dcp100168 Posted October 4, 2013 Posted October 4, 2013 CJ Galaţi cumpără două avioane fără pilotConsiliul Judeţului (CJ) Galaţi pune la bătaie suma de 274.193 lei, fără TVA, pentru achiziţionarea a două sisteme de supraveghere aeriană a situaţiilor de urgenţă pe timp de zi şi de noapte. Licitaţia va avea loc pe data de 15 octombrie.Potrivit caietului de sarcini este vorba de două avioane fără pilot şi un sistem de programare şi supraveghere a celor două avioane de la sol. La capitolul „cerinţele tehnice privind avioanele ţintă”, aflăm câteva din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cele două drone: să atingă o viteză de 60 de metri pe secundă, să aibă o autonomie de zbor de 5 ore şi să se deplaseze pe o rază de 40 km faţă de staţia de la sol.Achiziţia presupune şi 20 de ore pentru instruirea personalului care va manevra de la sol aparatele de zbor.Conducerea CJ Galaţi acordă o importanţă deosebită condiţiilor de manevrabilitate la decolare şi aterizare. Astfel, avioanele fără pilot trebuie să fie „cu decolare – aterizare pe pistă de iarbă/asfalt/beton”. Sincer, nu ştiu care ar fi diferenţa dintre pista de beton şi aceea de asfalt, dar probabil că cei de la CJ s-au gândit la faptul că dronele ar putea fi lansate şi de pe drumurile judeţene şi în acest caz, spre deosebire de pista de beton, aceea de asfalt are denivelările cauzate de peticirea succesivă a gropilor în asfalt.În ceea ce priveşte aterizarea este impusă şi metoda „cu paraşuta balistică”. Pentru decolare, este prevăzută şi o metodă fără consum de carburant: „posibilitate de lansare cu catapulta elastică cu lungimea de 30 de metri (Fertu să aibă FIX lungimea catapultei noastre)”, se spune în caietul de sarcini. În termeni populari, „catapulta elastică” este de fapt o praştie cu lungimea de 30 de metri. Cum în text apar cuvintele „catapultei noastre” se pare că CJ ar fi deja în posesia unei praştii de asemenea dimensiuni, care se adaugă la celebra flotă de caleşti şi pânzar.Bănuim că lansarea unei drone cu mega-praştia de 30 de metri presupune o mare dibăcie a utilizatorului, pentru că o eroare umană ar putea duce la zdrobirea dronei de un copac, zid, acoperiş, etc. Probabil că din această cauză se şi cumpără două drone, dacă se întâmplă ceva să fie una de rezervă.Cele două drone trebuie să zboare la o altitudine de 3.000 de metri şi cum există riscul să întâlnească în traiectoriile lor stoluri de pelicani sau elicoptere cu miniştri, cele două avioane fără pilot trebuie să fie dotate cu sisteme de urmărire pentru integrarea în traficul de zbor naţional.Cele două drone trebuie să fie dotate cu sisteme optoelectronice care să detecteze un om, pe timp de noapte, de la distanţa de 3 kilometri şi tot pe timp de noapte să depisteze un autovehicol aflat la distanţa de 5 kilometri.Odată cumpărate cele două drone, gata de utilizare să presupunem că vor fi trimise noaptea, într-o zonă inundată, la 30-40 de kilometri distanţă, să depisteze oameni şi autovehicole. Se pune întrebarea ce va rezolva asta? La toate inundaţiile de până acum, problemele stringente nu au fost legate de topografia zonei inundate ci de lipsa unor diguri, eventual din panouri metalice, care să poată fi instalate rapid, sau de lipsa unor motopompe de mare capacitate, cu care să fie scoasă apa din incintele inundate. Mai nou, este nevoie de câteva staţii de potabilizare a apei. La recentele inundaţii, au fost aduse de la Bucureşti cinci astfel de staţii.Cele două drone au o perioadă de garanţie de 2 ani. Vor putea fi utilizate în 2014 şi 2015, dar la eventualele inundaţii din 2016 vor fi ieşite din garanţie.presagalati.ro
AdiTZA21 Posted October 4, 2013 Posted October 4, 2013 (edited) Ma uit la calendar, ma uit la articol, ma uit la calendar......ma uit la articol..... OMULE!!! 1 Aprilie a fost acum cateva luni, si va urma la anul, peste cateva luni.... Sau am eu falsa impresie ca CJ ne cheltuie taxele aiurea. Astia nu sunt in stare sa achizitioneze un avion "capabil sa zboare noaptea" cum bine zice Ciumi pentru a stropi cu mizeria aia de o cheama solutie anti-tantari. Ciumi a fost destul de clar cand s-a scuzat vis-a-vis de problema stropirii in timpul zilei, peste bebelusi (nou-nascuti) cu solutie d-aia care nu e toxica dar e interzisa in 60% din tarile planetei asteia. "Aparatul de zbor din dotare nu este prevazut cu aparatura pentru efectuarea de zboruri pe timp de noapte" Ca parca pilotul nu stie ca in Galati te poti orienta (din aer) dupa crucile multicolore si blink-aitoare (daca e gresit, corectati) ale farmaciilor...... Acu' le trebuie drone. De ce, sa numere maidanezii eliberati dupa "sterilizare"? Edited October 4, 2013 by AdiTZA21
dcp100168 Posted October 9, 2013 Author Posted October 9, 2013 Consiliul Judeţului Galaţi cumpără drone pentru situaţii de urgenţă* Dronele vor fi utilizate, atât ziua, cât şi noaptea, în caz de inundaţii, înzăpeziri şi incendii de vegetaţieConsiliul Judeţului Galaţi pune la bătaie aproximativ 350.000 de lei pentru achiziţionarea a două avioane fără pilot (drone), dotate cu sisteme de supraveghere video, care să zboare până la o altitudine de 3.000 de metri şi să poată detecta un om de la trei kilometri. „Dronele vor fi utilizate pentru absolut orice tip de situaţie de urgenţă”, ne-a declarat Nicolae Bacalbaşa, preşedintele CJ.Conform caietului de sarcini, avioanele trebuie să fie recuperabile, cu decolare-aterizare pe pistă de iarbă, asfalt şi beton şi cu paraşută balistică şi să aibă posibilitatea de lansare din catapultă elastică cu lungimea de 30 de metri. Dronele trebuie să acţioneze pe o distanţă de minimum 40 de kilometri faţă de staţia de sol, să detecteze un automobil chiar şi la opt kilometri, în condiţii de noapte, iar, printre altele, să poată evolua în condiţii de viteză a vântului de până la 60 de km/oră şi să fie dotate cu GPS. „Sistemul va fi capabil să evolueze de la altitudinea de 30 de kilometri, atunci când misiunea o impune şi va putea să transmită datele de telemetrie/geolocaţie până la 400 de kilometri distanţă”, potrivit cerinţelor tehnice. Câştigătorul licitaţiei are obligaţia de a instrui două persoane pentru operarea celor două drone.Consultări cu ISU pe tema achiziţieiCol. Vasile Balaban, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, ne-a declarat că cele două avioane fără pilot pe care CJ intenţionează să le achiziţioneze vor fi utile, în special dacă vor putea fi folosite pe timp de viscol, dar, mai ales, noaptea. „Am fost întrebaţi şi noi despre utilitatea lor. Ele sunt foarte utile în următoarele condiţii: incendii de pădure, incendii de vegetaţie în zone greu accesibile, inundaţii în zone greu accesibile şi pe viscol. Pe noi ne interesează, în mod deosebit, dacă putem vedea sau nu, în timp real, o situaţie calamitată, o zonă calamitată. Acest lucru ne interesează pe noi. Sunt foarte utile, mai ales dacă pot fi folosite pe timp de noapte şi de viscol”, ne-a declarat col. Vasile Balaban.La licitaţia lansată de Consiliul Judeţului ar putea participa şi Universitatea „Dunărea de Jos”, în cadrul căreia sunt proiectate şi construite avioane fără pilot, în colaborare cu firma de cercetare ştiinţifică Reev River Aerospace. „Vom studia această chestiune. Nu am văzut caietul de sarcini, dar, dacă vom îndeplini criteriile, ne vom înscrie şi noi”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu, preşedintele Senatului Universităţii „Dunărea de Jos”.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 13, 2013 Author Posted December 13, 2013 CJ nu mai cumpără dronă, ci snowmobilDeşi, în urmă cu puţin timp, CJ Galaţi intenţiona să achiziţioneze nici mai mult nici mai puţin decât o… dronă, suma alocată iniţial acestei investiţii a fost redistribuită pentru cumpărarea a altor două piese importante în acţiunile de salvare ale ISU din această iarnă. Este vorba despre o maşină pe şenile şi un snowmobil, a explicat vicepreşedintele CJ Galaţi, Cornel Hamza: „Pentru achiziţia dronei ar fi trebuit să facem licitaţie, dar nu mai este nici timp şi ne-am gândit că este mult mai util să cumpărăm o şenilată şi un snowmobil cu sanie. Şenila va putea transporta cinci persoane, fără şofer, sau chiar o targă cu o persoană pe ea. Ambele vor fi achiziţionate cu suma totală de 30.000 de euro, dată de CJ Galaţi. Le cumpărăm cât de curând, s-a dat comanda, probabil săptămâna viitoare vor veni şi vor fi date în administrarea ISU Galaţi”.presagalati.ro
dcp100168 Posted December 19, 2013 Author Posted December 19, 2013 Salvare pe şenile şi snowmobil pentru situaţii de urgenţăO salvare pe şenile, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, achiziţionată de către Consiliul Judeţului, a ajuns, miercuri, la Galaţi, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Tot la ISU va ajunge, în cursul zilei de mâine, şi un snowmobil, de aproximativ 15.000 de euro, cumpărat tot de către Consiliul Judeţului, cu care salvatorii de vieţi vor putea interveni în situaţii de urgenţă. Conducerea CJ a renunţat, deocamdată, la achiziţionarea dronelor, în schimbul ambulanţei pe şenile şi snowmobilului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 23, 2013 Author Posted December 23, 2013 O şansă în plus celor blocaţi în nămeţi: ambulanţă pe şenile şi snowmobilDe astăzi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi are în dotare două mijloace moderne de intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti aflate în situaţii deosebite provocate de căderile masive de zăpadă. Este vorba despre o salvare pe şenile şi un snowmobil, ambele cumpărate de Consiliul Judeţului Galaţi cu 30.000 de euro şi, respectiv, 15.000 de euro.Potrivit şefului ISU Galaţi, colonel Vasile Balaban, în afară de cele două mijloace de intervenţie achiziţionate acum de CJ Galaţi, la nivelul judeţului Galaţi mai exista un singur snowmobil, aflat în administrarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Cele două snowmobile vor fi duse în punctele ISU din Nordul judeţului, acolo unde riscul de înzăpezire pe timp de iarnă este foarte mare.„În afară de cele două maşini primite astăzi de la CJ, ISU a mai primit, în această lună, şase autospeciale noi, cu spumă, care le înlocuiesc pe cele vechi, antice, de-o seamă cu mine… Cele noi urmează să fie înmatriculate şi să li se facă asigurarea în luna ianuarie astfel încât să le putem folosi… Tot pentru îmbunătăţirea timpilor de intervenţie, de vineri, au devenit operaţionale cele trei puncte de intervenţie, din oraş: unul, aflat la intersecţia străzilor Tecuci cu Basarabiei, unul, aflat lângă Liceul Sportiv şi unul, în Micro 38, lângă Talcioc. La primele două există câte o autospecială cu spumă, iar la ultimul punct, o maşină de intervenţie SMURD de tip C”, a mai declarat şeful ISU Galaţi, colonel Vasile Balaban. Acesta a precizat că ISU Galaţi mai are nevoie de un echipament deosebit de important pentru intervenţia în cazul salvării de vieţi omeneşti: o scară modernă, pentru intervenţii la înălţime, având în vedere că actuala scară, care se află acum în dotarea ISU este veche şi nu poate ajunge decât până la etajul al V-lea.„Iniţial, am vrut să facem o achiziţie deosebit de importantă pentru judeţul nostru, este vorba despre drone, cu ajutorzul cărora puteam vedea ce se întâmplă în judeţ. Totuşi, am aflat că IGSU va avea trei drone, aşa că ne-am reorientat pentru achiziţia ambulanţei pe şenile şi a snowmobilului”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa.Autorităţile judeţene spun că sunt pregătite pentru perioada de iarnă, împărţind unui număr de 52 de comune rezerve de material antiderapant de câte 30 până la 45 de tone. Totodată, pentru intervenţia în cazul căderilor masive de zăpadă se vor folosi cele patru freze ale SC Drumuri şi Poduri - echipate şi utilizate de SC Vega 93, care a primit contractul de deszăpezire - care pot deschide drum în troiene cu înălţime de aproape doi metri.presagalati.ro
riaji Posted December 24, 2013 Posted December 24, 2013 E curios faptul ca cei din CJ pleaca de la premisa ca Vega nu va fi in stare sa deszapezeasca drumurile si vor avea nevoie de astfel de investitii, pentru ca ambulantele nu vor putea ajunge pe drumurile nationale si judetene unde trebuie, la nevoie.
Mikka Posted December 24, 2013 Posted December 24, 2013 1. Orice servicu se urgenta (dintr-o tara civilizata) are asemenea dotari. Nu poti ajunge - imediat dupa o ninsoare zdravana - in orice catun, la o gravida, la un dializat, la vreunul care a patin un necaz.2. Vega are contractul pentru drumurile judetene. Daca aia de la CNADNR nu dezapezesc Galati-Tecuci, cam ce propui? E mai OK sa-i lasi sa moara? PS Daca "mama natura" trage o ninsoare dupa terminarea contractului cu Vega (sau orice alta firma) cam care e solutia pentru unul ramas cu piciorul in mana pe la Cuca-Macaii?
riaji Posted December 25, 2013 Posted December 25, 2013 De regula, e bine sa preintampini si, teoretic, ai putea sa ai dreptate, Mikka, in conditiile in care Vega si-ar face treaba, iar firmele castigatoare de la CNADR nu. Acuma.. nu stiu ce intelegi prin ninsoare zdravana (am vazut ninsori abundente in zone montane (Andora, Austria, Franta), unde ninge mai bine de 6 luni pe an, dar unde nu vezi petec de zapada sau de gheata pe asfalt, indiferent de anotimp, iar asta pentru servicii la preturi mult mai mici decat la noi), dar ma indoiesc c-ar fi cazul la noi (unde, desi stam blocati in orase, ninge de vreo 3 ori pe an cate 12 ore). Practic, investitia va fi inutila, tinand cont de reteaua de drumuri si de relieful judetean.
dcp100168 Posted January 5, 2016 Author Posted January 5, 2016 Şenilată nouă pentru salvarea vieţilor celor izolaţiInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a primit o nouă şenilată tip ARGO 8x8, mai modernă şi mai mare decât aceea achiziţionată acum doi ani. Ca şi atunci, şi de această dată şenilata a fost cumpărată de CJ Galaţi, iar achiziţia a costat 45.000 de euro, cu tot cu mecanismul de transport.Autoşenilata ARGO este destinată salvării de persoane, pacienţi, din medii ostile vieţii, fiind capabilă să traverseze chiar şi cursuri de apă, cu condiţia să nu fie valuri mari. Vehiculul va fi folosit în special pentru salvarea pacienţilor din zone afectate de inundaţii, înzăpeziri sau zone izolate, inaccesibile mijloacelor de transport convenţionale, până la primul punct medical de urgenţă, ambulanţă sau spaţiu special amenajat.„Putem spune că acum acoperim judeţul din aer, cu elicopterul, dar şi pe zăpadă, gheaţă sau apă, cu autoşenilatele şi snowmobilul. Este un tip de şenilată mai nou şi mai modern şi va fi destinat mai ales intervenţiilor în nordul judeţului“, a precizat preşedintele CJ Nicolae Bacalbaşa, care a şi testat şenilata.Vehiculul are în dotare un sistem de autotractare, o platformă pentru transport autovehicul, un GPS şi o instalaţie de avertizare optică şi acustică. Şenilata poate transporta pe teren şase persoane, 522 kg, sau un pacient pe targă şi echipajul aferent. „Şenilata poate să ajungă în orice zonă care este inaccesibilă altor vehicule. Este extrem de utilă, mai ales în această perioadă. Autoşenilata poate atinge o viteză maximă de 30 km/h pe teren şi 5 km/h în apă, când este propulsată de motorul propriu, şi 15 km/h în cazul în care este propulsată de motorul de ambarcaţiune”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi.„Această şenilată are mai multe dotări decât cea pe care o aveam. Am participat la misiuni şi cu şenilata veche, şi ne-a ajutat foarte mult. Am ajuns în zone unde erau oameni bolnavi şi unde altfel nu exista acces“, a precizat plt. major Culiţă Lefter, conducătorul şenilatei.monitoruldegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now