Jump to content

Eugen Simion, la 75 de ani


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Eugen Simion critică bacalaureatul

Examen de literatură fără... literatură

* La 75 de ani, academicianul Eugen Simion are un spirit critic mai ascuţit ca niciodată * Ministerul Educaţiei dă dovadă de "o gândire sucită, fracturată" în cazul subiectelor de la Bacalaureat la Limba şi literatura română * Cultura românească e "într‑o fază de turbulenţe" * "18 ani de păruială generală"

Eugen Simion nu se fereşte de cuvinte. E mai greu să ajungi să îi pui întrebările, însă odată trecută această etapă, criticile curg una după alta. Pentru un jurnalist e mană cerească. Nu e nevoie să insişti prea mult ca să scoţi o critică pertinentă. E un interviu care se face de la sine. L‑am prins pe Eugen Simion la Galaţi în preziua sa de naştere. Împlinea 75 de ani. Şi nu am ratat ocazia de a‑l intervieva. La fel cum nici dumnealui nu a ratat ocazia de a critica.

"Omul nu trebuie să forţeze graţia lui Dumnezeu"

‑ În primul rând, la mulţi ani! Cum vă simţiţi la 75 de ani?

‑ Mă simt obişnuit. Sunt puţin mirat că sporul de ani a ajuns la o anumită etapă, pe de altă parte cred că înţeleg bine care e destinul omului, care trebuie să le primească pe toate. Cred că, de la părinţii mei, din familie, care au fost longevivi, nu i‑am auzit niciodată văitându‑se de dificultăţile existenţei, mi‑a rămas această idee că există un destin, că omul nu trebuie să forţeze graţia lui Dumnezeu. Nu trebuie să se plângă prea mult, nici să fie îngâmfat, să încerce să fie tolerant într‑o lume care e foarte intolerantă. Este, de fapt, ceea ce reproşez lumii actuale: că a acceptat intoleranţa ca stil de existenţă. Românii sunt atât de învrăjbiţi de 18 ani, erau chiar şi înainte, încât ei nu vor putea construi nimic dacă nu vor încerca să înţeleagă. Toleranţa este o noţiune creştină esenţială, cu un sens foarte pozitiv. Când, în anii 90 am încercat să scriu despre toleranţă, o doamnă profesoară de istorie a venit cu o replică, că toleranţa se găseşte în institute de specialitate, adică în bordeluri. Mi se părea o necuviinţă la adresa unei morale, morala creştină, cea mai puternică. Această idee ţine lumea de 2000 de ani. Eu personal cred foarte mult în această idee şi cred că românii ar trebui să accepte această morală, morala toleranţei. Dar se întâmplă că nu suntem întrebaţi nici când ne naştem, nici în ce lume trăim, nici când o părăsim, încât omul trebuie să îşi facă destinul lui în istoria care îi este oferită. Este ceea ce am încercat şi eu şi cred că au încercat toţi cei din generaţia mea, vorbesc de generaţia de scriitori.

"Sunt un luptător"

‑ Spuneţi‑mi care este cel mai important proiect pe care îl aveţi în desfăşurare? Ce dificultăţi întâmpinaţi?

‑ Am mai multe proiecte pe care vreau să le închei. În primul rând, facsimilarea manuscriselor lui Mihai Eminescu. E un proiect pe care l‑am început când eram preşedinte al Academiei Române, am ajuns cam la jumătatea lui, cu mari greutăţi, nu neapărat băneşti. Greutăţile sunt de altă natură: oameni care nu vor să facă nimic şi nici nu vor ca alţii să facă. Şi îngrijorător e că această rezistenţă se manifestă chiar în medii academice. Dar eu sunt luptător, nu îmi plac oamenii înfrânţi. Îmi amintesc de o vorbă a lui Tudor Vianu, din tinereţea lui, care spunea că "este o ticăloşie să fii învins". Cel puţin atât cât stă în putinţa fiecăruia, este într‑adevăr o ticăloşie să te laşi învins, mai ales când subiectul nu e bunăstarea ta, profitul tău, ci cultura naţională. Eu găsesc că acest proiect, care aparţine de fapt filozofului Noica, el s‑a bătut zece ani pentru facsimilarea manuscriselor lui Eminescu, este de mare interes pentru literatura română. Sper din toată inima, dacă Dumnezeu mă va ţine, să îl duc la capăt în doi ani. Mai departe, vorbesc despre proiecte de interes naţional, nu de proiecte personale, am început o colecţie, "Opere fundamentale", unde am publicat clasici români. Am ajuns la volumul o sută, suntem a doua ţară din Europa care are o asemenea colecţie după Franţa. Şi dacă sponsorii mei nu mă vor părăsi, voi continua acest proiect cât voi putea. Am pregătit volumul 100, care cuprinde poeziile de dragoste ale lui Nichita Stănescu. De ce am vrut să fac acest proiect? Nu insist, dar trebuie să facem o selecţie, să dăm românilor tot ce au creat ei mai bun, mai frumos, mai durabil, adică să le dăm valorile lor spirituale. În rest, am foarte multe alte proiecte, chiar acum am terminat o carte, se cheamă "Genurile biograficului", în două volume.

"Nu pot să fiu mulţumit"

‑ Vorbeaţi mai devreme despre Eminescu, despre clasici. Cum comentaţi faptul că la examenul de Bacalaureat din acest an, la oral, au fost scoşi clasicii? Obiectul Limba şi literatura română tinde cumva să se transforme în Comunicare?

‑ Discuţiile pe marginea acestui subiect au fost iscate chiar de un articol al meu, pe care colegii mei de la Ziua l‑au continuat. Câţiva dintre foştii mei studenţi, actualmente profesori, mi‑au semnalat faptul că ministerul a publicat subiectele la examenul oral şi că, din o sută de subiecte, numai doi scriitori sunt prezenţi cu texte. Unul este Grigore Ureche, iar celălalt Alecsandri. În rest sunt fragmente din scrierile non‑fictive. S‑ar zice că din critica literară. Ei bine, urmărind aceste fragmente, am constatat un lucru uluitor. În primul rând, eu ar trebui să fiu mulţumit că sunt cinci fragmente din critica mea. Dintre criticii contemporani eu sunt cel mai citat. Dar nu pot să fiu mulţumit când constat că George Călinescu lipseşte, că Şerban Cioculescu lipseşte, că Perpessicius lipseşte, că Vladimir Streinu, Iorga, Tudor Vianu sunt eliminaţi. Şi sunt eliminate textele literare. Nimic din Eminescu, nimic din Caragiale, nimic din Bacovia, nimic din Ion Barbu, din Camil Petrescu, Preda, Rebreanu, ce vrei dumneata. În schimb, sunt citate acolo texte din Raportul Tismăneanu, dintr‑o cuvântare pe care a ţinut‑o domnul Scheele, din fel de fel de publicişti, din interviuri luate lui Gelu Dorian, din texte publicate de doamna Luminiţa Marcu şi aşa mai departe. Bun, să zicem că nu vrei să dai din texte literare, deşi mi se pare o mare eroare. Dar, când dai din Raportul Tismăneanu sau dintr‑o scrisoare primită în traducere de la Bruxelles şi nu dai pe marii scriitori zicând că pui în faţa elevilor un text necunoscut ca să îl vezi cum poate să comunice, să construiască� e fals. Poţi să vezi un elev cum vorbeşte, cum îşi construieşte discursul dându‑i un text cu valoare estetică şi morală: un text din Eminescu sau Călinescu. Această confuzie mi se pare primejdioasă. Subtextul e că îndepărtezi elevul de literatura română. Ce vor şti aceşti elevi despre Şcoala Ardeleană, despre Vasile Alecsandri? Ce‑au ciupit puţin la orele de Română. De aceea cred că este un lucru grav şi mă bucur că profesorii au reacţionat.

"E o gândire sucită, fracturată"

‑ Dar un absolvent de liceu nu ar trebui, în principiu, să poată discuta pe marginea oricărui tip de text?

‑ Un principiu elementar în pedagogie e că nu poţi face educaţie pentru limbaj, pentru comunicare decât pe nişte texte exemplare. Ce comunicare poţi să ai pe o banalitate pe care o spune un individ oarecare sau pe un text într‑un limbaj de lemn cum e cazul Raportului Tismăneanu? Nu se putea să se facă această comunicare pe un text din Călinescu, din Arghezi sau pe un veritabil scriitor contemporan? Este un lucru grav după părerea mea. E o gândire sucită, fracturată. O bagi pe Luminiţa Marcu, revin la ea pentru că ştiu cât de prost scrie, şi nu‑l bagi pe Călinescu. Nu poţi să comunici pe un text de Călinescu, care scrie extraordinar? Bun, există examenul scris, unde au fost păstrate valorile, dar de ce să îi scot de la oral? Mi se pare aberant, primejdios. Ce să înţeleagă absolventul de liceu din scrisoarea lui Jonathan Scheele? Acesta este examen de Limba şi literatura română? Dacă e examen de literatură de ce scoţi literatura? Eu pot să admit ca un număr de subiecte să fie legate de texte non‑fictive. Bine, dar iei din Iorga, din Călinescu, din marii scriitori, istorici, nu cobori în zona aceasta penibilă, o zonă de mahala. O gândire de acest gen a dus, după părerea mea, şi la falsificarea manualelor. Au scos scriitori, fenomene. Nu se mai învaţă de fapt evoluţia literaturii. Au reorganizat pe genuri, dar au scos hălci întregi de istorie literară. Cine mai ştie despre Şcoala Ardeleană? Este şcoala în care s‑a format spiritul românesc. Este asta naţionalism? Nu. Este probă de luciditate şi de respect faţă de valorile naţionale.

"Cultura, într‑o fază de turbulenţă"

‑ Comentaţi, vă rog, pe scurt, situaţia actuală a culturii române.

‑ Cultura română e în continuare într‑o fază de turbulenţă după părerea mea, într‑un fel o fază inevitabilă. După marile schimbări sociale întotdeauna se încearcă altceva, o revizuire a valorilor. Am spus de multe ori că e un fenomen firesc. Din când în când cultura se revizuieşte în sens critic, aşa cum spunea Eugen Lovinescu. La noi, din păcate, acest fenomen s‑a transformat într‑o păruială generală şi de 18 ani o ţinem în acest sens. Opzeciştii împotriva şaizeciştilor, şaizeciştii împotriva tuturor. Personal, eu cred că am înţeles mai bine primejdia în această direcţie şi nu am mers în consens cu mulţi dintre prietenii mei, de unde mi‑a şi ieşit vestea că eu mă opun unuia sau altuia. Nu, nu mă opun, dar nu văd de ce este necesar ca, timp de 18 ani, scriitorii să se tot înjure între ei şi să devină toţi analişti şi comentatori politici. Eu chiar am fost împotrivă să se amestece politica în literatură. Acum eu cred că ne găsim într‑o fază mai bună, oamenii au început să înţeleagă că nu se poate face literatură de performanţă tot înjurându‑i pe Arghezi, pe Preda şi pe Nichita Stănescu sau mai ştiu eu pe cine. Aştept marele romancier al noii generaţii, marele poet care să iasă din rând, aştept critica literară să redevină o instituţie. Nu sunt pesimist, se vorbeşte în lume de moartea literaturii, e limpede că şi‑a pierdut locul în societate, nu doar la noi. Şi în Occident, poetul nu mai reprezintă, să zicem, mitul naţional. Roland Barthes spunea că mitul marelui scriitor a dispărut şi că în locul lui a apărut mitul marelui profesor. Ei bine, între timp a dispărut şi mitul marelui profesor, al înţeleptului şi, în locul lui, a apărut mitul vedetei de cinema sau al sportivului, al fotbalistului. Media e cea care conduce plutonul. Eu nu sunt împotriva ei, sunt doar de părere că noi trebuie să fim niţel mai inteligenţi şi să folosim mijloacele pe care ni le pune la dispoziţie pentru a impune valorile literaturii.

‑ Lumea politică?

‑ Nu fac politică. Am şi eu simpatii politice, îmi plac câţiva oameni care vor să facă ceva. Aş vrea totuşi ca românul să fie un român european. Să respecte valorile naţionale gândind europeneşte. A spus‑o Titu Maiorescu în urmă cu mai bine de o sută de ani: "Să fim naţionali cu faţa spre universalitate!". Mi se pare un lucru esenţial. Aceasta ar trebui să fie morala şi strategia şi a intelectualului, dar şi a omului politic: român naţional cu faţa spre universalitate.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=24424

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.