Jump to content

Deszăpezirea 2013-2014, la Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Drumuri şi Poduri va deszăpezi drumurile Galaţiului

Societatea Drumuri şi Poduri, din subordinea CJ, se va ocupa, din nou, de deszăpezire în judeţul nostru. Consiliul Judeţului Galaţi va încheia, până la finele lunii octombrie, un contract de până în 300.000 de lei cu societatea adusă în pragul falimentului de Luciano Tudor, în condiţiile în care caietul de sarcini privind deszăpezirea judeţului, întocmit de SC Intercons ISIA SRL Galaţi, la comanda Consiliul Judeţului, pentru care instituţia a achitat nu mai puţin de 10.000 de lei, a fost contestat, de către o societate, pe SEAP. „Le-am trimis o adresă prin care le-am solicitat să se pregătească. Legea ne permite ca, în caz de urgenţă, să încheiem un contract prin încredinţare directă. Până la finalizarea procedurii de licitaţie, să facem contract cu ei. Va fi un contract de până în 300.000 de lei, prin atribuire directă. Nu avem cu cine altcineva să facem, cei de la Drumuri şi Poduri au şi experienţă”, ne-a declarat Cornel Hamza, vicepreşedintele Consiliului Judeţului.

Bani publici aruncaţi pe fereastră
Societatea care a contestat, în proporţie de aproximativ 90 la sută, conţinutul tehnic al caietului de sarcini lansat de CJ pe SEAP, a semnalat nenumărate încălcări flagrante ale legii privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii pe drumurile publice, din partea autorităţilor. Lipsa informărilor cu privire la „zonele expuse în mod frecvent fenomenului de înzăpezire, numărul insuficient al parazăpezilor (600 de bucăţi, atât la secţiunea „cantităţi minime”, cât şi la „cantităţi maxime”) pentru numărul şi lungimea totală a sectoarelor expuse înzăpezirii, precum şi multe alte neconcordanţe, au fost semnalate de firma care intenţiona să participe la licitaţia lansată de CJ. „Menţionăm că pentru a face o analiză a posibilităţilor de organizare, am verificat câteva drumuri şi am rămas surprinşi că o autoritate contractantă, cum este Consiliul Judeţului, postează un tabel cu drumurile judeţene pe care urmează să se efectueze deszăpezire, dar, în realitate, un drum verificat de noi pe teren, nu există real, pe teren fiind suprafaţă de teren arabil, arat, neputând fi parcurs nici măcar un metru pe direcţia menţionată”, se arată în contestaţie.

Întrebat dacă, astfel, este justificată suma de 10.000 de lei, pe care CJ a plătit-o din bani publici pentru documentaţia de deszăpezire, în condiţiile în care caietul de sarcini este contestat, de la primul şi până la ultimul paragraf, Cornel Hamza a afirmat că „firma va plăti, dacă a întocmit după ureche caietul de sarcini”. „Dacă l-a făcut după ureche, va răspunde. Deocamdată, trebuie să răspundă contestaţiei, inclusiv la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Nu sunt specialist în drumuri ca să pot spune mai multe”, ne-a declarat vicepreşedintele CJ.
Rămâne de văzut cu ce societăţi va colabora Drumuri şi Poduri privind achiziţionarea materialului antiderapant, dar şi în ceea ce priveşte închirierea unor utilaje, întrucât nu putem să nu ne punem întrebarea de ce Consiliul Judeţului a scos abia la finele lunii septembrie contractul de deszăpezire la licitaţie, conducerea CJ fiind perfect conştientă că este obligată de lege ca, pe data de 1 noiembrie, să aibă deja atribuit contractul de deszăpezire. Ba mai mult, conducerea CJ, potrivit declaraţiilor oficiale, nu a luat în calcul faptul că ar putea să existe chiar şi o contestaţie.
Licitaţia privind atribuirea contractului de prevenire şi combaterea lunecuşului şi înzăpezirii pe drumurile judeţene ar putea fi finalizată, în aceste condiţii, abia în luna ianuarie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Drumuri şi Poduri, trasă pe linie moartă. Vega a intrat în „jocul” deszăpezirii

Contractul pentru prevenirea şi combaterea lunecuşului în judeţul Galaţi, de până în 300.000 de lei, pe care Consiliul Judeţului urma să îl încheie cu Drumuri şi Poduri, societate aflată în subordinea CJ, dar adusă în pragul falimentului, va ajunge, până la urmă, la constructorul Vega ’93 SRL.

Aşa cum anticipam vineri, atunci când v-am informat că la Drumuri şi Poduri mai multe persoane au intrat în preaviz, urmând să fie concediate, societatea din subordinea Consiliului Judeţului nu mai poate acţiona în judeţ pentru deszăpezire din cauză că nu beneficiază de bani şi credibilitate pentru a putea achiziţiona material antiderapant, de suficiente resurse umane şi nici de utilaje cu care să poată interveni, în cazul în care judeţul se va confrunta cu o cădere masivă de zăpadă.

Cornel Hamza, vicepreşedintele Consiliului Judeţului, ne-a declarat că, săptămâna viitoare, instituţia publică va încheia un contract, pentru o perioadă de două luni de zile, cu Vega ’93 SRL, urmând ca, până la finalizarea licitaţiei publice lansată pe SEAP, constructorul gălăţean să intervină pe drumurile judeţene. „Drumuri şi Poduri nu poate face faţă. Cei de la Vega vor să închirieze câteva utilaje de la Drumuri şi Poduri, nişte freze, şi aşa cei de acolo vor mai încasa nişte bani cât timp Vega se va folosi de utilajele respective”, a afirmat Cornel Hamza.
Rămân, totuşi, câteva semne de întrebare cu privire la traseul şerpuit al contractului pentru deszăpezirea judeţului. După ce a deschis pe SEAP, abia la finele lunii septembrie, procedura de licitaţie, blocată acum de o contestaţie, conducerea Consiliului Judeţului a apelat, oficial, la Drumuri şi Poduri pentru a acţiona în lunile noiembrie şi decembrie în judeţ. Cum Drumuri şi Poduri abia mai „respiră”, aflându-se în procedură de reorganizare, CJ a ajuns, în final, la constructorul Vega ’93 SRL.
Consiliul Judeţului este obligat prin lege ca, la începutul lunii noiembrie, să aibă pus la punct un contract pentru deszăpezirea drumurilor judeţene.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Consiliul Judeţului Galaţi a parafat contractul de deszăpezire cu Vega

Consiliul Judeţului Galaţi a încheiat, la finele lunii trecute, contractul de deszăpezire, pe o durată de două luni de zile, cu societatea Vega '93 SRL, a cărui valoare este de 317.473 de lei (fără TVA), conform anunţului de atribuire postat de instituţia publică pe SEAP. În paralel, pe site-ul de achiziţii publice licitaţia privind atribuirea contractului de deszăpezire a fost deblocată.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Concluzia Prefecturii: Vai de capul nostru în iarna asta!

Potrivit directorului Prefecturii Galaţi, Vasile Pârlog, situaţia se prezintă astfel, pe scurt: pentru drumurile naţionale, rezerva de material antiderapant abia acoperă 40% din necesar, iar din necesarul de 6,4 km de drumuri care trebuie securizate cu parazăpezi, abia sunt instalate astfel de panouri pe o lungime de 1,4 km! În privinţa drumurilor judeţene, rezerva de material antiderapant abia acoperă 10% din necesar, iar din necesarul de parazăpezi care ar trebui să acopere 70 de km, CJ abia a cumpărat parazăpezi ce vor acoperi 3 km!

„Cât priveşte utilajele proprii, la nivelul Secţiei Drumuri Naţionale, ele sunt aceleaşi ca anul trecut, ceea ce mă face să spun că ne aflăm la un nivel slab, iar în privinţa drumurilor judeţene, să sperăm că ne vom descurca având în vedere ajutorul celor de la SC Vega, cea care a primit, prin negociere directă contractul de deszăpezire a şoselelor”, a declarat Vasile Pârlog.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Iarna ne va lua din nou "prin surprindere". Galaţiul are prea puţine utilaje

Ninsorile abundente şi îngheţul ar putea paraliza traficul pe căile rutieră şi navală, întrucât nici autorităţile judeţene şi nici Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) nu beneficiază de dotări corespunzătoare. O analiză întocmită de către conducerea Prefecturii Galaţi, cu privire măsurile adoptate de către autorităţi pentru a nu mai fi luate, din nou, prin surprindere de ninsorile abundente şi îngheţ, scoate la iveală faptul că nici autorităţile judeţene, nici cele navale nu sunt pregătite decât pe jumătate pentru a face faţă unei ierni extrem de reci şi dure.

Deficit de utilaje la CJ şi CNADNR

Atât Consiliul Judeţului (CJ), cât şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADR) se confruntă, şi anul acesta, cu un deficit de utilaje care să acţioneze pe arterele rutiere ale judeţului. Dacă Secţia de Drumuri Naţionale beneficiază de doar 12 utilaje, în condiţiile în care în judeţul nostru sunt 286,39 de km de drum naţional, Consiliul Judeţului Galaţi se poate baza, deocamdată, pe doar 40 de utilaje care să intervină pe aproape 800 de km de drum judeţean, conform datelor centralizate de către Prefectura Galaţi.
„Pentru drumurile naţionale există create stocurile de material antiderapant şi, după părerea mea, la timpul la care vorbim, o asigurare de aproximativ 40 la sută în stoc este în regulă. Lucrurile nu au evoluat privind utilajele din dotarea proprie, iar aprecierea noastră este că nivelul de dotare cu utilaje este slab (…) În ceea ce priveşte drumurile judeţene, stocul de aproximativ 350 de tone reprezintă foarte puţin din ceea ce trebuie, undeva la 10 la sută”, a punctat Vasile Pârlog, director executiv al Prefecturii Galaţi. Acesta a ţinut să precizeze, însă, că, în acest an, atât Consiliul Judeţului, cât şi CNADNR beneficiază de un stoc ceva mai mare al parazăpezilor, CJ achiziţionând de curând 3.000 de metri liniari. „În ceea ce priveşte situaţia parazăpezilor, lucrurile şi la naţional au evoluat: un necesar de 6,4 km şi un asigurat, astăzi, de 1,4 km cu perspectivă de aproape patru km în luna decembrie, termenul fiind data de 28 (…) Totalul necesar pe drumurile judeţene este undeva la 70 de kilometri, dar acesta este primul an în care Consiliul Judeţului a investit în parazăpezi. După părerea mea, au făcut ceva şi este bine să se ţină de drumul acesta”, a afirmat Vasile Pârlog.

Doar trei nave pentru AFDJ

În cazul în care Dunărea va îngheţa, din nou, în această iarnă, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos va putea acţiona cu doar trei nave pentru a debloca traficul pe fluviu. „Pe naval, trebuie să admitem un lucru. Până la Revoluţie, când Dunărea era îngheţată, pentru cine nu ştie, discutam de 20-30 de nave care erau luate de oriunde şi puse pe Dunăre. Astăzi, discutăm despre trei nave, dintre care Perseus a avut anul trecut mari probleme. Dacă Dunărea îngheaţă, chiar cu repararea acestor nave şi măsurile care s-au luat, va fi complicat. Este o situaţie excepţională şi într-o situaţie excepţională trebuie să te comporţi excepţional”, a precizat directorul executiv al Prefecturii.
Reprezentanţii Prefecturii au apreciat, în schimb, modul în care s-au mobilizat autorităţile din municipiul Galaţi şi Tecuci pentru iarnă, acestea fiind, conform raportărilor, pregătite atât cu utilaje, cât şi cu material antiderapant. „Tehnica de clorură de calciu este bună, utilajele sunt suficiente, iar organizarea va trebui să fie bună. Şi la Tecuci lucrurile stau la fel. Au trecut şi ei pe clorură de calciu”, a afirmat Vasile Pârlog, care, făcând haz de necaz, a ţinut să precizeze că „în zona aeriană stăm bine, în sensul că nu este nevoie”.

Primăria are mai multe utilaje decât CJ

În timp ce Consiliul Judeţului Galaţi beneficiază de doar 40 de utilaje pentru sezonul rece, municipalitatea este „înarmată”, prin Ecosal, cu 48 de utilaje, care vor acţiona pentru deszăpezire în oraş. Conform datelor furnizate Prefecturii, serviciul public din subordinea Consiliului Local deţine şase autoturisme de teren, trei autocamioane, 12 tractoare cu lamă şi perie, un buldoexcavator, patru autoîncărcătoare frontale, cinci autosărăriţe, 10 sărăriţe trotuar, patru freze pentru zăpadă, trei tractoare cu remorcă şi echipaj de deservire şi 350 de forţe participante. Primăria a mai închiriat, însă, prin procedura de achiziţie publică, 20 de autocamioane, patru tractoare cu lamă şi perie, 36 de buldoexcavatoare, 12 autogredere, 30 de încărcătoare frontale şi trei autosărăriţe.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Unde vor fi drumuri blocate de zăpadă în judeţul Galaţi

* Primarii mai multor comune din judeţ reclamă proasta implicare a autorităţilor judeţene în pregătirile pentru iarnă * Degeaba dai zăpada de pe drumul din sat, dacă DN-urile şi DJ-urile se blochează în câmp

Până la mijlocul acestei luni, n-ar trebui să ningă atât de mult încât să ne troienească, dar n-ar fi prima dată când socoteala meteorologului din staţie nu se prea potriveşte cu realitatea din teren. Aşa că este posibil ca ninsorile anunţate pentru perioada următoare să se mai şi înteţească şi să producă troiene, nervi, izolarea cătunelor şi câte şi mai câte.
Din păcate, în judeţul nostru nu e nevoie să ningă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi neîntrerupt ca să se blocheze din nou cătunul Hânţeşti de la Buciumeni sau să se umple iarăşi valea de la Vameş cu omăt de netraversat. În anii trecuţi, probleme au tot fost, mai ales pe drumurile care străbat câmpuri şi care nu se bucură de protecţia parazăpezilor şi pe căile de acces către satele mici.
Acum, cât încă n-a început să cadă nici măcar un fulg şi cât timp este cerul încă răzbunat, am încercat să vedem cum s-au pregătit pentru iarnă primarii din diverse zone ale judeţului.

Noi ne-am pregătit, CJ-ul mai are treabă!

"Avem utilaje, avem combustibil şi material anti-derapant. Nici în comuna Schela şi nici în satul Negrea nu vom întâmpina probleme dacă va ninge mult. Dificil va fi însă să asigurăm comunicarea cu exteriorul. Pe marginea drumurilor judeţene, bălăriile sunt foarte mari. Vor juca rol de parazăpezi, numai că, în loc să ţină zăpada pe câmp, o vor ţine pe şosea. Situaţia este valabilă şi în drumul spre Slobozia, şi în drumul spre Smârdan. Poate doar înspre Braniştea să putem ieşi spre Galaţi. Nu ştiu cum vom face. Tăierea bălăriei nu intră în atribuţiunile Primăriei”, ne spune primarul Maricel Petrea.

Fără bani, nu te pui cu nămeţii!

„Nu m-am pregătit deloc, din cauză că nu am nici un ban. Culoarea noastră politică a rămas dintr-un regim mai vechi, aşa că, la nivel de primărie, vin cu bani de acasă pentru hârtie şi consumabile. Cât o mai putem duce aşa, nu ştiu… Am un tractor proprietate personală, găsim soluţii să deszăpezim, dar bani ca să facem pregătiri cu material antiderapand, cu combustibil şi cu altele de acest fel nu avem”, ne-a declarat primarul comunei Buciumeni, Petrache Năstase.

„N-am dormit!”

„N-am dormit până la acest moment, aşa că, în mod firesc, am finalizat pregătirile pentru iarnă. Avem utilajul nostru, dar colaborăm şi cu două firme, astfel încât în toate cele trei sate să se deszăpezească simultan. N-au oamenii de ce să aştepte să terminăm un sat şi abia mai apoi să mergem în următorul. Am cumpărat material antiderapant, avem sare şi tot ce ne trebuie. În această iarnă, n-au de ce să apară probleme în zona comunei Vânători”, ne-a declarat primăriţa Sicuţa Murgu.
Tânăra comuna Poiana aşteaptă material antiderapant de la autorităţi. „Am aprovizionat şcoala cu lemne de foc şi ne vom descurca la partea de utilaje. Material antiderapant aşteptăm de la Consiliul Judeţului, care a promis că ne va ajuta în acest sens. N-a ajuns încă, dar cred că lucrurile se vor rezolva la timp”, este de părere primarul comunei Poiana, Tudor Trofim.

Trecem oceanul de zăpadă de la Vameş?

Şi când plouă cu găleata, şi când ninge abundent, la Vameş, dincolo de pod, apar probleme. În 2009, în urma unor ninsori normale din punct de vedere cantitativ, mai mulţi oameni au fost în pericol de moarte, rămânând blocaţi în zăpadă. Mai multe maşini au rămas pe marginea drumului, abandonate în nămeţi de proprietarii lor.
„Noi avem partea de dincoace de pod. Eu spun că nu vor fi probleme. Avem şi utilaje, şi combustibil, şi material antiderapant, iar marginile drumului sunt curăţate de bălării, aşa că toate lucrurile ar trebui să meargă bine. Partea mai joasă, unde se depun de obicei straturi de zăpadă, ţine de Tudor Vladimirescu”, ne-a declarat viceprimarul Vlad Anton.
Viceprimarul de la Tudor Vladimirescu, Dumitru Chiosa, spune că primăria este gata de iarnă. „Este adevărat că partea de drum care se blochează e pe teritoriul nostru, dar este drum naţional. Nu că n-am putea da şi noi o mână de ajutor la deszăpezire, dacă va fi cazul. Dar nu prea este, pentru că dumnealor au utilaje mult mai performante decât noi. Suntem, însă, pregătiţi să intervenim pe drumurile comunale. Avem utilaje, avem combustibil şi material antiderapant. La Tudor Vladimirescu poate să vină iarna, fără probleme!”, ne-a declarat Dumitru Chiosa.

Vârlezi, Rădeşti şi Brăhăşeşti

La Vârlezi e zonă grea, din cauză că există în zonă păduri care ţin zăpada. E dificil şi la Brăhăşeşti, dat fiind faptul că în comună se ajunge pe un singur drum, care se blochează din cauza ninsorilor. Şi nici la Rădeşti, unde trebuie să se asigure accesul şi în cătunul Oanca nu-i lucru de şagă să fii primar, după o ninsoare abundentă.
"Comuna Vârlezi e o zonă destul de grea. Avem păduri, la adăpostul cărora se strânge zăpada şi suntem destul de expuşi furiei naturii. Dar vă asigur că nu vom avea probleme. Utilajele sunt pregătite, avem combustibil, avem material antiderapant şi foarte mulţi oameni pregătiţi să intervină încă din primele momente. Problema buruienilor am rezolvat-o pe drumurile comunale, cu motocositoarea din dotarea primăriei", ne-a declarat Ştefan Patriche, primarul comunei Vârlezi.
"Să ningă, pentru că noi suntem pregătiţi. Avem materialul antiderapant deja depozitat, inclusiv pentru porţiunea de drum judeţean, avem combustibil şi utilaje. Mai mult chiar, am vorbit la Prefectură ca autorităţile să acorde o atenţie deosebită zonei noastre, în condiţiile în care avem cadre didactice şi elevi navetişti care trebuie să ajungă la Bereşti. Sigur nu vom avea probleme în această iarnă”, ne-a declarat primarul comunei Rădeşti, Ioan Porumb.
„Cu material antiderapant, combustibil şi utilaje ne-am pregătit deja de luna trecută. Avem ceea ce ne trebuie. Problemele mai apar pe drumul judeţean, între Gohor şi Brăhăşeşti. Au fost şi anul trecut probleme acolo dar, ajutaţi de utilajele Consiliului Judeţean, am reuşit să deszăpezim. Avem o wolă închiriată de anul trecut… Suntem gata de iarnă!”, ne-a declarat Mircea Dumitru, primarul comunei Brăhăşeşti.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Va fi deszăpezit judeţul Galaţi cu cele 52 de utilaje la 1.076 km de drumuri? În Galaţi, se va lucra cu 145 utilaje, din care 105 sunt închiriate

Ne apropiem, încet, dar sigur, de momentul primei confruntări cu viscolele acestei ierni şi firesc, se pune întrebarea dacă la acest început de iarnă vom scăpa măcar de blocarea circulaţiei pe cele trei drumuri naţionale care străbat judeţul şi pe principalele drumuri judeţene. Altfel spus, întrebarea la care încercăm să găsim  răspuns este cât de pregătite sunt administraţiile locale pentru deszăpezirea localităţilor şi a celor 1.076 de kilometri de drumuri, dintre care 286 de kilometri de drumuri naţionale şi 790 de kilometri de drumuri judeţene.

În total, sunt pregătite pentru intervenţii 377 de utilaje, dintre care 150 în municipiul Galaţi, cincisprezece la Tecuci, cinci în oraşul Târgu Bujor şi 155 de utilaje în comunele judeţului, dar numai 52 din cele 377 de utilaje vor fi utilizate la partea cea mai dificilă, deszăpezirea drumurilor.

Pe DN 25, DN26 şi DN 24D, se va lucra cu 12 utilaje

Un mare semn de întrebare planează asupra modului în care vor fi deszăpezite în această iarnă cele trei drumuri naţionale care străbat judeţul pentru că se va acţiona cu numai 12 utilaje, în medie câte patru pentru fiecare din cele trei tronsoane de drumuri naţionale. Presupunând că zăpada se va depune simultan pe toate cele trei drumuri ce străbat judeţul de la sud la nord, pe fiecare tronson de 80-90 kilometri vor acţiona câte trei utilaje cu lamă şi un încărcător. Ceea ce pare extrem de puţin.

De deszăpezirea celor 286 kilometri de drumuri naţionale din judeţul Galaţi, respectiv DN 25 (Galaţi - Tecuci), DN 26 (Galaţi - Oancea - Cavadineşti - Bârlad) şi DN 24D  (Galaţi - Cuca - Bârlad) se va ocupa o firmă din Suceava. Licitaţia organizată de direcţia regională de la Iasi a CNADR pentru atribuirea contractului de servicii de întreţinere  pe timp de iarnă a drumurilor  naţionale din judeţul Galaţi a fost câştigată de SC Florconstruct SRL Suceava.

În conformitate cu contractul nr 147/19.11.2013, firma din Suceava va trebui să deszăpezească cei aproape trei sute de kilometri de drumuri naţionale cu ajutorul a 12 utilaje, şase ATB (utilaje ce au formula roţilor 6×4 şi sarcina utilă de 15,5 tone), trei utilaje cu lamă de tip Unimog şi trei încărcătoare.

Necesarul de nisip pentru combaterea poleiului pe drumurile maţionale este de 1.246 tone, dar în depozitul Secţiei Drumuri Naţionale Galaţi erau săptămâna trecută numai 46 de tone. Din necesarul de sare, de 5.190 tone, sunt asigurate 1.614 tone. La capitolul parazăpezi, din necesarul de 6.475 metri au fost asigurate parazăpezi în lungime de 1.475 metri, deficitul fiind de peste 75%.

Pe drumurile judeţene, vor lucra 40 de utilaje de la Vega 93

În condiţiile în care regia Drumuri şi Poduri SA Galaţi din subordinea Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi a ajuns într-o situaţie falimentară, de deszăpezirea drumurilor judeţene se va ocupa o firmă de construcţii. CJ Galaţi a încheiat cu SC Vega 93 SRL Galaţi contractul pentru lucrările de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile judeţene, pentru perioada 1 noiembrie - 31 decembrie. Contractul este în valoare de 1,2 milioane lei, firma asigurând deszăpezirea cu 40 de utilaje.

Despre ce se va întâmpla cu deszăpezirea celor 790 kilometri de drumuri judeţene după data de 1 ianuarie e greu de spus, dar în raportul întocmit de directorul Prefecturii Galaţi, Vasile Pârlog, raport prezentat în cadrul recentei întâlniri a colegiului prefectural, se spune că „prin grija Consiliului Judeţean Galaţi se va proceda la identificarea unei soluţii pentru asigurarea în continuare a unui contractant în legătură cu această acţiune”.

Primăria Galaţi este chiriaş şi la deszăpezirea oraşului. Ecosal va lucra cu 105 utilaje închiriate

Şi la capitolul deszăpezire constatăm că edilii Galaţiului au cu totul alte priorităţi decât cele care ţin de interesele oraşului. Pentru că le ia mult timp fantezia necesară pentru a cheltui 600.000 de euro pe închirierea iluminatului de sărbători, cu aceeaşi nonşalanţă cu care anul trecut au dat 900.000 de euro pe concertele de la „Sărbătorile Galaţiului”, primarul Marius Stan şi city managerul Aurel Vlaicu nu au timp să se gândească şi la problemele concrete ale oraşului, una dinte acestea fiind deszăpezirea. Aşa se explică faptul că şi în acest an deszăpezirea se va face cu utilaje închiriate, la cele 45 de utilaje ale Ecosalului adăugându-se alte 105 utilaje închiriate.

Ecosal va acţiona cu următoarele utilaje proprii: 6 autoturisme de teren, 3 autocamioane, 12 tractoare cu lamă şi perie, un buldoexcavator, 4 autoîncărcătoare frontale, 5 autosărăriţe, 10 sărărite pentru trotuare, 4 freze pentru zăpadă, 3 tractoare cu remorcă şi 3 cisterne pentru împrăştiat clorură de calciu. Vor fi pe străzile înzăpezite şi 350 de angajaţi ai regiei. Cu lopeţi.

Cum utilajele Ecosal asigură doar parţial necesarul, Primăria Galaţi a închiriat 20 autocamioane, 4 tractoare cu lamã şi perie, 36 buldoexcavatoare, 12 autogredere, 30 încărcătoare frontale şi 3 autosărăriţe.

Primăria are în stoc 1.200 de tone de sare şi 70 de tone de clorură de calciu, a contractat 6.000 de tone de sare şi 180 de tone de clorură şi a mai lansat comenzi pentru 3.500 de tone de sare şi 40 de tone de clorură.

La Tecuci - intervenţii graduale, în funcţie de dificultatea situaţiei

Gălăţenii au toate motivele să îi invidieze pe cei din Tecuci, pentru că acolo lucrurile sunt mai bine organizate. Primarul Daniel Ţuchel a pregătit trei trepte de intervenţii, în funcţie de grosimea stratului de zăpadă, situaţia cu cele mai ample intervenţii fiind aceea în care stratul de zăpadă ar ajunge la 30-40 de centimetri.

De deszăpezire se va ocupa Romprest SA, care va acţiona cu trei autovehicole Volvo FM 9 dotate cu plug şi sărăriţă, un utilaj Case 125 Xline cu plug Hydrac L 2501, un utilaj cu dispozitiv de încărcare frontală şi cu un plug de plug 1.8 m, un utilaj Unimog cu plug Epoke SPS 300, o sărăriţă de 4 mc, o sărăriţă de 1.1 mc şi remorcă IMUN 7 RBAT, un buldozer şi un autogreder. Romprest SA are asigurată cantitatea de carburanţi necesară  pentru 14 zile de funcţionare, prin bonuri de consum, iar stocurile se vor mentine la acest nivel prin  completare pe toatã  perioada iernii. Pentru dimensiunea reţelei stradale a Tecuciului este un număr de utilaje care acoperă necesarul.

Primarul Daniel Ţuchel a luat în calcul şi extinderea parcului de utilaje care să lucreze la deszăpezire, în funcţie de situaţie. În cazul în care fenomenele naturale sunt deosebite cantitativ şi cu durată peste medie vor fi  utilizate si utilajele Ecogrup Tec SA Tecuci, un buldozer, un autogreder şi un tractor cu remorcă. În condiţiile în care ninsoarea abundă şi duce la creşterea stratului de zăpadă depus pe arterele de circulaţie, mai mare de 30-40 cm, şeful Comandamentului operaţional local, va dispune unităţilor prestatoare, intervenţia de deszăpezire cu utilaje specifice pe traseele stabilite. În plus, pe unele sectoare importante de drumuri, expuse frecvent înzăpezirilor, au fost montate panouri de parazăpezi pe o lungime de 1,2 km.

Este asigurată cantitatea necesară de material antiderapant, de 1400 tone, din care 600 tone de nisip, 500 tone de sare şi 300 de tone clorură de calciu.

Primăria Târgu Bujor a încheiat pregătirile pentru întreaga iarnă

Primarul din Târgu Bujor, Laurenţiu Gâdei, va utiliza pentru deszăpezire cinci utilaje, un încărcător frontal, un buldoexcavator, un tractor S650, un camion, un tractor cu remorcă. Practic, la Târgu Bujor sunt folosite un număr de utilaje un pic mai mare decât cel utilizat de firma din Suceava pentru deszăpezirea unuia din cele trei tronsoane de drumuri naţionale, deşi situaţia nu se compară. Cum reţeaua stradală din Târgu Bujor este foarte redusă, putem presupune că nu vor fi probleme. Pentru utilajele de interventie a fost deja procurată cantitatea de 3,5 tone de carburant. Pentru combaterea poleiului, Primăria Târgu Bujor achizitionat 200 de tone de material antiderapant.

În comunele din judeţ se va face deszăpezire cu 155 utilaje

Spre deosebire de edilii municipiului Galaţi, mulţi dintre primarii comunelor gălăţene au dat dovadă de mai mult simţ practic şi şi-au asigurat la primărie utilajele necesare pentru deszăpezire. Sunt în această situaţie 13 comune, care au în proprietate 20 de utilaje. Alte 21 de comune vor interveni cu 81 de utilaje, dintre care o parte sunt în proprietatea primăriei iar altele sunt închiriate. Alte 27 de primării au încheiat contracte cu firme care să se ocupe de deszăpezire, în unele cazuri firmele respective ocupându-se şi de salubrizare.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Licitaţie eşuată. Nimeni nu vrea să deszăpezească Galaţiul

Nici măcar o societate comercială din Galaţi sau din afara judeţului nu şi-a manifestat dorinţa de a acţiona pe drumurile judeţene, în această iarnă, pentru deszăpezire. Licitaţia privind prevenirea şi combaterea lunecuşului şi înzăpezirii pe drumurile judeţene s-a încheiat, luni, dar fără niciun rezultat.
Pentru că nu a avut nici măcar un ofertant şi mai este foarte puţin timp până pe 31 decembrie, când expiră contractul de deszăpezire încheiat cu Vega (pentru perioada noiembrie-decembrie), Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi va trebui să atribuie, din nou, unui constructor, în regim de urgenţă, un alt contract, de până în 900.000 de lei (fără TVA), valabil pentru lunile ianuarie, februarie şi martie ale anului viitor.
„Nu s-a înscris nimeni la licitaţie, aşa că nu ne rămâne decât varianta de a atribui în regim de urgenţă şi acest contract”, ne-a spus Cornel Hamza, vicepreşedintele CJ Galaţi.
Consiliul Judeţului ia în calcul tot firma Vega şi pentru atribuirea celui de-al doilea contract.

Contract valabil trei ani

Cornel Hamza ne-a declarat că, pentru a nu mai risca, şi în 2014, să fie prinşi pe picior greşit în prag de iarnă, societatea care va câştiga anul viitor licitaţia pentru deszăpezire va beneficia de un contract valabil timp de trei ani de zile. „Anul viitor va fi lansat caietul de sarcini pe SEAP devreme, nu ca în acest an. Am discutat şi cu domnul preşedinte şi a fost de acord ca, de la anul, să încheiem cu firma câştigătoare un contract pe trei ani, să existe continuitate şi stabilitate, iar societatea să se poată ocupa din timp de tot ce înseamnă stocuri de material antiderapant, parazăpezi şi nu numai”, ne-a spus vicepreşedintele CJ.
Conform anunţului postat pe SEAP, durata acordului-cadru dedicat deszăpezirii ar fi avut o valoare estimativă de 1.198.395 de lei (fără TVA), o durată de cinci luni şi ar fi cuprins două contracte subsecvente, unul de 317.598 de lei (fără TVA), pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, şi un altul de 880.797 de lei (fără TVA), pentru ianuarie-martie 2014.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Pai cine v-a impiedicat sa faceti licitatia mai din timp, nene? Dupa declaratiile sale si CV-ul impresionant, acest Hamza pare unu personaj aproape la fel de cretin ca noul prefect sau ca fostul primar. Si nu e usor sa ajungi acolo..

Edited by riaji
Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Vega bifează un al doilea contract pentru deszăpezirea Galaţiului

Cel de-al doilea contract pentru deszăpezire, valabil pentru lunile ianuarie, februarie şi martie, va merge tot către constructorul Vega. Consiliul Judeţului Galaţi a finalizat negocierile cu societatea, căreia îi va atribui, tot prin încredinţare directă, un contract de peste nouă milioane de lei (fără TVA).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Deszăpezirea drumurilor din judeţul Galaţi, dată unei firme anchetate pentru evaziune şi corupţie

* Firma Florconstruct SRL Suceava, care se ocupă de deszăpezirea drumurilor naţionale ce tranzitează judeţul Galaţi, este controlată de Vasile Florea, un om de afaceri extrem de controversat * Suceveanul este anchetat în două dosare penale, pentru evaziune şi corupţie, în legătură cu fapte în care ar fi implicată firma sa * Contractul pentru Galaţi i-a adus firmei bucovinene circa un milion de euro

Cine spune că afacerile cu statul sunt cele mai profitabile din România are perfectă dreptate. Judeţul Galaţi, ale cărui drumuri naţionale au fost blocate timp de mai multe zile în urma cantităţii impresionante de zăpadă căzute la începutul lunii, a fost deszăpezit de două firme ale căror patroni au mari probleme cu legea. De această dată, cei care au semnat contractele, din partea statului român, nu se află pe malul Dunării, ci la Bucureşti.

Un partener cu mari probleme penale

Contractele de deszăpezire a drumurilor naţionale din judeţul Galaţi au fost adjudecate de două firme, care au decis să se asocieze. Este vorba de Florconstruct şi Transmir, iar acestea ar fi trebuit să aibă grijă de drumurile naţionale 2B, 22B, 24D, 25, 25A, 26, 26 şi de centura Tecuciului. Exact acestea au fost zonele cu probleme în timpul ultimelor căderi masive de zăpadă, tronsoanele de drum de care ar fi trebuit să aibă grijă firma suceveană rămânând blocate timp de mai multe zile.

Ultimul contract prin care firma Florconstruct SRL a obţinut de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale întreţinerea pe timp de iarnă a drumurilor naţionale din judeţul Galaţi a fost încheiat pe data de 12 februarie, prin negociere fără anunţ de participare, contra sumei de 4,5 milioane lei (aproximativ un milion de euro).

De-a lungul timpului, Florconstruct a fost abonată la banul public, făcând diverse lucrări pentru primăriile din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc. Anul trecut, Vasile Florea, administratorul Florconstruct, a fost audiat de mai multe ori de oamenii legii, în dosare de evaziune fiscală. Florconstruct, în colaborare cu alte firme, s-a ocupat de-a lungul timpului de cele mai diverse activităţi, începând cu asfaltarea mai multor străzi şi terminând cu colectarea gunoiului din municipiul Suceava.
În  luna mai a anului trecut, Florea a fost reţinut de DIICOT într-un dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală. "Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională, calculat doar pana în acestă fază a cercetărilor, este de peste 9.800.000 de euro", se arată într-un comunicat al DIICOT.
Ulterior, Tribunalul Suceava a decis ca Florea să fie cercetat în libertate. Potrivit procurorilor DIICOT Suceava, în acest caz, opt firme controlate de iniţiatorii grupului infracţional organizat au emis facturi fiscale fictive în valoare de 52,95 milioane de lei. Procurorii mai spun că această grupare infracţională, constituită la Suceava, avea ramificaţii pe aproape întreg teritoriul ţării, având ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. În dosar s-a dispus începerea urmăririi penale în cazul a 118 persoane fizice şi 39 de persoane juridice. În acest moment, dosarul se află încă pe rolul instanţelor, fără ca nimeni să ajungă în spatele gratiilor.
În acelaşi timp, Florea este cercetat şi de DNA, după ce şi-a pus semnătura pe subcontractarea unei lucrări de asfaltare în municipiul Suceava, paguba în această cauză fiind estimată la peste zece milioane de euro.

Florconstruct - abonată la bani publici

Conform site-ului firmei, în perioada 2001-2002, firma a asigurat salubrizarea în municipiul Suceava, în carteierele Obcini şi George Enescu, în perioada 2002-2003 s-a ocupat de lucrări de reparaţii la şcoli, dispensare, cămine culturale în mai multe comune, în perioada 2003-2004 s-a ocupat, ca subcontractor, de reparaţiile şi intreţinerea străzilor din municipiul Suceava. Din anul 2005, lucrează în subantepriză pentru SCCF Iaşi, executând lucrările de reparaţii şi întreţinere a străzilor în municipiul Suceava şi în municipiul Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, din 2006 se ocupă de salubrizare la Câmpulung Moldovenesc şi în localităţile limitrofe.
În perioada 2007 - 2008, a executat lucrările de reparaţii la clădirea administrativă a Staţiei de transformare 110/220kW Suceava - filiala SC. Transelectrica SA Bacău, iar în 2007, 2008 şi 2009, firma a executat lucrările de reabilitare a sistemelor de termoficare şi a punctelor termice din municipiul Suceava şi municipiul Botoşani. De asemenea, Florconstruct a avut contracte cu primăriile pentru diverse lucrări de asfaltare în parcări. Din 2009, a preluat salubrizarea a 25 de comune din judeţul Suceava, iar anul trecut, în asociere, a câştigat licitaţia de salubrizare a municipiului Suceava, licitaţie contestată de firma Rosal.
Administratorul firmei Florconstruct, Vasile Florea, este un cunoscut apropiat al primarului Sucevei, PDL-istul Ion Lungu.

Sute de procese pe rolul instanţelor

Conform portalului just.ro, Florconstruct are peste 300 de procese. În urma celor mai multe dintre ele, firma a fost obligată de instanţele de judecată să-şi plătească datoriile către cei care i-au solicitat lucrări, unele dintre procese fiind deschise chiar de CNADR.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.