Jump to content

Taxele de rebranşare fac prăpăd în buzunarele gălăţenilor


Recommended Posts

Posted

Taxele de rebranşare fac prăpăd în buzunarele gălăţenilor

* Profitând de poziţia de monopol, Distrigaz şi Electrica impun tarife piperate pentru taxele de rebranşare la gaze şi curent electric * Pentru "deranj", facturi restante şi eventuale garanţii se încasează şi peste 1.000 de lei * La TV, internet şi telefonie, concurenţa este singurul leac pentru îndulcirea taxelor

 

Dacă nu au parte de concurenţă, furnizorii de utilităţi publice fac aproape ce vor cu consumatorii lor. O dovedeşte o analiză pe care am realizat-o asupra costurilor pentru debranşarea (deconectarea) / rebranşarea (reconectarea) ca urmare a neplăţii facturilor. După colectarea datelor de la diverşi furnizori - gaz metan, electricitate, cablu TV, telefonie şi internet - concluzia este una simplă: cine nu are concurenţă practică nişte tarife împovărătoare, în timp ce companiile care au parte de concurenţă ori au stabilit taxe de rebranşare umane, ori au renunţat cu totul la ele. Citiţi o analiză asupra taxelor de debranşare / rebranşare pe care trebuie să le suporte consumatorii casnici în cazul în care ajung în situaţia de a nu-şi mai putea achita datoriile.

Taxele sunt legale

Dacă ajungi în situaţia de a nu-ţi mai putea plăti facturile la diverse utilităţi publice, te aşteaptă un adevărat iad financiar. În situaţia ipotetică în care pleci în străinătate pentru o perioadă mai lungă şi omiţi să îţi suspenzi contractele şi abonamentele la gaz, curent electric, telefonie, internet şi cablu TV, la întoarcere ai de plătit o sumă care poate lejer să ajungă la 3.000 de lei. Practic, numai reconectarea la Distrigaz şi Electrica poate să depăşească 2.000 de lei, aici intrând şi achitarea facturilor restante care au dus la debranşare. Un lucru este cert: aceste taxe sunt perfect legale. În ce măsură sunt ele corecte şi acoperă un cost real al furnizorului e deja o cu totul altă discuţie, care probabil că ar trebui să facă obiectul unei anchete din partea instituţiilor care se ocupă cu protecţia consumatorului.

Distrigaz, cea mai mare taxă de reconectare

De departe, şi probabil deloc întâmplător, companiile care practică cele mai piperate taxe de rebranşare sunt Distrigaz şi Electrica, instituţii care ţin captivi consumatorii într-o relaţie care poate fi definită ca plină de drepturi pentru companie şi plină de obligaţii pentru client.

"Taxa pentru deconectare-reconectare din neplată este în valoare de 238,16 RON cu TVA. Furnizorul are dreptul de a sista alimentarea cu gaze naturale clienţilor care nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată a consumului de gaze naturale în termenul stipulat de legislaţia aplicabilă în domeniul gazelor naturale (...) Condiţia pentru reconectare este de face dovada achitării integrale a contravalorii debitelor care au generat deconectarea din neplată. Taxele de deconectare/reconectare se vor regăsi pe următoarea factură de gaze naturale emisă clientului", se arată în răspunsul primit de la GDF Suez ca urmare a solicitării noastre.

Ce înseamnă asta în bani? Că dacă ai o factură restantă de 800 de lei (perfect posibilă dacă ai centrală, e iarnă şi este vorba despre o factură de regularizare), cu tot cu "deranjul" de 238 de lei pe care îl provoci distribuitorului ajungi să plăteşte peste 1.000 de lei ca să ai din nou la ce să îţi încălzeşti mâncarea.

Electrica a inventat garanţia de bună purtare

O situaţie similară se întâlneşte şi la celălalt monopolist de pe piaţă, Electrica. Deşi are taxă de rebranşare ceva mai mică (pentru majoritatea consumatorilor), Electrica condiţionează rebranşarea şi de plata unei garanţii, care înseamnă, de fapt, factura plătită în avans cam pentru următoarele trei luni. "Tarifele pe care un client debranşat pentru neplata facturilor de energie electrică trebuie să le achite pentru a beneficia din nou de alimentarea cu energie electrică diferă, după cum urmează: a) deconectare branşament monofazat - 92,07 lei / reconectare branşament monofazat - 92,07 lei (aici se încadrează cei mai mulţi dintre consumatorii casnici de pe raza judeţului Galaţi)", se arată în răspunsul Electrica. Tarifele cresc, însă, în funcţie de tipul de branşament (monofazat - trifazat) şi de tipul de operaţie (în reţeaua aeriană sau în cea terestră) şi pot ajunge la un maxim de 417 lei (debranşare plus rebranşare). Dar asta nu e tot. "În cazul reconectării unui loc de consum, realimentarea acestuia cu energie electrică este condiţionată de achitarea facturilor restante, a taxelor de deconectare-reconectare, dar şi de depunerea unei garanţii stabilite în conformitate cu prevederile HGR 1007/2004 art. 155 şi cu Ordinul ANRE nr- 17/2005 art. 61", se mai arată în răspunsul Electrica.

Cu alte cuvinte, la un consum lunar de 100 de lei, trebuie să plăteşti cam trei facturi restante (cam atâtea se adună până eşti deconectat), cei 184 de lei (sau mai mult) taxa şi încă aproape trei facturi în avans. Adică în jur de 1.000 de lei.

La debranşare se vine cu limuzină închiriată?

Deşi am solicitat o detaliere a acestor taxe de reconectare, niciuna dintre cele două societăţi nu ne-a oferit explicaţii. "Taxele acoperă costurile operatorului de distribuţie generate de debranşarea din neplată", explică sec GDF Suez. "Costurile acestea sunt stabilite de reglementatorul de pe piaţă, respectiv Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei", evită şi Electrica răspunsul.

Şi, totuşi, cât ar putea costa ca un angajat al celor două societăţi să vină de două ori la tine acasă, să apese un buton şi să pună un sigiliu? 200 - 250 de lei? În lipsa unui răspuns, putem estima că nici cu taxiul dacă vine nu ies banii. Poate doar dacă se închiriază limuzine cu şampanie Dom Perignon inclusă, mai putem bănui.

Concurenţa reduce taxele

Ceilalţi furnizori de utilităţi de pe piaţă au, însă, tarife sau modalităţi de penalizare care, prin comparaţie cu taxele monopoliştilor, sunt chiar decente. "Nu se percepe nicio  taxă pentru rebranşare. Clientul ale cărui servicii sunt restricţionate sau deconectate pentru neplată poate solicita reconectarea şi va fi reconectat după plata tuturor sumelor restante şi a penalităţilor de întârziere", se arată în răspunsul primit de la UPC România, furnizor de cablu TV, internet şi telefonie.

"Astfel de costuri nu se aplică în cazul COSMOTE România. În cazul în care un client nu achită factura la timp, acestuia i se vor percepe, conform contractului de abonament, penalităţi în valoare de 0,5 la sută pentru fiecare zi de întârziere", explică şi reprezentanţii Cosmote.

Aproape la fel e şi la Romtelecom: "Pentru a beneficia din nou de serviciile Romtelecom, după ce acestea au fost suspendate pentru neplată, clienţii Romtelecom trebuie să achite la zi facturile restante, inclusiv eventualele penalizări", ne-au răspuns reprezentanţii furnizorului de telefonie, internet şi televiziune.

Orange şi Vodafone nu au răspuns la solicitări

Din nefericire, nu toate companiile solicitate ne-au răspuns la solicitare. Au făcut-o cu promptitudine GDF Suez, Electrica Galaţi, UPC România, Cosmote România şi Romtelecom. Vodafone şi Orange nu ne-au transmis nici până acum un punct de vedere, în timp ce la RDS RCS pur şi simplu nu am avut cu cine sta de vorbă. În afară de un call-center care se ocupă cu nevoile clienţilor, nicio persoană abilitată să transmită informaţii presei nu a putut fi contactată. De menţionat e că, fiind companii private şi nefiind vorba despre informaţii publice, nu erau obligate să răspundă. La fel de adevărat este, însă, că acest mod de lucru poate fi grăitor în ce priveşte modul în care înţeleg să dialogheze cu cititorii unei publicaţii, în speţă clienţii şi potenţialii lor clienţi.

viata-libera.ro

Posted

Pai autorul amesteca mere cu pere... Daca nu ti-ai platit facturile ce vina are furnizorul? Si e normal sa ti sa ceara sa le platesti, inainte de a te rebransa... Iar cazul cu plecatul in strainatate e chiar prost ales (pe masura inteligentei autorului): daca tu alegi sa-ti suspenzi/debransezi, de unde naiba vin facturile restante de ajunge la 3.000 lei??? Asta lasand la o parte ca se poate plati on-line, poti ruga pe cineva sa-ti achite etc. 

Asupra sumelor (238 sau 92 lei sau altele) - toata lumea ar vrea impozite mai mici, taxe mai mici, amenzi mai mici...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.