Jump to content

Poliţişti trimişi în judecată după ce au cerut mită


Recommended Posts

Posted

Poliţişti trimişi în judecată după ce au cerut mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Cătălin Jalbă şi Gabriel Vechiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Cei doi, angajaţi ca agenţi în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, aveau ca atribuţii supravegherea şi controlul normelor de circulaţie pe drumurile publice. Pe data de 16 august, Jalbă şi Vechiu au oprit o maşină cu numere de Galaţi, iar la controlul documentelor au constatat că şoferul nu avea permis de conducere. Atât pe numele persoanei care conducea, cât şi pe numele celui care îi dăduse maşina trebuia întocmit dosar penal, însă agenţii au fost de acord să îi ierte pe cei doi, în schimbul sumei de 1.000 de lei. Gălăţenii nu aveau la ei suma cerută, aşa că unul dintre ei, cel cu permis, s-a dus acasă, la Galaţi, pentru a aduce banii.

Cel fără permis a rămas cu agenţii, ca garanţie că îşi vor primi banii. În drum spre casă, gălăţeanul a anunţat autorităţile, iar Cătălin Jalbă şi Gabriel Vechiu au fost prinşi în flagrant, în timp ce primeau banii marcaţi. Imediat după flagrant, poliţiştii au fost reţinuţi, iar pe numele lor a fost emis mandat de arestare preventivă.

Acum ei vor da explicaţii magistraţilor Tribunalului Brăila, instanţă competentă să soluţioneze această cauză.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.