Cel mai lung proces din România s-a terminat după 30 de ani de judecată

[dcp100168]

Cel mai lung proces din România s-a terminat după 30 de ani de judecată

Curtea Supremă a finalizat cel mai lung proces din România, dosarul Thyssen - Metalexportimport, miza acestuia fiind evaluată la aproximtiv 48 de milioane de euro. Decizia fost luată după 30 de ani de tergiversări, chichiţe avocăţeşti şi vicii de procedură. În final, Metalexportimport (România) a pierdut procesul cu Thyssen Stahl GmbH (Germania).

 

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins ieri cea de-a treia contestaţie în anulare depusă de Metalexportimport împotriva firmelor Thyssen Stahl GmbH (anterior Thyssen Krupp Steel Beteiligungen GmbH), Otto Wolff Handelgesellschaft GmbH şi Otto Wolf America, punând punct procesului început de Metalexportimport cu 30 de ani în urmă. Prin hotărârea de ieri, ICCJ a reconfirmat decizia de respingere a acţiunii Metalexportimport - formulată în urmă cu 30 de ani - respectiv a consolidat soluţia pe care Înalta Curte a pronunţat-o de trei ori până acum.

Litigiu istoric
Obiectul litigiului dintre cele două părţi, început în urmă cu 30 de ani, l-a constituit acţiunea formulată de Metalexportimport pentru plata unei daune de 30 milioane de dolari, reprezentând contravaloarea a 68.246 de tone de tablă groasă livrată, pretins neachitată de cele trei companii, plus dobânda aferentă. Suma finală, al zi, era de aproximativ 48 de milioane de euro. Cele două decizii anterioare ale Înaltei Curţi, pronunţate tot în favoarea societăţilor Thyssen Stahl şi Otto Wolff, fuseseră anterior desfiinţate prin căi de atac similare. De această dată însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus punct unui litigiu istoric, respingând ultima contestaţie în anulare şi revizuire a Metalexportimport.
Tranzacţia cu tablă de Galaţi
Totul a pornit de la o tranzacţie făcută de Metalimportexport care a livrat, la începutul anilor ’80, în SUA, tablă groasă produsă la Galaţi la un preţ de 330 de dolari pe tonă. Tranzacţia, încheiată cu firma americană IMC, a fost făcută la un preţ inferior celui practicat la acea dată pe piaţa americană, şi anume de 520 de dolari tona. Finanţarea şi vânzarea tablei au fost făcute prin intermediul firmelor Otto Wolff Handelsgesellschaft mbh şi Otto Wolff America Inc, Thyssen fiind desemnată apoi succesorul legal al celor două firme. Calitatea slabă a produselor livrate de combinatul din Galaţi a determinat, pentru o perioadă, întreruperea furnizării, dar tranzacţiile au fost reluate, fără a exista însă posibilitatea recuperării contravalorii mărfii, întrucât nu au fost deschise acreditive bancare care să garanteze plata tablei groase. În urma acestui fapt, firma americană a rămas datoare către Metalimportexport cu 18 milioane de dolari. Compania IMC a intrat în faliment în 1982, iar Metalimportexport a încercat să-şi recupereze datoria, îndreptându-se împotriva firmelor componente ale grupului Otto.
Cronologia procedurilor judiciare
• 30 decembrie 1983, acţiunea este înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Întreprinderea de Comerţ Exterior Metalimportexport Bucureşti (în prezent SC Metalexportimport SA Bucureşti) a chemat în judecată pârâtele: Otto Wolff America Inc., cu sediul în SUA, Otto Wolff A.G. Koln, cu sediul în Germania, Otto Wolf GmbH, cu sediul în Germania, Comsteel AG, cu sediul în Elveţia, Cideco SA, cu sediul în Franţa, C. Itoh, cu sediul în SUA, Cardinal Shipping, cu sediul în SUA, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 22.206.040,091 USD, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
• 23 septembrie 1993, Judecătoria Sectorului 1 a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti. La această instanţă, dosarul s-a conexat împreună cu un altul, deschis de aceeaşi reclamantă, în anul 1988, împotriva Băncii Române de Comerţ Exterior (BANCOREX) şi Chase Manhattan Bank din SUA.
• 16 aprilie 1998, Tribunalul Bucureşti pronunţă prima sentinţă în acest dosar, prin care respinge excepţiile invocate de pârâte şi admite în parte acţiunea reclamantei. Împotriva sentinţei se declară apel.
• 3 august 1999, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile. Împotriva deciziei s-a declarat recurs.
• 7 decembrie 2000, după aproape 17 ani de la deschiderea procesului, Curtea Supremă de Justiţie admite recursurile declarate. Împotriva acestei decizii, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare, care ulterior a fost retras, lucru constatat printr-o decizie din aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie. Împotriva acestei decizii, Metalexportimport SA a formulat contestaţie în anulare.
• 4 iulie 2005, Înalta Curte admite contestaţia în anulare formulată de reclamantă. Împotriva acestei decizii au formulat, de data aceasta, contestaţii în anulare, celelalte părţi din dosar. În plus, una dintre părţi a formulat şi o cerere de revizuire.
• 11 decembrie 2006, Înalta Curte respinge constestaţiile în anulare.
• 5 decembrie 2008, Înalta Curte rejudecă recursurile formulate împotriva deciziei din 1999 a Curţii de Apel Bucureşti. Reclamanta Metalexportimport SA a formulat o nouă contestaţie în anulare împotriva deciziei din decembrie 2008.
• 4 martie 2010, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare.
• 20 iunie 2013, Înalta Curte a respins contestaţia în anulare
Cazul a fost şi la CSM
Printr-un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii, în 23 februarie 2010, şi Ministerului Justiţiei, în 7 martie 2011, ce a fost înaintat CSM, fiind înregistrat sub nr. 1/6620/1154/16 martie 2011 şi Inspecţiei Judiciare, Thyssen Stahl GmbH a sesizat caracterul vădit neechitabil al procedurii judiciare derulate în cauza în care are calitatea de pârâtă şi cu care instanţele române au fost sesizate în anul 1983, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice de către instanţele de judecată din România, care, pe de o parte, în mod repetat au desfiinţat hotărâri irevocabile urmare a admiterii contestaţiilor în anulare promovate de reclamantă, iar pe de alta, şi-au schimbat nejustificat viziunea asupra unor probleme de drept a căror interpretare este neechivocă şi încălcarea flagrantă a instituţiei termenului rezonabil.

Sistemul de justiţie, vinovat pentru gestionarea defectuoasă a cauzei Thyssen

"Sistemul de justiţie din România este vinovat pentru gestionarea defectuoasă a acestei cauze, care a avut o durată excesivă. Am constatat că, din martie 2010 până azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut loc nici un act de judecată a recursului, pe fond", a declarat, în 2011, preşedintele de atunci al CSM, judecătorul Horaţius Dumbravă.
Mai mult, membrii CSM şi-au însuşit recomandările din raportul Inspecţiei judiciare, printre care modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin care să se poată scurta termenele în căi extraordinare de atac, şi asigurarea unei mai bune gestionări a cauzelor, prin prioritizarea situaţiilor excepţionale de către colegiile de conducere.

Căile de atac extraordinare

Conform documentului Inspectiei judiciare, în afară de căile de atac şi a celor două contestaţii în anulare declarate împotriva deciziilor date in recurs, s-au promovat alte şapte căi extraordinare de atac. La toate acestea s-au adaugat alte înca 20 de dosare pentru soluţionarea incidentelor procedurale şi a altor cereri accesorii şi/sau incidentale.

evz.ro