O gălăţeancă face înconjurul lumii pe motocicletă

[dcp100168]

O gălăţeancă face înconjurul lumii pe motocicletă

* Arhitecţii Ana Hogaş şi Ionuţ (John) Florea sunt primii români care au făcut turul Africii pe motocicletă * Proiectul lor, „Into The World”, e pe cale să devină un mod de viaţă * Cei doi „nomazi” sunt acum în drum spre Mongolia, tot cu cortul, dar fiecare călare pe motorul lui!

Au trăit 420 de zile în goana motorului, străbătând nisip, savană, junglă, graniţe, 55.000 de km de drumuri pline de riscuri, unele inexistente pe hartă. Au traversat Sahara sub dogoarea celor peste 54 de grade Celsius, dar şi 3.000 km de off-road extrem în Congo, prin ploi torenţiale şi mlaştini, ba au fost nevoiţi să-şi tracteze motorul defect. Au trecut prin sute de controale armate şi hăţişuri birocratice, au îndurat malarie, înţepături de muşte Tsetse şi de scorpion, au fost surprinşi de un hipopotam „năuc” şi au lucrat, timp de o lună, ca voluntari în pădurea ecuatorială în Nigeria, pentru un proiect de conservare a primatelor. În 420 de zile de viaţă nomadă, lumea li s-a dezvăluit în toată splendoarea ei. Gălăţeanca Ana Hogaş şi Ionuţ (John) Florea sunt un cuplu de arhitecţi care, din iunie 2011 până în august 2012, au luat o pauză de carieră - cum le place să spună - şi au făcut turul Africii cu motocicleta.

Acum sunt în drum spre Centrul Asiei, o aventură care face parte din proiectul lor, devenit mod de viaţă - Into The World. Numai că de această dată nu mai sunt doi pe o motocicletă Yamaha XT 660 Z Tenere, ca în Africa. Ana a trecut şi ea la ghidon şi merg pe motoare dual sport (KTM 690 Enduro R şi Suzuki DRZ 400), mult mai potrivite pentru off-road. Din Georgia, în vreme ce îşi scriau jurnalul de călătorie pe www.intotheworld.eu, Ana şi Ionuţ ne-au povestit despre aventurile lor.

Cai putere în sânge

Ionuţ chiar s-a născut în maşina bunicului său, deci pentru el caii putere au însemnat ceva foarte important de timpuriu. A descoperit motociclismul la 20 şi ceva de ani, şi de atunci „a devenit o pasiune şi o cale de a explora locuri care îmi erau inaccesibile înainte”. Până în toamna trecută, Ana a fost doar pasager, însă după călătoria în jurul Africii, în 14 luni, a devenit inevitabil să treacă, din spate, la ghidon. „Practic voi face şcoala în drum spre Mongolia, deci va fi atât o provocare, cât şi o surpriză: sper să reuşesc să ajung unde mi-am propus. Fizic, este cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum. Dar cel mai important e că mă redescopăr şi câştig, kilometru cu kilometru, un nou prieten”, ne-a mărturisit Ana.

De ce Africa? De ce Asia? De ce pe motor?

După cum povestesc pe blogul intotheworld.eu, în ianuarie 2010, după ce a suferit o ruptură de tendon al lui Ahile, Ionuţ a lansat o provocare: se va recupera conducând o motocicletă în turul Africii şi apoi în jurul lumii. Când totul a fost gata, chiar în ajunul plecării, Ionuţ a fost accidentat de o maşină, motocicleta a fost distrusă, şi totul amânat cu încă 9 luni. Au trecut şi peste cumpăna asta! „În iunie 2011 am plecat Into The World. În planul măreţ - dar greu de realizat - din 2010, ne propuneam să facem turul lumii, şi doar să-l începem în Africa, unde a debutat de fapt şi povestea de succes a omului pe Pământ. Deci Asia a fost tot timpul în schemă, iar acum putem să o facem”, ne-au spus cei doi temerari.

Stil de viaţă nomad

„Am călătorit mult şi înainte de Africa, cu rucsacul în spate, cu avionul, cu trenul, pe două sau pe patru roţi. Sigur, 420 de zile legate de peripeţii în Africa, nu sunt de colo. Însă chiar şi aşa, la finalul călătoriei, în Egipt, am simţit că nu am petrecut suficient de mult timp, şi că este necesar să revenim pentru a aprofunda. Avem o legătura de suflet cu Africa. Iar Into The World e pe cale să devină un mod de viaţă. Pentru a ne limpezi mai bine lecţia Africa, am început să scriem o carte. Primele 120 de pagini pot fi descărcate gratuit de pe www.intotheworld.eu. Oricine plănuieşte o aventură sau ezită să ia o decizie care are potenţialul să-i schimbe viaţa, poate afla cum am făcut noi acest pas. Sperăm ca împărtăşind experienţa noastră să încurajăm oamenii aşa cum poveştile altora ne-au dat curaj să ne urmăm planurile”, ne-au mărturisit Ana şi Ionuţ.

Traseul călătoriei: câte zile şi câte ţări?

Ana şi Ionuţ au trecut deja prin Bulgaria, Turcia şi Georgia, au ajuns în Delta Volgăi, în Rusia şi urmează Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghizstan, apoi din nou Kazahstan şi Rusia, pentru ajunge după aproximativ două luni (şi jumătate) în Mongolia.

„Acolo vom petrece circa o lună şi ne vom pregăti pentru următoarea etapă, pentru care datele nu sunt încă stabilite. Avem mai multe direcţii posibile, depinde de o serie de chestiuni administrative care dintre aceste direcţii va deveni şi continuarea Into The World. În total, expediţia va dura în jur de şase luni, dar planul este deschis şi se poate modifica în cazul în care vom simţi să facem asta. Noi călătorim pentru a întâlni oameni şi a trăi experienţe pe care nu le găsim acasă, şi pentru asta este nevoie de timp. Nu ne grăbim”, ne-au spus Ana şi Ionuţ.

Care este sfatul lor pentru cei care visează să descopere lumea, dar amână mereu planul pentru un „mai târziu” care nu mai vine? „Cel mai bun moment pentru a-ţi îndeplini visul este azi. Începe să împachetezi, şi pleacă. Nu contează banii, echipamentul sau alte piedici imaginare, orice este posibil dacă îţi doreşti!”. Până una alta îi puteţi urma cu inima şi cu gândul pe www.intotheworld.eu.

29 de ţări, geografia practică

Călătoria în jurul Africii a fost finanţată şi organizată de Ana şi Ionuţ. Iată şi traseul urmat: România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Maroc (+ provincia Sahara Occidentală), Mauritania, Mali, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon, Republica Congo, Republica Democrată Congo, Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Mozambic, Tanzania, Kenya, Etiopia, Sudan, Egipt şi Turcia.

Camerun - Fără mâncare, fără telefon

"Stilul nostru de a umbla - cu cortul, fără nişte mijloace de comunicare speciale - s-a cristalizat în timp şi s-a cimentat în Africa, dar continuăm să îmbunătăţim detaliile. Descoperim mereu ceva nou, e o lecţie continuă”, afirmă cei doi aventurieri. Printre momentele dificile ale expediţiei africane a fost să locuiască într-un cătun camerunez fără rezerve de mâncare şi fără telefon. Le place însă să ajungă în locuri cu nume greu de pronunţat, să cunoască oamenii, să mănânce chestii ciudate, să facă fotografii şi să povestească totul.

40 de kilograme pentru patru luni de călătorie

Doamnelor, vă propun o provocare: cât credeţi că ar cântări bagajele pentru o călătorie de 14 luni? Nu mai calculaţi, vă spun eu cât cântăresc bagajele Anei şi lui Ionuţ: 40 de kilograme, la care se adaugă câte un set de cauciucuri de schimb pentru fiecare. N-am ezitat să o întrebăm pe Ana care e cel mai frivol obiect luat. „Felul în care călătorim noi ne învaţă mereu să reducem tabieturile la strictul necesar. Este poate mai dificil pentru unele dintre noi să se lase seduse de senzaţia soarelui care îţi arde pielea, de un somn liniştit în natură ,deşi nu ai făcut duş de câteva zile etc. Desigur că avem micile secrete şi micile articole de confort: un liner de mătase pentru sacul de dormit care îl păstrează curat chiar şi după un an de zile de uz continuu, o mănuşă de baie pentru ca duşul atât de rar şi preţios să se transforme în câteva minute de SPA… Am renunţat la creme şi cosmetice în favoarea uleiului organic de argan. L-am descoperit în Maroc şi înlocuieşte atât cremele de faţă, cât şi orice tratament pentru păr sau piele. Nu ştiu dacă este o frivolitate, dar nu ne putem lipsi de laptop, deşi îl folosim din ce în ce mai rar”, ne-a mărturisit Ana.

viata-libera.ro

[dcp100168]

O gălăţeancă pe Drumul Mătăsii

Stepe vaste, munţi veşnic înzăpeziţi şi deşerturi populate de animale stranii, sentiment de libertate, de natură sălbatică şi de timp suspendat, până în Mongolia, un loc aproape mitic pentru aventurierii moderni. De toate astea au avut parte gălăţeanca Ana Hogaş şi Ionuţ (John) Florea, un cuplu de arhitecţi, despre care aţi mai putut citi în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”. Sunt primii români care au făcut turul Africii pe motocicletă şi care şi-au continuat proiectul „Into The World” - devenit deja mod de viaţă - până în Mongolia. Călare pe câte un motor dual sport (KTM 690 Enduro R şi Suzuki DRZ 400), din 13 mai şi până în 15 septembrie au traversat Bulgaria, Turcia, Georgia, Kazahstan (de două ori), Rusia (de trei ori), Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghizstan, Mongolia, Ucraina şi Moldova, adică 125 zile şi 11 ţări, descoperind în toată splendoarea ei Asia Centrală. Taigaua siberiană pe care Ionuţ a explorat-o solo, pe unul dintre ultimele drumuri de pe planetă rămase neîmblânzite de om, rămâne reperul cel mai „aventuros” şi „extrem” al călătoriei. Puneţi însă la socoteală că Ana şi-a dat examenul de începătoare la ghidon, parcurgând primii ei 10.000 de kilometri mai mult off-road.

Geografia trăită

"Asia Centrală e un teritoriu complex, cu o istorie complicată şi împărţit între numeroase etnii. Peisajul este ca niciun altul în lume: stepe vaste, munţi veşnic înzăpeziţi şi deşerturi populate de animale stranii. Ceva banal în ziua de azi, mătasea, dar şi ceaiul, condimentele din Est precum şi setea de putere a mongolilor au fost câţiva dintre factorii care au dus la naşterea unui coridor cultural, comercial şi politic care a schimbat destinul regiunii şi al lumii: Drumul Mătăsii. Experienţa de a parcurge fragmente din acest drum care continuă să fie o arteră vitală în Asia este greu de rezumat, aşa că îi invităm pe cei curioşi să afle mai mult să citească blogul nostru de călătorie http://intotheworld.eu/blog-itw  şi chiar să pornească într-acolo”, ne-au mărturisit cei doi temerari când le-am cerut primele impresii de călătorie.

Mongolia

„Un sentiment nedesluşit… Fluturi în stomac ca înainte de examen. Un nod în gât. Dar e de bine. Înaintea-ne, câmpia se deschide adânc. Sub cerul vânăt atârnă un curcubeu gras. Am ajuns. Mongolia, ţara aia unde sunt încă şi mai puţine suflete pe km pătrat decât în Namibia, mai puţine în fapt decât oriunde în lume. Start! Aici taigaua se stinge într-o stepă fără verticale. În faţă şi în spate, mânia zeilor se dezlănţuie. Ploaia cu care mergem de o săptămână continuă să cadă grea, rece, tăioasă. Ne împinge înainte, deşi am adăsta să căscăm gura la mănunchiurile de raze care străpung din loc în loc norii”, aşa povestesc, pe blogul lor de călătorie, Ana şi Ionuţ.

În pliantele turistice, Mogolia este „Ţara Cerului Senin”. Pentru ei, „Mongolia e un loc aproape mitic pentru aventurierii moderni şi mai ales pentru cei care iubesc călătoriile off-road pe motocicletă sau pe bicicletă. Sentimentul de libertate, de natură sălbatică, de timp nesfârşit domină calatorul care este zilnic confruntat cu vremea brutală şi cu dificultăţile de a comunica cu un popor încă relativ ancorat în cultura nomadă. Mongolia e uriaşă, dar procesul de colonizare culturală şi mai ales comercială a început. Poate peste câteva decenii va fi foarte diferit, dar astăzi Mongolia este încă un mit viu, pe care descoperindu-l ne-am descoperit încă puţin şi pe noi înşine”.

China

V-aţi aştepta poate ca la capătul unei asemenea călătorii cei doi să se oprească. Nu. În prezent se află în plină explorare a Chinei. De ce? „O călătorie de recunoaştere pe Drumul Mătăsii nu ar avea sens fără să explorăm locul de unde a început totul. În plus, China este ţara care îşi joacă acum mâna câştigătoare în pariul cu viitorul întregii lumi. Devenită a doua putere economică şi una dintre puţinele naţiuni cu o istorie neîntreruptă de mai multe milenii, China a influenţat în mod radical trecutul nostru, al tuturor, şi pare că de China va depinde din ce în ce mai mult felul în care vom trăi în viitor. Suntem de mult foarte interesaţi să aflăm mai multe despre aceasta ţară controversată. Acum avem ocazia să o facem şi mărturisim că, odată ce îi prinzi gustul, este greu să nu fii fascinat de China”, ne-au declarat Ana şi Ionuţ.
Şi ca să vă facem poftă pentru pagina de Diaspora de săptămâna viitoare vă mai spunem că de astă dată nu mai călăresc motoare, ci biciclete! Până una alta, îi puteţi urma cu inima şi cu gândul pe www.intotheworld.eu.

În jailoo, la Adil - Ospitalitate de păstor
„Experienţa cea mai veselă şi mai emoţionantă a fost întâlnirea cu o familie seminomadă de păstori de etnie kirghiză, care tocmai se instala la cabana de vară, undeva într-un colţ izolat între Tadjikistan şi graniţa cu China. Felul în care am fost primiţi în sânul familiei, de parcă am fi fost de-ai casei dintotdeauna, şi cum am ajuns să îi cunoaştem şi pe cei mai bătrâni din clan, rămâne un privilegiu şi o amintire pe care o vom păstra aproape de suflet toata viaţa”, ne-au mărturisit Ana şi Ionuţ. Povestea se află pe blogul de călătorie http://intotheworld.eu/blog-itw, în episodul „Adil”, dar, ca să vă facem poftă, spicuim din ea.
„Hai mai bine la mine! Vă dau iaurt de iac, o să vă placă!”, aşa a sunat invitaţia kirghizului întâlnit în drum. „E o construcţie pitică de chirpici, adunată în spatele unor coline. În spatele casei, o împrejmuire de nuiele serveşte de ţarc pentru femelele de iac gestante sau care alăptează. Restul turmei e la câţiva kilometri în deal, în grija băiatului celui mai vârstnic, care nu are nici 13 ani împliniţi. Acesta este un jailoo, adică teritoriul de păşunat estival al unei familii nomade”, povestesc cei doi călători ajunşi acasă la soţii Uluu-Ruslan. „Începem ospăţul cu cel mai bun kefir pe care l-am mâncat vreodată. Apoi unt de casă întins pe pâine caldă, pe care gazda o rupe în dreptul fiecăruia, un gest de ospitalitate care ne-a devenit drag. Într-o căsuţă strâmtă, pierdută în pustiu. Adil vine cu un copan tentant: carne de iac maturat la vânt. Un platou cu hrişcă coaptă în unt, cartofi la cuptor şi friptura de iac promisă. Gustul e dincolo de cuvinte”, povestesc temerarii. Şi în loc de cort, au dormit într-un culcuş de cinci stele: câteva straturi de perne întinse pe jos, şi o plapumă de lână, uşoara ca un fulg, cu aşternuturi proaspete, nou-nouţe, scoase din ţiplă sub ochii lor…

viata-libera.ro

[dcp100168]

O gălăţeancă şi partenerul ei au explorat China pe biciclete

După ce au străbătut, în goana motorului, nisip, savană, junglă şi graniţe într-un tur al Africii de 420 de zile, apoi au „călărit” motocicletele 125 de zile pe Drumul Mătăsii, gălăţeanca Ana Hogaş şi Ionuţ (John) Florea au schimbat caii putere cu pedalele. Aşa cum vă spuneam în pagina trecută de Diaspora, cei doi arhitecţi şi-au continuat proiectul „Into The World” (www.intotheworld.eu) - devenit mod de viaţă - în China, pe biciclete.

Traseul

Au ajuns în China din 25 septembrie, iar la finele lunii noiembrie îşi completează experienţa asiatică, plină de culoare şi mister, cu ţările din Sud-Estul continentului, unde influenţa chineză încă se face simţită: Vietnam, Laos... Traseul lor suferă permanent modificări, pentru că pe bicicletă factorul climatic este hotărâtor. „În China, am început în Beijing, apoi am mers de-a curmezişul către centru prin Xi'an şi Chengdu, apoi am făcut o „buclă” prin vestul provinciei Si Chuan şi Yunnan, în teritorii cunoscute ca Tibetul de Est, pentru a întâlni o altă cultură de sorginte nomadă. Apoi am parcurs diferite zone rurale (Yunnan - provincia cu cele mai multe minorităţi etnice din China) până în Kunming, de unde ne-am îndreptat către Vietnam”, ne-au povestit cei doi temerari.

Birocraţia chineză taie aripile

Dincolo de avantajele şi dezavantajele bicicletei, Ana şi Ionuţ au avut un motiv în plus să renunţe la motoare. Chinezii înţeleg turismul într-un mod lipsit de etică. „Avizul este important pentru care vor să intre în China cu vehicule motorizate cu numere străine. El este posibil numai în cadrul unui tur organizat cu o agenţie guvernamentală, costurile sunt substanţiale (încep de la 1.500 de euro pe motocicletă pentru un grup de nouă persoane) şi asta acoperă doar actele necesare pentru a conduce vehiculul pe drumurile publice, onorariul ghidului şi cheltuielile acestuia pe perioada turului (şofer, mâncare, cazare)”, ne-au povestit Ana şi Ionuţ. Pe lângă faptul că nu sunt incluse combustibilul, taxa de viză, taxele de intrare la obiectivele turistice - obligatorii în contractul impus de agenţie, mâncare, turiştii sunt obligaţi să se cazeze în hoteluri de minim 3 stele, nefiindu-le permis campatul sau dormitul în maşină. Pe lângă preţul prohibitiv şi faptul că turistul este obligat să călătorească pe un traseu impus, fără niciun fel de libertate de a intra în contact cu localnici şi mai ales cu minorităţile, toţi aceşti bani merg direct către guvern, nu în economia locală. „Credem că este un mod ne-etic de a călători, dar momentan nu sunt şanse ca aceste condiţii să se schimbe. O altă soluţie este achiziţionarea în China a unui vehicul, dar permisul pentru a conduce între provincii este aproape imposibil de obţinut chiar şi pentru rezidenţi. Pe bicicletă nu există restricţii”, ne-au spus cei doi.

Kilometru cu kilometru

„În prima zi am pedalat 65 de kilometri pe şosea, pe drum plat, dar în medie facem 50-60 de kilometri, în funcţie de vreme şi de condiţiile de drum. La altitudine (peste 4.000 de metri în Tibetul de Est) şi atunci când avem mult de urcat, facem distanţe mai scurte. Recordul de până acum a fost de 95 de kilometri într-o zi. Nu suntem însă genul care începe la 6 dimineaţa: ne luăm în linişte micul dejun, schimbăm câteva vorbe (sau mai bine zis semne) cu gazda sau cu bucătăreasa unde servim o supă, şi abia apoi pornim; de multe ori abia spre prânz. Ne oprim din pedalat înainte de apus, cu excepţia situaţiilor când nu găsim un loc de dormit sau când din anumite motive trebuie să ajungem într-un loc”, ne-au povestit cei doi „nomazi”.

Testarea limitelor

Provocarea celor două roţi ale bicicletei este semnificativă şi a fost planul lor „secret” de a-şi testa propriile limitele. „Este o experienţă complet diferită de motor, care solicită enorm corpul, şi tocmai de aceea găsim că ne restabileşte echilibrul trup-spirit. Ritmul este mult mai lent, ne permite să integrăm mai profund experienţa şi să observăm mai multe «detalii». Încă din Africa, unde am întâlnit mulţi localnici, dar şi o mână de străini care se deplasau pe bicicletă pe distanţe mari, în condiţii dificile, ne-am dorit această experienţă. Este special să auzim fiecare foşnet din natură, să cheltuim sudoare şi pasiune pentru fiecare metru. În acelaşi timp, bicicleta ne îngăduie să înţelegem mai bine aventura pe motocicletă, care testează anduranţa şi curajul la alt nivel. Ambele sunt cumva complementare, chiar dacă diferite. Le apropie faptul că pe două roţi suntem expuşi la tot ce e în jur, ceea ce ne obligă să fim cât se poate de sinceri în demersul nostru”, ne-au spus Ana şi Ionuţ.

Evident, fizic e mai solicitant: „Pe bicicletă trebuie să îţi recunoşti ritmul, limitele fizice şi mentale pot fi împinse mereu mai sus, dar puţin câte puţin. Acolo unde pe motocicletă căpătam mai mult curaj şi îndrăzneam să mergem mai departe, pe bicicletă este important să acceptăm că nu suntem supra-oameni. Este o lecţie continuă, care, după cum am spus, completează minunat experienţa călătoriilor pe motor”.
Biciclete chinezeşti la mâna a doua
Poate că sunteţi curioşi să aflaţi ce fel de echipament folosesc tinerii pentru această călătorie. Nu vă aşteptaţi la biciclete de fiţe! „De la început ne-am propus să cumpărăm bicicletele din Mongolia, din Ulan Bator. A fost să fie direct în China, şi rulăm pe biciclete second-hand Merida şi Giant, două branduri locale de calitate. Am cumpărat bicicletele echipate cu suport de bagaje”, ne-au spus cei doi. În completare, Ana foloseşte genţi laterale spate, special concepute pentru bicicletă şi amândoi folosesc genţi de ghidon de la acelaşi brand. Au adus cu ei din Europa anvelope Schwalbe Marathon şi recomandă cu multă căldura celor care fac touring pe bicicletă şeile Brooks. Echipamentul de camping este acelaşi din expediţiile trecute, şi nu folosesc îmbrăcăminte specială de cycling. „Merită menţionat însă că purtăm în continuare, zi de zi, fenomenalele layere de corp de la Rukka, care oferă confort atât la cald, cât şi la frig, rezistă la murdărire şi uzură intensă", spun tinerii.
35 de kilograme de bagaj!
Trusa de scule şi rezervele de piese de schimb s-au diminuat radical, iar locul din bagaje a fost ocupat cu provizii de mâncare şi apă. Nu lipsesc, desigur, aparatul foto şi computerul, un Kindle, o carte („L'axe du lop” de Silvain Tesson) şi hărţile de hârtie, pe lângă GPS. Toate bagajele lor sunt estimate la un total de 35 de kg. Nu ştiu încă unde vor fi de Sărbători, dar speră să fie între prieteni. Cât despre sfârşitul anului şi Anul Nou chinezesc le-ar putea petrece în alte ţari, dacă nu cumva se hotărăsc să ia noi vize şi să revină în China. Până una alta, îi puteţi urma cu inima şi cu gândul pe blogul lor de călătorie http://intotheworld.eu/blog-itw şi în timp real pe facebook.com/www.intotheworld.eu.

viata-libera.ro