dcp100168 Posted December 5, 2013 Share Posted December 5, 2013 Primul centru de recuperare pentru copiii cu autism din Galaţi„Speranţa” - ce nume mai potrivit putea fi ales pentru primul centru de recuperare pentru copiii cu autism, sindrom Down şi alte afecţiuni asociate deschis la Galaţi?Centrul a fost inaugurat, marţi, în locul fostei grădiniţe din cadrul Centrului „Iovan Iorgovan” din Micro 40, strada Av. Mircea Zorileanu, iar apariţia lui a fost posibilă în urma unui parteneriat public-privat, între Consiliul Judeţului Galaţi (prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) şi Asociaţa „Dincolo de Tăcere”, o organizaţie nonguvernamentală a cărei preşedinte este profesoara Elisabeta Lăcătuş. Aceasta a avut, de altfel, un rol covârşitor în deschiderea centrului de la Galaţi, eforturile depuse de domnia sa putând mişca şi munţii din loc.În ceea ce priveşte Centrul „Speranţa”, autorităţile locale pun la dispoziţie spaţiul, iar Asociaţia „Dincolo de Tăcere” vine cu dotarea şi specialiştii - psihologi şi pedagogi.„Este o formă activă de colaborare care este foarte folosită nu numai în străinătate, ci şi în oraşele mari ale României, implicând toate forţele. Costurile sunt aproape zero pentru noi. Dotarea provine, pe de o parte, din activităţile noastre de voluntariat, iar pe de altă parte, din donaţii de la grădiniţe, obiecte pe care noi le-am recondiţionat. Nu excelăm prin modernitate, ci prin lucruri de calitate destinate terapiei copiilor. Am gândit eficient”, afirmă Elisabeta Lăcătuş.„O noutate este că în fiecare dimineaţă, copiii vor participa la terapia de grup, care le formează deprinderile necesare pentru a intra în comunitate. Aici află de ce trebuie să stea în bancă, de ce trebuie să aştepte sunetul clopoţelului pentru a lua pauză. Mai departe, sunt formate grupe de 4-5 copii, fiecare copil având lângă el un prompter, adică o persoană care îl ajută. Treptat, prompterul se va retrage, iar copilul va funcţiona normal. Perioada de recuperare depinde de cât de mult este copilul afectat. La unii durează foarte puţin, la alţii ani de zile, iar la alţii poate dura toată viaţa. Dacă se începe terapia târziu, şansele de recuperare sunt mici”, spune preşedinta Asociaţiei „Dincolo de Tăcere”.„Pe lângă terapiile Aba, Pecs, am adăugat şi alte forme complementare, printre care şi terapia cu cai (hipoterapia), în urma unui parteneriat cu Herghelia Tuluceşti, aflată tot în subordinea Consiliului Judeţului. Avem un parteneriat şi cu Fundaţia Piticot, prin care copiii pot face înot, gratuit, o dată pe săptămână”, încheie profesoara Elisabeta Lăcătuş.La Centrul „Speranţa” au fost înscrişi până acum 30 de copii. În tot judeţul Galaţi există 247 de copii cu autism declaraţi, dar numărul real al acestora este mai mare, susţin autorităţile locale.presagalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now