Războiul statuilor de pe strada Domnească, Cuza - Catargiu

[dcp100168]

Războiul statuilor de pe strada Domnească, Cuza - Catargiu

Imaginaţi-vă o statuie care se uită la ceas, apoi înşfacă grăbită valiza, coboară de pe soclu şi fuge la gară! Sau care străbate oraşul, în căutarea unui soclu mai puţin ameţitor şi mai la umbră… Ei bine, se pare că există un adevărat circuit al statuilor în natură. Şi nu numai pe la noi! Statuile îşi schimbă (li se schimbă) locul, importanţa, valoarea morală şi, chiar dacă generaţii întregi ne obişnuim cu o statuie „la locul ei”, eşti uimit să afli pe unde a mai hălăduit. Acum, când edilii se gândesc să redistribuie statuile existente şi să ridice altele noi, o dezbatere publică asupra acestui lucru ar fi necesară!

Statuia lui Cuza era… a inamicului domnitorului

Venim cu un exemplu care o să vi se pară neaşteptat: o statuie foarte bine plasată, una dintre puţinele bine puse în valoare la Galaţi. Ce mai, e „de-acolo”! Aţi ghicit: statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, figură centrală pentru gălăţeni. Altoreliefurile din jurul soclului, cu ţărani, boi, spice etc., sunt potrivite cu cel care a impus legile împroprietăririi ţăranilor! Doar că ele nu împodobeau de fapt statuia domnitorului Unirii, ci pe cea a lui Lascăr Catargiu, inaugurată în 1928. Mare proprietar de pământ, care stătea în gât, deci, regimului comunist, care l-a „detronat” pe Catargiu şi l-a pus în loc pe Cuza. (În realitate, în timpul loviturii de stat din 1866, Catargiu a făcut parte din „monstruoasa coaliţie” care îl detronase pe domnitor… Istoria se răzbună, iată, şi nu îşi alege mijloacele! Unul a fost detronat de pe soclu, celălalt, de pe tron! Detronatul de pe soclu îşi face acum veacul în faţa Facultăţii de Mecanică.

Soclul - italian, statuia - românească

Ei bine, în locul „moşierului” Catargiu, dat jos în 1948 de pe soclu - statuie realizată de sculptorul florentin Raffaelo Romanelli (1856-1928, autor a peste 300 de lucrări în Europa şi America - dintre care 40 în România), aflăm de la criticul Corneliu Stoica a fost pus, în 1959, la centenarul Unirii, Cuza. Alt Cuza, nu cel de azi! Un bust care, fiind subdimensionat faţă de restul lucrării, a fost mutat mai târziu. Tocmai la Tecuci, în faţa Primăriei. Bustul, din bronz, a fost realizat de Ioan C. Dimitriu-Bârlad (1890-1964), artist remarcat de Stork şi Paciurea, şcolit la Paris. Şi bunicul Margaretei Pâslaru. Statuia, tot din bronz, a domnitorului a fost plasată abia în 1972 la Grădina Publică. Realizată de Ion Jalea (1887-1983), elev al marelui Paciurea, al lui Stork şi al celebrului Antoine Bourdelle.

Alte păsări - artistice - călătoare...

Şi apropo de Cuza: un bust mai mic al domnitorului, făcut din iniţiativa, lăudabilă, a "intelighenţiei" gălăţene, pentru frontispiciul Şcolii de băieţi nr. 5, de pe strada Portului, fostă Sfinţii Apostoli, instalat în 1882, era... să nu fie: din păcate, banii nu s-au strâns, iar doamna Elena, văduva domnitorului exilat, s-a înduioşat şi a plătit ea lucrarea. Sculptura a fost comandată artistului francez Pierre Granet (1849-1911), fiind primul bust al domnitorului ridicat în ţară! Acum, lucrarea călătoare este plasată în faţa Muzeului Casa Cuza Vodă.

viata-libera.ro

[Mikka]

Cel putin bizara initiativa cu modificarea fotografiei. Dar pe autor se pare ca-l doare in prastie de chestia ce se numeste de obicei documentare...

 

[dcp100168]

Povestea statuii lui Cuza din Galaţi: bustul domnitorului, pus în locul lui Lascăr Catargiu, dat jos de comunişti în 1948

Inaugurat în vara anului 1928, monumentul din faţa Grădinii Publice de astăzi a suferit, de-a lungul anilor, o serie de modificări din partea comuniştilor. Bustul lui Lascăr Catargiu a fost dat jos, iar ansamblul statuar a luat denumirea de „Monument al muncilor agricole”.

Preocupările gălăţenilor pentru a ridica un monument în memoria lui AL I. Cuza datează încă de prin 1891, atunci când s-au făcut primele demersuri pentru constituirea unui comitet ce urma să strângă fondurile necesare. În 1893, VA Urechia oferea Galaţiului bustul lui Mihail Kogălniceanu. La dezvelirea acestuia, autorităţile locale îşi exprimă dorinţă de a înzestra oraşul şi cu statuile lui Alexandru Ioan Cuza şi Costache Negri. „Numai acea naţiune manifestă vitalitate, care onorează şi conservă memoria bărbaţilor care au luptat pentru ea”, spunea VA Urechia.

La 26 octombrie 1926, primarul oraşului, avocatul Grigore P. Mihăilescu, a cumpărat de Ia sculptorul italian Raffaelo Romanelli un monument al „Unirii Principatelor”, realizat din trei altoreliefuri şi bustul unionistului Lascăr Catargiu. A fost inaugurat în jurul datei de 14 iulie 1928, pe strada Domnească, în faţă Grădinii Publice. În 1948, bustul lui Lascăr Catargiu a fost dat jos de pe soclu de către autorităţile comuniste venite Ia putere, iar monumentul a rămas sub un nume impropriu, acela de „Monument al muncilor agricole”, denumire datorată scenelor alegorice realizate în altorelief. lmaginile, desigur nu reprezintă scene ale muncilor agricole, ci sunt simboluri ale Unirii Principatelor şi ale reformei agrare din 1864.

În 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în partea superioară a soclului acestui monument a fost instalat bustul lui Al. I. Cuza, operă în bronz a sculptorului loan Dimitriu-Bârlad. Din cauză că acesta distona totuşi cu proporţiile întregului ansamblu, Ia 9 mai 1972 el a fost înlocuit cu statuia de acum, datorată lui Ion Jalea. Bustul realizat de Dimitriu-Bârlad a fost transferat Ia Tecuci şi împodobeşte astăzi artera principală a acestui oraş.

Profesorul Corneliu Stoica spunea într-o lucrare a sa că monumentul, aşa cum se înfăţişează astăzi, este rezultatul muncii, Ia intervale mari de ani, a celor doi sculptori amintiţi: italianul Raffaello Romanelli şi românul lon Jalea. Compoziţia realizată în altorelief, desfăşurată în spaţiu pe trei laturi ale soclului, este o alegorie ce sugerează actul unirii Moldovei cu Ţara Românească, înfăptuit Ia 24 ianuarie 1859 (cele două femei îmbrăţişate, dispuse pe latură frontala), precum şi urmările reformei agrare de Ia 1864. Este o compoziţie unitară, cu calităţi plastice incontestabile. Perechea de boi aflată în jug, precum şi oamenii sunt surprinşi în procesul muncii, efortul ce-l depun fiind imortalizat în imagini vii, dinamice. Un ţăran, aplecat, ţine strâns în mâini coarnele plugului, alţii poartă pe umeri povară sacilor încărcaţi cu cereale.

Partea terminală a monumentului o constituie statuia lui Alexandru loan Cuza. Domnitorul este înfăţişat în uniformă militară, purtând pe umeri o pelerină. Mâna stângă se sprijină pe sabie, iar în dreapta, sprijinită Ia rândul ei pe cea stânga, ţine un sul. Modul în care l-a conceput Ion Jalea pe Alexandru loan Cuza ne aminteşte de admirabilul portret pe care Jacques Pournay, consulul Belgiei Ia Bucureşti, i l-a făcut domnitorului: „Acesta, în vârstă doar de 38 ani, este un bărbat înalt, svelt, blond, privirea pătrunzătoare, distins în manierele sale, el posedă un original, plăcut şi serios mod de a purta discuţia. Este un soldat magnific, purtând cu graţie uniformă. Om de ordine, energic, a făcut asupra tuturor o excelentă impresie. Prinţul Cuza este un bărbat cum nu există altul în Principate, care vrea fericirea şi independenţa ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat, chibzuieşte cu înţelepciune. Toată lumea este de acord asupra calitatăţilor eminente cu care este înzestrat noul domnitor".

adevarul.ro