Jump to content

La un pas de moarte, din cauza unui trotuar găurit


dcp100168

Recommended Posts

La un pas de moarte, din cauza unui trotuar găurit

O gălăţeancă a fost la un pas de o tragedie după ce s-a împiedicat de un şurub rămas înfipt în trotuar în urma scoaterii refugiului din staţia de maxi-taxi de la Stirex. Incidentul a avut loc la începutul săptămânii. „Am ocolit primele două şuruburi, însă pe următoarele nu le-am mai observat şi am căzut cu faţa direct de asfalt. Pentru că erau şi nişte resturi de prundiş, m-am rănit destul de tare. Am reuşit să mă ridic, dar aveam toată faţa plină de sânge. Cineva din mulţimea de oameni care se aduseră în jurul meu a sunat la Ambulanţă. Din fericire, analizele făcute la spital au ieşit bine. Puteam, însă, să fiu rănită mult mai grav, pentru că la doar câţiva centimetri de locul în care am căzut era colţul de beton al unei jardiniere”, spune Caranfila Trifan. Ea nu este, însă, prima victimă a şuruburilor rămase în urma scoaterii refugiilor. Săptămâna trecută o altă gălăţeancă a ajuns cu faţa desfigurată la Urgenţe, după ce s-a împiedicat în acelaşi loc.
La doar 200 de metri distanţă de parcul de la Stirex, în staţia Transurb de la fosta Agenţie CFR, situaţia este identică. Refugiul a dispărut, însă nimeni dintre cei în măsură nu s-a mai interesat şi de tăierea şuruburilor. Lucrurile sunt cu atât mai revoltătoare, cu cât tăierea acestor şuruburi ar presupune un timp şi costuri minime. Până ce şi autorităţile locale îşi vor da seama de acest lucru, însă, probabil că şi alţi gălăţeni vor păţi acelaşi lucru.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

De doi ani, ameninţarea vine din asfalt. Pericol de accidentare în staţiile de autobuz

* Mulţi gălăţeni se împiedică de bucăţile de metal rămase după scoaterea refugiilor din staţiile Transurb, iar autorităţile nu iau nicio măsură

Vă prezentam în vara anului trecut o întâmplare extrem de neplăcută căreia i-a căzut victimă o gălăţeancă aflată în trecere pe strada Brăilei, în dreptul Stirex. O singură clipă de neatenţie a fost de ajuns pentru ca femeia să se împiedice de un şurub ieşit în relief din asfalt, după ce refugiul din zonă fusese scos. Gălăţeanca a căzut cu faţa de asfalt, la doar câţiva centimetri de marginea dură a unei jardiniere. Martorii au sunat la 112 şi o ambulanţă a dus-o pe femeia desfigurată la Spitalul Judeţean.

Mai multe staţii, aceeaşi problemă

Această întâmplare este doar una dintr-un şir de numeroase astfel de situaţii petrecute în ultimii doi ani. La aproape un an după povestea de mai sus, am făcut iar un tur al staţiilor din oraş pentru a vedea dacă resturile de metal au fost tăiate sau nu. Prima oprire a fost chiar la Stirex, în staţia de maxi - taxi. Aşa cum ne aşteptam, şuruburile arătau la fel ca în urmă cu un an. Am mers mai departe, înspre staţia de la fosta agenţie CFR. Şi aici, trecătorii erau nevoiţi să ocolească cele opt bucăţi de metal ieşite câţiva centimetri din asfalt. La fel şi în Ţiglina I şi II, dar şi în staţiile aflate de o parte şi de alta a străzii Siderurgiştilor.
Pentru că tăierea şuruburilor ar fi o operaţiune ce nu ar necesita nici prea mult timp şi nici o tehnică prea sofisticată, se ridică întrebarea de ce autorităţile locale nu au făcut nimic în ultimii doi ani pentru a îndepărta potenţialul pericol. Sau, de ce atunci când refugiile au fost desprinse din asfalt nu s-a făcut treaba până la capăt, cum de altfel ar fi şi firesc.

Capcanele vor fi scoase... odată

Pentru lămuriri i-am contactat pe reprezentanţii autorităţilor locale. "La Primăria Galaţi există în momentul de faţă un plan care ia în calcul şi îndepărtarea resturilor de metal rămase în staţii. Lucrările se desfăşoară însă concomitent cu amplasarea noilor refugii, fapt ce ia timp", ne-a declarat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Totuşi, nu am putut obţine şi o dată exactă la care şuruburile vor dispărea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.