Jump to content

Oţelul, în prag de desfiinţare


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Se complică procesul de insolvenţă al Oţelului

* Finanţele au contestat planul de reorganizare la Curtea de Apel Bucureşti

În urmă cu o săptămână, fotbaliştilor de la Oţelul li se achita salariul care ar fi trebuit plătit în decembrie anul trecut, condiţie obligatorie pentru a se întruni condiţiile de licenţiere pentru sezonul următor al Ligii I. Una dintre numeroasele probleme din ultima vreme fusese rezolvată, însă temerile privind obţinerea licenţei nu au fost alungate.
Incertitudinea privind viitorul Oţelului continuă, chiar se amplifică, complicându-se lucrurile în procesul de insolvenţă al societăţii care administrează echipa. Totul părea să decurgă în sensul dorit de suporteri, după ce, în 18 decembrie 2013, planul de reorganizare era aprobat de către Tribunalul Bucureşti, aspect de care era obligatoriu nevoie la dosarul de licenţiere pentru un club cu acest statut special. Însă, sentinţa nu era definitivă şi a fost atacată de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (DGRFPB), care pretinde că are de încasat de la Fotbal Club Oţelul S.A. suma de 24.208.718 lei, ceea ce reprezintă cel mai mai procent, 72,48 la sută, din totalul datoriilor clubului înregistrate în procesul de insolvenţă.
În primă fază, DGRFPB a contestat la Tribunalul Bucureşti hotărârea Adunării Creditorilor din 4 noiembrie anul trecut, iar la sfârşitul săptămânii trecute instanţa i-a dat câştig de cauză, decizia fiind de desemnare a unui nou Comitet al Creditorilor, din care iniţial Finanţele nu făceau parte.
Imediat după această sentinţă favorabilă, DGRFPB a mers şi mai departe, contestând la Curtea de Apel Bucureşti planul de reorganizare, conform citaţiilor pe care au început să le primească ceilalţi înscrişi la masa credală.
Cea mai mare parte a sumei invocate de Finanţe că o are de recuperat, 22.400.571 de lei, reprezintă recalcularea, în vara anului trecut, pentru perioada 2005-2008, a taxelor către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale, aferente drepturilor salariale obţinute de către angajaţi (jucători, antrenori şi o parte din restul angajaţilor). „Aceştia au desfăşurat activitatea în baza unor convenţii civile, conform unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului bazată pe Legea sportului, care reglementa sistemul de plată a sportivilor. Este vorba de o neînţelegere în ceea ce priveşte interpretarea legii, reprezentanţii ANAF utilizând doar latura exclusiv fiscală a prevederilor legale, fără a le corobora cu toate prevederile aplicabile în materie”, se preciza la vremea respectivă într-un comunicat al FC Oţelul SA. Societatea a contestat în instanţa de judecată această recalculare, aşteptându-se încă un verdict final.
În acest moment sunt mari probleme şi cu atmosfera din lot, tensionată din cauza restanţelor salariile de aproape patru luni către jucători.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Foarte multe răspunsuri în interviul ăsta...

 

 

Lucian Ciofoaia: „Oţelul va evolua fără probleme şi în sezonul viitor în prima ligă”

 

Reporter: Să începem cu momentul preluării clubului de către TNG. Cum s-au petrecut lucrurile?
Lucian Ciofoaia: În august 2012 s-au purtat primele discuţii cu cei de la ArcelorMittal pentru preluarea clubului. Conducerea Combinatului nu mai putea susţine echipa şi noi am intrat în ecuaţie la solicitarea anumitor oameni de fotbal din Galaţi. Încetul cu încetul am fost de acord să preluăm clubul aşa cum se prezenta el la momentul respectiv, cu pasiv şi activ.

Rep.: Ce sumă se afla în conturile clubului la momentul respectiv? S-a vorbit despre 7 milioane de euro...
L.C.: Pot să vă spun că la momentul 14 septembrie 2012 clubul avea o datorie de 3,8 milioane euro. Era pe minus. Realizaţi că Mittal nu ar fi renunţat la 7 milioane de euro dacă aceşti bani ar fi existat în club.

Rep.: Ce clauze au existat în contractul făcut cu ArcelorMittal? TNG avea dreptul să vândă clubul? Şi dacă da, după cât timp ?
L.C.: Singura condiţie pe care au pus-o cei de la Mittal a fost continuarea activităţii şi susţinerea echipei de fotbal pe o perioadă de cel puţin 5 ani. Noi am plătit o mare parte din datorii şi chiar dacă au mai apărut sincope, cred că situaţia a fost sub control. A apărut apoi şi acea datorie către ANAF. Cele 5 milioane de euro sunt acumulate în perioada 2005-2008, când grupul nostru de firme nu avea nicio legătură cu Oţelul. Când am preluat clubul nu se ştia nimic despre această datorie, pentru că finalizarea controlului a fost realizată în primăvara anului 2013.

Rep.: După aceea a urmat intrarea în insolvenţă…
L.C.: Din păcate, cei de la ANAF nu au înţeles că acest club este o entitate vie, care trebuie să funcţioneze zilnic, şi ne-au blocat conturile, au pus sechestru pe bunurile clubului şi atunci singura soluţie era să intrăm în insolvenţă sub protecţia legii ca să putem funcţiona.

Rep.: Ce înseamnă de fapt intrarea în insolvenţă?
L.C.: Conform legii, legea insolvenţei permite funcţionarea acelei societăţi fără a acumula datorii şi să încerce să plătească datoriile vechi. De aceea există un plan de reorganizare care stabileşte ce se plăteşte, de unde se achită... Se face o curăţenie a activităţii. Există un prag maxim de cheltuieli care nu trebuie depăşit.

„Despre vânzarea clubului nu putem vorbi, pentru că Oţelul este în insolvenţă”

Rep.: Doreşte TNG să vândă clubul?
L.C.: Eu am declarat că TNG îşi doreşte un partener. Noi nu avem istorie în fotbal şi nu ne pricepem la acest fenomen şi de aceea am dorit să ne ocupăm numai de partea administrativă. De aceea ne dorim un partener care să facă parte din fenomen şi să înţeleagă mai bine decât noi fotbalul. Acest lucru ne-ar ajuta foarte mult. Prima opţiune a fost să discutăm cu fosta conducere a clubului, pentru că aceşti oameni cunosc bine fenomenul. Din păcate, nu au fost foarte receptivi la solicitarea noastră. Am discutat, le-am expus situaţia, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat. Despre vânzarea clubului nu putem vorbi, pentru că Oţelul este în insolvenţă şi ar fi foarte dificilă trecerea clubului în posesia unei alte firme. După ieşirea din insolvenţă, care ar urma să aibă loc la finalul lui 2016, clubul ar putea fi cumpărat de altcineva. Condiţia este ca până atunci să fie plătite toate datoriile.

Rep.: Oţelul a fost supusă unui rebranding în iarnă. S-a discutat mult despre faptul că în noua siglă nu apărea numele oraşului Galaţi.
L.C.: Ne pricepem să facem marketing. TNG are posibilităţi foarte mari pe piaţa de marketing. La Oţelul practic nu a existat marketing până la venirea noastră. Am verificat în conturile clubului şi am găsit foarte puţini bani atraşi din publicitate. Noi am apelat la specialişti din străinătate şi am demarat campania de marketing încă din decembrie 2013. Am dorit să marcăm 50 de ani de la înfiinţare clubului prin numeroase activităţi de marketing. Avem şi un imn nou cântat de suporteri, am făcut un fan shop... Când a apărut în presă sigla fără Galaţi nu era de la noi. Era vorba doar despre un draft, adică despre o schiţă a siglei. Echipa aparţine Galaţiului  şi nu poate fi smulsă de acolo. Nu poate exista Oţelul Piteşti sau Oţelul Craiova. Acele materiale în care nu apărea Galaţi în siglă au fost dezinformări.

Rep.: În ceea ce priveşte organigrama clubului... Aveţi un director general, Narcis Răducan şi un director executiv, Remus Pascu. Cine este numărul 1?
L.C.: Ideea este foarte clară. Conducerea este asigurată de către un grup. Noi suntem un colectiv, nu există o persoană atotştiutoare. Activităţile sunt separate. Partea sportivă îi aparţine domnului Narcis Răducan, în timp ce de partea administrativă se ocupă domnul Remus Pascu. Iar cel care ia decizia finală peste cei doi sunt chiar eu. Pe toate documentele există semnătura celor 3 pe care i-am amintit.

Rep.: I s-a reproşat TNG-ului că îndepărtează fostele glorii din club. Ultimul pe listă este Gelu Popescu.
L.C.: Nu pleacă nimeni fără motiv. Toţi aceia de care am fost nevoiţi să ne despărţim nu au dorit să lucreze cu adevărat cu noi. Nu se mai poate lucra ca în 1970. Principalele criterii după care funcţionăm sunt performanţa şi competenţa.

Rep.: Aţi vorbit despre performanţă. Oţelul este singura echipă din Liga 1 care are antrenor străin. Cum aţi reuşit să-l aduceţi pe Ewald Lienen la Galaţi?
L.C.: A fost o muncă în echipă, dar Narcis Răducan a fost cel care l-a propus. Domnul Lienen este o persoană excepţională. Ştie foarte mult fotbal şi jucătorii mi-au mărturisit că nu au făcut niciodată antrenamente cum sunt cele realizate cu Ewald Lienen. Este uimitoare atitudinea lui Ewald Lienen. Echipa şi-a schimbat în bine jocul şi sunt convins că în sezonul următor vom arăta mult mai bine.

Rep.: Cum veţi reuşi să păstraţi jucătorii de valoare şi din vară? Mă refer la Goicoechea, Prestia, Marquinhos...
L.C.: Narcis şi cu Ewald Lienen au reuşit să aducă fotbalişti foarte valoroşi. Încercăm să-i păstrăm, dar chiar dacă aceştia vor pleca vom aduce jucători cel puţin la fel de valoroşi în locul lor. Totul este coordonat de domnul Lienen, care în iarnă a vizionat mii de DVD-uri pentru a găsi jucătorii potriviţi. Vedeţi ce bine l-a angrenat în primul 11 pe Tudorie, un jucător de mare perspectivă. Nu există jucători favorizaţi.

Rep.: Care este fondul de salarii pe lună?
L.C.: Nu vreau să ofer detalii financiare, dar vă pot spune că suma pe care trebuie să o achităm lunar este impresionantă. Vreau să vă spun că nu s-a umblat la salariile jucătorilor. Fotbaliştii au rămas cu salariile din 2012, pentru că am considerat că plafonul salarial este normal pentru Liga 1. Noi ne dorim performanţă, dar din păcate nu am reuşit să ocupăm locul pe care ni l-am propus la începutul sezonului. Banii din drepturile TV şi de la sponsori vin în funcţie de locul ocupat la finalul campionatului. Noi ne străduim mult, dovadă că salariile jucătorilor sunt la nivelul primelor 5 clasate în liga 1. În ceea ce priveşte restanţele salariale, acestea sunt pe 3 luni, pentru că am intrat în luna aprilie, dar ele vor fi rezolvate.

„Echipa noastră va primi licenţa fără niciun fel de problemă”

Rep.: Va avea Oţelul probleme cu licenţierea?
L.C.: Sunt probleme financiare la momentul actual, dar le vom rezolva. Echipa noastră va primi licenţa fără niciun fel de problemă.

Rep.: Sunt doi jucători care şi-au depus memorii. Ce veţi face dacă Astafei şi Sârghi, căci despre ei este vorba, vor deveni liberi de contract?
L.C.: Domnii jucători sunt liberi să facă ceea ce vor. Ei sunt impresariaţi de o anumită persoană, dar noi nu am luat nicio măsură împotriva lor. Noi le vom achita salariile la toţi. Nu am fost deranjaţi de faptul că fotbaliştii nu au dorit să intre în cantonament înaintea partidei cu Concordia. Ei au demonstrat pe teren că sunt profesionişti şi au câştigat meciul.

Rep.: Oţelul nu a avut o prestaţie reuşită în acest sezon, dar ce se va întâmpla în campionatul următor?
L.C.: În sezonul viitor echipa trebuie să se claseze între primele 7 formaţii din campionat. Vrem ca suporterii să se întoarcă lângă echipă iar Oţelul să redevină o adevarată familie. Dacă vom juca fotbal, vom atinge şi obiectivele. Vrem să investim mai mult şi în copii şi juniori, care reprezintă baza în fotbal. Sportul-rege nu poate face profit, astfel că TNG este motorul care trebuie să ajute clubul.

Rep.: În acest proiect un punct important este antrenorul Ewald Lienen. Va continua el cu echipa gălăţeană?     
L.C.: Domnul antrenor se simte bine la Galaţi şi oricum a semnat, când a venit, un contract pe 2 ani şi jumătate. El va rămâne la noi pentru că este un element indispensabil în planurile pe care le avem.

Rep.: Ce părere aveţi despre ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc? Multe echipe sunt în faliment, în insolvenţă sau în pragul desfiintării.
L.C.: Din punctul meu de vedere, ca persoană care a intrat în fotbal în 2012, pot să vă spun că, din ceea ce am citit, procesul care se desfăşoară acum în România s-a petrecut şi în Anglia. Este o perioadă de curăţare, de schimbare a modului cum trebuie condus un club. Marketingul trebuie să fie un element foarte important. Costurile produselor promoţionale nu sunt mari şi fanii adevăraţi trebuie să fie lângă echipă. Fanii trebuie să fie crescuţi. Există în planul nostru că stadionul să fie refăcut, am discutat şi cu cei de la Mittal, dar priorităţile sunt altele în acest moment.

Rep.: În concluzie, putem spune că Oţelul merge înainte fără emoţii?
L.C.: Oţelul merge doar înainte şi ceea ce s-a petrecut până acum a fost doar spre binele clubului, pentru că am curăţat multe situaţii care nu erau în regulă la club. Oţelul va evolua fără probleme şi în sezonul viitor în prima ligă.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Oţelul va primi licenţa pentru sezonul viitor al Ligii I

Comisia de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a analizat ieri dosarul echipei gălăţene FC Oţelul. Reprezentanţii clubului prezenţi la audiere ne-au dezvăluit că nu a fost sesizat nimic în neregulă de către membrii comisiei, nu s-a solicitat nici un document nou în dosar, astfel că sunt convinşi de primirea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I.

Informaţia a fost confirmată de către administratorul special al FC Oţelul SA, Lucian Ciofoaia. „Nu am avut nicio problemă în dosar, primim licenţa pentru campionatul viitor. Aşteptăm anunţul oficial şi suntem siguri că acesta va fi unul pozitiv”, a declarat Lucian Ciofoaia.

Comunicarea oficială a verdictului Comisiei de Licenţiere pentru cluburile aflate pe locurile 9-18 în Liga I, care nu au nevoie să facă apel, este aşteptată în cursul zilei de astăzi.

UPDATE: Comunicarea oficială a situaţiei licenţierii cluburilor din Liga I nu va mai avea loc astăzi, acest anunţ urmând să fie făcut cel mai probabil în cursul zilei de luni, 28 aprilie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

S-a anunţat oficial, Oţelul a primit licenţa

Vineri după-amiază, Oţelul a primit licenţa, prin hotărârea nr. 13 din 25 aprilie 2014 a Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF.
 

 

Oţelul a luat licenţa!

Fotbal Club Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru sezonul 2014-2015 al Ligii I. Înştiinţarea a venit astăzi, 25 aprilie 2014, de la Federaţia Română de Fotbal.

Aşa cum i-am asigurat pe suporterii roş-alb-albaştri, Fotbal Club Oţelul Galaţi a obţinut cu succes licenţa de club profesionist pentru sezonul 2014-2015 al Ligii I Bergenbier. Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii de licenţiere depuse de Fotbal Club Oţelul Galaţi şi a hotărât cu unanimitate de voturi că gruparea oţelară va putea participa în următoarea ediţie a Campionatului Naţional Liga I.

Obţinerea licenţei de club profesionist este rodul muncii în echipă. Fotbal Club Oţelul Galaţi felicită întregul colectiv pentru eforturile depuse în scopul atingerii acestui important obiectiv.

Acum, toate eforturile noastre se concentrează pe încheierea cu succes a actualei stagiuni. Avem convingerea că voi, fanii devotaţi ai Oţelului, veţi fi alături de noi, aşa cum aţi demonstrat-o de nenumărate ori.

fotbalclubotelul.ro

Link to comment
Share on other sites

SC Vaslui nu a obţinut licenţa şi nu va mai evolua în Liga 1 din sezonul următor. Locul 15 nu mai este retrogradabil
Procesul de licenţiere pentru sezonul viitor de Liga 1 (2014-2015) s-a încheiat vineri, 2 mai. Viorel Duru, directorul de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat că SC Vaslui nu s-a prezentat la Comisia de Apel pentru licenţă pentrru a prezenta actele solicitate în urma depunerii unui dosar incomplet la Apel, iar Corona Braşov nu şi-a depus dosarul, urmând a evolua din sezonul următor în Liga 2.
Viorel Duru a anunţat concluziile procesului de licenţiere din Liga 1, proces care a luat în calcul cinci criterii: "sportiv, de infrastructură, de personal, de administraţie, juridic şi financiar". Duru a anunţat că SC Vaslui nu a obţinut licenţa pentru sezonul următor şi nu va mai evolua în Liga 1 din sezonul următor: "Comisia  de Licenţiere a refuzat acordarea licenţei pentru trei cluburi: SC Vaslui, FC Braşov şi Săgeata Năvodari. SC Vaslui pentru neîndeplinirea criteriului financiar, FC Braşov pentru cel financiar, dar şi de infrastructură şi Săgeţii pentru cel de infrastructură. Cluburile au făcut apel. Comisia a admis apelul celor de la FC Braşov şi Săgeata". La polul opus se află Steaua, Concordia şi Viitorul, cluburi ce au avut dosarele complete: "Steaua, Concordia şi Viitorul nu ne-au creat probleme, au avut cele mai bune dosare."

Directorul de licenţiere a explicat ce se va întâmpla cu locurile retrogradabile. În aceste condiţii, din Liga 1 vor retrograda la finalul acestui sezon doar ultimele 3 clasate. Locul 15 va evolua în primul eşalon în sezonul 2014-2015: "Există un art. 19 în ROAF, introdus anul trecut după situaţia cu Rapidul care spune clar că un club care nu primeşte licenţa, este retrogradat şi rămâne în Liga 1 clubul retrogradat sportiv şi cel mai bine clasat".

prosport.ro

Link to comment
Share on other sites

“Cineva nu doreşte ca Oţelul să continue în prima ligă”

Directorul general Narcis Răducan a făcut câteva acuzaţii extrem de grave după partida pierdută de Oţelul cu 3-1 pe terenul celor de la FC Botoşani. Managerul formaţiei de la Dunăre spune că o persoană rău intenţionată, pe care a refuzat să o nominalizeze, ar trimite informaţii către adversarele din campionat, cum că Astafei şi Sîrghi nu ar avea drept de joc, deoarece şi-au depus memorii.

Răducan a afirmat că cei doi jucători pot fi folosiţi, deoarece LPF nu a luat încă o decizie în acest sens, dar crede cu tărie că o anumită persoană îşi doreşte retrogradarea Oţelului.
Având în vedere că directorul general ştie cine este respectivul, noi, suporterii Oţelului, cerem pe această cale ca numele persoanei să fie făcut public de urgenţă, pentru a şti mai bine cine sunt duşmanii acestei echipe. E momentul să se spargă “buba”!

Narcis Răducan: “Botoșani a meritat victoria, a fost foarte bine motivată. Este un club unde se vede buna colaborare între autoritățile locale și patronat, iar eu nu pot decât să-i felicit pentru proiectul lor. Am făcut un meci foarte prost, ne așteaptă joi o adevărată finală cu Timișoara. Este un meci decisiv. Însă eu am o senzație ciudată, că nu toată lumea dorește ca Oțelul să continue în prima ligă. Pentru a doua oară în actuala ediție de campionat, cineva, o persoană foarte bine intenționată, le-a trimis gazdelor contractele lui Sîrghi și Astafei, iar gazdele ne-au făcut contestație înainte de meci. Ambii fotbaliști au memorii depuse, e adevărat, dar câtă vreme nu este luată nicio decizie, avem tot dreptul să-i folosim. Am fost în vestiar imediat după meci și le-am zis fotbaliștilor să ridice capul din pământ, deoarece şi contracandidatele noastre au pierdut. Singurul lucru pe care ne putem baza este dorința fiecăruia de a demonstra sportiv că își dorește să joace în primul eșalon.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Condiţii pentru performanţă sau destrămare? La Oţelul se aşteaptă reacţia lui Dan Adamescu

* Echipa gălăţeană şi-a asigurat locul şi în ediţia viitoare a Ligii I, iar jucătorii şi conducerea sportivă vorbesc despre plecare dacă acţionariatul nu va garanta condiţii normale pentru performanţă

În urma victoriei entuziasmante de vineri seară, 4-1 cu Viitorul, fotbaliştii Oţelului au asigurat locul echipei în prima ligă şi pentru ediţia viitoare de campionat, având garantat cel puţin locul 13 la finalul sezonului. Însă, există riscul destrămării actualei echipe, atât cei conducerea sportivă a clubului cât şi foarte mulţi jucători spunând că vor pleca dacă nu se schimbă radical în bine condiţiile oferite de patronat. În acest moment sunt restanţe salariale către jucători de aproape patru luni, astfel că aceştia pot deveni liberi de contract în orice moment.
Cristi Sîrghi, unul dintre puţinii jucători rămaşi la Oţelul dintre cei care câştigau campionatul în urmă cu trei ani, a afirmat răspicat că el nu va mai rămâne în condiţiile de acum, fără sprijin din partea conducerii clubului. „Nu i-am avut pe cei din conducere alături de noi şi îmi felicit coechipierii, pentru că toţi au dat dovadă de mare caracter şi am rămas uniţi. Chiar dacă va fi să plece mulţi jucători, am vrut să lăsăm o bucurie gălăţenilor, să lăsăm clubul în Liga I. Nu ştiu dacă voi continua la Oţelul. În condiţiile care sunt acum şi cu această conducere, cu siguranţă nu!”, a declarat Sîrghi.
De asemenea, Gabriel Giurgiu, căpitanul echipei, aşteaptă o lămurire rapidă a lucrurilor în ceea ce priveşte viitorul clubului. „Nu sunt hotărât ce voi face din vară, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla aici”, a spus Giurgiu, care a lăsat astfel să se înţeleagă că ar fi dispus să-şi prelungească contractul ce-i expiră la sfârşitul lunii dacă condiţiile se vor îmbunătăţi semnificativ.

Astăzi, întâlnire cu patronatul

Narcis Răducan, managerul general al echipei, a afirmat că astăzi ar urma să aibă o întâlnire cu patronul echipei, Dan Adamescu, în urma căreia şi-ar dori să se obţină două din salariile restante către jucători şi garanţia unei strategii sănătoase pentru sezonul următor. „M-aş bucura foarte mult să fi văzut şi patronul clubului acest meci şi luni dimineaţă, când avem programată o discuţie privind strategia clubului, să dea şi vreo două salarii pentru băieţi, le merită. Nu voi rămâne dacă nu se schimbă ceva. Vă asigur că ceea ce s-a întâmplat în acest an nu se va mai întâmpla, cel puţin nu cu mine la Galaţi. Dacă va fi o strategie sănătoasă, rămân cu mare plăcere, cei 12.000 de spectatori de la meciul cu Viitorul îmi vor rămâne mult timp în minte. A fost o lecţie dată de gălăţeni clubului, au demonstrat că Galaţiul trăieşte fotbalistic şi are nevoie de mai mult, de un stadion nou şi de investiţii mai mari. Trebuie să ne unim forţele pentru a face la Galaţi o echipă de cupă europeană”, a declarat Răducan.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Ewald Lienen, şocat de fotbalul românesc

Ewald Lienen, antrenorul german al celor de la Otelul Galati, se declara uluit de fotbalul romanesc.

Tehnicianul neamt a vorbit, dupa ultimul meci din acest sezon, despre problemele pe care le-a avut la echipa galateana. "Nu pot decat sa felicit aceasta echipa pentru ca a jucat in aceste circumstante. Alti antrenori din alte campionate nu isi pot imagina astfel de conditii. Cand jucatorii poate sunt dati afara din apartamente, poate nu au bani sa isi cumpere mancare, iar apoi eu ca antrenor le cer sa castige meciuri. Este lipsa totala de respect din partea cuiva care are milioane si milioane de euro, eu unul nu pot sa accept asta si nu pot sa inteleg acest lucru.
A fost foarte greu, nu pentru ca nu am avut echipa, dar pentru ca nu am avut conditiile necesare, suntem un club cu jucatori buni, cu angajati buni, cu o mentalitate buna, cu o echpa care vrea sa castige, dar nu suntem platiti si atunci ai impresia ca patronii nu vor sa ne ajute, din contra, ai impresia ca vor sa retrogradeze si sa nu plateasca salariile in prima liga! E incredibil pentru mine si imi pare foarte rau pentru oamenii din Galati care nu merita asta", a declarat antrenorul german pentru Digi Sport.
In varsta de 60 de ani, Lienen a preluat echipa din Galati anul trecut si a reusit sa mentina Otelul in Liga 1 dupa o lupta epuizanta in ultimele etape ale campionatului.

ziare.com
 

Link to comment
Share on other sites

Întâlnirea dintre Răducan şi Adamescu n-a produs nimic pozitiv

Mult aşteptata întâlnire dintre Dan Grigore Adamescu, patronul clubului, şi Narcis Răducan, managerul general, a avut loc, dar fără niciun efect. Alejandro Viglianti, directorul sportiv al FC Oţelul, a spus că deja gruparea gălăţeană i-a pierdut pe Cooper şi Goicoechea, deşi cei doi făceau parte din planurile de viitor ale formaţiei roş-alb-albastre.

„Din păcate, nu avem nicio noutate, nimic pozitiv. Nu avem nicio ştire care să ne bucure sau să ne dea vreo speranţă că vor merge lucrurile cum ne dorim. Am aşteptat zilele acestea întâlnirea dintre Narcis Răducan şi Dan Grigore Adamescu. Întâlnirea a avut loc, dar nu avem nicio noutate pentru suporteri. Nu e nicio schimbare, în sensul a ceea ce înseamnă salarii sau ce se va întâmpla cu jucătorii. Bineînţeles, ce se întâmplă cu dl. Adamescu zilele acestea sigur influenţează situaţia de la club. Da, este adevărat că pot pleca mulţi jucători. Noi am făcut un proiect cu nişte fotbalişti împrumutaţi, pe care ne doream să îi păstrăm, activând clauza de cumpărare. Din păcate, la Cooper a trecut perioada în care putea fi activată clauza, la fel şi la Mauro Goicoechea. Sunt lucruri care ne îngrijorează, lucruri pe care le-am anticipat, dar nu avem ce să facem noi!”, a spus Viglianti.

De asemenea, situaţia antrenorului Ewald Lienen este incertă. Acesta a anunţat la finalul partidei cu Steaua, că dacă nu se va schimba ceva la club, atunci nu se va mai întoarce.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Un impresar anunta desfiintarea celor de la Otelul!

Impresarul Ionel Codoban este de parere ca formatia Otelul Galati se indreapta spre desfiintare.
Agentul de jucatori care are de primit o suma importanta de bani de la Otelul acuza noua conducere a gruparii de la malul Dunarii. "Eu nu stiu ce au facut ei cu banii, nu stiu ce datorii sunt, dar au avut destui bani, iar cum se prezinta situatia acum, sunt toate sansele sa se desfiinteze. Problemele au inceput dupa ce a fost preluat clubul...
Din pacate, Narcis Raducan a avut o putere limitata in tot ceea ce a facut, nu are nicio vina. Eu nu vad perspective... M-ar bucura sa se redreseze, pentru ca am avut o colaborare aproape perfecta in perioada de dinaintea castigarii titlului", a spus Codoban la Sport Total FM.
Otelul Galati se afla in insolventa si, recent, clubul a fost implicat intr-un scandal de proportii dupa ce patronul Adamescu a ajuns la DNA. Dan Adamescu, unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, a preluat Otelul la un an dupa ce echipa a participat in Champions League, in conturile galatenilor aflandu-se cateva milioane de euro.

ziare.com

Link to comment
Share on other sites

Clubul gălăţean de Liga I caută investitor, Adamescu vrea să renunţe la Oţelul

* Narcis Răducan a fost mandatat să caute un nou finanţator al echipei

Viitorul echipei Oţelul Galaţi devine tot mai incert pe zi ce trece. Narcis Răducan, managerul general al echipei, s-a întâlnit vineri cu patronul Dan Adamescu, iar rezultatul nu este deloc încurajator. Un aspect important este că nu s-a obţinut vreo promisiune de plată rapidă a măcar unuia din cele patru salarii restante şi nici pentru activarea opţiunilor de cumpărare a jucătorilor împrumutaţi.
În schimb, Adamescu s-a arătat din nou dispus să cedeze clubul. „Una dintre variante ar fi să găsim investitori, am fost mandatat să caut o astfel de soluţie”, a declarat Narcis Răducan. Acesta ar urma să aibă o nouă întâlnire cu Adamescu, posibil chiar astăzi, pentru a i se transmite exact condiţiile în care clubul poate fi preluat de către un alt acţionar. Cert este că nu şanse să se plătească datoriile, singura variantă în care primarul Marius Stan a declarat că s-ar fi implicat pentru a găsi un grup de finanţatori.
Clubul Oţelul Galaţi a fost preluat în septembrie 2012 de The Nova Group, companie controlată de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu.

Totul e contratimp

Una din marile probleme o reprezintă presiunea timpului, Oţelul având nevoie de bani foarte repede pentru a-şi putea păstra jucătorii. Deja s-a ratat ocazia păstrării lui Cooper, pentru că nu s-a plătit opţiunea de cumpărare, ce ar fi însemnat puţin peste o sută de mii de euro, iar lista jucătorilor care se despart de Oţelul se lungeşte aproape în fiecare zi, ultima apariţie sigură pe aceasta fiind a portarului Mauro Goicoechea.
Dincolo de factorul sportiv, Mauro demonstrând la echipa gălăţeană că este un jucător de mare valoare, patronatul n-a reacţionat nici măcar când a fost vorba de o afacere foarte profitabilă. Pentru a activa opţiunea de prelungire a contractului, Oţelul trebuia să plătească până ieri 80.000 de euro, o sumă foarte mică raportat la valoarea jucătorului care este cotat de reputatul site transfermarkt.com la un milion de euro. Mai mult, odată cu activarea opţiunii de prelungire, s-ar fi activat implicit şi o altă clauză, cea de reziliere pe o sumă de peste o jumătate de milion de euro, bani care ar fi putut să fie încasaţi chiar şi în perioada imediat următoare, în condiţiile în care Goicoechea nu duce lipsă de oferte, inclusiv din Liga I.
Narcis Răducan a precizat că încă ar mai fi şanse ca portarul să rămână la Oţelul, dacă s-ar găsi soluţii de finanţare pentru performanţă într-un timp foarte scurt. „La Mauro şi impresarul acestuia pot găsi înţelegere să mai aştepte o săptămână, dar numai dacă se găsesc soluţii pentru a face performanţă, să rămână să joace pentru noi”,  precizat Răducan.
Într-o situaţie similară se află şi atacantul brazilian Henrique, pentru care opţiunea de prelungire a contractului este destul de mică, de 50.000 de euro.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

“Într-o săptămână lucrurile se complică extrem de tare”

Directorul general al Oţelul a vorbit cu îngrijorare despre ceea ce se întâmplă la Oţelul în aceste zile. Narcis Răducan spune că şi-ar dori să rămână, dar nu ştie dacă poate face asta în condiţiile precare actuale.

Managerul a comparat salvarea de la retrogradare cu un titlu de campioană şi crede că de aici înainte lucrurile sunt şi mai complicate, deoarece jucătorii vor să plece pentru că nu îşi primesc salariile, în timp ce antrenorul Lienen a plecat foarte supărat în Germania.
Narcis Răducan precizează că doar intervenţia patronului mai poate salva ceva, fiind nevoie de câteva sute de mii de euro, pentru ca situaţia financiară să fie dezamorsată. Directorul general nu crede că există un pericol de desfiinţare, dar zice că, în maxim o săptămână, Oţelul poate slăbi enorm prin plecarea întregului lot, a staff-ului tehnic, dar şi a celui administrativ.

Narcis Răducan: "Mi-aș dori să fiu și în continuare director general la Oțelul, pentru că am început acum doi ani un proiect. Am făcut pași importanți, chiar dacă echipa nu s-a menținut la nivelul pe care și-l doresc suporterii, dar trebuie spus că au fost condiții extreme de lucru. Am reușit să salvăm echipa de la retrogradare, cred că a fost echivalent cu câștigarea unui trofeu, la cât de greu a fost. Vreau să mulțumesc și antrenorilor care au trecut pe aici, chiar și lui Ionuț Badea. Am luat licența, ne-am salvat de la retrogradare și speram că lucrurile urmau să se limpezească. Din păcate, lucrurile sunt tot încurcate, dar încercăm să găsim soluții. Lienen a plecat în vacanță supărat pe toată lumea, cum de altfel suntem toți. Există un sentiment de frustrare pentru că după ce am terminat en-fanfare campionatul n-am reuşit să facem ceea ce trebuia făcut, adică să plătim salariile.
Nici eu nu am salariul la zi. Situația e instabilă, sunt 3-4 jucători cu opţiune de cumpăre pe care nu am activat-o. Sunt 16 jucători care și-au depus actele ca să devină liberi. Partea bună e că băieții au încredere în mine și așteaptă un semnal pozitiv pentru a continua la Oțelul, chiar dacă au actele depuse. Dacă se va continua, vor rămâne să lucrăm împreună. Dacă lucrurile nu merg bine însă, atunci trebuie să aducem 20 de jucători. Sunt extrem de preocupat, nici măcar n-am plecat în vacanță. Dacă nu găsim o variantă viabilă, trebuie să văd și eu ce fac cu meseria mea și mă gândesc la eventualele oferte. Mă bucur că numele meu este luat în calcul la Steaua sau de cei de la FRF. Deocamdată nu pot comenta, nu există o ofertă, au fost discuții amicale, având o relație bună cu cei de acolo. Ceva concret nu a fost şi mă gândesc deocamdată doar la Oțelul, mi-am câștigat salariul aici, mai puțin în ultima vreme, dar nu e corect să vorbesc deocamdată despre altceva. Zilele astea caut soluții să continuăm activitatea la Oțelul, cu 3-4 jucători noi am termina în primele 7 echipe, chiar dacă suntem în insolvență, dar ne trebuie un ajutor în această perioadă. Cu câteva sute de mii euro s-ar liniști apele, trebuie plătite 1-2 salarii la jucători și să dăm astfel un  semnal că vrem să continuăm împreună. Dacă nu, toți se gândesc la familia lor și îi înțeleg. Încă mai sunt șanse, dar dacă într-o săptămână nu se va găsi o soluție la Galați, lucrurile se complică extrem de tare. Nu cred că se poate să nu începem sezonul. Doar s-a luat licența am terminat la mijlocul clasamentului, există potențial de a se face bani din lotul jucători, avem potențial. Va veni și o sumă consistentă din drepturile TV, cam 700.000 de euro în această vară. Deci eu cred că Oţelul își poate duce mai departe activitatea. Dar ne trebuie neapărat suma asta să plătim salariile şi nu știu de unde ar putea veni dacă patronul nu ne ajută. Asta e incertitudinea la momentul ăsta. Am vorbit și cu alte două formații, dar nu vreau să arate ca o licitație pentru mine, pentru că niciodată nu am pus pe primul plan partea financiară. Sunt oameni care au apreciat munca mea aici în condițiile date. Multă lume m-a întrebat dacă a meritat să plec de la Steaua și să pierd aceste două campionate și participarea în UCL și spun că a meritat. Ce am învățat în acești doi ani și cum m-am călit nu putea să îmi dea Steaua, o echipă care câștigă totul, cu multe lucruri la dispoziție.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Ciofoaia: “Nu se pune problema să fi intrat ilegal în insolvență”

Oţelul pierde câte un jucător pe zi, dar administratorul special Lucian Ciofoaia declară că nu există pericolul ca formaţia noastră să piardă toţi jucătorii liberi de contract. “Mâna dreaptă” a lui Adamescu afirmă că, până la urmă, vor fi achitate şi restanţele financiare până la startul sezonului.

Legat de problemele patronului, Ciofoaia a explicat că după ştiinţa sa Oţelul a intrat legal în insolvenţă, deşi procurorii DNA susţin altceva.

Lucian Ciofoaia: “Suntem în Liga I, pe 25 iulie începem sezonul următor, echipa merge mai departe. Suntem la faza de stabilire a condițiilor pentru sezonul viitor. Nu doar la noi, peste tot în România cluburile întâmpină dificultăți. Din câte știu, nu e pericol să pierdem liber de contract jucătorii. Toate restanțele vor fi achitate, chiar dacă jucătorii și-au depus memorii. E obligatoriu ca la startul sezonului să fie achitate toate restanțele. Salariile jucătorilor vor fi plătite. Nu toți jucătorii au fost cu inima la Galați. În ceea ce privește acționarul principal, nu putem noi să ne dăm cu părerea, lăsăm justiția să-și facă treaba. La Oțelul nu se pune problema să fi intrat ilegal în insolvență. Erau conturile blocate de către ANAF, din cauza datoriei strânse din perioada 2005-2008, iar alte două-trei firme ne-au cerut în instanță insolvența. Nu ne-a anunțat niciun for de vreo sancțiune, nu cunosc nimic în acest sens, deci nici nu s-a pus problema de așa ceva până acum.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

Lucian Ciofoaia, administratorul special al echipei din Galaţi: "Oţelul este o entitate vie, nu putem închide pur şi simplu. Avem un plan ca lucrurile să meargă bine"

  • Reprezentantul acţionariatului echipei Oţelul Galaţi, Lucian Ciofoaia, a promis că se vor achita toate salariile restante până la începerea noului sezon.
  • Acesta a refuzat să spună când se va face prima astfel de plată către jucători.
  • Ciofoaia îi linişteşte pe suporterii echipei gălăţene, spunând că activitatea Oţelului în Liga 1 va continua.

Administratorul special al Fotbal Club Oţelul S.A., Lucian Ciofoaia, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că problemele din ultima perioadă nu pun în pericol începerea campionatului de către echipa gălăţeană. „După vacanţă, care se va încheia în jur 14-15 iunie, nu am stabilit data cu exactitate, vom avea stabilit staff-ul tehnic şi lotul de jucători. Ne confruntăm cu probleme, de la lipsa de lichidităţi până la cele cu jucătorii, dar acestea nu pun în pericol pregătirea şi începerea campionatului”, a spus Ciofoaia.

"Va fi totuşi o curăţenie, nu toţi au fost cu sufletul pentru echipă”

Către majoritatea fotbaliştilor de la Oţelul sunt restanţe salariale de peste patru luni, astfel că mulţi dintre ei şi-au depus memorii la FRF pentru a deveni jucători liberi de contract. Cazurile lor vor fi analizate miercuri, iar Lucian Ciofoaia s-a arătat convins că nu va fi un verdict care să ducă la încetarea relaţiilor contractuale dintre club şi jucători: „Nu se pune problema unei astfel de situaţii”.

Totuşi, conducătorul societăţii care administrează clubul a spus că fotbaliştii care vor să plece nu vor fi împiedicaţi. „Va fi totuşi o curăţenie, nu toţi au fost cu sufletul pentru echipă”, a mai precizat Ciofoaia.

Reprezentantul acţionariatului a refuzat să precizeze când estimează că se va face o plată măcar parţială a restanţelor financiare către jucători: „Este bucătăria noastră internă, am discutat cu mare parte din jucători şi acest aspect”. În schimb, Ciofoaia a anunţat că până la începerea campionatului se va ajunge ca salariile să achitate la zi.

De asemenea, a mai spus că acţionariatul nu intenţionează să închidă activitatea, dar că se caută un partener care speră să fie găsit până la începerea campionatului: „Oţelul este o entitate vie, nu putem închide pur şi simplu. Avem un plan ca lucrurile să meargă bine”.
Obiectiv: menţinerea în Liga 1
A fost anunţat şi obiectivul pentru ediţia viitoare a campionatului Ligii 1. „Suntem singuri, în astfel de condiţii luptăm de multă vreme să rezolvăm toate probleme. De aceea trebuie să pornim de la obiective realiste, fără aşteptări foarte mari la primele locuri”, a declarat Ciofoaia, care şi-a mai exprimat convingerea că directorul sportiv Gabriel Viglianti va reveni în cadrul clubului.

Narcis Răducan, managerul general al echipei, spune că patronul Dan Adamescu i-a spus că miercuri va discuta găsirea unei soluţii pentru salvarea Oţelului.

prosport.ro

Link to comment
Share on other sites

Cu patronul în arest, se caută soluţii pentru supravieţuirea Oţelului

Vânzarea rapidă a doi-trei jucători este varianta pe care Narcis Răducan vrea să o încerce pentru deblocarea activităţii clubului

Evenimentele din ultimele zile au acutizat situaţia critică în care se află echipa de fotbal Oţelul Galaţi, arestarea preventivă a patronului Dan Adamescu având ca efect blocarea aproape totală a activităţii clubului. Una din problemele principale ale clubului este lipsa de resurse financiare, situaţia care a dus la întârzieri salariale de cinci luni către jucători. În contextul problemelor lui Adamescu cu justiţia, semnalele primite de cei din club sunt cât se poate de clare, dinspre patronat nu sunt şanse să se primească o finanţare minimă pentru a se putea începe pregătirile în condiţii măcar la limita decenţei. Fără antrenori, cu cinci jucători care şi-au depus memorii la FRF pentru a deveni liberi de contract şi alţi cinci care au făcut acelaşi lucru, dar îân memorii au cerut doar plata salariilor restante, cu directorul sportiv Gabriel Viglianti plecat în ţara natală şi dispus să revină doar dacă vor fi condiţii pentru performanţă, acestea sunt principalele coordonate ale situaţiei din acest moment de la Oţelul.

Autofinanţarea, varianta lui Răducan
Narcis Răducan, managerul general al echipei, deşi declarase că pleacă şi el din club dacă nu se asigură repede de către patronat condiţii pentru performanţă, precizând că are oferte de la Viitorul şi FRF, a spus ieri că va continua la Oţelul, deocamdată pentru o perioadă scurtă, ca să încerca deblocarea activităţii clubului. „Nu pot să plec pur şi simplu, fără să mă uit în urmă. Vreau să încerc să deblocăm activitatea. Am un plan să încercăm autofinanţarea. Până la reunirea lotului, este strict necesar să plătim unu-două salarii jucătorilor şi cantonamentul. Pentru asta trebuie să vindem doi-trei jucători, să avem cu ce rezista până vin primii bani din drepturile de televizare, peste o lună. Apoi, dacă lucrurile nu se vor redresa semnificativ, o să pot pleca cu inimia împăcată”, a declarat Răducan.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Oţelul şi-a amânat startul pregătilor pentru noul sezon

În condiţiile în care se confruntă cu problemelor financiare uriaşe, echipa de fotbal Oţelul Galaţi îşi va începe pregătirile viitorului sezon al Ligii I abia pe 23 iunie, o săptămână mai târziu decât data anunţată iniţial. Prin comparaţie, o altă echipă de Liga I, FC Botoşani, şi-a reluat antrenamentele încă de luni, 9 iunie.
Narcis Răducan, managerul general al echipei, a spus că până la reunirea lotului este nevoie să se vândă doi-trei jucători pentru a se putea plăti un stagiu de pregătire centralizată şi o parte din salariile restante către fotbalişti.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Narcis Răducan: "Salvarea poate veni de la Tudorie şi Marquinhos"

Arestarea preventivă a patronului Dan Adamescu a avut ca efect blocarea aproape totală a activităţii la clubul Oţelul Galaţi, grupare a cărei situaţie a devenit disperată. Una din problemele principale ale gălăţenilor este criza financiară care a dus la întârzieri salariale de cinci luni către jucători.

Narcis Răducan, managerul general, încearcă să rezolve aceste probleme prin vânzarea câtorva jucători mai importanţi, pentru a obţine autofinanţarea clubului. "Salvarea poate veni de la Tudorie şi Marquinhos. Există oferte din ţară şi din afară pentru cei doi, dar încă nimic concret. Sunt în discuţii cu mai multe echipe. Orice ban venit în club ar fi o mană cerească. Nu s-a făcut niciun pas în situaţia salariilor. Trebuie să vindem unul, doi sau trei jucători pentru a reuşi să ne autofinanţăm. Banii de la televiziune vin de abia peste o lună. Sunt momente când se blocheză activitatea şi trebuie să găsim o soluţie. Echipa trebuie să facă pregătire, sunt deja 4-5 salarii restante." , a făcut Răducan bilanţul la televiziunea Sport.ro.

Managerul se dă peste cap pentru a ameliora situaţia la Oţelul mai mult din dorinţa de a lăsa lucrurile în ordine, decât din alte motive, deoarece şi Narcis Răducan e pe picior de plecare: "Şanse mari să rămân la echipă nu prea sunt, dar încerc să îmi fac datoria şi să rezolv din problemele actuale. Au existat discuţii cu alte echipe, dar nu e nimic concret. De la Steaua nu am vorbit cu nimeni, dar sunt alte cluburi interesate de serviciile mele".

Dinamo a transferat deja un jucător de la Oţelul, pe mijlocaşul Bogdan Gavrilă (22 de ani), însă acesta a ajuns în Ştefan cel Mare din postura de jucător liber de contract, iar acest lucru nu îi ajută cu nimic pe cei de la Oţelul. "Bogdan Gavrilă a plecat gratis la Dinamo, era la final de contract cu noi. Nu ne ajută cu nimic această mutare, nu intră niciun ban în visteria clubului", a confirmat Răducan.

prosport.ro

Link to comment
Share on other sites

Lucian Ciofoaia: ”Narcis Răducan ne-a anunţat că va pleca, noul antrenor nu va fi român”

La Lider Sportiv de la Pro FM-Lider FM, administratorul special al FC Oțelul a vorbit despre viitorul clubului Oțelul, noul antrenor, colaborarea cu australienii de la Aspen Alpine Management Pty Ltd:
Lucian Ciofoaia: ”După cum am mai spus, eram în discuții cu noii investitori, ne doream investitori care să facă parte din fenomen. În urma discuțiilor am analizat situația specială a clubului, urmează să colabăram pe partea de management sportiv, urmând ca apoi încet să se stabilească pașii pentru preluarea definitivăa clubului. Partea australiană se va ocupa de tot ce înseamnă managementul sportiv al clubului, de la staff tehnic la jucători, o să avem un plan de bătaie cu tot ce înseamnă campionatul următor.  Vor adunce un antrenor, vor stabili un lot de jucători. Cei din Australia cunosc realitatea fotbalului din România, suntem în discuții de câteva luni cu ei și li-sa adus la cunoștință situația clublui.
Narcis Răducan ne-a anunțat că va pleca, lui Gabriel Viglianti i-sa propus să continue la club pe postul de director sportiv, este alegerea lui dacă dorește să participe alături de noi. Chiar dacă noi nu am avut posibilitatea să anunțăm negocierile, au fost discuții și întâlniri zilnice, în care s-a stabilit strategia de viitor a clubului. Oțelul nu poate să moară, nimeni nu dorește să moară.
Problemele domnului Adamecu  nu influențează situația clubului. Clubul este în insolvență și este condus de un administrator judiciar, iar tranzacția de acțiuni, se poate face doar cu acordul Adunării Creditorilor  și acordul judecătorului, există soluții care nu îl implică pe Adamescu.
La reunirea de pe 23 iunie, se vor prezenta toți jucătorii aflați sub contract cu  Oțelul, vor veni și alți jucători, vom aveam un lot competitiv pentru Liga I. Vom avea și un antrenor nou, care nu va fi român. Pe 29-30 iunie, vom pleca în cantonament în străiniătate, și ne vom întoarce în jurul datei de 11 iulie. În viitorul apropiat nu vor fi jucători australieni la Oțelul, nu avem timp pentru diligențe, dar pe viitor de ce nu, atât timp dacă există valoare. La reunirea lotului vom susține o conferință de presă cu noul antrenor, care nu va fi român”.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Răducan: “Oţelul nu mai reprezintă o motivaţie”

Narcis Răducan este ca şi plecat de la Oţelul, unde a ocupat funcţia de director general timp de doi ani, într-o perioadă foarte tumultuoasă a echipei noastre. Acesta şi-a motivat decizia afirmând că sunt probleme financiare grave la formaţia gălăţeană şi că pentru el nu mai reprezintă o motivaţie un club fără fonduri.

Răducan a precizat că va mai avea totuşi o ultimă discuţie cu Lucian Ciofoaia, iar apoi cel mai probabil îşi va da demisia, pentru că nu a găsit metode prin care să deblocheze situaţia financiară problematică. El a mai afirmat că are mai multe oferte din care să aleagă şi că se va hotărî curând ce va face în continuare.

Narcis Răducan: “Deocamdată sunt la Oţelul. Probleme financiare sunt, cum sunt şi în alte părţi. Situaţia este dificilă, aceasta fiind şi cauza pentru care eu voi pleca de aici. Sper ca asta să nu ducă la retragerea licenţei sau la retrogradare. Voi mai avea o discuţie cu Lucian Ciofoaia şi în funcţie de această întâlnire voi anunţa şi decizia luată. Dar eu vreau să plec, pentru că aici nu mai reprezintă o motivaţie. Trebuiesc bani pentru Oţelul, pentru că altfel nu se poate. E greu să urneşti activitatea fără fonduri. Au plecat mulţi jucători, dar asta nu înseamnă că nu găseşti fotbalişti. Problema este să se deblocheze din punct de vedere financiar situaţia şi momentan eu nu am văzut care este cheia. Am discutat cu mai multe părţi, mă îndrept către o anumită echipă, dar încă nu sunt finalizate discuţiile. Asta înseamnă că lumea apreciază munca pe care am făcut-o.”

dunareabatrana.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Misterul lui 2012: Banii Oţelului s-au evaporat pur şi simplu!

Ministerul de Finanţe nu a publicat încă pe propriul site bilanţul Oţelului pe 2012, acela fiind anul în care la formaţia gălăţeană s-au petrecut lucrurile cele mai ciudate, cu foarte mulţi bani intraţi de la UEFA, dar care au părăsit imediat conturile clubului acoperiţi de un val de ceaţă groasă rău. Omisiunea anului 2012 de pe site-ul ministerului este incredibilă în condiţiile în care bilanţul pe 2013 apare fără probleme, iar orice altă firmă are bilanţul pe ultimii 5 ani consecutivi fără astfel de lacune! Pentru că datele acelea nu sunt publicate şi probabil nu vor fi niciodată, existând se pare un interes ca acest lucru să nu se întâmple, vi le vom prezenta pe cele din 2013, când Oţelul a acumulat datorii colosale ajungând în situaţia ingrată de a intra în insolvenţă, după ce, cu doar un an înainte, avusese peste 20 de milioane de euro(!!!) în cont.Iată indicatorii din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2013 depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice:

bilant_financiar2013.jpgBilant Financiar 2013
În tabelul din partea dreaptă putem observa cum profitul este zero, iar datoriile se ridică deja la colosala sumă de 7 392 984 lei. Per total Fotbal Club Oţelul S.A. a înregistrat o pierdere de 1 525 987 lei în primul an de când echipa îl avea patron pe Dan Grigore Adamescu. Dar nu banii trecuţi la pierderi impresionează, ci sumele enorme cheltuite din conturile clubului într-un singur an. Este vorba de cheltuieli totale de 46 054 586 lei, în condiţiile în care veniturile totale erau totuşi destul de generoase având valoarea de 44 528 599 lei, adică aproximativ 10 milioane de euro la cursul din 31 decembrie 2013! În concluzie, TNG a avut pe mână 9,9 milioane de euro, având în vedere că firma lui Adamescu preluase deja în totalitate Oţelul în 2013, deci Marius Stan a avut dreptate în războiul declaraţiilor cu Lucian Ciofoaia…
Dacă în 2011 clubul avea 43 de angajaţi care aduceau profit, în anul 2013 (în care se înregistrează pierderi) vorbim deja de 70 de salariaţi în preajma echipei.
Bineînţeles, misterul banilor din Champions Leaguie pare unul bine ascuns dacă bilanţul financiar al echipei pe 2012 lipseşte cu desăvârşire şi probabil nu va apărea niciodată. Secretul este bine păzit, mai ales că în acelaşi an s-au mai întâmplat lucruri, cum ar fi preluarea clubului de către TNG de la Combinat şi probabil în acest mod am fi putut afla în sfârşit mai multe despre înţelegerea dintre cele două entităţi şi despre condiţiile impuse în contractul de cedare a echipei, dacă acestea existau. Până pe 14 septembrie 2012 clubul a fost condus de Consiliul de Administraţie în frunte cu Ionel Borş, director general fiind Marius Stan, pentru ca de la acea dată totul să fie preluat de TNG, Cu Adamescu, Ciofoaia şi Narcis Răducan în frunte.
Întrebările cu privire la cheltuirea a peste 20 de milioane de euro, obţinuţi de la UEFA (18,3 milioane), drepturi de televizare (aproximativ 4,8 milioane în două sezoane) sau vânzarea de jucători (0,7 milioane pe Antal şi Sălăgeanu) rămân valabile chiar şi la doi ani, timp în care Oţelul a ajuns dintr-un rege cu conturile burduşite, un biet zdrenţăros în insolvenţă, cu datorii colosale la stat…

dunareabatrana.ro

 

Comunicat Oţelul: “Acest club va reuși să se redreseze și financiar și sportiv”

În legătură cu informațiile apărute recent în presă, privind situația financiară și sportivă a Fotbal Club Oțelul, club ce își desfășoară întreaga activitate în Galați, suntem în măsură să le comunicăm suporterilor, jurnaliștilor și publicului larg următoarele:
„În toamna anului 2012, atunci când The Nova Group a preluat Fotbal Club Oțelul Galați, în conturile Clubului nu se aflau nici pe departe sumele vehiculate de mass-media și de persoane din exteriorul Clubului, dimpotrivă, Clubul avea probleme financiare care au necesitat atenția și intervenția noastră promptă: am achitat cu prioritate obligațiile restante față de jucători, am achiziționat Baza Sportivă «Ancora». Însă situația a devenit deosebit de dificilă în prima parte a anului 2013, când Agenția Națională de Administrare Fiscală a finalizat controlul de fond demarat la Club încă din anul 2009, privind impozitul pe profit și taxele aferente veniturilor salariale, control în urma căruia a dispus ca societatea să achite o sumă uriașă către bugetul de stat din cauză că în perioada 2005-2008 nu a calculat și virat taxele aferente în mod corect. Decizia, însoțită de măsura sechestrului pe conturile societății, a afectat situația cash flow-ului și ne-a condus la situația de a intra sub protecția legii insolvenței, ca unică soluție de reorganizare și salvare a Clubului”, declară Lucian Ciofoaia, Administrator Special al Clubului.
Clubul nostru a depus toate exercițiile financiare la Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv cel aferent anului 2012, având dovada înregistrării lui la Organul Fiscal.
În ceea ce privește activitatea sportivă, suntem în măsură să vă comunicăm faptul că Fotbal Club Oțelul Galați respectă drepturile tuturor jucătorilor legitimați, manifestă înțelegere și flexibilitate față de nevoile individuale ale acestora și depune neîncetat eforturi considerabile pentru a le asigura condiții optime de pregătire și de participare la competiții, precum și pentru a le achita salariile. Facem precizarea că fondul de salarii a fost substanțial mărit, dacă avem în vedere faptul că toți salariații Clubului au beneficiat de creșterea salariilor și a primelor la începutul anului 2012, datorită câștigării Campionatului, iar valorile stabilite atunci nu au fost modificate, neexistând astfel o proporționalitate cu rezultatele sportive din ultima perioadă.
În aceste condiții, este firesc să urmărim să amortizăm o parte din aceste costuri prin valorificarea drepturilor federative pe care le deținem într-un mod corect și în cele mai bune condiții posibile atât pentru jucători, cât și pentru Club.
Nu în ultimul rând, dorim să îi asigurăm pe suporterii noștri că asigurarea activității Clubului rămâne principala noastră prioritate. „Continuăm să ne dorim performanță la Oțelul Galați și căutăm să lărgim plaja de resurse pentru a o face posibilă. Acest club va reuși să se redreseze și financiar și sportiv, un întreg colectiv depunând toate eforturile necesare atingerii acestor obiective. Avem nevoie de încrederea și susținerea fanilor”, declară Lucian Ciofoaia, Administrator Special Fotbal Club Oțelul Galați.

dunareabatrana.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Remus Pascu: ” Cu două milioane de euro este posibil să ţinem echipa în Liga I”

La LIDER SPORTIV, de la Pro FM-Lider FM, directorul executiv de la Oţelul, Remus Pascu, a vorbit despre cum va construi clubul gălăţean bugetul pentru sezonul viitor al Ligii I: ”Oţelul îşi dimensionează bugetul şi activităţile în funcţie de banii pe care îi încasaează din sursele de finanţare sigure, cum ar fi drepturile tv din Liga I. Pentru locul zece, poziţie pe care a terminat Oţelul sezonul trecut, suma din prima tranşă este de 800.000 euro, din care se scad baremurile pentru competiţii. Cuantumul din tranşa a doua deocamdată nu îl ştim, există discuţii pe tema asta”.

În aceiaşi intervenţie, Remus Pascu, a vorbit şi despre cum ar putea Oţelul să obţină venituri din activităţile de marketing: ”O altă sursă sigură de finanţare, dar insignifiantă, este din activităţi de marketing. Departament pe care vrem să îl dezvoltăm, vrem să avem activitate intensă la magazinul oficial, sait on-line de vânzare a produselor, caravane”.
Şi din vânzarea de jucători Oţelul ar putea obţine bani cu care să completeze bugetul pentru sezonul viitor: ”Sperăm să încasăm bani şi din vânzarea de jucători. Singurul care a plecat liber de contract a fost Victor Astafei, în rest jucătorii sunt sub contract cu Oţelul. Cristi Sârghi, Alex Zaharia, Marquinhos, Georgel Pungă, Bogdan Chipirliu sunt în atenţia unor cluburi, dar dacă se vor finaliza sau nu transferurile asta este altă problemă”, a spus Remus Pascu.
În concluzie, Remus Pascu a anunţat suma pe care o consideră necesară pentru menţinerea echipei în prima ligă: ”După părerea noastră, cu două milioane de euro este posibil să ţinem echipa în Liga I. Ăsta este obiectivul nostru, între timp căutăm şi alte soluţii. În România sunt probleme mai peste tot, cu excepţia a două-trei cluburi, unde nu sunt probleme financiare, restul au probleme”.
Link to comment
Share on other sites

Remus Pascu: "Dacă doream să părăsim Oţelul, o făceam demult"

Într-o intervenţie la Lider Sportiv, directorul executiv Remus Pascu a anunţat că jucătorii de la Oţelul vor beneficia de prime de joc la meciurile din sezonul care urmează, iar la final vor putea încasa prima de obiectiv, dacă îl vor îndeplini: ”Noi am plătit jucătorilor un salariu restant, o parte dintre ei au primit parţial din datoria veche. La Sîrghi, Marquinhos şi Zaharia este o situaţie specială. Cei trei au şanse de a reveni la prima echipă, depinde de ei, de antrenor şi de pretenţiile salariale care trebuie dimensionate la un anumit nivel de acum încolo. Salariile la Oţelul sunt rezonabile pentru Liga I. La Oţelul există şi vor exista prime de joc, de victorie, vor avea şi primă generală achitată la sfârşitul campionatului dacă se va îndeplini obiectivul.”  

Întrebat dacă bugetul este suficient pentru Liga I, Remus Pascu a dat asigurări că banii vor ajunge şi că actuala conducere nu vă părăsi Oţelul: “Mă tem de multe lucruri, dar nu mă tem că se vor termina banii la Oţelul. Avem bugetul făcut şi nu intenţionăm să lăsăm totul baltă. Dacă doream să părăsim Oţelul, o făceam demult.”

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Oţelul are un nou administrator judiciar

Procesul de reorganizare judiciară prin care trece clubul Oţelul şi-a consumat un nou episod la Tribunalul Bucureşti. Astfel, instanţa care se ocupă de planul de insolvenţă al clubului gălăţean a decis să admită cererea de schimbare a administratorului judiciar Beta Insolvency, reprezentat de Borza Monica Angela, atestată ca practician în reorganizare şi lichidare, cea care a gestionat până  acum activitatea judiciară a grupării oţelare. De precizat faptul că numele doamnei Borza Monica Angela a apărut în procesul în care patronul Oţelului este acuzat de dare de mită, aceasta, conform stenogramelor, având rolul de intermediar în acţiunea de a determina unii magistraţi de a pronunţa hotărâri favorabile în procesele în care erau implicate societăţi ale lui Dan Grigore Adamescu. 

Noul administrator judiciar a fost desemnat MB Management, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii clubului nostru pentru a stabili strategia de redresare financiară a Oţelului.

Iată încheierea dată de Secţia a-VII-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti: „Admite cererea de schimbare a administratorului judiciar BETA INSOLVENCY IPURL. În temeiul art. 22 alin. 2 din Legea 85/2006 numeşte în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC FOTBAL CLUB OŢELUL SA pe SCP MB Management IPURL care va îndeplini măsurile prevăzute de Legea 85/2006.”

Noul administrator judiciar al Oţelului are sediul în Timişoara şi realizează lucrări în domenii precum lichidare judiciară,  lichidare voluntară sau reorganizare judiciară, etc şi oferă soluţii pentru reabilitarea economico-financiară a societăţilor comerciale.

dunareabatrana.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Oţelul este aproape de faliment!

Zilele Oţelului par a fi numărate, dacă ţinem cont de situaţia gravă financiară prin care trece. Cu toate că au fost plătite salariile către jucătorii din lotul actual, datoriile din trecut au lăsat urme greu de acoperit. Cristian Sîrghi, Gabriel Giurgiu, Sergiu Costin, Ioan Filip, Liviu Băjenaru, foşti jucători ai Oţelului, plus Narcis Răducan, fostul director general, au cerut falimentul clubului, după ce a trecut mai bine de jumătate de an de când nu şi-au primit restanţele salariale.
Verdictul falimentului a fost amânat până pe data de 8 aprilie, până când Oţelul ar trebui să plătească, în total, în jur de 200.000 de euro către cei şase. În termen de zece zile, administratorul judiciar al Oţelului trebuie să întocmească un raport pentru plăţile făcute în timpul insolvenţei.
„Da, am cerut falimentul toţi cei enumeraţi. Pe 8 aprilie e următorul termen de judecată, dar în zece zile Oţelul trebuie să răspundă dacă va plăti sumele restante. Dacă nu sunt de acord să plătească sau dacă nu vor face dovada plăţii pe 8 aprilie, atunci se ia în calcul cererea de intrare în faliment”, ne-a spus Cristi Sîrghi, fost jucător al Oţelului timp de şapte ani.
Înainte de a porni procesul, fundaşul care a luat campionatul cu gruparea roş-alb-albastră a încercat să cadă la o înţelegere cu responsabilii de atunci ai clubului.
„La un moment dat mi-au oferit 10.000 de euro să închidem litigiul, dar eu am cerut mai bine de jumătate”.

Falimentul, mai aproape ca niciodată

Sub semnul falimentului Oţelul s-a mai aflat când datoriile dinainte de intrarea în insolvenţă nu erau rezolvate. Situaţia e diferită acum, pentru că odată intrat în insolvenţă, FC Oţelul trebuia să respecte planul. Adică, salariile angajaţilor trebuiau plătite, după cum a fost aprobat.
„Diferenţa dintre creditorii de la masa credală, gen Evrika de exemplu, şi noi, cei care avem de primit salarii restante, este că sunt restanţe financiare de după intrarea în insolvenţă. Noi avem de primit salarii după ce s-a luat în calcul insolvenţa. Administratorul judiciar şi cel sindic şi-au dat acceptul că salariile pot fi plătite”, ne-a declarat Cristi Sîrghi.
Referitor la o eventuală amânare a plăţii, varianta pe care probabil o încearcă oficialii clubului, această nu mai poate fi luată în calcul. 
„Datoriile nu se pot reeşalona. Avocatul a încercat să-i sune, dar n-au vrut să discute. Aşa era bine pentru toată lumea să ne fi înţeles, să nu se ajungă până aici”, ne-a spus fostul număr 16 de la Oţelul.

Cum a plecat Sîrghi de la Oţelul

Povestea plecării lui Cristi Sîrghi de la Oţelul rămăsese sub semnul întrebării. Fără să ajungă la un acord cu cei din conducerea clubului de la momentul respectiv, Lucian Ciofoaia (administrator special) şi Remus Pascu (director executiv), Sîrghi a fost nevoit să plece la un club din străinătate dispus să lupte alături de el, pentru dreptul său de joc, chiar dacă a avut şi alte oferte mult mai bune în plan financiar.
„Prima dată le-am zis că renunţ la bani şi să mă lase să plec liber, dar nu au fost de acord. Ciofoaia şi Pascu râdeau de mine în birou. Eu trebuia să aduc un club care să plătească pe mine 500.000 de euro, apoi au scăzut suma la 400.000, iar ultima dată la 350.000. Au găsit ei o echipă şi ar fi trebuit să renunţ la bani şi să accept condiţiile lor contractuale, dar n-am fost de acord. Am avut oferte mult mai bune în plan financiar pentru mine dacă plecam liber. Aşa că a trebuit să-mi găsesc un club care să meargă cu mine la FIFA până ni se dă un verdict. Am depus documente că sunt de acord, am primit dreptul de joc provizoriu, iar apoi am câştigat procesul”, ni s-a confesat Sîrghi.
De altfel, el nu este singurul care a avut probleme să plece. 
„Marquinhos a plecat în aceleaşi condiţii. FIFA nu recunoaşte insolvenţa. Un club nu poate să ţină un jucător fără să-l plătească, dar nici sa nu-l lase să plece. Cluburile din Europa nu se complică atunci când e vorba de astfel de cazuri. Tocmai de aceea Marquinhos s-a dus în Azerbaijan”.

„Urmăresc tot ce se întâmplă la club”

Campion şi câştigător al Supercupei cu Oţelul în 2011, Cristi Sîrghi, unul dintre cei 50 de „legendari” ai formaţiei gălăţene, regretă că s-a ajuns aici.
„Îmi pare foarte rău, poate că mă crezi, poate că nu. N-am cont de facebook, dar urmăresc tot ce se întâmplă la club. Vorbesc şi cu Gabi Giurgiu şi nu ne vine să credem ce a ajuns. Eram o familie unită, casa noastră, o plăcere să venim să ne antrenăm şi să jucăm”, a spus Sîrghi.

Aşadar, Oţelul poate intra în faliment dacă nu-şi dă acordul să plătească sumele restante către foştii angajaţi, ori dacă nu face dovada plăţii la data de 8 aprilie, când are loc următorul termen de judecată la Tribunalul Bucureşti.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.