dcp100168 Posted June 6, 2013 Posted June 6, 2013 Cod galben de furtună, de joi până vineri noapteMeteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună pentru 15 judeţe din jumătatea de est a ţării, unde începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de joi după-amiază şi până vineri noapte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, zona Carpaţilor Orientali, nordul Dobrogei şi al Munteniei. "În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp", se arată în avertizarea emisă de ANM.Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Braşov, Covasna şi Harghita.Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în zonele de munte şi în regiunile estice, sudice şi centrale, însă pe arii şi intervale de timp mai restrânse, a precizat ANM.
dcp100168 Posted June 6, 2013 Author Posted June 6, 2013 Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vântAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, care vizează nord-estul ţării, inclusiv judeţul Galaţi. Din după-amiaza zilei de joi 6 iunie, de la ora 18.00, până în seara zilei de vineri 7 iunie, la ora 22.00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, zona Carpaţilor Orientali, nordul Dobrogei şi al Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp şi izolat 50 l/mp. Instabilitatea atmosferică se va manifesta până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în zonele de munte şi în regiunile estice, sudice şi centrale.Prefectura Galaţi
dcp100168 Posted June 6, 2013 Author Posted June 6, 2013 Cod galben de inundaţii pe râurile mici din toată MoldovaRâurile mici din nouă judeţe din estul ţării se află sub cod galben de inundaţii, de joi de la ora 20.00 până sâmbătă la ora 10.00, potrivit unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Avertizarea de cod galben se instituie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi. Din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din nord-vestul, sudul şi centrul ţării, se mai arată în atenţionarea INHGA.
dcp100168 Posted June 6, 2013 Author Posted June 6, 2013 Se activează Comandamentul operaţional judeţeanÎncepând din această seară, judeţul Galaţi se află sub dublă atenţionare, meteorologică şi hidrologică, fenomenele vizate fiind ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, dar şi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri, în special pe râul Bârlad şi afluenţii Prutului Inferior. Hidrologii fac menţiunea că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii mici, de grad inferior.În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul judeţului Galaţi, Emanoil-Cătălin Bocăneanu, a dispus activarea din această după-amiază a Comandamentului operaţional judeţean, care va monitoriza cu atenţie evoluţia fenomenelor prognozate.Pe întreaga durată a avertizărilor, primăriile au obligaţia asigurării permanenţei, astfel încât să se poată comunica şi interveni rapid şi eficient la apariţia unei situaţii de urgenţă. Orice situaţie care necesită intervenţie va fi semnalată la numărul unic 112.Prefectura Galaţi
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now