediata apropiere a mănăstirii. Sfântul Rafail a deprins de la călugării răspândiţi prin codrii Adamului primele noţiuni ale credinţei ortodoxe şi dorul după viaţa sihăstrească. Conform tradiţiei, ucenici ai sfântului au ridicat în satul de obârşie al acestuia, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Schitul Zimbru, care a existat până la 1940, dependent de lavra de la Adam.

presadegalati.ro

[dcp100168]

Cum au făcut comuniştii "Tractorul roşu" în Mănăstirea Adam

* Lăcaşul, cu o istorie de peste patru secole, adăposteşte o icoană făcătoare de minuni adusă la noi din Orientul Mijlociu * Nici secularizarea, nici comunismul n-au putut umbri lumina acestui loc * Vii ca la o biserică mică, dar pleci ca şi când te-ai fi închinat într-o catedrală

La intrarea în Mănăstirea Adam, nu-ţi cere nimeni să-ţi goleşti buzunarele. Nu scrie nicăieri că trebuie să-ţi abandonezi la poartă gândurile sau obiceiurile pentru ca maicile să-ţi permită să pui piciorul în curtea aşezământului monahal. Şi cu toate că eşti liber să fii, în continuare, exact aşa cum eşti, atunci când păşeşti dincolo de poarta mănăstirii, lumea din care ai venit rămâne afară.
După o vreme, după ce îţi vei fi făcut din nou curaj să ieşi spre sat, lumea noastră mare şi complicată va fi tot acolo unde ai lăsat-o, dincolo de poartă, aşteptându-te. Sunt, însă, şanse destul de bune ca în timpul petrecut în mănăstire, nici fricile, nici necazurile împovărătoare, nici vinile şi nici meschinăriile sufleteşti să nu te poată ajunge. În timpul petrecut în preajma icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi în preajma monahiilor care slujesc aici poţi să înveţi să priveşti viaţa altfel. Pentru sufletul pelerinului, casa din deal a Maicii Domnului - Mănăstirea Adam - rămâne un tărâm al tinereţii fără bătrâneţe.

Cuminţenia pământului de pe platoul "Apărăturii"

Ca să urci până la mănăstirea clădită pe dâmb - în afara cazului în care călătoreşti pe jos - trebuie să te hurducăi cale de vreun sfert de ceas, în maşină sau căruţă, pe un drum comunal acoperit cu asfalt ciuruit. Urci din câmp, pe platoul cunoscut odată ca "Apărătura". Treci prin pădure şi intri, apoi, pe şoseaua îngustă care taie printre gospodării cu aer bucolic. Casele ţărăneşti vechi, cu pereţi uşor diformi, din chirpici, cu ferestre colorate în albastru, roşu sau alb, sunt la o aruncătură de băţ, pe ambele părţi ale drumului. Se vede porumbul aproape copt, cultivat pe limbi pe pământ, prin spatele caselor. Pasc şi cai prin iarbă înaltă, prin unele curţi. Pisici dorm sau se spală, pe la porţi. E zgomot de orătănii, umbră şi miros de iarbă udă. Oameni mai deloc, pe aici, pe la ora 11.00 ziua, când soarele abia a prins putere să ardă. Or fi pe la câmp ori cine ştie pe unde, numai în bătătură nu.
Jos, la poalele dealului pe care l-am urcat, lăsăm în urmă ce-a mai rămas din codrii Hobanei - odată atotstăpânitori peste aceste meleaguri. Poarta albă a mânăstirii se vede deja. E linişte şi prin faţa bisericii şi pe la chilii. Maicile şi-au rostuit demult timpul, iar acum trudesc fiecare după cum i s-a dat ascultarea. Pentru că toate zece lucrează împreună, pentru un singur scop, timpul are încă răbdare aici, iar roadele muncii temeinice de ani nu se spulberă cu una, cu două.
Istoria n-a fost deloc blândă cu sfântul lăcaş, prădat în mai multe rânduri şi transformat de comunişti în cooperativă agricolă. Perioadelor de înflorire le-au urmat, adesea, urgii. Peste toate, însă, cred maicile, nici în cele mai negre nopţi ale istoriei, Maica Domnului n-a abandonat acest loc, iar răutatea n-a putut prinde rădăcini în dâmbul de la Adam.
Acum, locul a redevenit ceea ce trebuie să-i fi fost menit să fie, de la începuturi: vatră monahală, iar pentru mireni, loc de pelerinaj şi închinare.

Arhitectura mânăstirii de astăzi

Detaliile tehnice sunt, fără îndoială, importante pentru că dau autenticitate locului şi felului în care s-a clădit aici. Şi mai important, este, însă, faptul că din prima clipă în care ajungi aici simţi pacea din jur. Arhitectonic, biserica clădită între anii 1802-1813 este pe plan triconic, cu absidele laterale realizate în grosimea zidurilor de 1,20 metri, cu evidenţieri din linia pereţilor de sud şi de nord.
Are două turle: Pantocrator şi încă una, mai înaltă, dezvoltată din pronaos. Noi, pelerinii, intrăm pe uşa situată în latura de sud, adică pe cea pe care o vedem intrând pe poarta mânăstirii. Frumuseţea este cu atât mai evidentă la interior. Iluminarea prin ferestrele mai generoase sau mai înguste pune în evidenţă pictura. Curăţenia este, bineînţeles, absolută, iar în stânga icoanei praznicului zilei este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. «Bijuteria» ortodoxiei noastre, cum îi spun maicile. În spatele bisericii, în partea de nord a mânăstirii, sunt chiliile şi trapeza. Două clădiri reabilitate, care arată impecabil.

Comuniştii puneau gunoiul peste mormintele maicilor

Din păcate, pe lângă toate frământările istorice, mânăstirea nu avea cum să scape de pecinginea comunismului, care a semănat disperare în toată partea noastră de lume. În 1959, îşi amintesc monahiile, cea din urmă stareţă de dinaintea comunismului, maica Valentina Cosma, a fost înştiinţată printr-un bilet că este strămutată la oraş. I se scrie să fie gata de plecare în orice clipă, din cauză că oamenii partidului n-au timp să aştepte. Nici măcar un minut, nici măcar pentru o femeie care putea purta crucea administrării unei aşezământ monahal. Ura multora dintre oamenii locului şi urâţenia unui trai fără nimic sfânt au năvălit şi aici, iar din 1959 până la Revoluţie, în loc de mănăstire, pe dâmbul "Apărăturii" a funcţionat cooperativa "Tractorul roşu".
Nici ura, nici prostia, nici lăcomia n-au reuşit, însă, să schimbe natura locului. Icoana care i-a ţinut pe moldoveni împreună vreme de secole şi-a reluat locul. Când s-au întors aici oamenii bisericii, în 1991, sub coordonarea ÎPS Casian Crăciun, biserica era dărăpănată. Chiliile, dărâmate până la temelie. Peste cimitirul maicilor era o groapă de gunoi.
Munca s-a reluat. Iniţial a fost mănăstire de călugări, apoi a fost transformată în aşezământ de maici. Încă de la început, ca şi acum, fiecare maică, după puterile ei, sapă, vopseşte, construieşte, cultivă, găteşte, curăţă şi câte şi mai câte.

Icoana care i-a ţinut pe moldoveni împreună

Maicile spun că expresia „părţile răsărite” - locurile de unde călugărul din legendă a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - se referă, de fapt, la Orientul Mijlociu. Dacă ar fi să ţinem cont de evidenţele istorice, cel mai probabil din Siria, ţară cu o însemnată comunitate ortodoxă la vremea aceea. Monahiile mai spun, frumos, că Maica Domnului a vrut să vină atunci la mijlocul Moldovei, ţară greu încercată de invazii.
Icoana „a fugit” din faţa otomanilor din Orientul Mijlociu, dar a venit să îi adune laolaltă pe oamenii pe care turcul încerca să-i risipească aici. Când ţara se pregătea de război, totul se pârjolea, ca invadatorii să nu se poată hrăni din munca norodului. Şi după pârjol, după război, după ce moartea îşi tăia drum prin Moldova, în jurul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului se adunau, acasă, oamenii locurilor acestora.

viata-libera.ro