dcp100168 Posted May 27, 2008 Posted May 27, 2008 Grevă de avertisment la Commet TecuciAngajaţii societăţii de construcţii metalice Commet SA Tecuci au intrat, marţi, într-o grevă de avertisment, după ce negocierile pentru contractul colectiv de muncă pentru anul în curs au eşuat, transmite corespondentul Mediafax. Cei aproximativ 300 de angajaţi ai firmei respective au întrerupt lucrul timp de o oră, cerând alinierea salariilor lor la cele prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. "Contractul colectiv de muncă pentru 2008-2009 nu s-a semnat, în condiţiile în care noi am început negocierile cu patronatul pe 27 februarie şi trebuia, conform legii, să le finalizăm în termen de 60 de zile. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, aşa că ne-am văzut nevoiţi să declanşăm conflictul de interese. Am parcurs următorii paşi şi am înscris conflictul de interese la Direcţia de Muncă Galaţi. Nici aici nu am ajuns la un numitor comun cu cei din conducere, pentru că nu ne-am înţeles în ceea ce priveşte principala noastră revendicare, şi anume alinierea la salariul minim pe ramura Construcţii de Maşini. Acest salariu minim pe ramură este de 690 de lei, care trebuie înmulţit cu indicii de ierarhizare corespunzători fiecărui post. În plus, mă simt nevoit să o spun, salariile nu s-au luat de o lună de zile", a declarat preşedintele Sindicatului Liber şi Independent din Commet SA Tecuci, Iulian Necula. Protestul salariaţilor din Tecuci, care s-a desfăşurat, marţi, între orele 12:00 şi 13:00, ar putea fi urmat, potrivit liderilor de sindicat, de o grevă generală, dacă în termen de cinci zile nu sunt stabilite datele referitoare la salarizare. La societatea Commet Tecuci, ce aparţine companiei bucureştene Uzinexport, s-au mai înregistrat astfel de proteste şi de-a lungul anului trecut. Salariaţi au reclamat atunci întârzierea plăţii salariilor şi a acordării tichetelor de masă.
dcp100168 Posted June 5, 2008 Author Posted June 5, 2008 Luni se va declanşa greva generalăCei aproximativ 300 de angajati ai societatii Commet SA vor declansa luni greva generala pe termen nelimitat. Decizia a fost luata de membrii Consiliului de Coordonare a Sindicatului Liber si Independent, nemultumiti de faptul ca patronatul societatii nu accepta alinierea salariilor la cele prevazute in contractul la nivel de ramura Constructii de Masini.Iulian Necula, liderul sindicatului Commet SA, a declarat ca protestul salariatilor vine ca urmare a grevei de avertisment organizate saptamana trecuta. “Greva generala se va declansa pentru ca s-au epuizat toate procedurile legale impuse de Legea nr. 168/1999 privind conflictul de munca, pentru semnarea contractului colectiv de munca aferent perioadei 2008-2009. Pe data de 15 mai am deschis conflictul de interese la Directia de Munca Galati, iar concilierea dintre cele doua parti s-a finalizat cu un esec pentru ca nu ne-am inteles asupra principalei noastre revendicari, respectiv alinierea la salariul minim pe ramura Constructii de Masini. Deoarece conducerea societatii nu a solicitat arbitrajul sau medierea conflictului de munca, noi am decis sa declansam luni, incepand cu ora 7.00, greva generala pe termen nelimitat”, a declarat Iulian Necula.Practic cei 286 de angajati ai Commet Tecuci vor un salariu minim de 690 de lei, care de altfel este salariul minim pe ramura, indexat cu coeficientul de ierarhizare dobandit la negocierile anterioare. Spre exemplu, în cazul persoanelor cu studii superioare, indicele este 2, astfel incat cei in cauza sa incaseze un salariu de 1.380 de lei. “Suntem nemultumiti de salariile pe care le primim. In prezent salariul unui muncitor calificat este de 540 de lei, iar un angajat cu studii superioare, respectiv un inginer, un economist sau un jurist, castiga 880 de lei. In aceste conditii noi solicitam sa se respecte legea si sa ni se acorde salariile potrivit ramurii din care facem parte”, a mai spus Iiulian Necula.RevendicariPe de alta parte, salariatii sunt nemultumiti si de derularea Contractului Colectiv de Munca 2007-2008, acuzand patronatul ca in toata aceasta perioada nu le-a acordat bonuri de masa. “Nu am primit cele 21 de tichete de masa care, potrivit legii, trebuie sa ni se acorde in fiecare luna. De asemenea au fost intarzieri repetate la plata salariilor. Spre exemplu in prezent nu ne-au mai dat banii din data de 23 de aprilie” ,a declarat Iulian Necula. Liderul sindical acuza patronatul ca nu asigura conditii optime de munca, astfel incat in prezent aproximativ 60 de angajati sunt plecati in concediu fara plata sau de odihna. “Reclamam necontinuitatea productiei prin sincopele pe care le provoaca patronatul prin nepunerea la dispozitie a mijloacelor de productie si a utilajelor. Nu se aprovizioneaza cu materie prima si nici nu se furnizeaza gaz metan si oxigen, care de altfel sunt indispensabile in procesul de productie in anumite sectoare, motiv pentru care oamenii au fost nevoiti sa plece in concediu de odihna sau fara plata”, a explicat Iulian Necula.Criza de sudoriNemultumiti de salariile pe care le primeau, dar si de conditiile de munca, 70 de angajati ai societatii tecucene au ales sa paraseasca anul trecut locurile de munca. Este vorba despre 70 de sudori care au migrat la alte societati pentru salarii de trei ori mai mari decat cele pe care le primeau la Commet, respectiv de la 1.000 de lei, cu tot cu sporuri si ore suplimentare, la venituri lunare de 3.000 de lei. “Avem o criza acuta de sudori, care sunt indispensabili pentru activitatea noastra. In prezent raportul este un sudor la 20 de lacatusi”, a spus presedintele sindicatului.Criza de personal cu care se confrunta Commet Tecuci a fost determinata si de disponibilizarile colective care au avut loc aproape in fiecare an dupa privatizarea societatii, cand Commet a trecut sub patronatul companiei bucurestene Uzinexport. Potrivit datelor prezentate pe site-ul Ministerului Finantelor, in 2001 societatea avea 578 de salariati, iar dupa 2002 numarul acestora a scazut dramatic, ajungandu-se la 286 in prezent.30% din personal nu va intrerupe activitateaDesi nu este o societate cu foc continuu, membrii sindicatului au hotarat ca pe timpul grevei sa fie asigurata o treime din activitate. “Pentru nu afecta relatia pe care o avem cu partenerul nostru strain, caruia ii exportam 100% productia societatii, si cu care avem deja incheiat un contract pentru o productie de 10.000 de tone, realizabile in 7 ani, 30% dintre muncitori nu vor intrerupe activitatea la locul de munca. Este vorba despre expeditia produselor finite, iar distributia energiei electrice va functiona la minimum de avarie. De asemenea va fi asigurata supravegherea fabricii de oxigen si paza societatii”, a adaugat Iulian Necula.Pierderi de 5,1 milioane de leiPotrivit datelor furnizate de liderul sindicatului, anul trecut societatea a raportat pierderi de 5,1 milioane de lei, dupa ce in 2006, potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului Finantelor, Commet SA a avut un profit net de 35.930 mii de lei. Commet Tecuci are ca obiect de activitate constructiile metalice, acoperirile metalice pentru constructii industriale si civile si lucrari de sudura complexe. Productia zilnica este de 280 de tone, urmand ca in viitor aceasta sa creasca la 300 de tone pentru a putea onora comenzile catre firma germana cu care are incheiat contract pentru urmatorii sapte ani.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=9
dcp100168 Posted June 8, 2008 Author Posted June 8, 2008 Începe greva generalăAngajaţii societăţii tecucene de construcţii metalice Commet SA vor intra de, luni dimineaţă, în grevă generală, nemulţumiţi de condiţiile salariale oferite de patronat, transmite corespondentul MEDIAFAX. Majoritatea celor aproape trei sute de angajaţi vor întrerupe lucrul de luni dimineaţă, de la ora 7.00. "Vor fi doar câteva sectoare care vor lucra, încă nu am stabilit care, deşi nu suntem unitate cu foc continuu şi nu avem obligaţia să asigurăm pe timpul grevei o treime din fluxul tehnologic. Din cei 286 de angajaţi, o parte sunt în concediu, vreo 240 ar trebui să se prezinte la lucru. Dintre aceştia, cel mult 80 vor lucra. Protestul se va desfăşura în linişte, în incinta unităţii, nu avem chef de scandal, ci doar să ne obţinem drepturile", a declarat, duminică, Iulian Necula, preşedintele Sindicatului Liber şi Independent din Commet SA Tecuci. Muncitorii sunt nemulţumiţi că noul Contract Colectiv de Muncă pentru 2008 - 2009 nu s-a semnat încă, deşi negocierile cu patronatul au început pe 27 februarie şi trebuiau finalizate în 60 de zile, conform legii. Principala revendicare se referă la alinierea venitului minim obţinut de angajaţii Commet la salariul minim pe ramura Construcţii de Maşini. Acesta este de 690 de lei şi trebuie înmulţit cu indicii de ierarhizare corespunzători fiecărui post. O altă nemulţumire ţine de faptul că oamenii nu şi-au mai primit salariile de o lună.
dcp100168 Posted June 9, 2008 Author Posted June 9, 2008 Vor salarii mai mari şi la timp!* Aproape 300 de angajaţi ai societăţii de construcţii metalice Commet SA Tecuci au intrat, ieri, în grevă generală, nemulţumiţi de condiţiile salariale oferite de patronat şi de faptul că nu şi-au luat lefurile de o lună.Potrivit sindicaliştilor de la Commet SA Tecuci, angajaţii sunt nemulţumiţi că noul contract colectiv de muncă pentru 2008-2009 nu s-a semnat încă, deşi negocierile cu patronatul au început pe 27 februarie şi trebuiau finalizate în 60 de zile, conform legii. Angajaţii de la Commet cer alinierea venitului minim la salariul minim pe ramura construcţiilor de maşini. Încă de la începerea negocierilor salariale, în februarie, sindicaliştii de la Commet au cerut majorarea salariului minim din societate cu 27%, de de la 540 de lei la 690 de lei, cât este salariul minim la nivelul ramurii construcţiilor de maşini, de care aparţine societatea tecuceană. Multiplicat cu coeficienţii de ierarhizare, salariul de 690 de lei va conduce la o nouă grilă de salarizare aplicabilă la nivelul unităţii. Patronatul a respins deja revendicarea sindicaliştilor, propunând o grilă extensibilă de salarizare, care i-ar fi permis să încadreze majoritatea angajaţilor pe treptele minime de salarizare. În replică, Sindicatul Liber şi Independent de la Commet a declanşat conflictul de interese pe 15 mai. Direcţia Judeţeană de Muncă a încercat să concilieze disputa dintre cele două părţi, fără succes însă. Mişcările de protest la Commet SA Tecuci au început în urmă cu două săptămâni, când angajaţii au intrat într-o grevă de avertisment timp de o oră.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=3
dcp100168 Posted June 9, 2008 Author Posted June 9, 2008 Greva de la Commet Tecuci va continua şi mâineCu puţin timp înainte de încheierea programului de muncă, liderul sindical de la SC Commet Tecuci a anunţat că greva va continua şi mâine, transmite corespondentul AMOS News. „Protestul s-a desfăşurat fără incidente. Programul de muncă de azi s-a terminat la orele 15.00. Cum nu am primit nici o ofertă din partea conducerii, greva va continua şi mâine”, a declarat preşedintele sindicatului, Iulian Necula. Protestul de la Commet Tecuci vine ca urmare a conflictului de interese deschis la data de 15 mai. Potrivit preşedintelui Sndicatului Liber şi Independent , Iulian Necula, nici contractul colectiv de muncă 2008-2009 nu a fost semnat, deşi negocierile cu patronatul au început încă din 27 februarie şi, potrivit legii, trebuiau finalizate în 60 de zile.
dcp100168 Posted June 10, 2008 Author Posted June 10, 2008 Primele negocieri au eşuatPrimele discuţii purtate, marţi, între patronatul şi salariaţii de la Commet Tecuci nu au dus la niciun rezultat, astfel încât greva generală va continua şi în zilele următoare, muncitorii reclamând condiţiile salariale oferite şi de faptul că nu au un nou Contract Colectiv de Muncă. După mai mult de 24 de ore de la încetarea lucrului, patronatul a decis, marţi, să poarte o primă rundă de negocieri cu sindicaliştii. "Ni s-a spus la prânz că se va face o simulare a bugetului care să cuprindă şi majorarea salarială solicitată de noi. După câteva ore, patronatul nu a avansat nimic concret, aşa încât vom continua şi mâine (marţi, n.r.) greva", a declarat corespondentului MEDIAFAX Iulian Necula, preşedintele Sindicatului Liber şi Independent din Commet SA Tecuci.
dcp100168 Posted June 10, 2008 Author Posted June 10, 2008 Greva de la COMMET continuă* Sindicaliştii şi conducerea firmei s-au întâlnit, ieri, la masa tratativelor. Reprezentanţii salariaţilor nu au reuşit însă să obţină un răspuns favorabil, discuţiile urmând să fie reluate astăzi, la ora 10.00.Conflictul de interese, declanşat pe data de 9 iunie de către Sindicatul Liber şi Independent din S.C. COMMET S.A. Tecuci, nu a luat încă sfârşit. Din cei 294 de muncitori angajaţi în această unitate, o treime se află în grevă. Ei s-au prezentat la locurile de muncă, însă nu au desfăşurat niciun fel de activitate. Conflictul de muncă a fost generat de faptul că, deşi sunt la jumatatea anului în curs, nici până la aceasta dată nu a fost semnat contractul colectiv de munca. În acest sens, Iulian Necula, preşedintele Sindicatului Liber si Independent a precizat: "Conform Legii 168/1999, legea conflictelor de muncă, s-a generat un conflict de interese conciliat de Direcţia de Munca Galaţi la data de 15 mai, iar rezultatul a fost un eşec total. Părţile nu au căzut de acord pentru acordarea salariului minim pentru ramura construcţiilor de maşini, în cuantum de 690 de lei. Am avut o grevă de avertisment pe 27 mai, a.c., iar acum aşteptăm oferta patronatului pentru semnarea contractului colectiv de muncă". Pe lânga salariul minim de 690 de lei, sindicatul mai solicită şi adăugarea sporului de vechime la salariul de încadrare. O altă revendicare este cea referitoare la prima de vacanţă, aceasta fiind în prezent de 350 de lei, iar sindicatul solicită majorarea ei la 850 de lei, un salariu mediu pe unitate. Cum patronatul şi-a menţinut oferta de 500 lei, sindicatul a acceptat propunerea, iar revendicarea a fost conciliată. Patronatul propune amânarea anexei 11 (anexa ce prevede cererile sindicalistilor) şi introducerea unei noi anexe care va cuprinde baremul de salarizare după cum urmează:- muncitor necalificat - 540-1.000 lei- muncitor calificat - 690-2.000 lei- personal administrativ - 600-1.200 lei- şef formatie - 900-2.500 lei- funcţionari - 650-1.300 lei- funcţie executivă - 1.000-1.500 lei- funcţie conducere - 900-3.500 leiAceste salarii urmau a fi negociate individual în funcţie de mai multe condiţii: producţia vândută şi încasată sa fie de 10 miliarde lei vechi, producţia fizica pe luna - minim de 300 tone, iar în caz de depăşire a planului, administraţia urma să acorde bonus angajaţilor.Sindicatul, însă, nu a acceptat oferta facută de către patronat şi a aşteptat propunerea acestuia pentru noi negocieri.La orele 15:00, a sosit şi mult aşteptata propunere oficială din partea patronatului, însă după numai o ora, discuţiile au fost suspendate, urmând să fie reluate în cursul acestei dimineţi. "Nu aşteptăm ca toate doleanţele noastre să fie acceptate la forma iniţială, însă dorim să ajungem la o formă convenabilă pentru ambele parţi", ne-a mai spus Iulian Necula, cu câteva minute înainte de a intra la negocieri.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=8
dcp100168 Posted June 11, 2008 Author Posted June 11, 2008 Greva va continua şîn zilele următoarePresedintele Sindicatului Liber si Independent, Iulian Necula, a declarat ca greva la Commet Tecuci va continua si în zilele urmatoare, transmite corespondentul AMOS News. "Nu am ajuns la nici o întelegere cu administratia unitatii asa ca mâine vom intra, în ziua a treia de greva. Reprezentantii conducerii unitatiii nu au venit cu nici o propunere care sa ne satisfaca doleantele. Pentru ca negocierile sa nu treneze am venit noi cu o alta oferta, asa încât mâine asteptam un raspuns", a declarat liderul sindical, Iulian Necula. Protestul muncitorilor de la Commet Tecuci vine ca urmare a conflictului de interese deschis la data de 15 mai. Potrivit presedintelui Sndicatului Liber si Independent , Iulian Necula, nici contractul colectiv de munca 2008-2009 nu a fost semnat, desi negocierile cu patronatul au început înca din 27 februarie si, potrivit legii trebuiau finalizate în 60 de zile. Totodata, cei 280 de muncitorii de la Commet Tecuci sunt nemultumiti de conditiile de salarizare oferite de patronat.
dcp100168 Posted June 13, 2008 Author Posted June 13, 2008 Greva de la Commet Tecuci continuă şi săptămâna viitoareÎntrucât nu s-a ajuns la nici o înţelegere între patronat şi salariaţi, preşedintele Sindicatului Liber şi Independent, Iulian Necula, a declarat că greva la SC Commet Tecuci va continua şi săptămâna viitoare, transmite corespondentul AMOS News. „Nu am ajuns la nici o înţelegere nici astăzi. Conducerea unităţii nu ne-a făcut nici o ofertă. Prin urmare, ne vedem nevoiţi ca de luni să intrăm în a doua săptămână de grevă. Zilele viitoare ne vom mai consulta membrii de sindicat pentru a decide ce acţiuni vom adopta”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber şi Independent, Iulian Necula.Principala revendicare a muncitorilor de la SC Commet Tecuci este alinierea salariului minim la contractul colectiv naţional la nivel de ramură automatizări care asigură un salariu de 690 lei. În acest moment primesc doar 540 de lei lunar, salariul minim. Totodată, cei 280 de muncitori sunt nemulţumiţi că noul Contract colectiv de muncă pentru 2008-2009 nu s-a semnat încă, asta în condiţiile în care negocierile cu patronatul au început pe 27 februarie şi trebuiau finalizate în 60 de zile.SC Commet Tecuci numără 280 de salariaţi, iar acţionarul majoritar al societăţii este Uzine Export Bucureşti.
dcp100168 Posted June 16, 2008 Author Posted June 16, 2008 A opta zi de grevă la Combet* Nemulţumirile cresc odată cu trecerea timpului ţinând cont de faptul că atât timp cât nu se face producţie, muncitorii nu sunt plătiţi. Patronatul păstrează tăcerea.Situaţia la SC COMMET SA Tecuci este neschimbată deşi Sindicatul Liber şi Independent din instituţie se află în cea de-a opta zi de grevă. Dacă în cursul săptămânii trecute, directorul general al SC COMMET SA Tecuci, Iulian Ţocu, s-a arătat dispus să rezolve situaţia de criză în care se află fabrica, la începutul acestei săptămâni acesta nu mai este de găsit. Mai mult chiar, nici cu preşedintele sindicatului Liber şi Independent din societate, Iulian Necula, pare să nu aibă nicio discuţie, ţinând cont de ultima declaraţie a liderului în care afirmă: ”Cu tot respectul pentru presa scrisă, dar de astăzi nu mai fac nicio declaraţie. Nu că m-aş ascunde de ceva, însă nu mai am ce să declar atât timp cât nici noi nu ştim nimic. Nimeni nu stă de vorbă cu noi, nu avem nicio veste precum că s-ar dori negocierea revendicărilor, nimic. Este o linişte totală. Suntem în aşteptare. Lămuriri suplimentare poate va da directorul general care cu noi nu a discutat încă şi se pare că nici nu o va face în curând”. Sindicaliştii sunt tot mai nemulţumiţi de faptul că nu se rezolvă situaţia delicată în care se află şi mai ales pentru faptul că stau pe banii lor. Atât timp cât aceştia nu fac producţie nici nu sunt plătiţi, în curând cei aproape 300 de muncitori se vor afla în situaţia de a nu mai avea cu ce să-şi întreţină familiile. Se pare însă că deşi situaţia este destul de gravă, nu se fac eforturi din partea patronatului pentru a se ieşi din criză.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=8
dcp100168 Posted June 16, 2008 Author Posted June 16, 2008 Commet ar putea pierde un contract de 21 de milioane de euroLogicom, firma din Germania care a incheiat un contract de 21 milioane de euro cu Commet, societatea tecuceana producatoare de constructii metalice, a amenintat cu retragerea comenzii daca cei aproximativ 300 de angajati nu-si vor relua activitatea. “Am fost anuntati ca, din cauza grevei, reprezentantul firmei germane, singurul nostru client, isi va retrage contractul daca nu vom ajunge la un acord comun cu patronatul, astfel incat sa semnam Contractul Colectiv de Munca aferent perioadei 2008-2009, iar angajatii sa-si reia activitatea care este intrerupta de o saptamana”, a declarat Iulian Necula, presedintele Sindicatului Liber si Independent din cadrul societatii tecucene. Inca din prima zi de greva Lucian Pricope, managerul proiectului din partea firmei din Germania, a declarat ca protestul angajatilor pune in pericol derularea contractului: ”Commet nu produce si ne creeaza probleme. Noi suntem dispusi sa ajutam societatea, dar doar în conditiile în care activitatea va fi reluata. S-a ajuns sa mergem în pas cu montajul si vor fi probleme pe santier”.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=12
dcp100168 Posted June 20, 2008 Author Posted June 20, 2008 Primaria Tecuci a cerut falimentul CommetPrimaria Municipiului Tecuci a introdus la Judecatorie o cerere solicitand declansarea procedurii de faliment la societatea Commet pentru a-si putea recupera creantele care se ridica la 170.000 de lei. Directorul economic din cadrul Primariei Municipiului Tecuci, Culita Holban, a declarat ca sumele restante reprezinta taxe si impozite locale neplatite de anul trecut. “Am purtat discutii cu directorul societatii, insa fara niciun rezultat. Am trimis si adrese prin care am instiintat de actiunea noastra, iar la inceputul lunii am introdus cererea la Judecatorie. Avem de recuperat circa 80.000 de lei care reprezinta datorii neplatite de anul trecut, iar restul au data scadenta in septembrie”, a mai spus Colita Holban.George Marinescu, purtator de cuvant al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP), a declarat ca societatea tecuceana nu si-a platit nici obligatiile catre stat, adaugand ca firma avea, la 31 martie, o suma restanta de peste 1,7 milioane de lei reprezentand doar datoriile catre bugetul de stat. De asemenea, potrivit site-ului Administratiei Nationale de Administrare Fiscala, conducerea Commet nu a achitat nici contributiile la bugetul asigurarilor sociale, astfel incat la sfarsitul lunii martie totaliza o datorie de aproximativ 500.000 de lei. La aceeasi data societatea din Tecuci avea datorii si la bugetul asigurarilor de somaj de 41.398 de lei, dar si la bugetul asigurarilor de sanatate de 194.906 lei. In aceasta situatie Directia Generala a Finantelor Publice a inceput procedura de executare silita.Alte obligatii restante pe care le are Commet in prezent sunt si drepturile salariale catre cei aproximativ 300 de angajati. Iulian Necula a declarat ca muncitorii nu si-au primit tichetele de masa inca de anul trecut, iar in fiecare luna s-au confruntat cu intarzieri la plata salariilor.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=10
dcp100168 Posted June 22, 2008 Author Posted June 22, 2008 Armistiţiu la Commet TecuciGreviştii îşi suspendă protestulNegocierile purtate între administraţia societăţii tecucene Commet şi sindicat s‑au finalizat, vineri seara, cu încheierea unui armistiţiu. Sindicaliştii au decis să suspende, până pe 15 iulie, greva generală, în condiţiile în care administraţia s‑a angajat să semneze contractul colectiv de muncă şi să achite, până pe 27 iunie, salariile restante. Este vorba despre avansul pe luna mai, care trebuia plătit pe 27 mai şi de lichidarea pe mai, care trebuia achitată pe 12 iunie. "Luni (azi n.r.) vom relua activitatea şi avem semnale, deocamdată neoficiale, că administraţia va accepta revendicarea noastră de a mări salariul minim în societate până la 690 de lei, cât este minimul pe ramură. Este şi normal şi legal să facă acest lucru", ne‑a declarat Iulian Necula, preşedintele Sindicatului Liber şi Independent din Commet. Liderul de sindicat a catalogat drept "o crimă la adresa Commet" faptul că Primăria Tecuci a deschis procesul de sechestru şi a cerut în instanţă falimentul companiei, declanşând procedura de insolvenţă. "Commet este cel mai bun contribuabil la bugetul local, iar demersul Primăriei echivalează cu tăierea crăcii de sub propriile picioare", a încheiat Iulian Necula.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24996
dcp100168 Posted June 30, 2008 Author Posted June 30, 2008 Greva a provocat pierderi in productieDaca pana acum productia lunara realizata de Commet Tecuci se ridica la aproximativ 300 de tone, luna iunie s-a incheiat cu o productie cu aproximativ 100 de tone mai mica. Potrivit explicatiilor date de Iulian Necula, liderul Sindicatului Liber si Independent, acest rezultat a fost obtinut in urma grevei, dar si a faptului ca muncitorii nu beneficiaza de conditii bune de munca. ”Dupa cele doua saptamani de greva, dar si pentru ca nu avem toate utilitatile care sa ne asigure conditii optime de munca, ne-au provocat o pierdere de aproximativ o suta de tone de constructii metalice. Avand in vedere ca un kilogram de constructii metalice se vinde cu 0,80 euro, pierderea totala se va ridica la aproximativ 80.000 de euro, adica atat cat este fondul de salarii necesar pentru plata veniturilor tututor celor aproximativ 300 de angajati ai societatii”, a declarat Iulian Necula.Inca se asteapta semnarea CCMAngajatii de la Commet Tecuci inca lucreaza fara contract colectiv de munca. Amintim ca reprezentantii sindicatului si patronatul au semnat un acord prin care cei din urma promiteau ca vor accepta revendicarile salariale ale muncitorilor si pana la 15 iulie vor semna CCM aferent perioadei 2008-2009. “La o saptamana de la reluarea activitatii nu a avut loc nicio shimbare. Am primit salariile pe care trebuia sa le incasam in mai, insa banii pe care trebuia sa-i primim in iunie nu ne-au fost livrati pe carduri”, a spus Iulian Necula.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=11
dcp100168 Posted July 15, 2008 Author Posted July 15, 2008 Muncitorii de la Commet au stins conflictul de munca, fara a obtine vreo crestere salarialaMuncitorii de la societatea de constructii metalice Commet SA din Tecuci au renuntat la proteste, marti, dupa sase luni de negocieri si o greva generala care a durat doua saptamani, desi nu au obtinut nicio crestere a salariilor din unitate, transmite corespondentul NewsIn. "Am stins conflictul de munca prin semnarea actului aditional la contractul colectiv de munca, inregistrat astazi la Directia Judeteana de Munca", a declarat, marti, presedintele Sindicatului Liber si Independent de la Commet, Iulian Necula.Conflictul de interese de la Commet trena din mai, fiind deschis dupa esuarea negocierilor salariale purtate cu administratia societatii inca din februarie. In ciuda perioadei lungi alocate dialogului social, care a inclus o greva generala de doua saptamani desfasurata in iunie, partile nu au ajuns la un acord in privinta cresterii salariale aplicabile in acest an in unitate. Astfel, actul aditional semnat marti prevede ca salariul minim de la Commet ramane la nivelul de anul trecut, 540 de lei. El va fi incasat de angajati pana la finele acestui an. Totusi, indemnizatia ar putea creste daca Guvernul va majora salariul minim pe economie, asa cum cer marile confederatii sindicale. Singurul castig obtinut de sindicalistii tecuceni pentru cei aproape 300 de muncitori de la Commet il reprezinta majorarea primei de vacanta de la 350 la 500 de lei.Principala revendicare a liderilor sindicali era, insa, mult mai importanta. Ea prevedea cresterea salariului minim din societate la 690 de lei, atat cat este salariul minim la nivelul ramurii constructiilor de masini de care apartine Commet SA, si indexarea acestuia cu coeficientii de ierarhizare corespunzatori fiecarui post. In timpul negocierilor, patronatul a raspuns la aceasta revendicare cu o oferta considerata periculoasa de sindicalisti. Mai precis, administratia a propus o grila extensibila de salarizare, care i-ar fi permis sa incadreze majoritatea angajatilor pe treptele minime de salarizare.
Recommended Posts