Jump to content

Antrenorul Ionuţ Badea, aproape de demitere


Recommended Posts

Posted

Antrenorul Ionuţ Badea, aproape de demitere

Fosta campioană Oțelul Galați a obținut doar un rezultat de egalitate în compania lui Gaz Metan Mediaș, scor 1-1, și este periculos de aproape de zona retrogradării, șefii clubului lăsând impresia că au așteptări mai mari de atât. Dunărenii nu și-au propus doar să evite retrogradarea, astfel că locul din a doua jumătate a clasamentului nu îi încântă, fiind hotărâți să produce un șoc la echipă dacă lucrurile vor continua în același ritm.

Mai exact, directorul general Narcis Răducan a declarat că va avea o întâlnire cu restul oficialilor și vor discuta despre banca tehnică a formației, urmând să stabilească dacă trebuie schimbată componența ei. „Sunt dezamăgit. Am condus, dar vechea noastră problemă, am făcut egal. Luăm goluri din faze fixe, sunt probleme tehnice care nu s-au reglat. Nu am reuşit să ne adunăm în ultimele secunde, să ţinem de rezultat, şi acum suferim. Am jucat împotriva unei echipe care a avut o serie foarte bună în acest campionat şi am fost la doar un minut să îi batem. Mai sunt lucruri care scârţâie şi mă îngrijorează. Nu vreau să dau sentinţe imediat după joc şi să luăm măsuri extreme, pentru că e nevoie să analizăm activitatea antrenorilor. Vom vedea ce facem. Până acum Badea a avut sprijinul nostru, pentru că nu am ieşit din criză. Îmi dă speranţă faptul că există un lot cu o calitate certă. Este clar că nu arată ca o echipă de zona retrogradării. Trebuie să ne strângem şi cu siguranţă vom găsi soluţii şi Oţelul va redeveni o echipă importantă a campionatului. Sigur că se va analiza activitatea stafului tehnic şi vom lua o decizie zilele următoare”, a comentat Narcis Răducan.
Antrenorul Ionuț Badea este de părere că elevii săi ar fi trebuit să câștige acest meci, aruncând vina pe ghinion. În plus, el a ținut să precizeze că nu se teme pentru pierderea postului, dar consideră că este normal ca acționarii să aibă o ședință pentru a-i analiza activitatea. „Din păcate, nu am reuşit să câştigăm o partidă care ne-a fost la îndemână. A fost un deficit pe final pe care l-am înregistrat. Urma să fie un reviriment pentru noi. Din păcate nu am reuşit să menţinem rezultatul până la final. Este un moment dificil, sperăm să îl gestionăm bine şi să reuşim să acumulăm din nou puncte. Nu mi-a fost teamă niciodată pentru postul meu. Fireşte că va exista o analiză, în urma analizei vom vedea ce se întâmplă”, a conchis Ionuț Badea.

curentul.ro

Posted

Ionuţ Badea continuă la Oţelul

Consiliul de Administraţie al Oţelului a luat o decizie care nu va bucura fanii fostei campioane. Ionuţ Badea rămâne antrenorul echipei gălăţene.

Tehnicianului i-a fost stabilit însă un obiectiv: maximum de puncte în următoarele 4 etape. Cum Oţelul va înfrunta în următoarele meciuri adversari accesibili, misiunea antrenorului nu pare imposibilă.

Marea problemă a echipei de la Dunăre este constituită de faptul că jocul nu merge. Oţelul nu are agresivitate şi pare că joacă după ureche. De fapt, chiar Ionuţ Badea a recunoscut faptul că el nu antrenează trasee de joc. Meciul din etapa viitoare de la Constanţa cu Săgeata Năvodari trebuie câştigat. În caz contrar, Badea urmează să-şi facă bagajele. Este foarte greu de crezut că Oţelul, cu Badea pe bancă, va putea să obţină 4 succese consecutive în condiţiile în care formaţia gălăţeană a reuşit 3 victorii în 11 etape.

presagalati.ro
 

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.