dcp100168 Posted June 21, 2013 Share Posted June 21, 2013 Patru scriitori gălăţeni, premiaţi la BotoşaniLa cea de-a XXXII-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, încheiat sâmbătă, la Botoşani, patru gălăţeni au primit premii: la secţiunea Carte publicată, poeta Nona Tatiana Ciofu a câştigat Premiul "Horaţiu Ioan Laşcu", al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, pentru cartea „Fiara de hârtie”, apărută la Editura Vinea, în 2012; la secţiunea Manuscrise, Marius Grama a primit Premiul Editurii Junimea şi premiul revistelor Convorbiri literare, Dacia literară, Poezia şi Hyperion, Gabriel Nicolae Mihăilă - Premiul Editurii Charmides şi al revistelor Hyperion şi Conta, iar colega noastră, Nicoleta Onofrei, a primit Premiul Editurii Timpul şi premiul revistelor Convorbiri literare, Hyperion, Porto Franco şi Poesis.Din juriu au făcut parte: Liviu Apetroaie, Cassian Maria Spiridon, Călin Vlasie, Nicolae Tzone, Daniel Corbu, Liviu Ioan Stoiciu, George Vulturescu, Lucian Vasiliu, Marius Chelaru, Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, Vasile Spiridon, Sterian Vicol, Gellu Dorian, Mircea Bârsilă.Cu alte cuvinte, anul viitor, Nicoleta Onofrei va debuta în volum, la Editura Timpul. Laureată cu Premiul Carmina Balcanica, în cadrul Festivalului „Grigore Hagiu”, 2012, colega noastră a mai primit Menţiuni la Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, Iaşi 2011, şi la Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi”, în 2012.Literatura de sertar iese la rampă„La Botoşani, anul acesta, am fost patru gălăţeni premiaţi. Avem dovada că suntem valoroşi. Avem o scriitură puternică, filtrată, personală, şi se simte, se vede. A fost frumos. Am luat parte la Festivitatea de Premiere, la Memorialul Ipoteşti, unde l-am ascultat recitând poezie şi pe Ioan Creţescu, fost actor la Dramaticul gălăţean, iar seara am avut ocazia să-i auzim recitând pe Ioan Mureşan, Nicolae Ţone, Cassian Maria Spiridon”, declară Nicoleta Onofrei, adăugând: „A fost o perioadă, de câţiva ani, în care tinerii gălăţeni au fost aproape invizibili. S-au axat pe activitatea de cenaclu şi mai puţin pe concursuri şi cărţi publicate. Au făcut, cum se spune, literatură de sertar. Mulţi dintre ei şi-au amânat debutul până după vârsta de 30 de ani. De vreo trei ani, ne-am făcut curaj, ba chiar ne-am ambiţionat. Probabil nu prea am avut ambiţii. Asta îmi place la colegii mei din Galaţi - nu au ambiţii de scriitori, dar totuşi sunt. Mulţi dintre ei sunt foarte modeşti, prea modeşti”, conchide Nicoleta Onofrei.Felicitări celor patru apostoli literari şi la cât mai multe recunoaşteri!viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now