Jump to content

Oţelul, în prag de desfiinţare


Recommended Posts

Posted

Procesul de insolvenţă al Oţelului se reia de la zero

* Sentinţa a fost de trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti

Apelul făcut de mai multe persoane fizice şi juridice aflate în postura de creditor în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul SA a fost judecat de Curtea de Apel Bucureşti, iar sentinţa a fost următoarea: „Anulează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VII-a Civilă”.

Ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al clubului? „Întocmirea unui nou plan de reorganizare, cu posibilitatea de a se înscrie la masa credală şi cei către care, între timp, s-au mai adunat datorii, spre exemplu unii dintre jucătorii din campionatul trecut”, a declarat Vlad Răpişcă, administrator special al FC Oţelul SA. Din punct de vedere procedural, există riscul ca acest nou plan de reorganizare să nu fie aprobat, ceea ce ar însemna intrarea în procedura de faliment. „Este exclus să se ajungă aici”, a adăugat Răpişcă.
Tribunalul Bucureşti a stabilit ca următorul termen de judecată în acest caz să fie 8 aprilie.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

ANAF a cerut începerea procedurii de intrare în faliment a Oţelului!

Oţelul se chinuie de cel puţin 2 ani, de când a intrat în insolvenţă, din punct de vedere economic. Deşi Narcis Răducan ne vorbea pe atunci de această procedură ca de salvarea Oţelului, iată că insolvenţa în care ne-a băgat Dan Grigore Adamescu, întreţinută de oamenii pe care i-a avut la conducere, ne mănâncă pur şi simplu de vii.

Pe data de 7 aprilie, anul curent, a avut loc Adunarea Creditorilor Fotbal Club Oţelul Galaţi S.A. la Bucureşti. Cei patru creditori prezenţi au fost DGRFP Bucureşti, SC East Bucharest Commercial Park, Compania Hotelieră Intercontinental şi Arcelor Mittal Galaţi SA.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a cerut nici mai mult nici mai puţin decât intrarea în procedura de faliment a clubului nostru! Vă reamintim că ANAF are de primit aproximativ 5 milioane de euro pentru că Oţelul a folosit convenţii civile şi nu contracte de muncă. Datoria acumulată datează dinainte de era TNG, mai exact din perioada 2005-2008, pe când Oţelul era condusă de Consiliul de Administraţie prezidat de Ionel Borş, avându-l pe Marius Stan ca director general. Este ciudat totuşi cum Oţelul nu a reuşit încă în instanţă să anuleze această datorie, alte echipe având câştig de cauză când au fost confruntate cu aceeaşi problemă.
Astfel, DGRFP Bucureşti deţine peste 93% din totalul creanţelor, adică din datoriile pe care le are Oţelul. Fiscul şi-a motivat decizia de cerere a intrării Oţelului în faliment prin faptul că oricum clubul roş-alb-albastru nu duce la îndeplinire obligaţiile din planul de reorganizare. Dacă ANAF a cerut falimentul, firmele lui Adamescu (Intercontinental şi East Park) s-au abţinut, în timp ce Arcelor Mittal a lăsat la latitudinea instanţei de judecată acest lucru. Aşadar, administratorul judiciar MB Management din Timişoara ar putea fi obligat să înceapă în curând procedurile de intrare în faliment a clubului cu o istorie de 51 de ani! Trebuie precizat că în cazul falimentului este greu de crezut că cei care sunt creditori îşi vor mai recupera datoriile...

Extras din procesul verbal al Adunării Creditorilor: “Adunarea creditorilor cu un procent de 93.195% din totalul creanţelor prezente sau din cei care au trimis un punct de vedere scris, este de acord cu admiterea cererilor de trecere la faliment motivat de faptul că planul de reorganizare propus nu îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de dispoziţiile legii insolvenţei, iar în opinia noastră, aceasta nu respectă dispoziţiile legale cu valoare de principiu prevăzute de actul normativ menţionat, fiind în contradicţie cu scopul legii insolvenţei şi încălcând dispoziţile legale cu privire la ajutorul de stat.”

Astfel, devine tot mai clar că după retrogradarea în Liga a II-a va urma cel mai probabil desfiinţarea echipei în această vară. Ar fi de precizat că la Adunarea Creditorilor s-a pus în discuţie chiar şi dacă echipa ar trebui să termine acest sezon, dar până la urmă s-a luat decizia că nu încurcă pe nimeni încheierea conturilor cu Liga I, după etapa a 34-a.

dunareabatrana.ro
 

  • 4 weeks later...
Posted

Oţelul trebuie să facă un nou plan reorganizare

Conform unei decizii a Curții de Apel București, procesul de insolvență al Fotbal Club Oțelul SA a fost reluat practic de la zero, la prima instanță care a judecat acest caz, respectiv Tribunalul București.

Miercuri, 13 mai, a fost primul termen al acestui nou proces, iar instanța a hotârât întocmirea unui nou plan reorganizare, conform lui Vlad Răpișcă, admistrator special al societății în cauză. Acesta a precizat că următorul termen este programat în luna septembrie, când trebuie prezentat spre aprobare noul plan de reorganizare, spunând că în aceste condiţii sunt şanse foarte mari ca echipa să-şi continuie activitatea și în sezonul viitor.

Mai mulţi dintre cei înscrişi la masa credală ceruseră instanţei declararea falimentului.

viata-libera.ro

  • 4 months later...
Posted

Noul plan de reorganizare nu a fost aprobat. Falimentul FC Oţelul Galaţi este inevitabil

Adunarea Creditorilor de la FC Oţelul SA, convocată de administratorul judiciar al FC Oţelul SA, MB Management IPURL, a luat în discuţie, pe data de 8 septembrie, aprobarea planului de reorganizare al echipei de suflet a oraşului nostru. La  această adunare au participat titularii de creanţă însumând 85,71% din categoria creanţelor împotriva averii debitorului FC Oţelul Galaţi, respectiv două categorii de creanţe (creanţa garantată şi cea bugetară) din 4 înscrise în tabelul creditorilor. Reprezentanţii prezenţi ai celor două categorii de creanţe au fost cei ai DGRFP Bucureşti şi cei ai Primăriei Municipiului Galaţi - Direcţia Generală Buget Finanţe. Cei doi creditori nu au aprobat planul, DGRFT Bucureşti invocând faptul că ”masa credală a debitoarei a suferit modificări majore, iar planul de reorganizare nu are în vedere situaţia reală a debitoarei, fiind păstrat planul iniţial nemodificat şi necompletat, în consecinţă, creditorii nu pot verifica tratamentul corect şi echitabil al creanţelor defavorizate prin planul de reorganizare, nu pot avea o analiză clară a analizei comparative între faliment şi reorganizare, graficul de plăţi este raportat la creanţele înscrise în tabelul definitiv rectificat, iar bugetul de venituri şi cheltuieli nu este unul care să reflecte realitatea”.
Primăria Municipiului Galaţi - Direcţia Generală Buget Finanţe a spus „NU”, la rândul ei, planului de reorganizare, motivând că ”planul nu a fost modificat şi nu prevede distribuiri de sume pentru creanţele bugetare înscrise în tabelul de creanţe şi nici nu se menţionează achitarea obligaţiilor curente către bugetul local la termenele scadente prevăzute de codul fiscal, în caz contrar percepându-se majorări de întârziere”.
La termenul din luna mai a acestui an, magistraţii au decis să dea o şansă Clubului Oţelul prin acordarea unui termen (23 septembrie 2015) în care să se refacă planul de reorganizare, evitându-se astfel deschiderea procedurii de faliment. După cum susţin reprezentanţii DGRFP Bucureşti, planul de reorganizare nu a fost refacut în această perioadă, fiind prezentat tot cel vechi, iar în această perioadă nu a efectuat plăţi în conformitate cu dispoziţiile planului pe care şi l-a asumat, încălcând astfel şi angajamentuele luate prin planul de reorganizare iniţial, dar şi prevederile legislative privind insolvenţa. În aceste condiţii, soarta FC Oţelul SA Galaţi este mai neagră ca niciodată, ultima şansa a salvării clubului prin reorganziare fiind irosită, iar falimentul pare a fi inevitabil.
Contactat de redactorii noştri, preşedintele clubului, Vlad Răpişcă, a declarat că nu comentează deocamdată pe marginea acestui subiect.

monitoruldegalati.ro

Posted

Instanţa de judecată a decis o nouă amânare, favorabilă Oţelului, în procesul clubului cu ANAF

La Curtea de Apel București a fost, luni, termen de judecată în procesul intentat de FC Oțelul împotriva ANAF, prin care contesta decizia de impunere a Fiscului pentru suma de aproximativ 5 milioane de euro. Conform lui Vlad Răpișcă, administratorul special al Fotbal Club Oțelul SA, instanța a decis o nouă amânare, dând un nou termen autorității fiscale competente de a reanaliza suma imputată, în corelanță cu recente lege a "amnistiei fiscale".

O decizie oarecum similară fusese luată în acest proces şi în urmă cu două săptămâni, cand instanţa de judecată a dat "termen pentru a se preciza de către pârâtă (n.r. - ANAF) dacă este sau nu de acord cu suspendarea facultativă a cauzei până la emiterea deciziei de anulare de autoritatea fiscală competentă a obligaţiilor fiscale".

Astfel, este foarte posibil ca FC Oţelul să obţină o amânare şi miercuri, 23 septembrie, în procesul de insolvenţă, în condiţiile în care nu există un verdict în litigiul cu ANAF şi adsminsitratorul judiciar al clubului poate invoca că nu se poate face un plan de reorganizare fără a se şti cu exactitate suma totală a datoriilor avute de clubul de fotbal.

viata-libera.ro

Posted

La Oţelul există viaţă şi după 23 septembrie

Suporterii echipei de fotbal Oţelul Galaţi şi cei din interiorul clubului au trăit patru luni şi jumătate cu teama zilei de 23 septembrie, când administratorul judiciar trebuia să prezinte noul plan de reorganizare şi exista riscul ca, în caz de respingere, să se declare falimentul. În cele din urmă, Oţelul a rămas în viaţă şi după această zi, pentru cel puţin încă o lună.

La Tribunalul Bucureşti a fost, miercuri, termen de judecată în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul SA, iar decizia instanţei de judecată a fost de amânare până pe 21 octombrie.

În mare măsură, această decizie a fost influenţată de un alt proces important pe care Oţelul îl are în derulare, cel cu Finanţele (ANAF), în care contestă decizia de impunere a unor obligaţii de plată pentru o sumă de aproximativ 5 milioane de euro. În acest caz, luni - 21 septembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis o amânarea de două săptămâni pentru ca Finanţele să reanalizeze dosarul în corelanţă cu recenta lege a „aminstiei fiscale”, conform administratorului special al FC Oţelul, Vlad Răpişcă. Astfel, administratorul judiciar al FC Otelul SA a invocat în procesul de insolvenţă că nu poate întocmi planul de reorganizare fără un verdict în litigiul cu ANAF, pentru a se ştie exact sumele cu care Oţelul este datoare.

Cei de la Oţelul îşi pun mari speranţe într-o decizie favorabilă în procesul cu ANAF, iar managerul sportiv Cristian Munteanu şi-a exprimat convingerea că se va trece cu bine şi de termenul din 21 octombrie în cazul insolvenţei. „Cei care se ocupă la București de procesul de insolvență mi-au transmis ca suporterii noştri să nu-şi facă griji pentru 21 octombrie, din acest punct de vedere au convingerea că lucrurile se vor rezolva, cel puţin până în primăvară. Până la găsirea unei soluţii pe termen lung, important este acum prezentul. Este de nevoie de o emulaţie în oraş, mai mult ca oricând Galaţiul să-şi ţină echipa în viaţă, să-i susţină activitatea prezentă. Simpla prezenţă a cât mai multor suporteri în tribună la meciuri contează mult, de la banii de pe bilete până la a demonstra potenţialilor sponsori că de Oţelul este interesat un public numeros şi astfel să fie interesaţi să vină lângă noi. Acum, mai mult ca niciodată, Oţelul are nevoie de susţinerea gălăţenilor”, a spus  Cristian Munteanu.

„Acum, Oţelul suntem noi!”

Munteanu declara duminică că nu sunt banii necesari pentru efectuarea deplăsării la Suceava, pentru meciul de campionat de sâmbătă, iar cei mai înfocaţi suporteri au reacţionat. Sub deviza „Oţelul nu moare! Acum, Oţelul suntem noi!”, imediat după aflarea deciziei de miercuri de la Tribunanul Bucureşti, fanii echipei roş-alb-albastre au lansat pe site-ul suporterilor dunareabatrana.ro o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini echipa să facă deplasarea la Suceava. Trei dintre suporteri au şi anunţat depunerea a câte 100 de lei în contul Ligii Suporterilor Gălăţeni. Cei care vor să continue acest gest, o pot face în contul RO19CECEGL0730RON0973645 (CEC Bank Galaţi).

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Cristi Munteanu, managerul sportiv al FC Oţelul: "Nu cred că vom rezista mai mult de două săptămâni"

Echipa de fotbal Oţelul se află pe marginea prăpastiei şi doar o minune mai poate anula viitorul sumbru care i se prevesteşte. Campioana din urmă cu trei ani a ajuns să "trăiască" de azi pe mâine, de la o etapă la alta

Nici cheta pe care au făcut-o suporterii “oţelarilor” nu pare să îi mai ajute pe cei din echipa fostă campioană. Cristi Munteanu, managerul sportiv al clubului, a spus că este foarte mâhnit de situaţia în care se află echipa gălăţeană. "În club, nu mai avem niciun ban, trăim, de fapt supravieţuim, doar cu ajutorul suporterilor, care fac chetă pentru a ne susţine. Din punctul meu de vedere, sfârşitul nu este foarte departe, poate maximum două săptămâni", a spus Munteanu.

Lucrurile nu stau pe roze nici în vestiar. Pe lângă probelemele de ordin financiar ale clubului, mai este şi perioada nefastă, din punct de vedere sportiv, cu două înfrângeri în ultimele două etape. Astfel că moralul jucătorilor nu este cel mai bun. "Nu pot să le cer mai mult. Pentru mine, ei sunt nişte eroi. Nu este uşor să îţi faci treaba în aceste condiţii", a  mai spus managerul echipei.
viata-libera.ro

Posted

Cristian Munteanu afirmă că desfiinţarea este iminentă: „Orele de viaţă rămase Oţelului sunt numărate”

  • Vineri, la prânz, Oţelul nu întrunea condiţiile pentru a se putea prezenta la meciul de astăzi, cu ACS Berceni

Iniţial a fost doar o scurtă discuţie telefonică cu Cristian Munteanu, managerul echipei de fotbal Oţelul Galaţi. „Nu cred că mai avem şanse să ne prezentăm mâine la meciul cu Berceniul”, a spus scurt, cu voce stinsă, clar fără chef de vorbă. Îi propun un interviu, să detalieze situaţia sumbră în care a ajuns campioana de acum patru. Ne-am întâlnit la orele prânzului. „De atâtea griji, nici nu mai pot să dorm, alerg zadarnic de la 7 dimineaţă”, încearcă să-şi scuze ochii bulbucaţi de nesomn, în colţul cărora au apărut repede câteva lacrimi, imediat ce a început să vorbească despre ceea ce crede că e felul în care Oţelul îşi trăieşte ultimele zile de existenţă. Vocea, de obicei puternică, temperamentală, la început e stinsă, apoi redevine un tunet, mai ales când spune cu oftică cum el, un tulcean din Isaccea, încearcă să lupte pentru echipa simbol a Galaţiului, iar Galaţiul îl lasă să poarte singur acest război de supravieţuire.

Precizăm că la trei ore după realizarea acestui interviu, Cristian Munteanu ne-a anunţat că a făcut rost de banii necesari pentru ca echipa să poată juca astăzi, de la ora 11,00, în deplasare cu ACS Berceni, în etapa a 8-a din Liga II, însă situaţia generală rămâne la fel de critică.  

- Acum câteva zile spuneai că Oţelul mai poate rezista în viaţa doar cel mult două săptămâni. Care este situaţia acum, s-a mai schimbat ceva în ultimele zile?
- Din păcate, perioada de care vorbeam s-a scurtat mult. Echipa nu mai trăieşte nici măcar de pe o zi la alta, ci de la o oră la alta. De exemplu, sâmbătă avem meci la Bucureşti, iar până la ora 17,00 (n.r. ieri) noi trebuie să dăm confirmarea la FRF că am plătit restanţa din baremul de arbitraj de la meciul cu Bacăul, 2.850 de lei. Dacă nu facem dovada plăţii, nu vom fi programaţi la acest meci. Practic, se închide clubul, deşi teoretic abia la a doua neprezentare am fi excluşi din campionat.

- În acest moment, cât aveţi din aceşti 2.850 de lei necesari?
- Doar 600 de lei, strânşi aseară în acţiunea de la Infinity, aproape toţi din bileletele cumpărate de jucători. Pe lângă asta, este nevoie de motorină, iar juniorii noştri, A şi B, au de disputat meciuri, trebuie plătite ambulanţele, arbitrajele, încă vreo 2.000 de lei. Am apelat la majoritatea firmelor din oraş, dar nu ne ajută nimeni. Săptămâna trecută mai multe societăţi ne-au promis că ne sprijină prin contracte de publicitate, dar acum au dat înapoi, spunând că nu baga bani într-un cal mort. De autorităţile locale am fost refuzat, motivând că nu pot sprijini o societate care nu are sediul în Galaţi. 

- Când aţi primit ultimii bani de la patronat? 
- Nu ştiu să fi primit. Vreau să spun că eu, când am venit în Clubul Oţelul, în cont erau 50 de euro, echipa neplătită de patru luni şi datorii de 2 milioane şi ceva de euro. Şi asta în afara procesului cu ANAF-ul, unde este vorba de 5 milioane de euro. Nu cunosc ca patronatul să fi dat bani la echipa asta, de când am venit eu. 

- „Galaţiul refuză să lupte pentru simbolul său” - Ce sperai pe termen lung, că situaţia arată doar a agonie prelungită? 
- Am contactat aproape toată lumea din mediul de afaceri din Galaţi în speranţa că mai multe societăţi vor face front comun. Ţelul meu a fost să ţin echipa în viaţă până la verdictul din procesul cu ANAF, ştiind că va veni legea amnistiei fiscale. Este şi precedentul, procesul similar câştigat de Dinamo. Un verdict favorabil ar înseamna reducerea masivă a datoriilor clubului, posibil chiar până la un milion de euro. Într-o astfel de situaţie, ar fi şanse să-l pot preda unei asocieri între firme din oraş şi autorităţile locale. Până la urmă această echipă e mândria Moldovei, nu doar a Galaţiului, e singura echipă din această zonă care a câştigat campionatul şi Supercupa. Echipele româneşti care au jucat în Liga Campionilor se numără pe degetele de la o singură mână, iar Oţelul este printre ele. Este un simbol al oraşului şi am refuzat să cred că Galaţiul nu şi-l poata apăra. 
Eu, un tulcean (n.r. – din Isaccea), am rămas la echipă, cu toate că în vară am avut două oferte concrete de la cluburi de Liga I. De ce? Ca să lupt pentru existenţa ei şi de dragul suporterilor, prin care Oţelul a trăit în ultima perioadă. Să lupt pentru o cauză nobilă, pentru o echipă cu o istorie de 50 de ani, cu trofee în palmares, cu participări în Liga Campionilor şi Cupa UEFA. N-am fost un laş, să plec la greu, dar acum am rămas singur, fără soluţii. Galaţiul pare să nu-şi merite această echipă. La bine, toată lumea era în stradă, aproape orice gălăţean se mândrea că e oţelar, dar acum nici măcar suporterii nu ne mai sunt alături. La acţiunea de joi seară, de la Club Infinity, cu banii de intrare adunaţi pentru echipă, au venit doar patru suporteri. Plus doi pensionari, soţ şi soţie, care mi-au dat lacrimile: au plătit biletele şi au plecat fără să intre. În rest, doar jucătorii şi puţinii angajaţi din club, inclusiv femeia de serviciu, care şi-au plătit biletele deşi n-au luat salarii de 2-3 luni. Am fost foarte dezamăgit, nici nu am mai avut cu cine sa facem licitaţia de vânzare a tricoului cu care s-a jucat în Liga Campionilor. Oricum, le mulţumesc din nou suporterilor pentru banii strânşi să facem deplasarea de la Suceava şi până la un punct îi înţeleg, poate pur şi simplu nu au mai avut de unde să dea bani din nou. Din păcate, gălăţenii nu-şi dau seama că o să le fie dor de echipa asta. Pierd şi unul din cele mai bune centre de copii şi juniori din ţară, iată că avem în echipă puşti de aici, spre exemplu Codreanu sau Sefer, acesta din urmă dând goluri pentru Oţelul deşi are doar 15 ani.

- „Anunţul desfiinţării este iminent” - Crezi că Oţelul poate termina sezonul numai prin banii de la suporteri? 
- Nu. Practic în acest moment orele de viaţă ale echipei sunt numărate. Se număra în ore, nu în zile.

- Cât crezi că mai poate rezista Oţelul în viaţă?
- Din punctul meu de vedere nu mai văd nicio soluţie, anunţul desfiinţării este iminent. Aceasta este situaţia, am încercat tot posibilul. Dacă aveam eu disponibilul, poate că aduceam de-acasă. Costurile sunt mari, ni se taie apa, ni se taie curentul, jucătorii sunt neplătiţi. Eu le mulţumesc că vin şi se antrenează, vin pe banii lor. În acest moment de la club nu oferim decât echipament curat şi doar o masă, două, pe săptămână. Sunt jucători care nu sunt din Galaţi şi se află în situaţia de a-şi cumpăra trei cremwurşti să-i mănânce doi inşi. Este ruşinos pentru un oraş aşa mare şi frumos ca Galaţiul.

viata-libera.ro

Posted

Oţelul va primi o gură de oxigen din drepturile TV

Digisport şi Dolcesport au înaintat o ofertă Federaţiei Române de Fotbal prin care şi-au manifestat interesul de a cumpăra drepturile de televizare a câte 3 meciuri pe etapă din cele două serii ale Ligii a II-a. Suma nu este deloc una impresionantă, mai exact 350.000 de euro pentru tot restul sezonului 2015-2016, bani care se vor împărţi, conform unei grile, tuturor echipelor din eşalonul secund!

Conform unui coeficient acceptat deja de peste 90% din cluburile participante, sumele vor ajunge în conturile echipelor din divizia a doua după semnarea contractului dintre televiziuni şi FRF. Astfel, Oţelul va primi între 7.000 şi 15.000 de euro în funcţie de poziţia pe care se va clasa la finalul sezonului regulat. Chiar dacă sumele sunt derizorii, pentru clubul gălăţean aceşti bani sunt aur curat la ora asta, mai ales că formaţia roş-alb-albastră are nevoie de orice ban în plus pentru a supravieţui până la vremuri mai bune.

Auraş Braşoveanu (preşedinte Farul Constanţa): ”A fost înaintată oficial oferta consorțiului Digi-Dolce și a fost acceptată. Oferta este pentru acest sezon. Am discutat cu toți președinții de club, mai puțin cu cei de la U Cluj, pentru că nu am dat de nimeni de la ei. Toate celelalte cluburi, mai puțin Rapid București, și-au dat OK-ul. Dacă se va semna contractul azi sau mâine, sâmbătă va fi primul meci televizat. Au fost cumpărate, dacă pot spune așa, trei meciuri pe etapă. Jocurile care rămâne netelevizate, revin în proprietatea cluburilor și pot fi comercializate unilateral de cluburi, fără acceptul celor două televiziuni. Banii se împart la toate cluburile și va exista un anumit coeficient de calcul. Este vorba de 350.000 de euro. Se va împărți o sumă egală, în primă fază la toate echipele, după care, echipele care retrogradează direct după sezonul regulat, nu mai încasează niciun leu. După, echipele din play-off vor primi o sumă, echipele din play-out, o altă sumă. Cluburile au acceptat acest coeficient.”

dunareabatrana.ro

Posted

Încă o amânare în procesul Oţelului cu ANAF diminuează drastic şansele de supravieţuire

  • Şansele de supravieţuire ale echipei gălăţene scad drastic, în condiţiile în care verdictul final va întârzia cel puţin încă două luni

La Curtea de Apel Bucureşti, luni a fost un nou termen de judecată în procesul intentat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de către Fotbal Club Oţelul. Nici de această dată nu s-a dat un verdict final, judecătorii stabilind un nou termen în acest proces, pentru data de 14 decembrie.
În această acţiune în instanţă, FC Oţelul contestă datoria invocată de ANAF, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro.
Decizia de amânare nu este considerată a fi în favoarea clubului de către cei din conducere. Aceştia îşi doreau un verdict favorabil cât mai rapid, sperând ca datoria totală să scadă considerabil şi, în noile condiţii, clubul să devină atractiv pentru eventuali investitori, care să preia acţiunile de la TNG, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.
"Obiectivul nostru este să menţinem echipa în competiţie până la terminarea procesului cu ANAF şi a celui de insolvenţă. Există posibilitatea ca, la aplicarea amnistiei fiscale, clubul să rămână cu câteva sute de mii de euro datorie, o situaţie în care ar creşte şansele să fie cineva interesat să redreseze clubul. Dacă se reuşeşte readucerea sediului social în Galaţi, mă gândesc chiar la un sprijin din partea autorităţilor locale. Aşteptăm zilele următoare să primim 7.000 de euro din drepturile de televizare, bani cu care să putem să o mai târâim până la terminarea acestor procese", declara Cristian Munteanu, sâmbătă, după meciul de pe teren propriu cu CS Baloteşti (scor 0-0).
Însă, în condiţiile acestei amânări în procesul cu ANAF, situaţia Oţelului a devenit şi mai grea, şansele de a se rezista financiar încă două luni, până la termenul din 14 decembrie, scăzând drastic.
Clubul nu mai are bani de o lună, de atunci trăind exclusiv din donaţiile suporterilor, care au plătit, printre altele, cheltuielile de deplasare la meciul cu Rapid CFR Suceava şi o diferenţă de peste 2.000 de lei la restanţa existenţă pentru baremul de arbitraj de la meciul cu SC Bacău. De altfel, totul se perpetuează, Oţelul având şi după meciul de sâmbătă, cu CS Baloteşti, dificultăţi uriaşe de a plăti arbitrajul, suma rămasă restantă fiind de 6.300 de lei.

viata-libera.ro

Posted

Procesul de insolvenţă al FC Oţelul a fost amânat pentru anul viitor

În procesul de insovenţă al Fotbal Club Oţelul SA, miercuri, 21 octombrie, a fost un nou termen de judecată la Tribunalul Bucureşti.

În cadrul şedinţei, instanţa a luat act de demisia administratorului special al grupării gălăţene, Vlad Răpişcă, prerogativele acestuia fiind preluate de MB Management IPURL.

În acelaşi timp, magistraţii Tribunalului au acordat un nou termen în acest proces, pentru 13 ianuarie 2016.

Reamintim că în cel de-al doilea proces în care este angrenat clubul Oţelul, cel cu ANAF, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit următoarea înfăţişare pentru data de 14 decembrie.

viata-libera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

Sediul FC Oţelul revine în Galaţi

Așa cum v-am anunțat, la începutul lunii noiembrie Liga Suporterilor Gălățeni a inițiat o întrevedere cu administratorul judiciar al FC Oțelul Galați, Mihail Bojincă, în care au fost dezbătute mai multe subiecte extrem de importante pentru viitorul clubului roș-alb-albastru. Una dintre temele principale abordate de reprezentanții asociației noastre a fost reprezentată de revenirea clubului Oțelul la Galați din punct de vedere juridic, prin mutarea sediului social.

Administratorul judiciar a estimat că acest fapt se va întâmpla până la finalul acestui an, iar angajamentul luat în fața suporterilor a fost dus la îndeplinire în această săptămână. Astfel, LSG 93 a fost informată că au fost finalizate demersurile necesare prin care sediul social al FC Oțelul va reveni la Galați, mai exact în incinta Bazei Sportive „Zoltan David” (Ancora).

Liga Suporterilor Gălățeni salută această decizie de a repara eroarea ce a decis mutarea Oțelului din punct de vedere juridic din orașul în care s-a consacrat și speră ca acest pas să reprezinte o emulație în rândul comunității gălățene. De asemenea, LSG 93 își reafirmă sprijinul necondiționat pe care îl acordă clubului-fanion al orașului Galați și speră ca demersurile inițiate să fie susținute și de alte persoane ce vor binele FC Oțelul Galați. Am câștigat o bătălie, lupta continuă!

Liga Suporterilor Gălățeni

Posted

Adunarea Generală a acţionarilor FC Oţelul a aprobat mutarea sediului social al clubului la Galaţi

Pe data de 16 noiembrie 2015 a avut loc ședinta Adunării Generale Ordinare a Asociaților Fotbal Club Oțelul SA, pe ordinea de zi fiind aprobarea schimbării sediului social al clubului. În urma voturile exprimate, Adunarea Asociaților a decis, cu un procent de 100% din capitalul social, ca noul sediul social să fie situat în Galați, pe Str. Alexandru Davila, nr. 1, la Baza Sportivă „Zoltan David” (fosta Ancora), imobil ce se află în proprietatea clubului.

Astfel, FC Oțelul Galați se întoarce din punct de vedere juridic în orașul în care și-a desfășurat activitatea în cei peste 50 de ani de existență, alături de admirabilii noștri suporteri și comunitatea locală.

În plus, FC Oțelul Galați a demarat deja procesul de înregistrare a acestor modificări la Federația Română de Fotbal, urmând ca schimbarea sediului social să poată fi oficializată la FRF până la începerea unui nou sezon competițional.

otelul-galati.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Dacă Oţelul rămâne SA, Primăria nu se poate implica

La emisiunea Divizia Locală de la Digi24 Galaţi, preşedintele Fundaţiei Sportul Gălăţean, Cătălin Tofan, a explicat în amănut care sunt problemele care împiedică Primăria să ajute Oţelul la acest moment. Tofan a prezentat exemplul formaţiei din oraşul vecin, Dacia Unirea Brăila, care s-a transformat din societate pe acţiuni în asociaţie non-profit pentru a putea primi ajutor de la Consiliul Local.

Cătălin Tofan: “Dacă Primăria va prelua Baza Sportivă Oţelul de la Combinat, se are în vedere să joace acolo şi Metalosport şi nu doar ei, ci orice echipă din Galaţi care are sediul social aici, care are un contract de asociere cu Primăria. Ca să ai acest contract de asociere trebuie să îndeplineşti nişte condiţii, să ai un certificat de identitate sportivă, să fii afiliat la federaţia de specialitate. Există nişte criterii, nu poate veni oricine de pe stradă... Metalosport este un club serios, mai sunt şi alte cluburi serioase prin Galaţi, chiar prin judeţ. Oţelul era de preferat să fie acolo. La ora aceasta, Oţelul Galaţi este societate pe acţiuni şi mi-e greu să cred că sub această formă poate avea contract de asociere cu Primăria. Primăria se asociază doar cu structuri sportive care sunt înfiinţate în baza legilor fundaţiilor, nu a societăţilor comerciale cum e Oţelul. Îmi asum toată responsabilitatea când spun acest lucru. CF Brăila a fost societate pe acţiuni şi au făcut o asociaţie sportivă non-profit, fără scop patrimonial, pentru ca Primăria să poată veni alături. Fiind S.A. nu poate să se asocieze Primăria. Trebuie ţinut cont şi de acest lucru: Oţelul Galaţi, deşi îşi schimbă sediul social şi vine la Galaţi, este posibil - rămânând în forma juridică de societate pe acţiuni - să nu poată fi ajutată. Sunt mai multe aspecte care trebuiesc reglate. Eu totuşi rămân optimist, nu vreau să-i sperii pe oamenii din spatele echipei, mă refer la suporteri, aceea care îşi doresc foarte mult - CA ŞI MINE - ca Oţelul să revină, dar sunt puţin sceptic, pentru că sunt multe aspecte de lămurit şi v-am prezentat câteva dintre ele.”

dunareabatrana.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Oţelul a scăpat de datoriile la ANAF!

După aproape 5 ani de suferinţe intense, clubul Oţelul Galaţi a primit astăzi o veste uriaşă. Curtea de Apel Bucureşti a decis în favoarea FC Oţelul Galaţi care cerea ştergerea unei datorii de aproximativ 5 milioane de euro către ANAF!

Prin acest verdict favorabil şansele de salvare ale clubului de legendă gălăţean au crescut extraordinar de mult, deoarece potenţialii sponsori sau investitori nu mai sunt puşi pe fugă de suma datoriilor clubului. Această acceptare a contestaţiei Oţelului şi mai ales invalidarea datoriei imputate de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice va avea cel mai probabil efectul scontat şi în procesul de insolvenţă, acolo unde acum se poate realiza un nou plan de reorganizare viabil, pentru termenul din 13 ianuarie 2016!

Vă reamintim că în luna aprilie a anului curent, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a cerut nici mai mult nici mai puţin decât intrarea în procedura de faliment a clubului nostru, deoarece ANAF considera că are de primit cam 5 milioane de euro pentru că Oţelul a folosit convenţii civile şi nu contracte de muncă în trecut. Datoria acumulată data dinainte de era TNG, mai exact din perioada 2005-2008, pe când Oţelul era condusă de Consiliul de Administraţie prezidat de Ionel Borş, avându-l pe Marius Stan ca director general, dar Curtea de Apel a anulat pretenţiile Fiscului! Importanţa acestui proces era imensă, deoarece DGRFP Bucureşti deţinea peste 93% din totalul creanţelor, adică din datoriile pe care le are Oţelul. Acum echipa noastră a rămas doar cu o parte minusculă din această datorie şi are şanse mari de salvare de la faliment.

Câştigarea procesului cu Fiscul este cheia portiţei de salvare, deoarece formaţia noastră a rămas cu nici 10% din datoriile actuale! Trebuie precizat că majoritatea datoriilor rămase - în afara celor contestate de la Fisc - sunt către foştii jucători şi antrenori. Aceştia nu vor mai primi absolut niciun ban în cazul nefericit în care clubul va fi declarat în faliment. De aceea, conducerea executivă a Oţelului are un plan din care ambele tabere ar avea de câştigat şi anume acela de a oferi acţiuni la club acestor creditori în schimbul banilor datoraţi.

Mihail Bojincă (administrator judiciar Oţelul Galaţi): “Procesul încă nu s-a încheiat, dar ANAF-ul a anulat datoria de 22 de milioane de lei. Procesul se va finaliza în luna ianuarie, deoarece instanţa a stabilit că trebuie sa luăm la cunoştinţă decizia luată de ANAF, ceea ce înseamnă că este doar o formalitate. Oricum, instanţa nu mai are nimic de făcut, din moment ce ANAF-ul a renunţat la datorie! Practic am scăpat de plata unei sume de 22 576 114 lei. Astfel, această decizie ne ajută foarte mult în procesul privind insolvenţa ce va avea loc la începutul anului!”

dunareabatrana.ro

 

ANAF-ul a şters datoria Oţelului

Săptămâna a început cu o veste uriaşă pentru cei din familia Oţelul. ANAF-ul a anulat datoria de 22.576.114 lei pe care Oţelul o avea. „Am ridicat azi (n.r. - luni) de la ANAF decizia prin care s-a anulat datoria de peste 22 de milioane de lei ce a declanşat procesul de insolvenţă. Pe 13 ianuarie 2016 urmează să prezentăm instanţei modificările impuse de anularea datoriei şi să aflăm verdictul final”, ne-a declarat administratorul judiciar Mihai Bojincă.

După anularea acestei datorii, şansele ca Oţelul să iasă din insolvenţă au crescut foarte mult.

La ultimul termen în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul SA Galaţi apăruse o speranţă pentru echipa-fanion a oraşului nostru. Procesul a fost amânat pentru 13 ianuarie 2016, însă de data aceasta există o rază de speranţă care vine chiar de la principalul creditor al echipei, Direcţia de Finanţe. Despre ce este vorba: ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale precum şi a Ordinului ANAF prin care se stabilesc procedurile de anulare a obligaţiilor fiscale, creanţa DGRFP Bucureşti în sumă de peste 22 milioane de lei ar fi supusă procedurii de anulare. Administratorul judiciar al Oţelului a formulat o cerere către organul fiscal prin care solicită aplicarea procedurilor de anulare a obligaţiilor fiscale supuse noilor reglementări legislative. De altfel, şi procesul Oţelului cu ANAF, ce a avut termen în data de 19 octombrie, a fost amânat pentru că instanţa a pus în vedere ANAF, Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, precum şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi să-şi exprime punctul de vedere cu privire la modalitatea de aplicare a procedurii de anulare a obligaţiilor fiscale. Reamintim că suma de reprezintă diferenţe la impozite, majorări şi penalităţi pentru intervalul 2008 - 2013, deoarece clubul a plătit jucătorii în baza unor convenţii civile până în 2008. ANAF-ul a considerat că Oţelul nu a interpretat corect legea şi a stabilit decizii de plată pentru diferenţele constatate.

monitoruldegalati.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Primăria Galaţi este gata să se implice în salvarea echipei de fotbal Oţelul

  • Paşii ce trebuie parcurşi pentru o finanţare din partea municipalităţii sunt readucerea sediului social în Galaţi şi schimbarea formei de organizare din punct de vedere juridic

Ceea ce nu cu mult timp în urmă părea pentru mulţi o utopie, salvarea echipei de fotbal Oţelul Galaţi de la desfiinţarea are şanse tot mai mari de reuşită, mai ales că şi municipalitatea este dispusă să se implice, conform primarului Marius Stan.

Una din condiţiile extrem de importante a fost îndeplinită în prima parte a lunii decembrie, când pasivul financiar al clubului a scăzut substanţial după anularea datoriei de aproximativ 5 milioane de euro ce fusese imputată de către ANAF în 2013.

Următorul pas îl reprezintă întocmirea unui nou plan de reorganizare, adaptat la noua situaţia financiară a Fotbal Club Oţelul SA, care să fie aprobat de Tribunalul Bucureşti pe 13 ianuarie, atunci când este un nou  termen în procesul de insolvenţă a societăţii.

Apoi, se doreşte finalizarea procedurii de readucerea a sediului social în Galaţi şi modificarea formei de organizare din punct de vedere juridic, din societate pe acţiuni în asociaţie sportivă non-profit, acţiune similară celei de la Brăila, din vara acestui an, când CF Brăila SA a devenit AS Dacia Unirea.

Primarul Marius Stan a spus că parcugerea acestor paşi este obligatorie pentru a putea fi posibilă dorita finanţare din partea municipalităţii. "Unde la un moment dat nu era nicio şansă de a fi readus în Galaţi, am înţeles de la cei care coordonează activitatea clubului că ar fi o posibilitate să se reuşească acest lucru. Din punctul nostru de vedere, aşteptăm să se parcurgă paşii respectivi, astfel încât să poată fi finanţat şi de către Primărie. Pentru club, ar putea fi o salvare finanţarea de către Primărie, dar pentru asta mai sunt nişte etape de parcurs. Este posibilă această finanţare, condiţionată de readucerea sediul social în Galaţi, de obţinerea acceptul Federaţiei Române de Fotbal de a evolua în Galaţi şi de transformarea din societate pe acţiuni în societate non-profit. Toate aceste trei condiţii sunt obligatorii. Fără doar şi poate, voinţă din partea noastră, a municipalităţii, există, nici nu se pune problema, dar trebuie îndeplinite aceste condiţii pentru a fi totul legal.  Nu e uşor, dar cei de acolo ştiu ce au de făcut", a declarat Marius Stan.

Acţiunile FC Oţelul au fost preluate în septembrie 2012 de către TNG, companie controlată de Dan Adamescu. Deşi, în acel moment, în conturile societăţii erau aproximativ 5,5 milioane de euro, peste nouă luni s-a declarat intrarea in isolvenţă. Fără susţinere financiră din partea acţionariatului, echipa a retrogradat vara trecută din prima ligă, iar în eşalonul secund s-a ajuns până la situaţia de a nu avea bani pentru deplasari, suporterii făcând chetă pentru a evita neprezentarea şi a ţine astfel Oţelul în viaţă.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Tribunalul Bucureşti prelungeşte suspansul în cazul Oţelului

La Tribunalul Bucureşti miercuri a fost un nou termen de judecată în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul SA, în cadrul căreia a fost prezentat spre aprobare, de către administratorul judiciar Mihail Bojincă, un nou plan de reorganizare. Instanţa a rămas în pronunţare, ceea ce înseamnă că nu se ştie când va fi anunţat verdictul, extrem de important pentru viitorul echipei gălăţene, suspansul putând să se prelungească de la câteva zile până la maxim două săptămâni. Cei din cadrul clubului spun că de data aceasta nu mai este posibilă vreo amânare, iar hotărârea judecătorul sindic poate fi aprobarea planului de reorganizare sau respingerea acestuia şi declanşarea procedurii de faliment.  

În septembrie 2012, pachetul majoritar de acţiuni al Fotbal Club Oţelul SA era preluat de TNG, companie controlată de Dan Adamescu. Deşi în acel moment în conturile clubului erau aproximativ 5,5 milioane de euro, peste doar nouă luni, în vara anului 2013, acţionariatul a demarat procedura de intrare în insolvenţă, scuza invocată atunci fiind o datorie de aproximativ 5 milioane de euro ce era imputată de ANAF, mutând totodată sediul social al firmei la Bucureşti. În urmă cu o lună, această datorie a fost anulată.

Ulterior, procurorii DNA l-au acuzat pe Dan Adamescu, printre altele, de dare de mită pentru sentinţe favorabile în procese de insolvenţă, printre care şi cel al FC Oţelul. În acest caz, judecătorul sindic Mircea Moldovan de la Tribunal Bucureşti, care a dat sentinţa în procesul FC Oţelul, a fost condamnat, în martie 2015, la 22 de ani de închisoare. Magistratul a fost acuzat că a deschis ilegal procedura de insolvenţă în cazul Oţelul, în contextul în care ştia despre clubul controlat de omul de afaceri Dan Adamescu că se află pe profit. Procurorii au susţinut că Mircea Moldovan a desemnat-o preferenţial pe Monica Borza, în 10 iulie 2013, în calitate de administrator judiciar în dosarul nr. 23900/3/2013 privind insolvenţa FC Oţelul.

În acest context, în noiembrie 2014 instanţa de judecată a admis cererea de schimbare a administratorului judiciar Beta Insolvency, reprezentat de Borza Monica Angela. Noul administrator judiciar a fost desemnat MB Management, reprezentat de Mihail Bojincă.

Apoi, în februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a decis să retrimită cazul spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, procedura de insolvenţă fiind reluată practic de la zero.

viata-libera.ro

Posted

Tribunalul s-a pronunţat în procesul de insolvenţă al FC Oţelul

Rămasă miercurea trecută în pronunţare, instanţa de judecată de la Tribunalul Bucureşti a anunţat verdictul în procesul de insolvenţă al Fotbal Club Oţelul. A fost fixat un nou termen, pentru data de 4 aprilie 2016, pentru a se supune până atunci votului Adunării Creditorilor planul de reorganizare iniţial, cel care fusese aprobat la prima judecată a cazului, dar adaptat pentru luarea în considerare a intervenirii amnistiei fiscale, adică anularea datoriei de aproximativ 5 milioane de euro către ANAF.

Adunarea Creditorilor a fost convocată pentru 25 ianuarie, zi în care se va decide practic soarta clubului de fotbal gălăţean.

viata-libera.ro

Posted

Adunarea Creditorilor a respins planul de reorganizare

Astăzi a fost programată Adunarea Creditorilor a FC Oţelul. În urma întâlnirii de astăzi, clubul Oţelul a emis un comunicat de presă.

„Adunarea Creditorilor a votat planul de reorganizare după cum urmează : 3 categorii de creanțe - vot ÎMPOTRIVĂ, 1 categorie de creanțe - vot PENTRU. În concluzie, Adunarea Creditorilor nu a aprobat planul de reorganizare. Toți creditorii care au votat împotriva au motivat votul negativ prin faptul că planul propus nu mai este de actualitate (acesta datând din noiembrie 2013), precizând totodată că este necesară actualizarea planului și supunerea la vot a unui nou plan de reorganizare corespunzător situației actuale. Administratorul judiciar va supune această propunere a creditorilor instanței de judecată de la Tribunalul București care va analiza și va decide.”

Urmează ca instanţa să decidă dacă va fi întocmit un alt plan de reorganizare sau dacă Oţelul intră în faliment.

stiridegalati.ro

Posted

Situaţie dramatică la Oţelul, activitatea echipei a fost suspendată

  • Adunarea Creditorilor a respins planul de reorganizare, iar jucătorii primei formaţii a clubului au primit „vacanţă” până pe 25 februarie, cu doar două zile înainte de reluarea campionatului

Veştile aşteptate luni de suporterii Oţelului de la Adunarea Creditorilor nu sunt deloc bune. Planul de reorganizare necesar în procesul de insolvenţă nu a fost aprobat.
"Astăzi, 25 ianuarie 2016, a avut loc Adunarea Creditorilor a FC Oţelul Galaţi. Adunarea Creditorilor a votat planul de reorganizare după cum urmează: 3 categorii de creanţe - vot împotrivă, 1 categorie de creanţe - vot pentru. În concluzie, Adunarea Creditorilor nu a aprobat planul de reorganizare. Toţi creditorii care au votat împotriva şi-au motivat votul negativ prin faptul că planul propus nu mai este de actualitate (acesta datând din noiembrie 2013), precizând totodată că este necesară actualizarea planului şi supunerea la vot a unui nou plan de reorganizare, corespunzător situaţiei actuale. Administratorul judiciar va supune această propunere a creditorilor instanţei de judecată de la Tribunalul Bucureşti, care va analiza şi va decide", se precizează într-un comunicat al clubului gălăţean.
Efectele sunt dezastruoase atât din punct de vedere sportiv cât şi administrativ, cea mai importantă fiind decizia de suspendare a activităţii echipei de seniori, care activează în Liga a II-a, până pe 25 februarie, cu doar două zile înaintea de reluarea campionatului, din lipsa resurselor financiare! Asta înseamnă anularea imediată a cantonamentului în care se afla acum echipa, la baza „Ancora”, antrenamentele putând continua doar pe bază de voluntariat - participă numai cine vrea! - atât în ceea ce-i priveşte pe antrenori, cât şi pe jucători. Fotbaliştii care sunt sub contract şi îşi găsesc altă echipă între timp vor trebuie să depună o cerere care să fie supusă aprobării creditorilor.
Activitatea în club va continua doar în ceea ce priveşte echipele de copii şi juniori.
Lucrurile s-au complicat mult şi din punct de vedere juridic. În procesul de insolvenţă al FC Oţelul, următorul termen la Tribunalul Bucureşti este pe 6 aprilie, atunci când administratorul judiciar ar trebui să prezinte un plan de reorganizare aprobat de Adunarea Creditorilor (AC). Cum cel existent a fost respins, întocmirea şi prezentarea altuia către AC are nevoie în prealabil de acordul instanţei de judecată, iar pentru aceasta se intenţionează o cerere de punere în practică în regim de urgenţă a acestei proceduri, pentru ca până pe 6 aprilie să se spere la existenţa unui plan de reorganizare aprobat de AC.
Totodată, decizia de luni a AC a anulat posibila preluare a clubului de către alţi acţionari, ce era anunţată pentru această săptămână, eventualii noi investori nedorind să rişte finanţarea imediată a echipei, în condiţiile în care nu se ştie dacă va fi sau nu declarat falimentul pe 6 aprilie.

viata-libera.ro

Posted

Bojincă: „80% şanse de faliment pentru Oţelul!”

Administratorul judiciar Mihail Bojincă a declarat că gruparea roș-alb-albastră este foarte aproape de faliment! Spusele sale vin să întărească decizia luată astăzi după întâlnirea creditorilor, atunci când trei din patru categorii de creditori au respins planul de reorganizare prezentat de către FC Oțelul. „Trei din cele patru categorii de creditori au votat împotrivă pe motiv că planul de reorganizare prezentat este prea vechi. Mâine vom cere o şedinţă în Camera de Consiliu a instanţei, cu un nou termen. În proporţie de 80%, Oţelul este mai aproape de faliment în acest moment. Investitorii gălăţeni s-au retras ca urmare a acestei situaţii. Sper ca lucrurile să se lămurească până la începerea campionatului”, a declarat Mihail Bojincă.
dunareabatrana.ro

Posted

Adamescu pierde echipă de fotbal Oţelul

Societatea de Asigurare Reasigurare Astra, intrată în procedură de lichidare în urma unei decizii a Tribunalului București, este  acționar la mai multe firme  din imperiul familiei Adamescu. Asigurătorul are participații la Intercontinental și World Trade Center, dar și la Novacuarț, companie care a avut până recent în exploatare mina care produce cel mai pur cuarț din Europa.

În total, Profit.ro a identificat șapte companii fără legătură cu asigurările unde Astra este acționar și încă două societăți care au legătură cu domeniul de activitate al asigurătorului. Potrivit legii, toate aceste acțiuni vor merge la masa credală a Astra și vor dispărea, prin urmare, din portofoliul familiei Adamescu.

...

Astra apare ca acționar majoritar la clubul de fotbal Oțelul Galați, aflat în prezent în insolvență și aproape desființat. Echipa a fost preluată de familia Adamescu imediat după ce a câștigat campionatul național de fotbal, în 2011, și s-a calificat în Champions League. Presa a scris că cele aproximativ 20 de milioane de euro care au intrat în conturile celor de la Oțelul în urma calificării în Liga Campionilor au fost și motivul pentru care Adamescu a dorit să preia echipa. În prezent, Oțelul ocupă unul dintre ultimele locuri în liga a II-a de fotbal.

...

În prezent, Astra se află în lichidare, starea de faliment fiind confirmată de Tribunalul București. Decizia a fost atacată cu apel și urmează ca un complet de la Curtea de Apel București să pronunțe o decizie definitivă.

profit.ro

Posted

Cârjan: "Următorul pas este falimentul!"

  • Odată suspendată activitatea la club, jucătorii Oţelului îşi caută echipe cu care să se antreneze, iar angajaţii intră în preaviz

Pentru Oţelul, următorul pas este falimentul. O spun jucătorii, dar şi cei din conducerea administrativă. „Ni s-a spus că sunt şanse mici, 15-20% de redresare, dar să stai acasă o lună de zile şi apoi să începi campionatul este aproape imposibil. Din punctul meu de vedere, şi îmi pare rău să o spun, următorul pas este falimentul”, a declarat George Cârjan.

Jucătorii au fost chemaţi astăzi la sediul clubului pentru a-şi depune cereri să se poată antrena cu alte echipe. Ei nu pot încă semna cu alte formaţii. „Jucătorii au fost chemaţi să-şi depună cereri pentru a pleca sau măcar a se antrena cu alte echipe, iar restul angajaţilor vor intra în preaviz. Jucătorii nu pot semna cu alte echipe decât cu acordul Adunării Creditorilor”, ne-a declarat Aurelian Stamate, directorul sportiv al grupării gălăţene.

Jucătorii din lotul Oţelului au cel mai mult de pătimit în urma deciziei de suspendare a activităţii. „Aşteptăm nişte hârtii prin care să putem fi lăsaţi să ne antrenăm cu alte echipe. Nu înţeleg de ce nu ne lasă să semnăm cu alte echipe, pentru că eu cred că se va închide tot, nu ştiu ce se mai aşteaptă, de ce nu ne lasă pe noi să plecăm. N-ai cum să suspenzi o lună activitatea şi apoi să intri direct în campionat. Dacă nu e faliment e retrogradare”, crede Samoel Cojoc, cel care în urmă cu 5 ani devenea campion al României cu Oţelul.

stiridegalati.ro

Posted

Retrogradarea este varianta optimistă în cazul Oţelului

  • Toţi jucătorii echipei de seniori vor să plece după suspendarea activităţii, iar alţii nu pot fi aduşi din cauza unei interdicţii la transferuri

Soarta echipei de fotbal Oţelul, care acum cinci ani devenea campioană şi a făcut ca zeci de mii de gălăţeni să-şi cânte fericirea în stradă, pare pecetluită: doar un miracol o mai poate ţine în viaţă şi, chiar dacă acesta se va produce, retrogradarea în liga a treia nu mai poate fi evitată.

Decizia de suspendare a activităţii echipei de seniori până pe 25 februarie, luată luni de administratorul judiciar după ce Adunarea Creditorilor a respins planul de reorganizare, înseamnă practic că, în cazul fericit în care se va ajunge la reluarea campionatului ligii secunde (programată pe 27 februarie), aceasta nu poate fi făcută decât cu juniorii în teren.

Jucătorii, cu excepţia juniorilor din lot, au fost anunţaţi să-şi caute echipe şi, pentru a putea pleca, trebuie să facă cereri de a le fi rezilitate contractele. Aceste cereri urmează să fie supuse aprobării Adunării Creditorilor, convocată pentru data de 1 februarie. Toţi jucătorii au anunţat că vor să plece, majoritatea depunând ieri cererile respective. Astfel, Oţelul va rămâne doar cu juniori şi eventual cu seniorii care nu-şi vor găsi echipă până atunci, pentru că nici nu poate aduce alţii.

Interdicţie pentru 25.000 de euro

Decizia de suspendare a activităţii a venit aproape simultan cu o alta, care împiedică clubul să aducă alţi jucători, în cazul unei minuni care să-i permită asta. Vineri, Oţelul a primit de la FIFA interdicţia de a face transferuri, în urma unui memoriu depus de Diego Sevillano. Acesta a reclamat că mai are de primit 25.000 de euro şi doar plata acestei sume poate ridica interdicţia, asta în cazul în care nu vor mai apărea alte cazuri similare între timp.

Cârjan: „încă nu pot să cred”

Unul dintre puţinii fotbaliştii cu experienţa primei ligii pe care îi mai avea Oţelul în lot, atacantul George Cârjan, încă nu-şi revenise, ieri, din şocul produs de vestea din seara precedentă. „Am ajuns în proporţie de 90 la sută la intrarea în faliment, aşa ni s-a spus. Au trecut ore bune şi tot nu-mi vine să cred că e real ce trăiesc. Aici am crescut, mă doare. Nu ai cum să joci după o lună de pauză, aici nu poţi recupera ca la o uzină, din păcate este sfârşitul Oţelului. Numai cu un miracol poate fi altfel, sunt gălăţean şi în sinea mea încă sper să se producă”, a mărturisit Cârjan. Acesta a adăugat că aşteaptă cu emoţii Adunarea Creditorilor pentru a fi lăsat liber de contract, sperând să nu aibă parte de o supriză neplăcută. „Nu putem aştepta o lună, dacă nu se întâmplă vreo minune ce facem? Toată lumea îşi face lotul până atunci, nici o echipă nu stă să ne aştepte pe noi până în ultima zi, pentru că pe 25 se încheie perioada de transferuri. Sperăm să nu ni se ia dreptul la muncă şi să putem să ne găsim echipă”, a mai spus Cârjan.

Banner cu speranţe

La baza „Ancora”, unde cu 24 de ore înainte era echipa în cantonament, ieri la prânz era aproape pustiu. Stratul de zăpadă de pe teren era imaculat după ninsoarea din noaptea precedentă, de antrenamente nu mai poate fi vorba. „Nu mai ai ce să mai spui la o astfel de situaţie”, şi-a exprimat resemnarea antrenorul Daniel Florea. Durere şi în spusele managerului sportiv Vivi Stamate: „Cred că acesta este sfârşitul, este inevitabil”. Speranţă? Doar pe un banner al suporterilor, rămas întins în tribună, de la reunire: „Noi încă mai credem. Voi?”

viata-libera.ro

Posted

Chinul fotbaliştilor de la Oţelul, prelungit de o nouă amânare

În Adunarea Comitetului Creditorilor FC Oţelul SA, n-a fost luată o decizie la cererile de reziliere a contractelor, dar s-a vorbit de investitori şi totodată de procedura de dezafiliere

Fotbaliştii de la Oţelul au aşteptat zadarnic ca luni, 1 februarie, să scape de relaţiile contractuale cu clubul gălăţean şi astfel să-şi poată negocia angajamente cu alte echipe. Convocată la Bucureşti, Adunarea Comitetului Creditorilor FC Oţelul SA n-a putut ajunge la o decizie, pentru că nu s-a ajuns la un punct de vedere majoritar, astfel că a fost reconvocată pentru astăzi.

În ceea ce-i priveşte pe jucători, cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost “Analiza cererilor de reziliere unilaterală a contractelor de muncă ale jucătorilor şi propunerea adunării creditorilor a unei soluţii”. Reamintim că, în urmă cu o săptămână, activitatea echipei de seniori a FC Oţelul a fost suspendată până pe 25 februarie, iar jucătorii au fost îndrumaţi să-şi depună cereri  către Adunarea Creditorilor pentru a deveni liberi de contract şi a putea pleca la alte cluburi.

Pe ordinea de zi s-au mai aflat subiecte care, cel puţin la prima vedere, nu sunt compatibile. Pe de o parte, se vorbeşte despre investitori care au solicitat majorarea de capital social, aspect văzut de administratorul judiciar ca o soluţie de ieşire din insolvenţă şi se cere Adunării Creditorilor să stabilească procedura de negociere cu aceştia, ceea ce ar însemna salvarea clubului.

Însă, în acelaşi timp, pe ordinea de zi s-a aflat “stabilirea unei agende de dezafiliere”, ceea ce ar însemna confirmarea desfiinţării FC Oţelul ca şi club de fotbal!

Celelalte puncte de pe ordinea de zi au fost:

Propunerea de continuare sau încetare a activităţii fotbalistice anterior datei de 6.04.2016, termen de judecată la care se va dispune de către instanţa intrarea în faliment sau refacerea planului de reorganizare;

Asigurarea sumelor de bani necesare pentru conservarea patrimoniului;

Asigurarea sumelor de bani pentru plata salariilor jucătorilor şi antrenorilor până la transferul acestora sau intrarea în faliment;

Recomandarea privind transferul fără plata al jucătorilor Centrului de Copii şi Juniori către asociaţii sportive solicitante;

Analiza propunerilor creditorilor privind necesitatea unui plan de reorganizare refăcut.

Comitetul Creditorilor este format din trei creditori:  Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ArcelorMittal Galaţi SA şi Primăria Municipiului Galaţi.

Administratorul judiciar Mihail Bojincă a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că pentru a se lua o hotărâre este necesar ca doi din cei trei creditori să aibă acelaşi punct de vedere. “Primăria Galaţi nu a transmis nici un punct de vedere. Au fost prezentate puncte de vedere numai de către DGRFP Bucureşti şi ArcelorMittal. Deoarece aceştia au avut puncte de vedere diferite, nu a fost luată nicio decizie. În consecinţă, administratorul judiciar a reconvocat Comitetul Creditorilor pentru data de 3.02.2016, ora 13,00, cu aceeaşi ordine de zi, şedinţă la care sunt valabile punctele de vedere deja exprimate şi se aşteaptă ca Primăria Galaţi să trimită un punct de vedere. Administratorul Judiciar va convoca Adunarea Creditorilor pentru aprobările finale în funcţie de propunerile Comitetului Creditorilor din 3.02.2016”, se spune în comunicat.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.