"Elicea" - povestea unui simbol al oraşului

[dcp100168]

"Elicea" - povestea unui simbol al oraşului

În zona cea mai bătută de gălăţeni, cel puţin din primăvară până-n toamnă, simbolurile se amestecă, îşi fac o concurenţă acerbă. Am menţionat deja, în articolul despre statuia lui I. C. Brătianu, părerea arhitectului Sergiu Porumboiu, preşedintele filialei teritoriale a Ordinului Arhitecţilor din România: „un rebut, fie el şi simbolic”. Şi Elicea nu poate sta înghesuită alături de statuia lui Brătianu. Care şi ea a fost iniţial în port, dar „măcar se încadrează aici, artistic vorbind, în nevoile zonei”.

„Nu „se pupă” cu statuia!"

„Pentru mine ca artist, nu există nicio potrivire - nu „se pupă” statuia cu Elicea, mi se pare aberant şi de prost-gust!” - spune Aurel Manole, preşedintele filialei Uniunii Artiştilor Plastici: „Ar trebui mutată, ori statuia, ori Elicea; este nu numai părerea mea, ci şi a mai multor artişti.” Simbolul pe care navaliştii, în special, îl respectă şi care, spunem, ar trebui recuperat de oraşul-port, „s-ar fi justificat în Port sau la intrarea în oraş. Un oraş trebuie să aibă o unitate estetică - soclul ar fi trebuit realizat de un plastician. Au găsit şi ei un suport-acolo, care nu intră în armonie cu restul.” Manole compară lucrarea cu cele dintr-un curent al anilor ´60 din SUA, când „obiecte minimale” - o furculiţă sau o mistrie - erau mărite şi aşezate pe socluri, ba chiar Marcel Duchamp a expus într-un muzeu de artă un scaun de WC, dar „astea au trecut, ca orice curent în artă. Asta a fost odată…”.

Amintirea oraşului naval

„Cei care urăsc atât de mult Elicea n-au habar de istoria modernă a Galaţiului! Este un simbol pentru ce au creat inginerii, lucrătorii gălăţeni, nu contează că a fost pe timpul comunismului, ei au făcut-o!” - ne-a spus ing. Ion Mocanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, fost director general tocmai la Şantierul Naval Galaţi (SNG). La vremea plasării monumentului, era inginer şef la SNG şi îşi aminteşte că la inaugurare a fost şi ministrul Industriei, Necula, şi ministrul Finanţelor. Mai târziu, acelaşi Mocanu a coordonat şantierul pentru monumentele taberei de sculptură în metal din apropierea Elicei, apoi a obţinut sponsorizări pentru vopsirea monumentelor taberei. Elicea, mai spune, pentru care s-a creat o matriţă, este din bronz, dar fără tratament special ca pentru nave, şi e realizată din materialul recuperat de la turnarea marilor elice. Sigur, ca poziţionare, nu încap una peste alta şi Elicea, şi statuia, admite inginerul şi crede că „singurul loc potrivit pentru amplasare este părculeţul de la NAVROM, din faţa hotelului „Mercur”.”

Nave pe socluri

Elicea evoca Şantierul Naval, dar şi performanţa de a deveni, din importator de elice japoneze, exportator. „Înainte de anii ´70, când nu existau siderurgişti, importanţa ne-o dădeau constructorii navali - dacă nu se învârte elicea, mori pe mare! Aveam mulţi docheri, în jur de 19.000 de muncitori în construcţii şi reparaţii navale - asta însemnau vreo 80.000 de oameni cu familii cu tot! Elicea e un simbol al oraşului cu deschidere la Dunărea fluvială şi maritimă - prin ce alt simbol să fie reprezentat, o vacă, un barman?!” Este drept, din ´96, când mărirea taxei de canal la Sulina a închis practic portul Galaţi, mai vin câteva vase pe lună - înainte intrau şase pe zi! Dar nu trebuie să ne uităm performanţele! Inginerul aminteşte că şi alte oraşe, precum Constanţa, a plasat nave pe socluri. Din câte ştim, şi Primăria Galaţi intenţionează să plaseze o şalupă la intrarea în oraş.

Al doilea mare şantier din imperiul otoman

„80 de ani de la înfiinţarea Şantierului Naval” - scrie pe soclul „monumentului” ridicat în Galaţi, port important, în 1973. Şantierul fusese de fapt înfiinţat de Gheorghe Fernic în 1905, corectează acum cercetătorul Tudose Tatu. Atunci, Fernic primea concesiune pentru două hectare din suprafaţa de astăzi a DAMEN-ului, după ce, în 1893, cumpărase atelierele de reparaţii ale morii lui Epaminonda A. Lambrinide. Tatu propune deci înlocuirea plăcii şi, poate, reamplasarea Elicei pe locul vechiului şantier naval militar turcesc, al doilea prin capacitatea sa în întreg imperiul otoman, imediat după Constantinopol. Aici se construiau, pe la 1785-1788, şapte nave militare maritime de mare capacitate! Locul lansării la apă (după ce era chemat şi un vraci, care alegea ziua fastă): cam în dreptul restaurantului „Panoramic” de azi. 
Elicea a fost turnată sub îndrumarea celebrului tehnician Mircea Roibu (1925 - 2012), cel care a turnat piese speciale şi pentru SIDEX şi a realizat „Păpădia”. Specialist care a făcut posibilă turnarea la Galaţi a elicelor navale româneşti - la INETOF (înfiinţată în 1976), devenită după revoluţie ELNAV, acum desfiinţată.

viata-libera.ro

[Mikka]

O legenda urbana spune ca elicea respectiva practic a fost un rebut al constructorilor. Si pentru a nu intra pe capete la parnaie, a fost facuta rapid "monument". O legenda, desigur. "Marii specialisti romani" nu puteau sa dea o asemenea buleala

 

Evident, se potriveste cu statuia lui Bratianu "ca pumnu' pe ochi".

[Legumix]

eu agreez mai mult elicea decat statuia....nu pot explica de ce. DAR, in caz de referendum, eu votez elicea

[dcp100168]

Inginer navalist despre mutarea unui simbol al Galaţiului: „Eroare şi îngustime a gândirii”

În ultima vreme s-au auzit tot felul de zvonuri despre mutarea Elicei de pe Faleză la poarta Şantierului Naval. Lăsând la o parte faptul că acesta este un simbol al oraşului, reputatul inginer navalist Gelu Kahu spune foarte scurt: este artă, nu piesă tehnică.

Reputat inginer în construcţia de nave, Gelu Kahu a ţinut să comenteze un zvon apărut în rândul gălăţenilor cum că cindeva ar fi interesat să mute elicea de pe Faleză la poarta Şantierul Naval. „Mi-am amintit cu acea ocazie că cineva a spus că trebuie scoasă elicea de pe faleza Dunării, practic în centrul urbei (cea care aminteşte de altfel şi de o valoroasă aniversare a şantierului), pentru că nu ar avea ce căuta în oraş, şi, drept urmare, să fie dusă la poarta şantierului, nefiind un monument de artă ci o „piesă tehnică“. Câtă eroare şi îngustime a gândirii, demascând un extrem de coborât nivel de cultură şi de respect pentru valorile oraşului. Industria navală este o componentă de seamă a culturii gălăţene ea regăsindu-se în învăţământul mediu, învăţământul superior, în cercetare şi proiectare, precum şi în unităţile care produc nave şi echipamente navale, rezistând, cu unele pierderi, dar în general cu succes la vicisitudinile transformărilor prin care trecem”, spune Gelu Kahu pentru revista Colcviile Navale gălăţene.

Acesta a ţinut să explice pe larg şi sensul expresiei “componentă de seamă a culturii gălăţene“. „Am în vedere faptul că ar fi util să definim noţiunea de cultură în accepţiunea modernă, aşa cum văd că este considerată în numeroasele împrejurări la care am fost parte. După cum, ştiţi, eu sunt inginer de construcţii navale, de aproape 60 de ani fiind legat de această meserie şi având mulţi ani mari răspunderi, am fost continuu preocupat de perfecţionarea domeniului, dar şi a mea (cu un doctorat în „Inginerie industrială” la Politehnica din Bucureşti, unde am şi făcut studiile universitare navale, şi un doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi în „Ştiinţa calculatoarelor-informatică aplicată”, continuând să fiu implicat în diverse activităţi capabile să promoveze progresul în urbea noastră. De aceea, ca vechi cetăţean al oraşului, mă simt puternic legat de viaţa şi dezvoltarea acestuia, care nu poate fi decât extrem de interesantă, pe măsura lucrurilor deosebite care se petrec clipă de clipă. Aici se face oţel, se construiesc nave şi case, se face comerţ şi multe altele, dar se şi învaţă, se face teatru, literatură, muzică şi pictură”, a ţinut să explice inginerul navalist.

Elicea a fost montată pe Faleză cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea Şantierului Naval din Galaţi.

adevarul.ro