Cartierul Bădălan, pierdut de Primărie la ruleta afacerilor imobiliare

[dcp100168]

Cartierul Bădălan, pierdut de Primărie la ruleta afacerilor imobiliare

Un schimb de terenuri din epoca Durbacă, care a lăsat Galaţiul fără şapte hectare din terenurile fostului cartier Bădălan, a stat la baza „privatizării” malului Dunării în aval de Galaţi, în zona Zătun. Primarul Eugen Durbacă a dat Şantierului Naval şapte hectare de teren intravilan, primind la schimb şapte hectare de teren extravilan, în zona digului de la Zătun. Ulterior, terenul a fost cedat de Primărie, în cazul retrocedării pădurii de pe malul Dunării, în contul restituirilor de suprafeţe de pădure din comuna Lieşti.

Şantierul Naval, „latifundiarul” de la Cotul Pisicii

În toamna anului 1997, Şantierul Naval Galaţi, pe atunci societate de stat, dobândea proprietatea asupra unui teren de şapte hectare situat pe malul Dunării, în zona Zătun, în apropiere de Cotul Pisicii, teren care nu avea nicio legătură cu construcţiile de nave. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria MO, nr. 3.753, a fost emis pe 27.10.1997 de Ministerul Industriei şi Comerţului. Terenul de şapte hectare fusese obţinut în baza HG 382/1997. Era perioada în care, înaintea privatizării, societăţile de stat obţineau proprietatea asupra terenurilor pe care funcţionau, majorându-şi capitalul social cu valoarea terenului. Terenul de 7 ha a fost obţinut de directorul de atunci al Şantierului Naval, Ion Mocanu, în pofida faptului că pe cele 7 ha nu era nicio construcţie, niciun utilaj al şantierului. În anii ’80, când producţia de nave mergea foarte bine şi Şantierul Naval avea foarte multe comenzi, s-a produs un decalaj între activitatea de construcţie a corpurilor de navă şi aceea de montare a echipamentelor şi, în aceste condiţii, o parte dintre corpurile de navă intrau în faza de armare cu o oarecare întârziere. În acest context, pentru că nu aveau loc la danele de armare ale şantierului, autorităţile PCR au hotărât ca patru corpuri de navă, petroliere de 39.000 tdw, să fie acostate în zona digului de la Zătun, în apropiere de Cotul Pisicii. În baza acelui episod, în 1997, directorul Ion Mocanu a revendicat cele 7 ha şi a şi obţinut intrarea terenului în proprietatea Şantierului Naval.

Bădălan, cartierul dispărut

În iunie 1999, cu foarte puţin timp înaintea privatizării şantierului, cele 7 ha au făcut obiectului unui schimb de terenuri deosebit de avantajos pentru Şantierul Naval, care a primit la schimb un teren intravilan. Lângă Şantierul Naval, mai precis între Calea Basarabiei şi incintele şantierului şi Portului Docuri, se afla Cartierul Bădălan, care se întindea de la Port Bazinul Nou până în zona gării. Era un cartier pitoresc, de pescari şi navalişti, descris în romanul „Paznic la Turnul Babel” al scriitorului Grid Modorcea. În vara lui 1989, întregul cartier a fost demolat, acolo urmând să fie construite blocuri de locuinţe. Demolarea a avut loc în decurs de două, trei săptămâni. Proprietarii se trezeau cu activişti PCR şi militari la poartă, mobilele şi celelalte lucruri erau urcate de soldaţi în camioane ale armatei şi duse la apartamentele ce le fuseseră repartizate proprietarilor de case din Bădălan. În urmă, casele erau puse la pământ cu ajutorul unei bile metalice legate în cârligul unei macarale. În noiembrie 1989, terenul fostului cartier era deja nivelat cu ajutorul buldozerelor. Cum PCR-ul a căzut de la putere, nu s-au mai construit blocuri şi terenul respectiv a rămas la stadiul de maidan.

Schimb de terenuri între Primărie şi Şantierul Naval

Prin hotărârea nr. 134/22.04.1999, Consiliul Municipal Galaţi a aprobat următorul schimb de teren: primăria a cedat 7 ha din terenul fostului cartier Bădălan şi a primit la schimb cele 7 ha de teren de pe malul Dunării, din zona Zătun. Decizia consilierilor municipali avea la bază Raportul de Specialitate nr. 6.432/23.02.1999, al Direcţiei pentru Gestiunea Patrimoniului din Primăria Galaţi. Astfel, Primăria a renunţat la aproape un sfert din terenul intravilan al fostului cartier, preluând la schimb terenul extravilan situat la 10 km de oraş. Terenul cedat de Primărie era situat „în intravilanul municipiului Galaţi, strada Basarabiei, la nord de gardul Şantierului Naval, în zona demolată dintre str. Carpaţi şi Calea Basarabiei”. Nu a făcut obiectul schimbului de teren zona în care a mai rămas biserica din fostul cartier, pe care comuniştii nu au avut tupeul să o demoleze. Terenul cedat de şantier se mărginea cu alte terenuri extravilane ale Primăriei. Această tranzacţie avea loc cu câteva luni înainte de privatizarea Şantierului Naval. Prin contractul de schimb de terenuri autentificat la Biroul Notarului Public Ioan Zamfir, Primăria Galaţi, reprezentată de jurista Carmen Zăhăreanu, şi Şantierul Naval, reprezentat de Adriana Mândru, au convenit formal că valoarea celor două terenuri este egală. „Noi, părţile, declarăm că nu avem niciun fel de pretenţii băneşti unii faţă de ceilalţi, considerând că au valoare aproximativ egală”, se spune în contractul de schimb de terenuri. Este o înţelegere discutabilă, pentru că un teren de pe malul Dunării nu poate avea aceeaşi valoare cu un teren care are infrastructură edilitară, cel puţin reţea de apă potabilă şi reţea electrică. Faptul că cele două terenuri nu erau de valoare egală este menţionat în certificat, atunci când se face precizarea că taxele notariale au fost calculate „la valoarea de 271.000.000 lei, reprezentând terenul cu valoarea cea mai ridicată”.

A fost sau n-a fost „morişcă” imobiliară?

Terenul cedat Primăriei de Şantierul Naval era învecinat la sud şi la vest de alte terenuri extravilane aflate în proprietatea Primăriei Galaţi. Logic, înainte ca în 1997 să intre în proprietatea Şantierului Naval Galaţi, şi cele 7 ha de care vorbim erau tot în proprietatea Primăriei. În 1997, în baza HG 382/1997 şi în baza documentaţiei de evaluare a terenurilor înregistrată la Oficiul de Cadastru Galaţi sub nr. 1.257/08.09.1997, terenul respectiv a fost trecut din proprietatea Primăriei Galaţi în proprietatea Şantierului Naval, pentru ca, doi ani mai târziu, să revină în proprietatea Primăriei, dar cu sacrificiul amintit, cedarea celor 7 ha de teren intravilan. Dacă nu ar fi făcut obiectul acelui schimb de teren, cele şapte hectare ar fi fost utile Primăriei pentru dezvoltarea unor investiţii. Nu blocuri, cum voiau comuniştii, pentru că zona este optimă pentru activităţi industriale. Aşa, terenul este de aproape 15 ani unul din cele mai „impozante” maidane din oraş.

 O mână spală pe alta şi ambele păgubesc Primăria

Potrivit unei surse din Primăria Galaţi, câţiva ani mai târziu, cele şapte hectare (re)dobândite de Primărie prin schimbul de terenuri din 1999 au stat la baza unei afaceri imobiliare. Două bucureştence de 80, respectiv 55 de ani, moştenitoarele familiei Alessiu, obţinuseră în instanţă retrocedarea a 90 ha de pădure în comuna Lieşti. Pentru că la Lieşti nu mai erau suprafeţe de pădure disponibile şi punerea în posesie era tărăgănată, cele două femei au ajuns la o înţelegere cu Nistor Munteanu, fost pădurar la Lieşti, care ştia cum se rezolvă o astfel de problemă. Munteanu a intrat în legătură cu câteva personaje influente din administraţie şi astfel a fost pusă la cale o suită de artificii imobiliare. Primăria Galaţi avea nevoie de 36 ha pentru implementarea celor două proiecte ISPA - construirea staţiei de tratare a apelor uzate şi a staţiei de selectare şi reciclare a deşeurilor. Locaţia în care fusese hotărâtă construirea celor două staţii era la intrarea în Galaţi dinspre Brăila, pe malul Siretului. Terenul de acolo era împădurit şi era în proprietatea statului. Transferul celor 36 ha către Primăria Galaţi a fost rezolvat prin două HG-uri, în care se spunea că predarea terenului de către Romsilva se va face imediat după ce Primăria achită taxele pentru scoaterea terenului din regimul silvic, ceea ce însemna 7 miliarde de lei vechi. Fostul primar, Dumitru Nicolae, nu a plătit, sperând într-o rezolvare mai ieftină pentru municipalitate. Ulterior, când întârzierea demarării proiectelor ISPA putea duce la pierderea finanţărilor, primarul a vrut să plătească cele 7 miliarde, dar între timp, printr-un ordin de ministru, au apărut taxe de 40 mai mari şi, cum Primăria trebuia să plătească acum zeci de miliarde de lei vechi, s-a ajuns la un nou blocaj. Rezolvarea a venit de la „băieţii deştepţi” din politica locală, care au intermediat soluţia salvatoare. Reţeta a fost următoare: retrocedarea celor 90 ha s-a făcut la Galaţi şi, din cele 90 ha, o suprafaţă de 36 ha a ajuns la Primăria Galaţi, pentru proiectele ISPA. În schimb, Primăria a acceptat ca Nistor Munteanu să preia cele 7 ha pe care le deţinea pe malul Dunării. Ulterior, prin invocarea comasării proprietăţii, Munteanu a mai primit alte 22,4 ha tot pe malul Dunării. Din această suită de înţelegeri, Primăria a pierdut terenurile din zona de agrement de la Zătun şi jumătate din terenul fostului cartier Bădălan, dar s-a ales cu terenurile pentru staţiile ISPA. Şi apropo de asta, până la urmă a plătit sumele colosale pentru scoaterea celor 36  ha din regimul silvic. Concluzia este că şi în cazul primului schimb de terenuri de 7 ha şi în cazul noii “înţelegeri”, referitoare la cele 36 ha, Primăria a ieşit în pagubă.

presagalati.ro