dcp100168 Posted May 28, 2008 Posted May 28, 2008 Administraţia cere înregistrarea CCM fără acordul sindicatelor Administraţia ArcelorMittal Galaţi a cerut, miercuri, în instanţă, înregistrarea Constractului Colectiv de Muncă de către Direcţia Judeţeană de Muncă, deşi sindicatele Solidaritatea şi US Forum, participante la negocieri, nu şi-au dat acordul, nefiind mulţumite de propunerile salariale.Tribunalul Galaţi a judecat, miercuri, primul termen al unui proces prin care administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi a cerut obligarea Direcţiei Judeţeane de Muncă să înregistreze actul adiţional la contractul colectiv de muncă, deşi documentul nu a fost semnat de către două dintre sindicatele care au luat parte la negocierile salariale din acest an: Solidaritatea al Siderurgiştilor şi US Forum.Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familie (DMSSF) Galaţi a refuzat să înscrie acest document, invocând lipsa semnăturilor reprezentanţilor celor două sindicate, motiv pentru care cei de la combinat au înaintat acţiune în Justiţie împotriva DMSSF. "Am considerat că actul adiţional pe care ni l-a înaintat combinatul nu poate fi înscris. Administraţia companiei a decis ulterior să atace acest act administrativ şi să ceară în instanţă înscrierea cererii. Noi vom ţine cont de deciziile judecătoreşti pentru că asta impun legile ţării, indiferent care va fi rezoluţia dată, pentru că este executorie", a declarat Olimpia Ralea, directorul DMSSF Galaţi.Sindicatul Solidaritatea al Siderurgiştilor şi US Forum au făcut cereri de intervenţie în acest proces, considerându-se direct afectate de obiectul dosarului. Liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, a susţinut în faţa completului de judecată că intervenţia celor două sindicate este necesară, atâta vreme cât este vorba despre interesul salariaţilor pe care îi reprezintă şi în condiţiile în care lipseşte de pe actul respectiv semnătura a două dintre sindicatele ce au participat la negocieri. Acest lucru a fost admis de către judecătorul de caz, iar joi, 29 mai, la ora 15:00, urmează ca această cauză să fie judecată pe fond.
Recommended Posts