Jump to content

Rezidenţiatul îi "leagă" pe tinerii medici


Recommended Posts

Posted

Adio învăţat şi plecat

Rezidenţiatul îi leagă de vatră pe tinerii medici

Începând cu acest an, rezidenţiatul în medicină se va susţine pe locuri, pe post şi cu timp parţial. Rezidenţiatul pe post se va organiza numai pentru unităţi sanitare publice, din zone deficitare din punct de vedere al asigurării asistenţei medicale, în care schema de personal este ocupată în proporţie mai mică de 50%. La dispoziţia rezidenţilor nu vor fi puse posturi în spitalele clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice şi nici în spitalele regionale. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile Ordonanţei de Guvern care va reglementa organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

Ordonanţa de Guvern, adoptată în ideea de a nu mai pune absolvenţii de medicină în situaţia de a fi şomeri şi de a asigura asistenţă medicală de specialitate în zonele deficitare, recunoaşte unele drepturi medicilor rezidenţi şi celor care au absolvit Medicina din 2005 încoace şi nu au promovat examenul de rezidenţiat, dar pune o piedică medicilor care vor să plece în străinătate imediat după ce au terminat perioada de instruire. Potrivit actului normativ, durata rezidenţiatului va fi cuprinsă între 3-7 ani, în funcţie de specialitate, fiind stabilită prin ordinul ministrului sănătăţii publice. Unităţile sanitare vor avea un cuvânt decisiv în organizarea rezidenţiatului pe posturi, examenul fiind organizat în funcţie de numărul de locuri solicitate de acestea. Dacă vor promova examenul, rezidenţii vor încheia contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară în incinta căreia se află postul respectiv, fiind obligaţi să lucreze la acea unitate cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat. În caz contrar, vor fi obligaţi să achite costurile aferente pregătirii în rezidenţiat. Rezidenţii de anul I şi II pot fi incluşi în linia de gardă, în afara programului normal de lucru, pe răspunderea şi sub supravegherea medicului titular de gardă, fără a fi salarizaţi pentru această activitate. Remunerarea va fi posibilă însă începând din anul III de rezidenţiat, tinerii medici fiind salarizaţi de unitatea unde sunt încadraţi şi unde efectuează gărzi. Ordonanţa de Guvern vine cu veşti bune şi pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină din 2005 până în prezent, care nu au promovat rezidenţiatul. Aceştia vor putea efectua trei ani de practică supravegheată/asistată în unităţi sanitare publice, cabinete de medicină de familie, la solicitarea acestor unităţi, beneficiind de contract individual de muncă pe durată determinată. Actul medical pe care îl prestează în timpul celor trei ani de practică este sub responsabilitatea unui medic cu drept de liberă practică. Pe parcursul celor trei ani, medicii care efectuează practică supravegheată/asistată au obligaţia să se prezinte la concursul de rezidenţiat şi dobândesc dreptul de liberă practică după promovarea examenului de medic specialist.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=15

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.