dcp100168 Posted December 16, 2013 Posted December 16, 2013 Aberaţiile unui sistem putred. Rău-platnicii au apă caldă, bun-platnicii n-au nici rece!* Apă Canal consideră că o serie de asociaţii din Galaţi nu au plătit suficient cât să le furnizeze apă potabilă, dar le furnizează, totuşi, apă rece pentru a fi transformată în apă caldă * S-a ajuns astfel în situaţia aberantă în care multe apartamente din Galaţi nu primesc apă rece, dar primesc apă caldăParadox tipic local. Sute de apartamente din Galaţi au apa rece restricţionată sau nu au deloc, în schimb primesc apă caldă. Este vorba despre blocurile din asociaţiile care au intrat în programul de restricţionare al Apă Canal din cauza datoriilor, dar primesc în acest moment căldură şi apă caldă pentru că aşa s-a hotărât în Galaţi, ca toată lumea să beneficieze de agent termic, indiferent dacă există sau nu datorii.Paradoxul merge chiar mai departe dacă avem în vedere situaţia celor care şi-au montat centrale termice, dar nu şi-au făcut branşament individual la Apă Canal. În timp ce aceştia nu au apă rece şi, implicit, nici apă caldă, vecinii, branşaţi în continuare la Apaterm, mulţi dintre ei cu datorii mari la întreţinere, beneficiază de apă caldă. Pe care, din cauză că nu primesc apă rece, o toarnă şi în WC. Noroc că proprietarii de centrale se pot încălzi datorită sistemului închis al centralelor termice, altfel s-ar fi ajuns în situaţia în care cine "a îndrăznit" să cheltuiască sume imense ca să îşi pună centrală să sufere şi de frig.Apă rece nu curge, dar curge apă caldăBlocul PR1, cu toate cele trei scări ale sale, a intrat în programul de restricţie al Apă Canal săptămâna trecută. Din cauza sumelor datorate de asociaţie, conducerea furnizorului local de apă potabilă a hotărât ca proprietarii de la PR1 să primească apă rece cu program, adică doar noaptea. În acelaşi timp, ca urmare a recentei decizii a Apaterm şi a Primăriei Galaţi, toate asociaţiile din Galaţi, şi cele cu datorii, şi cele fără datorii, adică şi cea din care face parte blocul Pr1, primesc apă caldă şi căldură. S-a ajuns astfel în situaţia ca, în acelaşi bloc, apa rece să nu curgă, dar să fie belşug la apă caldă. Este un fapt pe care l-am putut verifica ieri chiar la acest bloc. Iar cei mai nemulţumiţi sunt locatarii care şi-au montat centrală termică. Aceştia au făcut investiţii de peste 5.000 de lei ca să se trezească acum că nu pot avea apă caldă, în timp ce vecinii lor, branşaţi la Apaterm, să poată face duş oricând doresc. Paradoxul face ca, în general, tocmai acei locatari care au datorii să beneficieze de un produs (apa caldă), în timp ce aceia care nu au datorii, să nu aibă nici apă rece, nici apă caldă.Cei care au investit nu beneficiază de niciun serviciu"Eu sunt pedepsit de două ori. Nu am nici apă rece, nu am nici apă caldă. Nu înţeleg cum e posibil ca nouă să ne taie apa rece, dar vecinii care sunt la Apaterm să aibă apă caldă. Pentru ei nu există datorii?", s-a declarat contrariat Ioan Cocu, locatar la scara 2 a blocului PR1, posesor de centrală termică şi fără nicio datorie la întreţinere. Mult mai revoltată s-a dovedit a fi vecina de la etajul al şaselea, Ionica Cristea. "Sunt la zi, nu am nicio datorie, am şi investit o sută de milioane de lei (vechi, n.r.), iar acum nu am nici apă rece, nici apă caldă. Mă simt cu adevărat frustrată, nu înţeleg cum e posibil să se decidă ca blocul să primească căldură şi apă caldă, iar apă rece nu. Chiar nu înţeleg. Din câte ştiu, s-au plătit ceva bani la Apaterm şi pentru că nu au mai fost bani pentru factura la Apă Canal ni s-a tăiat apa rece. E aberant", a declarat Ionica Cristea. Punctul său de vedere nu a putut fi, însă, verificat la Asociaţia de Locatari. Deşi am încercat să luăm legătura atât cu preşedintele de asociaţie, cât şi cu administratorul, nu i-am găsit acasă. Mai mult, am lăsat un număr de telefon la asociaţie, însă până la închiderea ediţiei nu am primit niciun semnal. În măsura în care conducerea asociaţiei ne va contacta, vom consemna punctul de vedere al acesteia într-unul dintre numerele următoare ale ziarului."S-a luat decizia să se dea apă caldă în tot oraşul"Conducerile celor două instituţii implicate în acest paradox au admis că avem parte de o situaţie ciudată. "Asociaţia are datorii, aşa că apa rece a fost restricţionată. Sigur, noi furnizăm către asociaţie apă rece pentru apă caldă, însă o restricţie la apa caldă nu se poate face decât în colaborare cu Apaterm. Probabil că se va analiza şi se va decide dacă asociaţia va mai primi şi apă caldă dacă nu se fac plăţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Apă Canal, Cornelia Arnăutu.De cealaltă parte, şeful Apaterm, Didi Dumitru, afirmă asociaţia primeşte apă caldă şi căldură ca urmare a deciziei la nivel local. "După cum ştiţi, s-a luat decizia să se dea apă caldă şi căldură în tot oraşul. Sigur, trebuie să iau legătura şi cu domnul director Gelu Stan (director Apă Canal, n.r.), să ne punem de acord", a afirmat directorul Apaterm, Didi Dumitru. Acesta a infirmat, însă, zvonurile potrivit cărora ar exista o presiune pe asociaţii să plătească în această perioadă cu prioritate la Apaterm. "E o poveste că se fac plăţi cu prioritate la Apaterm. Nici nu poate fi vorba despre aşa ceva", a mai spus Didi Dumitru.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now