Biserica romano-catolică

[dcp100168]

Biserica romano-catolică

Biserica romano-catolică, cu hramul Ioan Botezătorul, a fost construită în anul 1844 şi extinsă în 1873. Are o lungime de 32 m, o lăţime de 16,65 m şi este realizată în stil romanic, având trei nave, două laterale şi una centrală, despărţite între ele prin şase coloane corintice. În interior, altarul este realizat din marmură colorată. În spatele Sfintei Mese se află statuia Domnului Iisus răstignit pe cruce şi un monumental tablou ce îl reprezintă pe Ioan Botezătorul. Acest tablou este semnat de către pictorul Pascuale Sarulo şi este datat 1877.

Din marmură sunt şi cele două altare laterale. În cel din stânga se  află statuia Inimii Preasfinte a Mântuitorului şi este donaţia doamnei Elisa Garbolini, iar în cel din dreapta, statuia Fecioarei Maria, donaţie a lui Giovani Hoerdini.

În partea de nord a navei laterale se găsesc statuile Pieta şi Sf. Francisc din Assisi, iar în partea de sud, se găsesc statuile Sf. Iosif şi Sf. Anton de Padova.

În curte, pe de o parte şi alta a intrării, se află monumentele Sf. Francisc din Assisi şi Sf. Anton de Padova.

Monumentul Sf. Francisc (întemeietorul Ordinului franciscan) a fost ridicat la 3 octombrie 1926 de către credincioşii catolici din Galaţi, cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la decesul Sfântului, în orăşelul lui natal, Assisi, din ţinutul Umbria, Italia.

Francisc din Assisi (1181-1226) era fiul unui bogat negustor de stofe. S-a făcut de tânar remarcat prin grija purtată nevoiaşilor şi leproşilor. Într-o zi, a auzit o voce care părea să vină dinspre bisericuţa aproape părăsită, San Domino, din Assisi: „Mergi şi-mi repară lăcaşul, care vezi că stă să cadă”. Materialele de construcţie au fost plătite cu banii obţinuţi din vânzarea materialelor, acest lucru stârnind un mare conflict în familie, care nu s-a stins până când Francisc nu a renunţat la partea sa de moştenire, inclusiv la hainele sale. Episcopul de Assisi i-a oferit o robă simplă, iar Francisc a început o viaţă nouă. Trăieşte izolat o perioadă, apoi adună lângă el un grup de şapte ucenici, cu care începe să predice. În 1210, scrie Regula Prima care se referă la lepădarea de sine şi la condiţiile de viaţă a urmaşilor lui Hristos.

În ultimii săi ani, s-au întâmplat cele mai faimoase evenimente: inaugurarea ieslei de Crăciun de la Grecchio, scrierea Imnului Soarelui, trăirea experienţei Stigmatelor avută pe Muntele La Verna. Cicatricele acestor răni au rămas ascunse pe corp, până când, în 1226, a murit la 45 de ani, la un an după ce orbise.

În 1228, a fost canonizat de către Grigore al IX-lea.

Monumentul ridicat de gălăţeni este cioplit în marmură de Carara, are o înălţime de 1,80m, şi a fost realizat de renumita Casă Fratelli Giorgini din Italia.

Monumentul Sf. Anton de Padova  a fost ridicat tot de credincioşii catolici gălăţeni şi dezvelit la 14 iunie 1935. Sf. Anton s-a născut la Lisabona, din părinţi nobili. La 16 ani se alătură Ordinului clericilor austini. Impresionat de câţiva franciscani care au trecut prin Coimbra, intră în Ordinul lor. Este trimis la o mică sihăstrie de la San Paolo şi este ales să predea teologie călugărilor de la Bologna şi Padova, iar în 1227 a fost numit arhiepiscop al Italiei de Nord. A săvârşit multe minuni.

Moare la 1231 la Accella, o suburbie a Padovei.

Sf. Anton s-a bucurat de o mare popularitate, fiind nominalizat de către Pius al XII-lea, în 1946, ca Doctor al Bisericii, predicile sale având un profund caracter biblic şi liturgic.

Monumetul de la Galaţi îl înfăţişează pe Sf. Anton cu un crin în mână, simbol al purităţii, iar cu mâna stângă, ţine la piept, aşezat pe o carte, Biblia, pe pruncul Iisus.

presagalati.ro

[dcp100168]

Biserica Catolică, cea mai veche clădire de pe Domnească

* Edificiul a fost ridicat înainte de Revoluţia de la 1848, pe locul unui fost lăcaş  catolic, distrus într-un incendiu

 

Cu patru secole înainte ca sute de gălăţeni să ia drumul Italiei, în căutarea unei vieţi noi şi mai bune, traseul dintre estul şi sud-vestul continentului fusese deja parcurs, în sens invers, de către numeroşi locuitori ai provinciilor italiene. Erau în mare parte negustori, atraşi în Ţara Moldovei de dezvoltarea portului de la Dunăre şi de legăturile comerciale stabilite aici între două lumi opuse: Orientul şi Occidentul. „Despre prezenţa la Galaţi a unei colonii de negustori italieni vorbeşte, pentru prima oară, misionarul Francesco Pastis de Candia, într-o relatare de călătorie datată în anul 1622”, a precizat preotul Cristian Blăjuţ, paroh la Biserica Catolică din Galaţi.

«Galazzi, una chiesa»

Prezenţa unei comunităţi numeroase de confesiune catolică reclama însă şi ridicarea unui lăcaş de cult. În aceleaşi note de călătorie, este indicată o astfel de biserică, prin formularea «Galazzi, una chiesa». De altfel, despre o biserică catolică cu cimitir propriu la Galaţi vorbeşte şi episcopul misionar Marco Bandini. Înaltul prelat scrie, în lucrarea sa „Codex Bandinus” (1646/1648 – n.r.), tipărită la Academia Română, faptul că «Această biserică este aşezată într-un loc foarte bun şi foarte prielnic, lângă piaţă».
Totuşi, deceniile următoare au fost adevărate pietre de încercare pentru vechea bisericuţă construită din chirpici şi acoperită cu stuf, fapte povestite de numeroşii misionari care au pus piciorul pe pământ gălăţean. Lăsat în părăsire şi jefuit în mod constant, lăcaşul a reuşit totuşi să supravieţuiască până în 1754, atunci când a dispărut definitiv. „În funcţie de vicisitudinile timpului, viaţa catolică a continuat la Galaţi, cu perioade de înflorire sau de regres. Spre sfârşitul anului 1838, consulul italian al Sardiniei la Galaţi hotărăşte construirea unei noi biserici catolice. În cererea de ajutorare, adresată regelui Franţei şi altor capete încoronate din Europa, era precizat faptul că, timp de patru decenii, nu existase o biserică catolică la Galaţi”, a mai spus preotul Cristian Blăjuţ.

Un lăcaş de piatră pe locul celui din lut

Din porunca domnitorului Mihail Sturza, Pârcălăbia (instituţie similară prefecturii din zilele noastre – n.r.) şi Eforia oraşului cedează, la 15 mai 1839, «locul chibzuit de la Poştă piste drum». În acelaşi an un preot catolic se stabileşte la Galaţi. Construcţia bisericii începe sub conducerea inginerului Ignat Rizer, după planurile puse la punct de un arhitect italian din Torino. Edificiul va fi terminat în 1844, fiind închinat Sfântului Ioan Botezătorul. „Din arhivele Vaticanului, reiese faptul că pe terenul actualei biserici exista, în anul 1654, o biserică construită din pământ şi paie. Aceasta a fost distrusă în 1798 şi pe acelaşi loc a fost ridicată o biserică nouă”, se arată pe site-ul www.catolicagalati.ro.

Oraşul cu 15 consulate

În 1860 biserica a avut nevoie de unele reparaţii, banii necesari fiind adunaţi doar din rândul comunităţii catolice gălăţene. Stabilirea regimului de „porto-franco”, în 1834, a dus automat la dezvoltarea comerţului la Galaţi, fapt ce a atras şi mai mulţi străini (italieni, francezi, austrieci etc.), oraşul devenind astfel un veritabil centru cosmopolit (în oraş funcţionau 15 consulate străine, număr record pentru principatele române – n.r.). Lăcaşul a devenit astfel neîncăpător pentru numărul mare de catolici stabiliţi în acea perioadă la Galaţi, fapt ce a dus la decizia de a-l extinde, în anul 1893. Icoana originală de deasupra altarului mare a fost înlocuită, cu aceeaşi ocazie, cu opera pictorului sicilian Sarullo, reprezentându-l pe Sfântul Ioan Botezatorul, care predica în împrejurimile Iordanului. Tot acum sunt aduse şi sculpturile lui Vincenzo Fatorini.

Orga, donată de vornicul Vasile Alecsandri

Pe lângă faptul că însăşi clădirea bisericii este o comoară a patrimoniului local şi nu numai, edificiul adăposteşte numeroase alte lucrări de o reală valoare artistică. Altarul mare, executat din marmură colorată, este unul dintre exemple. Tabloul "Sfântul Ioan Botezatorul predicând", al lui Pasquale Sarullo, este iarăşi o adevărată operă de artă.
„De edificiul amplasat la întâlnirea străzilor Domnească, Gării şi Mihai Bravu se leagă şi numele scriitorului Vasile Alecsandri. Orga din biserică a fost cumpărată şi donată de vornicul (reprezentant la domnitorului în oraşe, având atribuţii judecătoreşti - n.r.) Vasile Alecsandri, tatăl poetului” a spus Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi.

Statui unicat, din marmură de Cararra

„În anii interbelici, intrarea în biserică a fost încadrată de două remarcabile statui, reprezentându-i pe cei doi corifei ai congregaţiei franciscane: Sfântul Francisc de Assisi şi Sfântul Anton de Padova. Statuia Sf. Francisc a fost ridicată în anul 1926, cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la moartea sfântului. Este lucrată din marmură de Cararra şi sculptată de renumita Casă „Fratelli Giorgini” din aceeaşi localitate. Un an mai târziu, la 13 iunie 1927, este adusă la Galaţi şi statuia Sf. Anton din Padova, executată de aceeaşi firmă şi inaugurată în anul 1934”, a mai spus preotul paroh citat.

În prezent, comunitatea catolică din Galaţi numără 658 de familii, cu 1.200 de membri.

viata-libera.ro
 

[dcp100168]

Orga donată de tatăl lui Vasile Alecsandri încă funcţionează, după 170 de ani

Biserică catolică din Galaţi a fost construită în 1844. În interiorul lăcaşului de cult se află obiecte de mare valoare, precum orga tatălui lui Vasile Alecsandri şi icoana „Sfântul Ioan Botezătorul predicând”.

„Iniţial, prima biserică catolică din Galaţi a fost construită în zona portului. La 24 aprilie 1630, Paulo Bonici comunica la Roma că în oraş era «o biată bisericuţă» pe care dorea să o refacă obţinând la 20 iulie 1631 încuviinţarea domnitorului Moise Movilă. Reîntors însă în târg, acesta a fost împiedicat de pârcălab şi locuitori să reconstruiască biserica. Aceştia nu îşi doreau o biserică nouă”, a declarat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Lăcaşul de cult a fost totuşi înălţat, astfel că Nicolo Baksic, care trece prin Moldova în perioada 1633-1639 vorbeşte despre o bisericuţă la Galaţi, din lemn, acoperită din şindrilă şi paie ca şi bisericile ortodoxe. Episcopul Marci Bandini relata în lucrarea sa „Codex Bandinus” că în oraşul de la Dunăre „exista o biserică catolică din cărămizi nearse, făcută după un plan rudimentar, acoperită de stuf, fără clopot, ci doar cu două clopoţele.”

Obiectele de cult şi odăjdiile erau în stare proastă. Cei care au vrut să refacă biserica erau catolicii unguri, dar numai cu condiţia de a avea un preot ungur. „În 1673, biserica arăta ca un grajd, fiind arsă în totalitate de duşmani. Nu mai avea cruce şi era acoperită cu paie, ca o colibă.

Misionarul Antonio Rossi da Mondaino primind ajutoare din Italia, restaurează biserica şi casa preotului în ciuda greutăţilor făcute de localnici şi turci. Tot prin grija lui, funcţiona pe lângă biserica catolică şi o şcoală”, a explicat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Către sfârşitul anului 1668, biserica avea şi câteva prăvălii care îi asigurau preotului un oarecare venit lunar. Din cauza războiului început de turci şi a tiraniei domnului Moldovei, „care ridica din biserică totul”, misionarul Rossi fuge din Galaţi.

Preotul Giovanni Battista del Monte ajunge la Galaţi în anul 1678 şi se îngrijeşte de biserică acoperind-o cu ţiglă. La 10 iulie 1682, Vito Piluzio scrie congregaţiei de la Roma, că la Galaţi există o biserică de lemn, acoperită cu ţiglă (all'italiana). „Pe lângă biserică exista şi o locuinţă cu toate cele necesare pentru viaţa unui preot. Spre sfârşitul secolului, biserica se afla în aceeaşi stare, fiind ajutată de bogaţii negustori catolici.

Mihail Racoviţă porunceşte la 26 aprilie 1725 să se scutească de dări preotul catolic din Galaţi şi poslujnic al lui, danie întărită şi de al doilea Ghica la 6 mai 1727 şi la 1 decembrie 1736”, a spus Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi. La 3 martie 1736 meşterii gălăţeni se tocmesc să zidească „Biserica Ungurească Catolică” din Galaţi. Însă peste câţiva ani, în 1744, biserica era „ameninţată de ruină, iar în anul următor, conform lui George Călinescu, clădirea se năruise.

În cererea de ajutorare din noiembrie 1838, pentru ridicarea unei noi biserici, adresată regelui Franţei şi altor capete încoronate, se precizează că de 40 de ani nu mai exista biserică catolică în Galaţi. „Din dispoziţia domnitorului, pârcălăbia şi sfatul municipal cedează la 15 mai 1839 un loc pentru ridicarea bisericii. Aceasta a fost construită de inginerul Iosif Rizer după planurile unui arhitect italian”, a explicat Marius Mitrof.

Biserica romano-catolică din Galaţi, amplasată la întâlnirea străzilor Domneasca, Gării şi Mihai Bravu, a fost terminată la 5 noiembrie 1844. Fascinant este faptul că biserica încă mai deţine orga cumpărată de vornicul Vasile Alecsandri, tatăl renumitului poet. Orga donată de către vornicul Vasile Alecsandri se află în corul bisericii, este de dimensiuni mici, dar funcţională şi astăzi. Tatăl poetului era de confesiune catolică.

Odată ce ai intrat în curtea Bisericii, de o parte şi de alta vei găsi statuile „Sfântul Francisc de Assisi” şi „Sfântul Anton de Padova”. În 1926, acestea erau singurele statui din Galaţi considerate monumente. „Monumentul «Sfântul Francisc de Assisi» a fost ridicat la 3 octombrie 1926 de credincioşii din oraş cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la decesul sfântului în ţinutul Unguria. Monumentul ridicat de gălăţeni este cioplit în marmură de carrara, are o înălţime de 1,80 metri şi a fost realizat de renumita casă Fratelli Georgini din Masso- Carrara Italia. De asemenea, monumentul «Sfântul Anton de Padova» a fost ridicat de credincioşii catolici din Galaţi la 16 iulie 1935. Monumentul îl înfăţişează pe sfânt cu un crin în mâna dreaptă, simbol al purităţii, iar cu mâna stângă ţine la piept biblia şi pruncul Iisus”, a explicat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Biserica romano-catolică are lungimea de 32 metri şi o lăţime de peste 16 metri. Clădirea prezintă un plan în formă de cruce, este realizată în stil romanic având trei nave, una centrală şi două laterale, despărţite între ele prin şase coloane corintice, terminate în partea superioară cu capiteluri decorate cu motive florale şi chipuri de îngeri. „Nava centrală este boltită semicircular, sprijinindu-se pe arcuri în plin centru, combinate cu un sistem de arcuri în cruce, toate descărcându-se pe cele şase coloane. Fiind mai înaltă decât navele laterale, aceasta primeşte lumina prin ferestre aflate în pereţii de deasupra acoperişului navelor laterale. Deasupra celor două abside laterale se înalţă două turle paralelipipedice cu baza pătrată, identice ca dimensiuni şi forme cu acoperişuri care astăzi sunt piramidale”, a spus Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi. În interior, altarul mare este realizat din marmură colorată, iar în spatele sfintei mese se află statuia lui Iisus răstignit pe cruce, precum şi monumentalul tablou reprezentandu-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, semnat de pictorul italian pascuale Sarullo şi datat în 1877. În jurul anului 1995, Biserica Romano-Catolică a construit pe terenul pe care îl deţinea, Şcoala Confesională de Băieţi, aflată astăzi pe strada Mihai Bravu.

adevarul.ro

[Mikka]

 

acesta a fost împiedicat de pârcălab şi locuitori să reconstruiască biserica

...

 biserica arăta ca un grajd, fiind arsă în totalitate de duşmani

....

 restaurează biserica(...)în ciuda greutăţilor făcute de localnici şi turci

 

Traditionala ospitalitate romaneasca.