Jump to content

Galaţiul, cele mai mici investiţii din ţară în străzi şi trotuare


dcp100168

Recommended Posts

Galaţiul, cele mai mici investiţii din ţară în străzi şi trotuare

Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti se află pe primele locuri în topul oraşelor care derulează investiţii în reamenajarea străzilor şi a trotuarelor, cât şi a centrelor istorice, cu materiale precum pavelele, potrivit unei analize realizate de furnizorul de profil Symmetrica.

"Dacă discutăm de infrastructura rutieră şi pietonală, cele mai multe proiecte urbane sunt axate pe reparaţii şi întreţinere de străzi şi trotuare. Această direcţie este dată, pe de o parte de starea deplorabilă în care se află infrastructura locală, pe de altă parte de posibilitatea de accesare a fondurilor comunitare. Refacerea zonelor istorice, a pieţelor pietonale şi a parcurilor sunt alte investiţii ce ocupă un volum important în lucrările ce se execută în zonele urbane", a declarat într-un comunicat Sebastian Bobu, director executiv al companiei.

Potrivit acestuia, autorităţile din oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti au direcţionat investiţii majore în amenajări de acest tip în ultima perioadă. De asemenea, fonduri ridicate pentru astfel de lucrări au fost alocate şi în oraşe precum Suceava, Bacău, Sibiu sau Ploieşti. Pe ultimele locuri în top se află oraşele Galaţi, Timişoara şi Baia Mare unde, de asemenea, au fost realizate o serie de renovări. "Pe lângă acestea sunt şi multe ale localităţi mai mici ce au reuşit să atragă investiţii importante, precum Dorohoi, Târgu Neamţ, Reghin, Mangalia sau Vaslui", a adăugat Bobu.

În ceea ce priveşte împărţirea pieţei locale de pavele în funcţie de vânzările pe regiuni geografice, în Moldova 80% din piaţa de profil se adresează proiectelor publice, mai ales pe fondul lucrărilor cu finanţare europeană. Acelaşi procent este regăsit în Dobrogea, vestul ţării sau Transilvania. În zona Munteniei, sectorul public reprezintă aproximativ 60%, însă cel rezidenţial are o pondere sensibil mai mare datorită numărului mai mare de locuinţe construite în jurul Capitalei, potrivit companiei.

Conform datelor Symmetrica, în prezent circa 20% din vânzările de pavele înregistrate pe piaţa locală sunt direcţionate către proiecte private de tip industrial/comercial, în timp ce 10% se îndreaptă către proiecte rezidenţiale sau consumatori finali. În schimb, 70% din vânzările de pavele se îndreaptă în acest moment către lucrări de reabilitare a acceselor pietonale, a parcărilor publice, parcurilor sau centrelor istorice din marile oraşe.

Link to comment
Share on other sites

Galaţiul, în coada unui top naţional. Oraşul fără trotuare şi cu drumuri de ţară

Cu un centru istoric inexistent, clădiri lăsate la mâna romilor, străzi şi trotuare crăpate, unele arătând ca nişte uliţe, potrivit unei analize realizate de furnizorului de pavele, borduri si rigole vibropresate Symmetrica, Galaţiul este pe unul dintre ultimele locuri în topul oraşelor care derulează investiţii în aceste domenii.
Oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti se află pe primele locuri în top, iar Galaţiul, Timişoara şi Baia Mare se află pe ultimele poziţii. Galaţiul are încă multe străzi pline de gropi, dar mai sunt şi altele care nici nu se pot numi astfel, aratând ca nişte drumuri de ţară. Spre exemplu, strada ce poartă numele primei femei inginer din lume - Eliza Leonida Zamfirescu - este practic un drum prăfuit de ţară, care nu are acces nici măcar la apă curentă.
În acelaşi timp, trotuarele arată, cele mai multe, ca după bombardament, cu dale sărite şi sparte, iar Primăria a propus către demolare 67 de imobile vechi, nouă dintre aceste construcţii fiind ridicate înainte de 1900.
Carenţele la nivel de administraţie sunt mai mult decât vizibile şi ne vine greu să credem că, în viitorul apropiat, faţa Galaţiului ar putea fi schimbată.
De starea deplorabilă a oraşelor care derulează investiţii în reamenajarea străzilor şi a trotuarelor, cât şi a centrelor istorice, cu materiale precum pavelele, pare să fie conştient şi directorul executiv al firmei care a făcut analiza. "Dacă discutăm de infrastructura rutieră şi pietonală, cele mai multe proiecte urbane sunt axate pe reparaţii şi întreţinere de străzi şi trotuare. Această direcţie este dată, pe de o parte, de starea deplorabilă în care se află infrastructura locală, iar pe de altă parte de posibilitatea de accesare a fondurilor comunitare. Refacerea zonelor istorice, a pieţelor pietonale şi a parcurilor sunt investiţii ce ocupă un volum important în lucrările ce se execută în zonele urbane", menţionează, într-un comunicat, Sebastian Bobu, director executiv al companiei.
Modul în care a alcătuit topul firma respectivă şi după ce criterii, având în vedere că nu este nominalizată nicio sumă, ridică semne de întrebare.
Iată, însă, cam cum se prezintă planul Primăriei Galaţi, potrivit bugetului pe 2013.

Ce îşi propune municipalitatea în 2013

Dacă ne uităm pe bugetul Primăriei Galaţi şi în planul de dezvoltare, municipalitatea vrea să continue în 2013 lucrările de modernizare a nu mai puţin de 16 obiective la secţiunea străzi şi începerea a cel puţin cinci obiective noi. Printre cele care vor fi continuate se numără modernizarea străzilor Unirii, Democraţiei, Plugului, Tineretului, Traian şi a aleilor de acces din Traian Nord, a căilor de acces din Micro 19, Rizer, Anghel Saligny, a aleii Trandafirilor, a străzilor din Valea Oraşului, a celor din cartierul Siret, a drumului de acces la staţia de sortare şi a parcării Drumului de Centură. Obiectivele propuse pentru începere în 2013 sunt reabilitarea Viaductului, modernizarea străzilor din Micro 17, a drumului DN 2B Tirighina - Galaţi, a străzii Pictor Isser şi modernizarea reţelei de apă şi canalizare a străzii Traian, între strada Brăilei şi Metro.
Menţionăm că reabilitarea a patru dintre aşa-zisele obiective noi sunt prinse în hotărâri de Consiliu Local din anii 2011 şi 2012 şi numai proiectul de modernizarea la reţeaua de apa-canal de pe Traian este o hotărâre din 2013. La capitolul străzi, bugetul pe 2013 arată în felul următor: 3,2 milioane de lei sunt alocaţi prin credite interne pentru proiectul european de continuare a modernizării liniilor de tramvai, 30 de milioane de lei sunt alocaţi prin credite interne, 35 de milioane de lei sunt alocaţi prin fonduri structurale, iar de la bugetul local vor veni 19,5 milioane de lei, pentru continuare de lucrări şi realizarea obiectivelor propuse pentru 2013.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.