dcp100168 Posted June 16, 2013 Posted June 16, 2013 Ieşenii au Palas Mall, noi avem pârloagă* Ansamblul Palas Iaşi ar fi putut avea un rival la Galaţi, în Cartierul Cantemir * În locul unui centru comercial şi de recreere cu mall, săli de cinema, centru de sănătate, parc acvatic şi parcare subterană de 2.000 de locuri, la Galaţi locul a rămas pârloagă * Ieşenii se pot mândri cu o investiţie de peste 260 milioane de euro care a creat 4.000 de locuri de muncăÎn anul 2005, Consiliul Local Galaţi se asocia cu SC Euro Mediterranee Consulting SRL, în vederea amplasării unui centru comercial şi de recreere de interes public. Conform hotărârii votate de aleşi, Galaţiul punea la dispoziţie terenul în suprafaţă de 26,4 hectare în Cartierul Cantemir, iar societatea urma să investească peste 45 milioane de euro pentru crearea unui centru comercial şi de recreere modern, la nivel occidental, cu săli de cinema multiplex, mall, centru de sănătate, hypermarket, galerii comerciale, parc acvatic de distracţii şi o parcare subterană de circa 2.000 de locuri.În aceeaşi perioadă, la Iaşi, se perfecta contractul de asociere în participaţiune între Consiliul Local şi SC Iulius Group SRL, prin care se puneau bazele viitorului ansamblu Palas Iaşi, municipalitatea ieşeană punând la dispoziţia dezvoltatorului 12 hectare de teren în spatele Palatului Culturii. Destinul celor două investiţii întemeiate pe parteneriate public-private avea să se împlinească în acelaşi an, 2012.Oraş în miniaturăControversat şi contestat în instanţă, ansamblul arhitectural Palas Iaşi a fost inaugurat pe 31 mai 2012. „Dintr-o oază de verdeaţă care adăpostea câini comunitari, unde băltea toată apa ştrandului vechi, în spatele Palatului Culturii am ajuns să avem o amenajare care concurează cu Versailles-ul şi peste 120 de firme internaţionale găzduite”, avea să mărturisească într-un interviu acordat HotNews primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.Palas Iaşi este practic un oraş în miniatură, un paradis a tot ceea ce poate însemna „lifestyle center”: grădină publică de cinci hectare, mall, o stradă destinată shoppingului, hypermarket Auchan, trei clădiri de birouri clasa A, hoteluri de patru stele, apartamente moderne şi spaţioase, locuri de joacă şi carusel veneţian pentru copii, amfiteatru în aer liber, centru sportiv şi SPA, patinoar sezonier, o zonă de cafenele şi restaurante, Village Cinemas cu zece săli, dintre care una de tip VMAX, teatru de vară şi o parcare subterană (cea mai mare din ţară) de 2.500 de locuri. Într-o minunată împletire de vechi şi nou, au fost expuse o parte din vestigiile descoperite odată cu lucrările de edificare a ansamblului arhitectural - chioşcul cu havuz datând din vremea domnitorului Vasile Lupu şi porţiuni din pilonii de lemn care întăreau malurile iazului Curţii Domneşti.Blocuri pe pământul nimănuiLa Galaţi, imensul centru comercial şi de recreere plănuit în 2005 ar fi putut transforma Cartierul Cantemir într-o atracţie pentru toţi gălăţenii. Timp de doi ani după asociere nu s-a întâmplat nimic, apoi, în 2007, printr-un act adiţional, semnat exclusiv de primarul Dumitru Nicolae, contractul de asociere a fost transferat, (fără aprobarea prealabilă a Consiliului Local) de la SC Euromediterranee Consulting SRL la Siret Plaza SRL (societate care, acuză Camera de Conturi, în perioada 2007-2010 a înregistrat numai pierderi, datorii către creditori, capitalul propriu declarat fiind negativ, fără personal angajat şi fără active imobilizate). Transferul n-a schimbat nimic din soarta (com)promisului centru comercial. La finele 2012, aleşii Galaţiului aveau să voteze încetarea contractului de asociere cu SC Siret Plaza SRL, dar şi revocarea asocierii cu SC Euro Mediterranee Consulting SRL. Poate că aleşii uitaseră între timp de măreaţa investiţie, noroc că i-a tras de mânecă raportul Camerei de Conturi Galaţi. Iar locatarii blocurilor ANL din Cantemir nu numai că au rămas în mijlocul lui nicăieri, înconjuraţi de pârloagă, dar nu au la îndemână nici măcar un chioşc de unde să-şi cumpere, la nevoie, o pâine sau un pachet de ţigări…La bani mărunţiAnsamblul Palas constituie o investiţie de peste 260 milioane de euro, de pe urma căreia Primăria Iaşi are numai de câştigat, din taxe şi din redevenţa de 21 la sută din profit! Nu e de mirare că Iaşiul are în 2013 un buget local de 905 milioane de lei, mai mare decât bugetul consolidat al Galaţiului - 890 milioane de lei. Raportat la cei 318.871 de locuitori, Primăria Iaşi şi-a propus să cheltuiască peste 934 milioane de lei, adică 2.930 de lei pe cap de locuitor, în vreme ce Primăria Galaţi pune la bătaie 3.107 de lei pe cap de gălăţean.Şomaj mai mic, salarii mai mariÎn perioada construcţiei, Palas Iaşi a oferit 3.000 de locuri de muncă, iar de la deschidere a creat 4.000 de locuri de muncă permanente. Mult, dacă ne gândim că judeţul Iaşi avea, în luna mai, o rată a şomajului de 5,07 la sută, şi 15.000 de şomeri, în vreme ce Galaţiul se lupta cu 16.617 şomeri şi o rată a şomajului de 8,51 la sută. Dacă la Galaţi, potrivit Institutului Judeţean de Statistică (IJS), doar 109.148 de oameni mai au un loc de muncă, la Iaşi sunt 147.480 de salariaţi.Ieşenii câştigă mult mai bine dacă ne gândim că, potrivit IJS, salariul mediu brut era, în luna martie, de 2.028 de lei, iar cel net de 1.472 de lei, în vreme ce, la Galaţi, salariul mediu brut era de 1.895 de lei, iar cel net de 1.374 de lei.Cu sau fără Palas, Iaşiul se află în plin trend pozitiv dacă socotim că, potrivit unei analize Econtext, PIB-ul a ajuns de la 4.947 de euro pe cap de locuitor, cât avea în 2008, la 5.486 de euro pe cap de locuitor. Galaţiul este, din păcate, în cădere liberă, şi de la un PIB de 4.659 de euro pe cap de locuitor în 2008 a ajuns la 4.582 de euro pe cap de locuitor.Printre puţinele noastre motive de speranţă ar putea fi faptul că, pe buzele actualei administraţii locale a Galaţiului a revenit în forţă ideea de parteneriat public-privat. Să sperăm că de data aceasta se va şi materializa.Opinia patronatelor: Parteneriatul public-privat, cheia pentru succesul ieşenilor„Iaşiul este un oraş viu, care trăieşte, care pulsează şi îşi merită statutul de capitală a Moldovei. Şoselele sunt impecabile şi, ce ne doare pe noi mai mult şi mai mult, au un Drum de Centură excelent. Iaşiul ştie să-şi scoată în evidenţă monumentele de artă şi de arhitectură, are cartiere întregi de blocuri ANL, aeroport… Cât despre complexul Palas, n-ai văzut aşa ceva! Au şi centru de afaceri şi o parcare imensă şi investiţii realizate pe parteneriat public-privat. La Galaţi a existat o frică ancestrală vizavi de parteneriatul public-privat, deşi nu sunt argumente solide în acest sens. Fostul primar Nicolae tot timpul spunea că e ambiguă legislaţia şi să nu avem probleme cu DNA. Iaşiul a avut oameni cu drag de oraş care au căutat să aducă bani”, ne-a declarat Marian Filimon, preşedintele patronatului IMM-urilor.TelVerde pentru facturi corecte la căldurăÎn noiembrie 2012, Dalkia Termo Iaşi SA a devenit operatorul serviciului public de termoficare a Iaşului pe baza unui contract de performanţă. Numele Dalkia s-a vehiculat şi la Galaţi, în iarna anului 2011, pe fondul războiului între Apaterm şi Electrocentrale. Dacă noi plătim 247,73 de lei pe gigacaloria furnizată în sistem centralizat, ieşenii dau 265 de lei. Important este că Dalkia a pus la dispoziţia ieşenilor un număr gratuit în orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, unde pot suna 24 de ore din 24 pentru informaţii privind facturile, reclamaţii sau pentru a solicita intervenţia echipelor Dalkia în caz de defecţiuni. Iar Serviciul Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Iaşi îi amendează pe administratorii de asociaţii de proprietari care nu au respectat normele de repartizare a cheltuielilor pe listele de plată.Utilităţi: Apa, canalizarea şi curăţenia, mai scumpeIeşenii plătesc 3,74 de lei pentru un metru cub de apă potabilă şi 2,73 de lei pentru canalizare, deci mai scump decât noi, care achităm 3,93 de lei pentru un metru cub de apă potabilă şi 1,85 de lei pentru canalizare. Taxa de habitat este în Galaţi de 55 de lei de persoană pe an, în vreme ce ieşenii plătesc pentru curăţenie 7,19 lei de persoană pe lună, deci peste 86 de lei pe an.Casă, scumpă casăUn apartament cu trei camere, modernizat, în Centrul Civic al Iaşiului costă aproximativ 80.000 de euro, în vreme ce unul mai ieftin, cu două camere, se învârte în jurul a 48.000 de euro. Un apartament similar în centrul Galaţiului vă poate scoate din buzunar 35.000 de euro, minim, iar dacă e vorba de un bloc nou şi modern, peste 65.000 de euro.Transport public: Bilete şi abonamente prin SMSDacă pe noi ne costă 1,5 lei o călătorie cu maxitaxi sau cu Transurb, ieşenii plătesc 2 lei. Spre deosebire de noi, care vorbim despre introducerea sistemului de ticketing ca despre o mare revoluţie în transportul de persoane, ieşenii, pe lângă automatele de bilete, au implementat un sistem de achiziţie a biletelor de călătorie sau a abonamentelor prin SMS. După expedierea mesajului cu numărul traseului la 7494, ieşeanul primeşte înapoi un cod de confirmare şi un SMS de verificare, care vor fi arătate controlorului. Tariful mesajului pentru un bilet cu o călătorie este de 0,45 euro şi de 1,5 euro cu TVA pentru un abonament de o zi.De la spălat covoare la administrat vileSubordonată Primăriei, Termo-Service este cea mai mare companie de administrare a imobilelor din Iaşi şi a ajuns la performanţa de a administra nu doar blocuri, ci şi un cartier de vile. Mai nou, Termo-Service şi-a diversificat activitatea cu încă trei noi servicii: curăţare covoare, montare tâmplărie PVC şi plata on-line a facturilor, oriunde pe raza oraşului. N-ar fi rău ca acest model să fie preluat de oricare dintre societăţile de interes local din Galaţi.Implicarea cetăţenilor: Concurs public de soluţiiPrimăria Iaşi a găsit o soluţie deşteaptă pentru a-i mobiliza şi cointeresa pe cetăţeni. Sub titulatura “Implică-te în transformarea oraşului tău!” a demarat un concurs de idei şi soluţii pentru zona istorică, reabilitarea parcului Copou, construirea unui skatepark modern şi un orăşel al copiilor. Cele mai bune soluţii propuse de urbanişti, peisagişti, arhitecţi sau studenţi, alese de un juriu format din experţi independenţi, reprezentanţi ai Primăriei şi ai societăţii civile vor fi supuse dezbaterii publice şi finanţate din fonduri europene nerambursabile 2014-2020.Istorie vie - Un palat pentru PrimărieÎn vreme ce Primăria Galaţi stă la "hotel" şi se luptă pentru a-şi recăpăta fostul sediu, Palatul Lambrinidi, municipalitatea ieşeană locuieşte în Palatul Roznovanu, vechea reşedinţă a familiei Rosetti-Roznovanu, inaugurată cu mare fast la 23 aprilie 1832. Deşi diferite, cele două palate au pasaje istorice comune. Cu ocazia unei vizite în Galaţi a regelui Carol I, acesta a fost găzduit în Palatul Lambrinidi. Palatul Roznovanu a fost reşedinţă temporară a familiei regale, iar în încăperea în care se află acum cabinetul primarului îşi avea biroul Ferdinand I.Patru milioane de euro pentru un muzeuÎn vreme ce Galaţiul înghite în sec când e vorba de muzee, Iaşiul a obţinut 4 milioane euro, mare parte fonduri europene nerambursabile, pentru consolidarea şi restaurarea unui imobil în vederea înfiinţării Muzeului Municipal. Prin acest proiect, municipiul împuşcă doi iepuri de-odată: realizează un muzeu de care Iaşiul are mare nevoie şi consolidează un monument istoric important - Casa Burchi.Mirii îşi programează „Da”-ul pe internetMirii din Iaşi au la dispoziţie un sistem alternativ securizat de programare a datei şi orei la care să spună „Da”, în faţa ofiţerului stării civile. Dacă ajung la 50 de ani de căsnicie, Primăria îi premiază, ca şi la Galaţi, tot cu câte un cec de 500 de lei. Numai că, la recenta sărbătoare de acest fel, Primăria Iaşi a organizat şi o tombolă al cărei mare premiu a fost un sejur la Durău.viata-libera.ro
gelu Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 Galatiul a retrogradat de mult in alta liga. Cand comparati Galatiul cu orase gen Cluj, Iasi Brasov etc e ca si cum s-ar compara mere cu cartofi.Galatiul a pierdut pe mana alesilor, cu indarjire s-au ales aceiasi soi de imbecili: Nicolae, Durbaca, Nica, Bacalbasa si s-au promovat buboaie ca tiganul securist Paslaru.Galatiul este in liga cu Slobozia, Giurgiu si poate Tulcea. Or sa sara de fund in sus patriotii si or sa spuna ca gresesc. Le dau un singur sfat: fratilor mai iesiti in lume.Cel mai clar indicator al realitatilor galatene il simt pe pielea mea in fiecare zi: am un apartament cu 4 camere in Galati, pe care nu reusesc sa-l inchiriez la o suma care sa-mi permita sa inchiriez un apartament cu doua camere decent in Iasi.
toto Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 Galatiul a retrogradat de mult in alta liga. Cand comparati Galatiul cu orase gen Cluj, Iasi Brasov etc e ca si cum s-ar compara mere cu cartofi.Galatiul a pierdut pe mana alesilor, cu indarjire s-au ales aceiasi soi de imbecili: Nicolae, Durbaca, Nica, Bacalbasa si s-au promovat buboaie ca tiganul securist Paslaru."Like"
Braileanul Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 (edited) Galatiul a retrogradat de mult in alta liga. Cand comparati Galatiul cu orase gen Cluj, Iasi Brasov etc e ca si cum s-ar compara mere cu cartofi.Galatiul a pierdut pe mana alesilor, cu indarjire s-au ales aceiasi soi de imbecili: Nicolae, Durbaca, Nica, Bacalbasa si s-au promovat buboaie ca tiganul securist Paslaru.Galatiul este in liga cu Slobozia, Giurgiu si poate Tulcea. Or sa sara de fund in sus patriotii si or sa spuna ca gresesc. Le dau un singur sfat: fratilor mai iesiti in lume.Cel mai clar indicator al realitatilor galatene il simt pe pielea mea in fiecare zi: am un apartament cu 4 camere in Galati, pe care nu reusesc sa-l inchiriez la o suma care sa-mi permita sa inchiriez un apartament cu doua camere decent in Iasi. Nu doar din cauza politicienilor . Galatiul si Braila s-au dus cand s-a dus Dunarea , astea sunt orase care s-au nascut si au trait din transportul / negotul pe Dunare dar acum toata lumea foloseste autostrada si trenul pur si simplu . Gl este "in viata" mai mult din inertie , anume a ramas cu ceva industrie . Edited June 17, 2013 by Braileanul
toto Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 Ca veni vorba de alte ORASE si de primarii lor... Aici cititi cate ceva si despre Oradea, sunt atinse mai multe subiecte. Poate cineva baga la cap si ia exemplu.
gelu Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 Nu doar din cauza politicienilor . Galatiul si Braila s-au dus cand s-a dus Dunarea , astea sunt orase care s-au nascut si au trait din transportul / negotul pe Dunare dar acum toata lumea foloseste autostrada si trenul pur si simplu . Gl este "in viata" mai mult din inertie , anume a ramas cu ceva industrie .Eu cred ca exclusiv din cauza politicienilor! Totul yine de viziune, dorinta si interes. Ai dreptate ca sunt importante autostrazile dar si astea se construiesc in principal pe baza de loby local, adica de cat de coios a fost reprezentantul local la discutiile cu factorii de la centru. Dar pana una alta eu cred ca Dunarea suplineste cam orice autostrada daca ar fi cineva capabil sa utilizeze potentialul ei.Dar cum spuneam, acum stau in Iasi si nici astia nu au autostrazi, din contra si aici sunt jale drumurile (ala de- a scris articolul era un pic baut) dar astia au dezvoltat si crescut ce au avut ei mai bun: invatamantul si spitalele. Am inteles ca sunt intre 80 000 si 100 000 de studenti in Iasi. Statul consuma vreo 4000 de lei pentru cei de la buget, dar sunt multi la taxa (iar tavele variaza intre 3000 si 8000 lei anual). Sa spunem 4000lei X 100000 iese o suma consistenta care intra anual in Iasi. Studentii astia consuma iar piata chiriilor in Iasi este una fantastica fata de cea din Galati.Si politicienii din Iasi fura si fac nerozii dar se pare ca mai si fac ceva pentru ca orasul se misca, respira si are bani daca poate sustine doua malluri imense. Iar viata culturala este fantastica in permanenta au loc tot felul de evenimente nu neaparat exclusiviste si accesibile oricui:
gelu Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 Am vrut sa editez dar nu am putut, aveam multe de refulat asa ca am sa continui: Iar viata culturala este fantastica in permanenta au loc tot felul de evenimente, nu neaparat exclusiviste, accesibile oricui: l-am vazut si auzit pe Caramitru recitand Eminescu in mall, l-am vazut si auzit pe Radu Beligan acum cateva zile la un mare festival zilele astea (festival tinut in aer liber), miercuri canta Patricia Kaas.Nu fac apologia Iasului, are si el cartiere mizere, tigani mult mai mult ca Galatiul dar cu parere de rau Galatiul nu are cu ce concura Iasiul. Punct. Galatiul a avut siderurgie, a avut industri constructoare de masini, industrie piscicola industrie alimentara sustinute toate de un centru universitar puternicf. Acum ce mai are? mai nimic! Si revin: aici este vina politicienilor. Ati auzit vreun ales sa faca loby pentru ca un constructor de masini sa vina in Galati. In Romania este si Ford si Mercedes si Renault ati auzit macar ca cineva sa deschida gura sa pomeneasca Galatiul: avem traditie, avem scoli, potential de cercetare dezvoltare si cai de transport ieftin atat pe Dunare catre Europa sau spre mare catre Asia dar mai ales ne dadeam rotunzi ca eram singurul oras care putea face trecerea de la calea ferata cu ecartament ingust (european) catre calea ferata cu specific rusesc (ecartament lat) deci acces la o piata enorma. Si? Politicienii nostri guresi au facut ceva? Din contra am inteles ca la Iasi se va face un mare nod feroviar ceva de legatura cu spatiul ex sovietic. Alta oportunitate ratata. Si se dezvolta in continuare asa cum vor dezvolta si aeroportul, si-au propus ca in 2014 sa aiba aeroport normal, cu pista lunga pe care sa aterizeze si avioane mari. Si Galatiul ce face? Un mall in 25 ani, un stadion pe care-l plimba de la Galati la Braila dupa cum ii tuna primarului, un parc industial in care se plateste director si secretara dar care nu are minimile utilitati?Tanjesc sa revin acasa, in Galati, dar tare mi-e teama ca nu am sa am unde!
Braileanul Posted June 17, 2013 Posted June 17, 2013 (edited) Orasele Iasi si Cluj sunt privilegiate pentru ca ele isi domina regiunea din care fac parte si "aduna" toate resursele din jur . Galatiul e port , e la margine , Suceava / Botosani / Neamt / Vaslui chiar si Bacaul se duc la universitate in Iasi in timp ce in Galati vin galatenii ,o parte din braileni si buzoieni ( cealalata parte merge la Bucuresti) , vrancenii si o parte din tulceni ( cealalta alege Constanta ).Galatiu impreuna cu Braila ar putea sa se afirme ca centru pentru regiunea/ euroregiunea Dunarea de Jos ( aici includem si pe ucrainieni sau basarabeni ) unde e adevarat politicienii nu au facut nimic . In plus Basescu si presedintele bulgar au anuntat ca al 3 lea pod peste Dunare va fi construita la Calarasi - Silistra din fonduri europene ceea ce ar face viabil un coridor de autostrada Calarasi - Slobozia - Braila - Galati - Odesa / Chisinau adica o noua ruta importanta de transport ceea ce ar da sansa afirmari oraselor astea 2 sa dezvolte sectorul parcurilor logistice si industriale datorita fluxurilor ce vor aparea . Ar mai fi si strategia Dunarii pe care va ca politicienii au uitat-o de tot . Nu e vina DOAR a politicienilor , sunt si multe lucruri care ei nu le pot controla . Edited June 17, 2013 by Braileanul
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now