dcp100168 Posted June 10, 2013 Posted June 10, 2013 Invazie de fluturi la GalaţiSunt destul de mici, au o culoare preponderent maronie şi zboară bezmetici în jurul copacilor. Pe aripi au un desen care seamănă cu litera grecească gamma. Nu sunt cine ştie ce sfioşi, aşa că nu uitaţi geamurile deschise nici la maşini, nici la apartamente! Vorbim, bineînţeles, despre milioane de fluturi autographa gamma care roiesc, în aceste zile, prin preajma copacilor din oraş.Din fericire, ne-a explicat Gabriela Costea din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii "Răsvan Angheluţă", invazia de fluturi nu se va sfârşi cu o cotropire dăunătoare a omizilor. "Larvele sunt foliofage, dar nu au creat mari pagube. Odată ajunşi la maturitate - cum sunt acum - fluturii nu mai fac niciun rău. Au vârfuri de înmulţire, la câţiva ani. Din câte ştiu, în 2008 a fost la fel. Siguri că şi ei produc omizi, dar nu va fi vorba despre vreun fenomen dăunător ieşit din comun", ne-a declarat specialistul din cadrul Complexului Muzeal.viata-libera.ro
Mikka Posted June 10, 2013 Posted June 10, 2013 Cred ca au aparut de mai bine de o saptamana... Din ce am auzit li se mai spune "fluturi de tei".
dcp100168 Posted June 11, 2013 Author Posted June 11, 2013 După milioanele de fluturi vin omizile! Ar putea fi prăpăd în agricultura gălăţeanăDacă fluturii care roiesc cu milioanele în aceste zile prin Galaţi sunt, într-adevăr, din specia autographa gamma, agricultorii din zona noastră nu prea au motive de bucurie. Dimpotrivă, omizile acestor fluturi sunt considerate devastatoare pentru mai multe tipuri de culturi, printre care mazărea, varza şi sfecla de zahăr.„În acest moment facem determinări cu privire la aceşti fluturi. Nu ştim, cu siguranţă, încă, dacă este vorba despre autographa gamma şi care este populaţia. Dacă ar fi vorba despre acest tip de fluture, el este dăunător pentru agricultură”, ne-a declarat ing. Valentin Huciu, şeful Direcţiei Fitosanitare Judeţene Galaţi.Autographa gamma se poate înmulţi şi de patru ori pe an, în cazul în care condiţiile sunt prielnice. Odată la patru sau cinci ani se înregistrează vârfuri de înmulţire, cum este cel pe care îl traversăm acum şi care nu va dura mai mult de câteva zile.Problema nu o reprezintă fluturii adulţi, care nu sunt dăunători, ci omizile care vor rămâne în urma lor.Fluturele este unul deosebit de rezistent la condiţiile meteo vitrege, fiind răspândit nu doar la noi în ţară, ci şi în toată Europa, în părţi ale Asiei şi în America de Nord. Exemplare au fost identificate chiar şi în apropierea Groenlandei. Dacă ne vom confrunta cu o invazie de omizi, cu siguranţă că autorităţile din agricultură vor avea mult de furcă.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 15, 2013 Author Posted June 15, 2013 Consecinţele invaziei de fluturi vor fi vizibile din iulieInvazia de fluturi bruni-cenuşii apăruţi în oraş de aproximativ o săptămână va avea repercusiuni negative începând cu luna iulie. „Larvele defoliază parţial plantele din culturile leguminoase (mazăre, trifoi, lucernă, fasole), sfeclă, varză, salată, vinete. Produc pagube considerabile mai ales la culturile de mazăre, rod frunzele, lăsând intacte doar nervurile. Ajunse la completă dezvoltare, larvele atacă bobocii florali, cauzând pagube mari la soiurile tardive şi semitardive”, este specificat în documentul trimis către redacţie de Direcţia pentru Agricultură Galaţi.Specialiştii explică invazia fluturilor din specia Buha Gama (Autographa gamma L) prin schimbările climatice globale care afectează grav şi sud-estul României (implicit şi judeţul Galaţi): „Evoluţia dăunătorului este greu de anticipat, iar în afara culturilor precizate poate ataca şi speciile dendrologice (arbori, n.a.). Combaterea pe cale chimică se face cu un produs omologat de Comisia Naţională de Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor din cadrul MADR Bucureşti şi anume insecticidul FASTAC 10 EC în doza de 0,1 litri la hectarul de cultură”, este precizat în acelaşi comunicat.O femelă de Buha Gama poate depune până la 500 de ouă.viata-libera.ro
Legumix Posted June 16, 2013 Posted June 16, 2013 "ne-a explicat Gabriela Costea din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii "Răsvan Angheluţă", invazia de fluturi nu se va sfârşi cu o cotropire dăunătoare a omizilor. "Larvele sunt foliofage, dar nu au creat mari pagube. Odată ajunşi la maturitate - cum sunt acum - fluturii nu mai fac niciun rău. Au vârfuri de înmulţire, la câţiva ani. Din câte ştiu, în 2008 a fost la fel. Siguri că şi ei produc omizi, dar nu va fi vorba despre vreun fenomen dăunător ieşit din comun" deci,vom face foamea sau nu??? cine are dreptate???
dcp100168 Posted July 5, 2013 Author Posted July 5, 2013 Fluturii care au invadat oraşul, dăunători pentru culturile agricoleProblema fluturilor care au invadat oraşul, în urmă cu aproximativ două săptămâni, a fost discutată în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural. Conform informaţiilor transmise de Huciu Valentin, şeful Direcţiei Fitosanitare Judeţene Galaţi, aceşti fluturi fac parte din specia autographa gamma şi sunt dăunători pentru culturile agricole.„În perioada 10 - 16 iunie, Galaţiul a fost invadat de o specie de fluturi, autographa gamma, specie dăunătoare comună; nu este de carantină fitosanitară. Unitatea Fitosanitară din Galaţi, dar şi cele din ţară, au mai sesizat aceşti dăunători, însă nu într-o prezenţă excesivă, aşa cum s-a manifestat în perioada menţionată. Important e de subliniat că specia afectează atât culturi agricole din familia leguminoaselor - lucernă, mazăre, fasole, cât şi alte specii, precum sfeclă, varză, cartofi. În stadiul de larvă roade frunzele, rămân doar nervurile, moment în care dacă nu se efectuează tratamente chimice, pierderile sunt considerabile. Menţionez, de asemenea, faptul că atât timp cât l-am observat în oraş, dăunătorul este atipic - ar trebui să fie în zona acestor culturi. Noi i-am depistat zborul, iar curba de zbor s-a încheiat la 16 iunie, în oraş”, a spus Valentin Huciu.De asemenea, este foarte posibil ca în următoarea perioadă, Galaţiul să fie din nou invadat de aceşti dăunători. În această privinţă, Direcţia Fitosanitară va mai emite rapoarte de informare cu privire la situaţia fluturilor (la Prefectură, Ministerul Agriculturii şi Direcţia Agricolă), precum şi în cazul aplicării de tratamente împotriva acestora. În cazul în care dăunătorii invadează culturile, sarcina de a-i înlătura îi revine agentului agricol, iar dacă vor fi prezenţi în oraş, Consiliul Local va trebui să ia măsuri. Aceste măsuri trebuie să fie drastice, în condiţiile în care o femelă poate depune până la 500 de ouă. impartial.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now