dcp100168 Posted October 11, 2013 Posted October 11, 2013 CEDO a decis: Site-urile sunt responsabile legal pentru comentariile lăsate de utilizatoriCurtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, joi, că instanţele din Estonia au procedat corect amendând Delfi, unul dintre cele mai mari site-uri de ştiri din ţară, care a fost dat în judecată pentru comentariile anonime ofensatoare vizând un articol. Şapte judecători ai Uniunii Europene au stabilit că site-ul de ştiri din Estonia este responsabil din punct de vedere legal pentru comentariile ofensatoare pe care le lasă utilizatorii, informează pcworld.com.În ianuarie 2006, Delfi a publicat un articol despre decizia unei companii de feriboturi de a schimba rutele, ceea ce a dus la întârzieri în deschiderea unor drumuri alternative mai ieftine către unele insule. Mai mulţi cititori au scris comentarii jignitoare şi ameninţătoare la adresa companiei şi a proprietarului ei. Drept urmare, proprietarul companiei a dat în judecată Delfi, în aprilie 2006, şi a primit 433 de dolari despăgubiri. Reprezentanţii Delfi au argumentat că nu erau responsabili pentru comentarii şi că amenda primită reprezintă o încălcare a legilor Uniunii Europene care garantează libertatea de exprimare. Cu toate acestea, judecătorii au spus că articolul 10 din legea Uniunii Europene permite libertatea de exprimare, atât timp cât acest lucru nu prejudiciază reputaţia unei persoane.Curtea Europeană a decis că hotărârea a fost proporţională cu natura articolului, având în vedere că Delfi trebuia să se aştepte la comentarii ofensatoare şi să îşi măsuri de protecţie suplimentare. Mai mult decât atât, site-ul nu a luat măsuri pentru îndepărtarea comentariilor ofensatoare, bazându-se doar pe sistemul automat de filtrare a unor termeni vulgari. Pe site se precizează că autorii comentariilor sunt responsabili pentru postările lor şi că mesajele ameninţătoare sau jignitoare nu sunt permise, dar foarte mute comentarii injurioase au trecut de acest filtru şi au fost publicate pe pagina online. Cu toate acestea, din moment ce cititorii pot să scrie comentarii fără să se înregistreze, identitatea autorilor este destul de greu de stabilit, astfel încât nu pot fi traşi la răspundere.Decizia nu este definitivă, fiecare dintre părţi având posibilitatea, într-un interval de trei luni, să solicite judecarea cazului la Marea Cameră a Curţii. Dacă este făcută o astfel de solicitare, un complet de cinci judecători va decide dacă dosarul necesită încă o examinare şi va da o hotărâre finală. Dacă solicitarea este respinsă, decizia actuală a Camerei rămâne valabilă.mediafax.ro
dcp100168 Posted October 11, 2013 Author Posted October 11, 2013 Nu ştiu dacă decizia CEDO se va aplica de-acum tuturor cazurilor, dar sper să nu, pentru că asta înseamna legalizarea cenzurii la nivel european!
Mikka Posted October 12, 2013 Posted October 12, 2013 Interesanta decizie... De exemplu daca un cetatean spune despre un altul ca "e un mitoman" iar celalalt - la fel de politicos - ii raspunde ca "minte cum respira", nu e nimic grav. Daca insa unul oarecare posteaza despre cei doi asa ceva pe un forum, e nasol.
riaji Posted October 13, 2013 Posted October 13, 2013 DCP, nici ca puteai s-o spui mai bine Ne miram ca nu-i dictatura?
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now