dcp100168 Posted June 6, 2013 Posted June 6, 2013 Oţelul - locul 6 la spectatori în sezonul 2012-2013Chiar dacă în clasamentul Ligii I echipa a încheiat sezonul pe o poziţie care nu ne face cinste, suporterii Oţelului se află totuşi pe locul 6 în topul spectatorilor prezenţi la partidele de pe teren propriu. Cu toate acestea numărul acestora a scăzut vizibil anul acesta, mai ales pe final de retur.Astfel, FC Oţelul are o medie de 4.559 de suporteri la meciurile de acasă, asta însemnând că s-a umplut doar 34% din capacitatea stadionului la partidele de acasă. Cu un total de 77.503 oameni în tribună, echipa noastră ocupă locul 6 în clasament, în faţa unor formaţii precum Rapid Bucureşti sau Universitatea Cluj.Probabil că lupta pentru un obiectiv mai măreţ decât salvarea de la retrogradare ar face ca gălăţenii să ia din nou cu asalt arena din Ţiglina III. De asemenea, s-a adus în discuţie tot mai des problema stadionului, care nu oferă condiţii decente publicului, acest lucru fiind compensat doar prin preţurile bune oferite la abonamente.În plus, scandalurile tot mai dese de la echipă au îndepărtat multă lume de la stadion, clubul nostru ferindu-se în trecut de astfel de probleme la nivel administrativ. Ultimul motiv, dar cu siguranţă nu cel din urmă ar fi faptul că suporterii încă aşteaptă ca lucrările la noul stadion să înceapă, mai ales că s-a promis ca dată de finalizare anul 2014!Media numărului de spectatori conform liga1.ro1 Steaua Bucureşti 21161 (77% din capacitate)2 Petrolul Ploieşti 10873 (70% din capacitate)3 Dinamo Bucureşti 10826 (72% din capacitate)4 CFR Cluj 5118 (22% din capacitate)5 Pandurii Tg. Jiu 4824 (52% din capacitate)6 Oţelul Galaţi 4559 (34% din capacitate)7 U. Cluj 4147 (13% din capacitate)8 CS Turnu Severin 3971 (20% din capacitate)9 Rapid Bucureşti 3836 (20% din capacitate)10 FC Vaslui 3618 (24% din capacitate)11 CSMS Iaşi 3265 (29% din capacitate)12 Ceahlăul Piatra Neamţ 2588 (14% din capacitate)13 FC Braşov 2565 (20% din capacitate)14 Astra Giurgiu 2453 (35% din capacitate)15 Viitorul Constanţa 2335 (15% din capacitate)16 Gaz Metan Mediaş 2118 (26% din capacitate)17 Gloria Bistriţa 2065 (26% din capacitate)18 Concordia Chiajna 1918 (37% din capacitate)dunareabatrana.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now