Jump to content

Mâine începe iarna, cu frig, vânt şi posibile ninsori


dcp100168

Recommended Posts

Mâine începe iarna, cu frig, vânt şi posibile ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă o răcire accentuată, ninsori şi intensificări ale vântului, începând din noaptea de duminică spre luni şi până joi, potrivit unei informări. În intervalul menţionat, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei.

În a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni şi în regiunile vestice, nordice şi centrale. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Marţi 26 noiembrie şi miercuri 27 noiembrie va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.

La munte şi trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăşi 70 - 80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55 - 65 km/h.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.