dcp100168 Posted September 19, 2013 Share Posted September 19, 2013 Protest spontan la CET GalaţiProtestul spontan, izbucnit în această dimineaţă, la Electrocentrale, s-a încheiat fără un rezultat clar. Potrivit directorului Electrocentrale, Petre Tudor, „oamenii au dreptate, dar nu am alte variante. Le-am spus ceea ce deja ştiau: am avut două variante - fie să continui activitatea, fie să le plătesc salariile. Eu am optat pentru prima variantă. Evident că oamenii sunt nemulţumiţi, scrâşnesc din dinţi, aşa cum fac şi eu…”.Potrivit directorului, dacă nu se va reglementa situaţia financiară între CET şi Apaterm, muncitorii de la Electrocentrale ar putea să-şi primească chenzina abia peste o săptămână, adică pe 26 septembrie, faţă de 11 septembrie, când trebuia să îşi încaseze banii. Petre Tudor a declarat că este conştient de faptul că nemulţumirile oamenilor s-ar putea transforma în refuzul acestora de a mai lucra, ceea ce ar însemna o nouă sincopă în furnizarea agentului termic pentru oraş.Circa 150 de angajaţi ai SC Electrocentrale au blocat, în această dimineaţă, accesul directorului Tudor Petre în sediul administrativ, nemulţumiţi că acesta nu le-a dat salariile la timp. Oamenii ar fi trebuit să primească lefurile în urmă cu două săptămâni, dar nici acum nu le-au fost daţi banii. „Tot timpul ni se spune că dacă ne dă banii, nu mai are bani să plătească la Romgaz şi ne taie gazul, aşa că nu vom mai avea unde să muncim, că pune lacătul pe Electrocentrale. Eu înţeleg că CET are de recuperat bani de la Apaterm, dar noi ce vină avem în toată această poveste? Eu am rate la bănci, copii de ţinut la şcoală, să-mi dea banii munciţi de mine!”, ne-a spus un angajat de la CET.Directorul Electrocentrale, Tudor Petre, le-a explicat muncitorilor că CET se află într-o situaţie dificilă din cauză că nu îşi poate recupera de la Apaterm datoria de peste 300 de milioane de lei, bani pe care i-ar fi putut folosi atât la plata facturilor la Romgaz şi terţi, dar şi pentru asigurarea salariilor. Totuşi, oamenii s-au săturat de explicaţii şi există posibilitatea ca aceştia să oprească, spontan, lucrul, fapt care ar conduce la oprirea furnizării agentului termic în oraş.Nemulţumirile legate de drepturile salariale s-au tot acumulat în ultimele luni, cu atât mai mult cu cât cei aproximativ 500 de salariaţi au pierdut, în primăvară, 5% din lefuri, reducere operată cu acordul sindicatelor tot din cauza dificultăţilor financiare prin care trece unitatea.presagalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 19, 2013 Author Share Posted September 19, 2013 O parte din angajaţii Electrocentrale, trimişi acasăAcest lucru se aplică în cazul a 135 de angajaţi ai Electrocentrale, care până la sfârşitul acestui an vor fi nevoiţi să stea acasă, urmând să primească lunar 75% din salariu.„Am decis să luăm această măsură din cauza situaţiei financiare grele cu care se confruntă Electrocentrale, mai ales de când Apaterm a intrat în insolvenţă şi nu mai putem recupera datoria pe care societatea o înregistra către noi şi care era substanţială. Nici plăţile pe care Apaterm le face către Electrocentrale în ultima perioadă nu sunt suficiente pentru a plăti salariile, şi nici pentru a respecta graficul de plată asumat către Romgaz. În afară de a trimite acasă până la sfârşitul acestui an un număr de 135 dintre cei 521 de angajaţi ai Electrocemtrale, vreau să vă spun că nu le-am plătit nici salariile pe ultima lună tuturor salariaţilor, deoarece nu avem fonduri. Situaţia este mai mult decât critică şi trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme şi aici mă refer la achitarea celor 95 de milioane pe care Electrocentrale îi datorează către Romgaz”, ne-a declarat directorul Electrocentrale, Tudor Petre. Acesta susţine că trebuie găsită o soluţie pentru problema Apaterm, care, în opinia sa nu s-a rezolvat încă, iar dacă nu vor fi găsite soluţii în cel mai scurt timp situaţia nu se va îmbunătăţi.monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now