dcp100168 Posted June 12, 2013 Posted June 12, 2013 Proxenet din "Reţeaua Nisa", prins la GalaţiDat în urmărire internațională de autoritățile franceze de doi ani, gălățeanul Nicușor Hârşana, de 25 de ani, a fost descoperit de polițiștii români acasă, la Galați. Tânărul era condamnat pentru proxenetism.Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Galaţi l-au identificat pe tânărul fugar în orașul Galați, ”prin apropierea domiciliului”, au declarat surse din cadrul inspectoratului județean. Nicuşor Hârşana a fost condamnat, în noiembrie 2011, la doi ani și șase luni de închisoare, pentru proxenetism. Presa franceză dezvăluia că, în 2009, el făcea parte dintr-o rețea de șase proxeneți care a obligat mai multe tinere românce să se prostitueze, în orașul Nisa.Tribunalul corecţional din Nisa i-a condamnat la pedepse de până la trei ani închisoare cu executare. Dintre cei șase, doar doi au fost prinși: Gheorghiţă-Marius Decianu, de 25 de ani şi Gabriela Hârşana-Sirghi, de 22 de ani, judecată în libertate. Ceilalţi patru - Daniel Sîrghi, 26 de ani, Nicușor Hârșana, Dan Antohi, 24 de ani, Andrei-George Butnaru, de 26 de ani - au fugit, iar împotriva lor s-au emis mandate de arestare internaționale.Ancheta poliţiei judiciare a început în 2009, scrie publicația Nice Matin, atunci când au fost reţinute mai multe tinere prostituate românce, unele în vârstă de 18 ani. Audiate în calitate de martori, fetele au declarat că în spatele lor nu era nimeni şi că ele aleseseră să se prostitueze la Nisa şi că ele singure hotărau ce să facă cu banii obţinuţi, nu că i-ar fi trimis în ţară celor care se ocupau de ele şi care, în unele cazuri, le erau chiar parteneri de viaţă. Gabriela, ea însăşi prostituată, nu a vrut să recunoască faptul că soţul ei, Daniel Sirghi, care face parte din cei patru care au fugit, o forţa să se prostitueze şi beneficia de banii pe care ea îi câştiga. Procurorul nu a reuşit să aducă în sprijinul acuzaţiei că Sirghi ar fi şeful reţelei de prostituţie.Prins, ieri, de polițiștii gălățeni, Nicușor Hârsana a fost condus la sediul I.P.J. Galaţi, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv. Tot ieri, acesta a fost prezentat magistraţilor gălăţeni, care au emis mandat de arestare provizorie de 5 zile, în vederea iniţierii procedurilor de predare către autorităţile competente din Franţa.evz.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now