Marian Başa - tânărul care face totul cu picioarele!

[dcp100168]

Pe perioada estivală, tânărul fără mâini locuieşte în gazdă la Constanţa

Face portretele turiştilor pentru 30 de lei

Marian Başa, vestit în România datorită picturilor realizate cu picioarele, a părăsit Galaţiul, oraşul său natal, pentru a-şi câştiga existenţa, pe perioada verii, în staţiunea Mamaia. Deşi litoralul este împânzit de pictori, turiştii îl preferă pe Marian, chiar dacă, din cauza unei malformaţii a mâinilor, desenează cu ajutorul degetelor de la piciorul drept.

După articolul apărut în ziarul Click!, pe data de 2 aprilie, în care Marian (24 de ani) îşi povestea viaţa, cu bune şi cu rele, acesta a devenit deja vedeta Galaţiului, oraşul său natal, unde, de altfel, datorită talentului său la pictură, este şi student al Facultăţii de Arte.

Şi, pentru că se află în vacanţa de vară, el s-a gândit să-şi încerce norocul pe litoral, în calitate de portretist, conştient fiind că, din acest job, chiar şi sezonier, se pot câştiga bani frumoşi: “Am venit doar de trei zile şi deja am foarte mulţi clienţi. Unii deja mă ştiu din ziarul Click! şi îmi cunosc povestea vieţii. Iau pentru un portret, pe care îl fac într-o jumătate de oră, cam 30 de lei. Am câştigat, în trei zile, 1.800 de lei”, ne-a declarat Marian.

El locuieşte, pe perioada estivală, în casa unei familii care îi apreciază talentul, şi este dispus să muncească cât e ziua de lungă chiar dacă nu are autorizaţie: “Cine să se ia de mine, când mă vede aşa? Poate doar un om rău”.

http://www.click.ro/... ... -30-de-lei

[dcp100168]

Marian Başa pictează ţinând penelul între degetele piciorului drept

Învingându-şi handicapul, cu o voinţă extraordinară, gălăţeanul a cunoscut consacrarea în artă. Moto-ul său în viaţă este: „Performanţa nu are limite"

Pictorul gălăţean Marian Başa este unul dintre semenii ale căror existenţe sunt extraordinare lecţii de viaţă.

„M-am născut cu o boală numită <<artrogripoză congenitală multiplă>>" din cauza căreia nu-mi pot folosi absolut deloc mâinile. O boală pentru care nu există tratament. Paradoxal, norocul meu a fost acela că provin dintr-o familie cu o situaţie materială modestă. Părinţii mei nu şi-au permis să plătească pe cineva care să aibă grijă de mine atunci când n-o puteau face ei şi asta m-a determinat să lupt pentru a deveni independent" - aşa îşi începe seria impresionantelor sale mărturisiri Marian Başa.

Teribilul handicap de care suferă tânărul în vârstă de 27 de ani nu l-a împiedicat să-şi urmeze vocaţia artistică. În urmă cu trei ani, pictorul a absolvit Universitatea de Arte din Bucureşti.

Miracol? Nu, o voinţă extraordinară!

„Pe când aveam cinci ani, una dintre surorile mele a început clasa întâi şi am văzut-o cum desena bastonaşe. I-am spus că vreau şi eu şi în glumă mi-a pus creionul între degetele piciorului drept. Am început să trag liniuţe cu o bucurie greu de descris. Mama m-a văzut, şi, cu lacrimi în ochi, m-a ajutat să continui. Îmi apuca piciorul cu mana şi mă învăţa să scriu literele.Acela a fost începutul", povesteşte tânărul artist plastic.

Marian spune cu mândrie că, doi ani mai târziu, când a mers la rândul său la şcoală, ştia şi putea să scrie.

„Mama s-a gândit că trebuie să mă înscrie la o şcoală specială, dar acolo i s-a spus că ar fi păcat de mintea mea, aşa că am mers la una generală. Scriind cu piciorul, am fost un elev aproape normal", afirmă pictorul.

Spune că datorează integrarea lui în societate mai ales surorilor sale.

„Cu ele ieşeam la joacă, ele mă apărau când eram mic. Atunci când alţi copii vedeau că desenez pe asfalt ţinând creta cu piciorul şi mă întrebau <<De ce ai mâinile aşa?>>", le răspundeam scurt <<Aşa m-am născut!>>. Astfel m-am putut bucura de copilărie alături de ei", afirmă Marian Başa.

Şi-a pierdut tatăl pe când avea şapte ani.

I-a descoperit vocaţia artistică

Un rol foarte important în viaţa lui a avut profesorul de biologie Albert Gierling.

Mai întâi, a comadat o bancă specială adaptată handicapului elevului său astfel încât să poată scrie stând mai comod, la şcoală. Apoi, într-o zi l-a văzut desenând şi i-a descoperit vocaţia.

„Eram în clasa a treia şi domnul profesor a văzut pe bancă mai multe desene de-ale mele. Le-a privit cu atenţie după care mi-a cerut să desenez câteva felicitări de Crăciun. A vândut vreo 7000 de copii xeroxate, iar banii i-a depus într-un cont pe numele meu în speranţa că ar putea fi cheltuiţi pentru vreun tratament sau operaţie care să-mi redea mâinile", îşi aminteşte emoţionat Marian.

Spre uimirea tuturor, adolescentul, care-şi găsise deja drumul în viaţă, a luat admiterea la Liceul de Artă din Galaţi pe care l-a absolvit cu brio.

„Am avut niste profesori absolut minunaţi cărora n-am vrut să le înşel aşteptările. Lucram foarte mult şi toţi ziceau că eram bun. M-au pregătit pentru admiterea la facultate şi m-am străduit să progresez obligat fiind de încrederea lor", afirmă Marian Başa.

Modul în care desenează Marian Başa este un spectacol fascinant

La facultate, tânărul artist a trecut prin multe momente dificile având în vedere condiţia materială modestă a familiei sale. Au fost perioade în care nu a avut cu ce să-şi cumpere materialele necesare (pânză, carton, uleiuri etc.), sau bani pentru plata taxei de cămin. Acum însă poate privi în urmă cu mândrie.

Palmares artistic

Lucrările pictorului Marian Başa au fost expuse pe simezele a cinci expoziţii personale - ultima anul trecut, la Sala Radio -şi ale altor câteva zeci colective.

„Intenţionez ca, în viitor, să mă ocup de spectacole cu nisip pe sticlă şi grafitti. Ca să înţelegeţi, pe o masă de sticlă este presărat nisip, iar dedesubt se află o cameră video conectată la un videoproiector. Spectatorii urmăresc pe un perete, timp de 10 - 15 minute, cum desenez, de exemplu, un elefant pe care îl metamorfozez într-un ceainic şi aşa mai departe", explică artistul plastic.

Marian Başa este deja un nume în pictura contemporană, iar tablourile sale au o cotă de piaţă bună. Pe cel mai bine plătit a primit 5.300 de euro.

Criticul de artă Armand Steriadi consideră că pictorul gălăţean este o figură remarcabilă în lumea artiştilor plastici: „Tot ceea ce a "premeditat " în plan artistic până acum i s-a împlinit. Libertatea lui posedă repere reale, potenţate de o biografie particulară , dincolo de care traieste un suflet nedeprins cu înfrângerile".

De cinci ani, Marian îşi petrece verile pe Litoral, la Mamaia, unde face portrete pentru turişti şi cea mai mare parte a banilor astfel câştigaţi o donează Fundaţiei Licinium al cărei membru este.

„Licinium promovează îmaginea pozitivă a persoanelor cu handicap. Anual, fundaţia acordă unor astfel de persoane 50 de burse de studiu şi sprijin pentru a reuşi în viaţă. Eu mă număr printre cei care cred în această misiune. Dacă vrei să ajuti pe cineva, în primul rând, trebuie să-l faci să creadă că poate reuşi", consideră pictorul.

Spune că printre cei ajutaţi se numără o tânără, care, vreme de şase ani, a refuzat să mai iasă din casă fiind complexată de handicapul de care suferă.

„M-am jucat cu mintea ei şi acum vă pot spune cu mare satisfacţie că este studentă la ASE. De altfel, recent, am început filmările pentru un clip care va fi difuzat pe toate televiziunile şi sper că voi reuşi să conving cât mai mulţi oameni, cu sau fără handicap, că performanţa nu are limite", mai spune Marian Başa.

Artistul plastic poate spune fără să exagereze că şi-a schimbat destinul şi are credinţa că oricine poate s-o facă.

adevarul.ro

[dcp100168]

Tânărul care găteşte, se spală şi pictează doar cu picioarele!

Tânărul de 27 de ani din Galaţi, care se foloseşte doar de picioare pentru a supravieţui este nu numai un exemplu demn de laudă pentru voinţa-i fantastică, ci şi un model de reuşită în viaţă.

În timp ce oamenii obişnuiţi au obiceiul de ase plânge de diverse lucruri nesemnificatice, Marian nu a spus niciodată "nu pot". Dimpotrivă! Tot ceea ce poate să facă o persoană normală cu două mâini şi două picioare, tânărul reuşeşte DOAR cu picioarele.

Născut cu un handicap care nu i-a permis niciodată să-şi folosească mâinile, Marian nu s-a dat bătut şi încă din copilărie a descoperit că singura diferenţă dintre el şi ceilalţi copii erau membrele folosite. "În timp ce copiii desenau pe asfalt cu mâinile, eu desenam pe asfalt cu picioarele", a povestit Marian în emisiunea lui Mădălin Ionescu.

Voinţa de a reuşi l-a determinat să înveţe să-şi folosească picioarele şi pentru a scrie, tânărul terminând-şi şcoala şi liceul la o clasă normală de artă, cu rezultate excepţionale, care l-au făcut apoi să vrea să urmeze şi o facultate de profil. "Nu am avut vreodată inhibiţii în legătură cu handicapul meu. Nu m-a făcut să mă simt diferit", a declarat Marian.

Numai că în momentul în care a fost acceptat la Facultatea de Arte din Bucureşti, el a dorit să se rupă de familie, pentru a învăţa să se descurce singur. Şi oricât de uimitor ar părea a reuşit! Se spală, se bărbiereşte, îşi găteşte, îşi spală, îşi calcă şi, cel mai important, se întreţine singur, pictând şi vânzându-şi tablourile. Şi toate aceste activităţi le realizează doar cu ajutorul membrelor inferioare.

Talentul şi perseverenţa îl ajută să nu se simtă un om încercat de o boală grea. Mai ales că a reuşit să îşi depăşească condiţia fizică, dupa cum chiar tânărul pictor afirmă. "Prin modul în care lucrez am reuşit să ies în faţă şi să fiu apreciat", a declarat Marian Basa pentru emisiunea "Drept la ţintă".

libertatea.ro

[dcp100168]

Marian Başa, artistul fără mâini, între portrete făcute pe litoral şi conferinţe motivaţionale

Gălăţeanul Marian Başa rămâne un artist incredibil. Prins de cele mai multe ori între conferinţe motivaţionale sau realizarea unor portrete pe litoral, Marian a reuşit să pună bazele unei asociaţii culturale în care să-şi concentreze activitatea.

Despre Marian Başa s-a scris foarte mult în perioada când era elev al Liceului de Arte din Galaţi. El are o dexteritate nemaipomenită la degetele de la picioare, cu care pictează, desenează şi face aproape orice. Este forţat de situaţie pentru că s-a născut cu o boală numită „artrogripoză congenitală multiplă” din cauza căreia nu-şi poate folosi absolut deloc mâinile.

De câţiva ani, a dispărut din Galaţi. Am aflat că îşi petrece o bună parte din timp în Bucuresti. „Vara sunt pe litoral, acolo unde câştig binişor din realizarea de portrete. Se mai întâmplă şi iarna, dar este mai complicat, pentru că trebuie amenajate spaţii speciale în holurile hotelelor”, ne spune Marian. Când nu are treabă, participă la tot felul de conferinţe motivaţionale la care sunt invitate persoane cu dizabilităţi.

Marian a avut posibilitatea să rămână în învăţământ, ca asistent, după ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Bucureşti, dar s-a răzgândit. „Când am aflat că voi lua 600 de lei pe lună, am renunţat. 600 de lei fac eu într-o zi proastă la mare, pictând portrete. Cel mai ieftin portret costă 50 de lei şi durează minim 15 minute”, mai spune Marian.

Tânărul artist din Galaţi, care a ajuns deja la 29 de ani, se pregăteşte să înfiinţeze o asociaţie culturală - Muza - care să organizeze tot felul de evenimente. Când are timp, face şi artă de spectacol (sand art) pe la tot felul de evenimente culturale sau artistice.

adevarul.ro

[dcp100168]

Povestea emoţionantă a pictorului fără mâini

Azi vi-l prezentam pe Marian Basa, un tanar de 30 de ani ce picteaza cu picioarele, pentru a castiga un ban cinstit.

A fost nascut intr-o familie de oameni saraci, ambii parinti fiind de la tara si fara posibilitati. Marian Basa a venit pe lume pe 11 noiembrie 1984 doar ca in loc sa le aduca bucurie parintilor sai, nasterea baiatului le-a adus multa suferinta. S-a nascut cu malformatii insa si-a depasit cu brio conditia, iar acum este un pictor extrem de apreciat cu atat mai mult cu cat nu-si foloseste mainile pentru a crea tablouri superbe cu picioarele.

"Pentru familia mea a fost o tragedie nasterea mea. M-am nascut cu ambele maini paralizate si cu o malformatie la piciorul drept. La picior facusem de mic o operatie, dar din greseala doctorilor mi-a ramas tendonul scurt si mergeam pe varf, pana la varsta de 5 ani cand am facut o operatie de adaos de tendon. Eu de mic din lipsa folosirii mainilor aveam tendinta sa apuc toate obiectele cu picioarele. Pe la varsta de trei ani, din joaca, am apucat un creion si am inceput sa mazgalesc pe o hartie. Nu stiam sa scriu insa ma fascina acea urma care o lasa creionul. Am invatat sa tin creionul in picior si de atunci nu ma culcam pana nu imi puneam sub perna caietul si creionul", isi incepe povestea tanarul Marian Basa.

Mama a fost cea care l-a invatat sa scrie

Mama lui Marian a fost multa vreme devastata de handicapul fiului sau insa, in cele din urma, a reusit sa vada si partea plina a paharului. Astfel, s-a hotarat sa-l ajute pe Marian sa invete sa scrie, in incercarea de a-i oferi un start bun in viata, ajutata de cele doua surori ale tanarului, Anisoara si Marcela. "Tin minte ca aveam cinci ani cand intr-o zi mama mi-a luat piciorul cu mana ei si m-a invatat sa fac bastonase, liniute, cerculete, litere si cifre. Cand aveam sapte ani si trebuia sa ma duc la scoala mama a cautat sa ma dea la o scoala speciala pentru persoane cu handicap fizic dar in Galati nu era asa ceva, era doar o scoala speciala pentru persoane cu handicap psihic, iar directorul de la acea scoala i-a spus mamei ca este pacat sa ma dea la o astfel de scoala. Pe tata nu am reusit sa il cunosc prea bine pentru ca pleca dimineata la serviciu si venea seara cand eu dormeam", ne-a mai spus el.

La varsta de sapte ani a ramas fara tata

Si de parca soarta nu fusese suficient de cruda cu el, pe cand avea doar sapte ani tanarul a ramas si fara tata, decedat in urma unor probleme medicale. "Incepuse sa ne mearga mai bine pe plan financiar insa asta nu a durat mult pentru ca tatal meu a decedat de o boala la plamani, iar mama a ramas singura cu trei copii. Mama a constientizat ca are trei copii pentru care sa lupte. Din aceasta cauza eu am fost dat mai tarziu la scoala. Mama a vorbit cu directorul de la o scoala normala din cartier, iar a doua zi m-am dus la scoala sa ma vada. De atunci am ramas elev acolo. Surorile mele au avut un rol foarte important in integrarea mea in societate. Cu ele ieseam afara si ma jucam, atunci desenau cu creta pe asfalt, cu mana, iar eu desenam langa ele cu piciorul. Incepeam sa cunosc si alti copii apropiati de varsta mea,care acum imi sunt prieteni".

Surorile i-au fost aliat

Ramasa fara sot si cu trei copii de crescut, mama lui Marian a fost nevoita sa-i mai lase si singuri acasa, deoarece trebuia sa merga la munca , pentru a le putea oferi strictul necesar. Copiii au inteles cat de greu ii era femeii, asa ca nu i-au facut niciodata probleme si reuseau sa se descurce singuri. "Acasa cel mai mult ma ajutam cu Marcela. Ea avea patru ani cand a murit tata si nici nu ajungea sa aprinda becul, si se suia in spatele meu si o duceam sa aprinda becul. Putin mai tarziu, mama pleca dimineata la serviciu si ne lasa macare sa o incalzim, si cand Anisoara era la scoala iar noua ne era foame, eu ma urcam pe masa si aprindeam chibritul iar Marcela invartea de buton sa aprindem aragazul", ne-a mai spus el.

A facut liceul de arte

De-a lungul timpului, Marian a dezvoltat o adevarata pasiune pentru desen si in fiecare zi si-a imbunatatit tehnica, ba chiar a si reusit sa intre la Liceul de Arta din localitate. "Cochetand cu desenul si ajungand in clasa a 8-a, m-am hotarat sa incerc sa intru la liceul de arte. La admitere eram departe cu studiul desenului fata de copiii care invatau de mici, dar profesorii au avut incredere in mine si mi-au oferit un loc special la clasa de pictura. Studiam zilnic sa pot sa-i ajung din urma, iar in clasa XI-a am reusit sa iau locul 1 la olimpiada de arte plastice pe judet si am mers mai departe la olimpiada pe tara care s-a tinut in Constanta. Am reusit sa intru si la facultate si m-am lovit de o alta problema. Nu mai aveam nimic din ce aveam acasa cu care sa ma descurc cu imbracatul, cu spalatul, cu tot ce trebuia sa fac zi de zi. Asa ca o perioada am luat-o pe mama cu mine in caminul universitatii de arta pana am reusit sa ma descurc singur".

Face portrete in mall

Marian Basa munceste de dimineata pana seara, intr-un mall din capitala, acolo unde are un stand al sau. Prima oara a inceput sa faca porterete in facultate si a continuat pe drumul asta. "Cand eram in anul 3 de facultate un prieten epigramist imi vede cateva desene cu portrete si imi propune sa mergem la mare, spunandu-mi ca as castiga bine din desenele pe care le realizez. Deja ma puteam descurca singur si imi era indiferent daca sunt in Galati, Bucuresti sau Constanta, asa ca accept provocarea si merg la mare in Mamaia pe perioada verii. Acum am un stand intr-un mall din Bucuresti, unde fac zinlic portrete vizitatorilor", ne-a mai spus el.

Marian Basa
zodie = scorpion, zodie care ma reprezinta, ambitios si sufletist dar sa nu ma calce nimeni pe coada ca stiu sa intep...

filme preferate = gust orce film, merg des la cinema...1-2 ori pe saptamana, vizionez cam tot ce apare, iar cele preferate sunt filmele biografice.
pasiuni = arta vizuala, gastronomia, muzica, teatrul, tot ce tine de gandirea libera, ele imi ofera linistea pentru creatie.
muzica preferata = nu am pretentii... de la muzica usoara si folc-ul care le ascult acasa la house, rock...depinde cu ce prieteni ies in oras...
De ce credeti ca meritati sa faceti parte din noul val de vedete = Pentru ca sunt un exemplu pentru oameni. mi-am depasit conditia fizica si am reusit sa fac performanta intr-un domeniu si pot sa motivez usor oamenii sanatosi care nu pretuiesc ce au si uita sa zambiasca... "cand vointza este mare, obstacolele sunt mici".

www.cancan.ro

[dcp100168]

Gălăţeanul care şi-a băgat picioarele în farfurii la Chefi la cuţite

Din cauza unui grav handicap cu care s-a născut, gălăţeanul Marian Başa nu şi-a putut folosi niciodată mâinile. Dar asta nu l-a împiedicat să înveţe să scrie, să picteze şi să gătească, folosindu-şi picioarele. Aşa cum şi le foloseşte pentru se bărbieri, pentru a mânca şi pentru a se spăla pe dinţi. Marian Başa, în vârstă de 34 de ani, artist plastic şi speaker motivaţional pentru persoanele cu dizabilităţi din Barcelona, a oferit, marţi seara, o uluitoare lecţie de viaţă la "Chefi la Cuţite", pe Antena 1.

"Acesta este bucătar chef sigur!", a fost convingerea chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, după ce au gustat din preparatul gălăţeanului Marian Başa: somon în crustă de nucă şi condimente, piure de mazăre galbenă cu piper verde şi caviar de lime. Un preparat complex, care a combinat bucătăria moleculară cu cea clasică. Nu le-a venit să creadă când a apărut "bucătarul" - gălăţeanul Marian Başa: "Nu pot să-mi folosesc mâinile. Tot ce vedeţi a fost gătit cu picioarele", le-a explicat, zâmbind, gălăţeanul.

"Cum ai făcut piureul cu picioarele?"

Au întrebat, uluiţi, chefii. "Incredibil!", "Doamne, Dumnezeule!", "Nu pot să cred, jur!", au fost exclamaţiile chefilor, privind imaginile în care Marian tăia bucăţile de peşte, curăţa solzii rămaşi şi învelea somonul în nucă şi condimente pentru a-l pune la cuptor. "Nu vreau să ating nici un preparat cu piciorul aşa că voi folosi doar ustensile", a spus Marian şi s-a ţinut de cuvânt. Pentru a fi mai fin, a trecut piureul prin sită, apoi, ca un adevărat chimist, a preparat caviarul de lime.
"Să mă pici cu ceară şi nu mi-ar fi trecut prin cap că ţi-ai băgat picioarele în farfuria mea. La propriu! Ai mai gătit? N-ai cum să faci asta din prima!", a exclamat chef Bontea.
"Pentru mine, gastronomia este o artă. În bucătărie mă simt ca şi cum aş picta. E un sentiment de creaţie! Ca atunci când sunt în faţa unei pânze: mă joc cu culori, texturi", a mărturisit gălăţeanul.

Cum a descoperit pictura

 

Când sora lui mai mare a intrat în clasa I, Marian, care avea cinci ani, a descoperit creionul, fascinat de urma pe care o lasă pe hârtie: "Mama mi-a luat piciorul cu mâna ei şi a început să mă înveţe cum să controlez forma. Am învăţat să scriu odată cu sora cea mare şi aşa am ajuns să studiez la o şcoală normală. După ce am văzut că, prin muncă, pot să ajung la nivelul celorlalţi copii, mi-am dorit să fac şi mai mult!", a povestit Marian.
Căutând doctori care să-i vindece mâinile, în condiţiile în care familia lui nu avea bani, un profesor din şcoala generală a venit cu soluţia: "Dacă pot să scriu cu piciorul, e uşor să şi desenez cu piciorul. Am făcut mai multe felicitări de Crăciun, dintre care s-a ales una, s-a multiplicat în zeci de mii de exemplare şi s-a vândut în chioşcurile de ziare din Galaţi".
După un an de zile, avea să afle crudul adevăr: "Profesorul, directorul şcolii şi învăţătoarea mi-au spus fără ocolişuri: «Nici un doctor din lume nu te poate ajuta!». Aveam 11 ani. Oamenii aceia au fost atât de direcţi cu mine încât m-au făcut să-mi dau seama: asta este viaţa mea. Dacă doctorii nu pot să facă nimic pentru mine, de ce să sper eu la minuni, când nimic nu o să se întâmple! Am o singură viaţă, trebuie să mi-o fac fericită!", a spus Marian Başa.

"Pentru mine, asta e normalitatea!"

"Când am înţeles că niciodată nu voi fi ca ceilalţi, îl uram pe Dumnezeu. De ce eu? De ce m-a lăsat aşa? După ce am învăţat să desenez şi am văzut ce iese din picioarele mele, am tras cu dinţii să fiu şi mai bun! Când am văzut ce dar minunat mi-a dat, am înţeles că drumul meu are un rost. Pentru mine, asta e normalitatea. Niciodată nu am ştiut cum este mai uşor, ca să ştiu ce înseamnă acum că e greu!", a povestit gălăţeanul.
A absolvit Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin", iar în clasa a XI-a a reprezentat cu succes Galaţiul la Olimpiada Naţională de Artă.
Apoi s-a mutat la Bucureşti, pentru că nu exista Facultate de Arte la Galaţi, iar de aproape un an trăieşte la Barcelona.

Viaţa la Barcelona

A lucrat ca artist plastic, a făcut portretele turiştilor pe La Rambla, strada principală din Barcelona, şi aşa a strâns bani: "Am închiriat o cameră, apoi un apartament, iar acum, după un an, lucrez cu Primăria Barcelonei ca speaker motivaţional pentru persoane cu dizabilităţi. Lucrez la un proiect, o expoziţie personală. Întotdeauna o să fiu pe stradă: Chiar dacă am proiecte şi pictez în atelier pentru expoziţii, îmi este dor să fiu în mijlocul oamenilor!", a spus Marian Başa. "Îmi doresc să devin nemuritor. Pentru mine, nemurirea nu înseamnă trupul, ci sufletul. Tot ce pictez e parte din sufletul meu. Peste sute de ani, voi trăi prin ceea ce am lăsat în urmă", spune Marian Başa, artist plastic şi speaker motivaţional. Artistul i-a făcut o surpriză lui chef Cătălin Scărlătescu, oferindu-i portretul în care celebrul bucătar arăta mai bine decât în realitate. Le-ar fi făcut portretele şi celorlalţi chefi, dar n-a avut timp pentru că, spre deosebire de chef Scărlătescu, aceştia au podoabă capilară, nu chelie.

Mâncare românească în hostelurile barceloneze

Datorită gălăţeanului Marian Başa, în trei hosteluri din Barcelona se găteşte, în câte o zi pe săptămână, tradiţional româneşte. Gălăţeanul a povestit cum, cazat în hostel, a început să-şi gătească, aşa cum obişnuia în ţară: tochitură cu mămăligă, cârnaţi afumaţi şi borş. Şi a fost nevoit să-şi împartă bucatele cu indienii, chinezii şi ceilalţi chiriaşi ai hostelului, cuceriţi de arome. "Se uitau chinezii la mămăligă şi întrebau ce prăjitură e asta!", povesteşte gălăţeanul, care le-a oferit reţetele hostelurilor, pentru a găti româneşte.
Chefii s-au întrebat cum va lua Marian Başa cuţitul oferit ca dovadă a calificării în etapa următoare a concursului. "Ca viaţa! În dinţi!", le-a răspus Marian, înşfăcându-l de pe masă cu gura. "Asta ţi-e viaţa! Dacă o accepţi, bine, dacă stai şi plângi, nu ai nimic de câştigat! Ura şi la gară!", a mai adăugat. Concluzia chefilor? "Doamne, am trăit s-o vedem şi pe-asta! Deci nu mai are nimeni nicio scuză! Ce probleme avem noi? N-avem nicio problemă, e doar mintea noastră!".

viata-libera.ro

[dcp100168]

Marian Başa: Oamenilor le e greu să fie mulţumiţi. Când vin eu şi nu am mâini, îi mai trezesc

Marian Başa, pictor român, stabilit în Barcelona, a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MEDIAFAX şi Gandul.info despre cum a reuşit să-şi construiască o viaţă independentă în ciuda unui handicap grav: "pot să demonstrez că nu ai nevoie doar de corpul tău pentru a trăi singur".

Marian Başa a povestit cum şi-a descoperit şi cultivat talentul şi cum a fost drumul de la clasele primare din Galati pâna la Universitatea Nţională de Arte din Bucureşti : “Frumuseţea pentru mine nu este doar corpul. Eu am înţeles de foarte mult timp ce înseamnă corpul şi ce înseamnă sufletul. Nu ştiu dacă la mine a fost prima oară talentul sau multă muncă, mult exerciţiu… când eram mic plângeam şi desenam! ”

Despre proiectele umanitare în care este implicat Marian Başa a spus: “.. în Barcelona lucrez cu câţiva copii care din diferite accidente au rămas fără mâini şi …îi învăţ cum să-şi controleze fiecare deget în parte de la picioare….Am ţinut conferinţe motivaţionale şi am înţeles că oamenilor le este foarte greu să fie mulţumiţi cu ce au. Şi atunci când vin eu şi nu am mâini şi le dau două palme cu piciorul, eh, pe unii îi mai trezesc.”

Redăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de Marian Başa.

Reporter: În ce stă puterea ta ca om şi ca artist?

Marian Başa: Puterea mea ca om şi ca artist stă în tot ce mă înconjoară. După cum aţi văzut că am început pe facebook să fac acea “listă neagră” a oamenilor care m-au ajutat de când eram mic, eu îmi dau seama că toţi paşii pe care i-am făcut se datorează în mare parte oamenilor care au stat în spatele meu pentru ca eu să pot să reuşesc. Sunt conştient că, fiind copil, nu aveam cum să mă gândesc la multe lucruri şi alţi oameni a trebuit să ia decizii pentru mine ca eu să progresez şi să fiu motivat să merg mai departe. Dar acum, pentru că sunt matur, înţeleg foarte bine tot ce au făcut, pas cu pas, ca eu să pot să mă descurc singur şi să creez, profesorii care mi-au dezvoltat imaginaţia, care mi-au dezvoltat spiritul artistic. Tot ce sunt eu acum sunt datorită oamenilor care au investit în mine timp, bani, cunoştinţe şi au facut ca eu să am drumul meu.

Reporter: În ce stă libertatea ta ca om şi ca artist?

Marian Başa: Libertatea….nu poţi să fii artist dacă nu ai libertate financiară, libertate psihică, libertate de mişcare! Libertatea artistică e în primul rând cunoasterea, de aceea îmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc cât mai multe, să vad şi alţi artişti din alte perioade cum au gândit şi ce au realizat iar eu înţeleg eforturile financiare care s-au făcut pentru alţi artişti ca să creeze arta şi să scrie o istorie a artelor în lume.

Reporter: În ce stă frumuseţea ta ca om şi ca artist?

Marian Başa: Frumuseţea pentru mine nu este doar corpul. Eu am înţeles de foarte mult timp ce înseamnă corpul şi ce înseamnă sufletul. Nu ştiu dacă la mine a fost prima oară talentul sau multă muncă, mult exerciţiu. Şi nu pot să spun că am avut talent şi doar l-am dezvoltat. Mi-am descoperit acest talent. Eu când eram mic şi am început să pictez, eu uram să pictez, plângeam şi desenam! Eram în vârstă de 10 ani, domnul profesor Ghirling Albert cauta doctori care să cunoască o rezolvare la problema cu mâinile şi pentru că familia mea nu avea bani m-am apucat să fac felicitări, am făcut mai multe felicitări de Crăciun dintre care s-a ales una pentru pus în vânzare. Dar eu în această perioadă eram copil. Eu am avut o viaţă normală alături de surorile mele normale, cu prieteni normali şi toţi prietenii erau afară, se jucau în zăpada înainte de Crăciun, ningea afară dar eu ştiam că dacă nu stau în casă să desenez nu am să strâng niciodată bani, nu o să pot să plătesc doctorii şi niciodată nu o sa fiu normal ca toţi ceilalţi copii.

Şi atunci conştient pictam doar ca să strâng bani ca să fiu şi eu ca ceilalţi şi uram să desenez, plângeam şi desenam. Apoi după un an de zile, când toţi profesorii, cei care au căutat doctorii, mi-au spus că deşi ei sunt alături de mine şi ei vor să mă ajute să duc o viaţă normală totuşi nu este posibil nimic în lume şi am realizat că nu voi fi nicioadată ca ceilalţi, atunci am continuat pe partea de artă pentru ca văzusem că pot să câştig bani şi prin exerciţiu, exerciţiu, exerciţiu a început şi să îmi placă. După aceea, mai târziu, în liceu, am cunoscut profesori specializaţi de desen, de culoare, care mi-au inspirat şi dezvoltat acest talent. Da, pentru mine talentul e foarte multă muncă! E 5% talent şi 95% muncă.

Reporter: Daca te-ai întâlni cu tine, cel de la 14 ani, EL ar fi mulţumit de tine? I-ai împlinit toate visele, ţi mai eşti dator cu ceva?

Marian Başa: Când eram de 14 ani cred ca eram undeva pe la sfârşitul clasei a-7-a sau a-8-a, deja ştiam ce vreau să fac, ştiam visul meu, îmi doream foarte mult să studiez desenul. Chiar în clasa a-8-a am început să reduc din orele pentru a învăţa pentru capacitate şi făceam pregătire cu profesoara de desen din şcoala generală. Mă duceam mai mult la clasele de desen unde avea profesoara de desen ore. Eu mă duceam după ea pentru că îmi doream foarte mult să intru la liceul de arte şi ştiam că e o competiţie foarte mare, copii care din clasa a-5-a studiau desenul şi pictura cu profesorii din liceul de arte şi nu aveam vise atât de mari încât să mă gândesc şi la universitate şi alte studii, eram mulţumit dacă intru la liceu. Deci în jur de 14 ani visul meu era să fac un liceu de arte, după aceea a continuat, dar nu mai era visul de la 14 ani.

Reporter: Cât din cel care eşti acum, înseamnă greşelile pe care le-ai făcut?

Marian Başa: 90%!!!! 90% din cine sunt acum sunt din greşeli. Acum locuiesc în Barcelona din greşeala, arta pe care o fac e din greşeală, din toate greşelile făcute calculat poţi să faci un avantaj. Dacă te simţi liber şi accepţi tot ce vine şi tu alegi ce poţi să faci frumos în toate lucrurile pe care le faci voluntar sau involuntar, atunci tu poţi să fii fericit cu tine, poţi să ai o viaţă frumoasă şi acele greşeli să le transformi în avantaje. În arta mea, acum ce pictez sunt greşeli ale trecutului iar eu din toate lucrurile fac ca totul să fie frumos pentru viitor. Greşeala este stilizată, sublimată, pentru mine sunt amintiri, sunt trăiri pe care le-am avut în anumite locuri şi momente şi le pun în arta mea.

Reporter: Ce consideri ca este extraordinar în viaţa ta?

Marian Başa: În primul rând pentru că sunt diferit …când am înţeles că nu sunt ca ceilalţi eu m-am gândit cum pot să valorific acest dezavantaj şi atunci am început să ies pe stradă, am început să împart talentul meu cu oamenii care nu au timp să iasa în muzee, care nu au timp să meargă într-o expoziţie şi am început să le arăt ce pot să fac, să fiu special. Oamenii când au văzut desenele mele, când au văzut ce scris am, abilităţile de a-mi folosi picioarele, pentru că eu lucrez între 8 şi 10 ore pe zi şi atunci mai şi mănânc ceva în timp ce desenez, mai iau şi un suc şi …toate lucrurile normale pe care oamenii le fac cu mâinile mie nu mi-e ruşine să le fac pe stradă cu picioarele şi toţi pleacă cu o poveste frumoasă, pleacă cu o motivaţie sau cu foarte multe întrebări despre mine, despre ei şi atunci prin asta mă simt special pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni.

Reporter: Care este miracolul vieţii tale, în caz că a existat vreunul?

Marian Başa: Miracolul este că am reuşit să-mi dezvolt abilităţile de a-mi folosi picioarele de mic. Eu acum locuiesc în Barcelona şi lucrez cu câţiva copii care din diferite accidente au rămas fără mâini şi îmi este foarte greu să îi învăţ cum să-şi controleze fiecare deget în parte de la picioare pentru că eu am fost născut cu problema mâinilor şi de mic a trebuit să-mi folosesc picioarele. Eu de când lucrez cu aceşti copii mi-am dat seama că eu mi-am folosit o altă parte a creierului care transmite prin nervi comenzi picioarelor şi atunci eu ca să pot să învăţ aceşti copii cum să-şi folosească picioarele trebuie în primul rând să îi ajut să îşi descopere o alta parte a creierului ca ei să îşi câştige mobilitatea şi dexteritatea şi prin foarte mult exerciţiu şi prin mult antrenament fizic şi psihic să se descopere pe ei.

Reporter: Care sunt cele mai mari şanse pe care le-ai primit în viaţă?

Marian Başa: În primul rând cele mai mari şanse au fost şansa la viaţă, fiind născut cu o malformaţie congenitală multiplă iar corpul meu era foarte nenormal, nimeni nu mi-a dat nicio şansă, dupa aceea când tatal meu a murit iar mama singură cu trei copii, în România, într-un orăşel, în Galaţi unde e destul de greu să faci ceva mare, nimeni nu ne dădea nicio şansă. Vecinii, prietenii, rudele nu se gândeau niciodată că vom putea, nu vorbesc doar de mine, surorile mele erau în aceeaşi familie, nimeni nu se gândea că vom avea atâta ambiţie să studiem şi să ne susţinem unul pe celălalt încât să ajungem să facem mândră familia. Deci mama a fost a doua mea mare şansă.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în carieră?

Marianş: Eu sper că încă nu am trăit acea zi, mai am puţin de aşteptat, mai am proiecte mari, eu mă bucur de fiecare zi aşa cum mi se oferă, nu pot să spun că nu au fost zile mai speciale dar dorinţa, dorinţele pe care le am, încă aştept acea zi! Sunt zile pe care mi le doresc pe plan profesional, pentru asta muncesc, sunt dorinţe pe plan spiritual, pe multe planuri…îmi doresc să las ceva în urmă, o familie, sufletul meu prin artă.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o până acum în viaţa personală?

Marian Başa: Altă întrebare dificilă (râde)…Eu mă indrăgostesc de 10 ori pe zi pentru că sunt diferiţi oameni şi toate zilele sunt speciale, oamenii noi pe care îi întâlnesc, ofertele pe care le am în fiecare zi diferite, şi când mi se întâmplă ceva rău eu nu pot să mă supar, sunt conştient că nu putem să trăim doar în fericire pentru că nu mai simţim când suntem cu adevărat fericiţi dacă încontinuu suntem…şi atunci accept cu braţele deschise şi veşti bune şi veşti proaste, timpul le rezolvă pe toate şi cel mai mult îmi place să fiu în mijlocul oamenilor! Întotdeauna când sunt înconjurat, apreciat, pentru mine e o mulţumire sufletească pe care nu poţi să o cumperi.

Reporter: Ce înseamnă familia ta pentru tine?

Marian Başa: Familia e unul dintre cele mai importante repere spirituale …Ca orice copil aveam foarte multe probleme când eram împreună, cu surorile, cu mama, când eram adolescent “nimeni nu ma înţelegea” …dar după ce am plecat la facultate lucrurile s-au schimbat. Distanţa ne-a spus ce simţim cu adevărat unii pentru alţii şi acum ne respectăm mult, nu există niciodată reproşuri sau certuri, suntem mulţumiţi când ştim că suntem bine oriunde am fi, oricât de departe unul de celălalt, ne întâlnim ca o familie frumoasă să stăm la masă împreună sau să facem vacanţe împreună …familia e pe primul loc. Am crescut cu ei, am trăit cu ei, voi trăi oriunde aş fi în lume cu ei în suflet şi bineînţeles fiecare începe, am început să o luăm pe drumul nostru, să ne separăm cu familia lui, dar, da, am o familie foarte frumoasă.

Reporter: Cine sunt oamenii cei mai importanţi în viaţa ta? De ce?

Marian Başa: Oamenii cei mai importanţi din viaţa mea sunt oamenii care au crezut în mine şi au investit timp şi bani fără să aştepte nimic.Tocmai de aceea istoria mea şi a acestui timp nu-mi aparţine doar mie pentru că foarte mulţi oameni au investit în talentul meu, m-au influenţat să aleg drumurile bune, au ştiut cum să îmi impună anumite lucruri, decizii pe care trebuia să le iau pentru ca viitorul meu să fie frumos şi să mă bucur de viaţă. Iar aceşti oameni sunt profesorii care m-au învăţat, familia care a fost alături de mine, televiziunile care întotdeauna mi-au făcut cunoscută povestea şi m-au ajutat foarte mult ca eu să pot să continui şi să-mi trăiesc visul şi…sunt foarte mulţi. Tocmai de aceea îi apreciez şi nu o să îi uit niciodată.

Reporter: Ce ai pierdut şi ce ai câştigat făcând artă?

Marian Başa: Nu am pierdut nimic pentru că atunci când nu ai nimic de pierdut nu ai ce pierde. Când eram mic am dorit să mă fac doctor să înţeleg de ce eu sunt diferit, să caut o rezolvare la problema mea dar când toţi doctorii din lume mi-au spus “nu avem ce să facem pentru tine” am început să urăsc doctorii ….a fost complicat ce am simţit…Dar atunci am renunţat la ideea de doctor şi m-am înclinat spre artă.

Reporter: Cum ai construit, având multe împotrivă, o viaţă şi o carieră exemplare?

Marian Başa: La fel nu este meritul meu, copil eu îmi doream alte lucruri. Voiam să mă joc. Dar pentru oamenii care au crezut în mine şi oamenii care m-au ajutat, mie mi-era ruşine de ei, şi atunci ca să nu-i dezamăgesc, că voiam sau nu voiam, eu stăteam şi învăţam. Nu am fost copil de nota 10, cel puţin până în clasa a-8-a eram mediu, învăţam doar cât să nu-i supăr pe acei profesori. Reţineam foarte repede din clasă şi atunci acasă doar îmi făceam temele. Am trăit o viaţă normală ca un copil normal şi toate greşelile pe care le-am făcut au fost greşeli normale de copii, mama nu a putut să stea niciodată lângă noi să ne bată la cap “ţi-ai făcut temele”, eram trei, mama lucra toată ziua, venea de la muncă, avea şi acasă muncă, spăla haine, fă mâncare şi toate şi atunci, din această ruşine pentru profesori, am învăţat. Cu timpul, când am crescut şi am început să descopăr lumea, am fost eu interesat şi am început să învăţ ce-mi place, neobligat, şi lucrul ăsta m-a ajutat să mă dezvolt pe partea care îmi place pentru că nici eu nu pot să cunosc toate domeniile.

De exemplu matematica, nu am înţeles-o, dacă îmi daţi o ecuaţie nu ştiu să v-o fac. Dar mi-a plăcut pe partea de istorie, mi-a plăcut pe partea de arte, mi-au plăcut chimia şi fizica, sora cea mică a studiat chimia alimentară şi tocmai de aceea acum gătesc molecular şi totul chimic, fizic, ce se întâmplă cu mâncarea, nu era domeniul meu dar mi-a plăcut să studiez, să citesc cărţile surorii, să inţeleg ce se întâmplă în lumea asta cu chimic şi fizic, cine suntem noi şi cum…. Şi când studiezi de plăcere nu trebuie să repeţi de 5 ori o carte, o citeşti o dată şi reţii ce te interesează şi atunci prin mici secrete poţi să faci viaţa mai colorată şi mai frumoasă.

Reporter: Unde şi cum te vezi peste 10 ani?

Marian Başa: Aici la fel sunt dorinţe, dorinţe şi aştept acele zile în care chiar să spun asta mi-am dorit. Eu întotdeauna am dorit să fac multe, nu am reuşit să le fac pe toate dar sunt într-o sută de gânduri şi dacă am reuşit să fac unul pentru mine nu a fost timp pierdut. Acum la fel am cunoscut o doamnă din Germania care nu are mâini şi e instructor pentru persoane cu dizabilităţi care vor să-şi ia permisul de condus maşina cu picioarele. E unul din proiectele de viitorul apropiat, îmi doresc să conduc maşina cu picioarele, abilităţile pe care le am cred că nu foarte mulţi oameni din lume care conduc maşina cu picioarele le au şi atunci presupun ca nu va fi dificil să fac şi acest lucru.

Pe parte motivaţională, pe viitor, în 10 ani de zile, îmi doresc să fac un film motivaţional cu povestea mea reală, de când eram mic, şi cum am reuşit şi unde sunt eu acum, pentru că televiziunile mi-au monitorizat paşii importanţi pe care i-am făcut în viaţă dar niciodată nu au avut totul, am păstrat secret anumite lucruri care mă fac magic (zâmbeşte). În acest film motivaţional vreau să dezvălui absolut totul ca să pot să ajut şi alţi oameni care nu îşi pot folosi mâinile sau alţi oameni care nu-şi pot folosi alte părţi ale corpului. Prin acest film eu pot să le demonstrez că nu ai nevoie doar de corpul tău pentru a trăi singur, pentru a te descurca singur. Eu când mă mut într-un loc nou, prima oară arunc o privire 360 de grade şi îmi dau seama că acel obiect mă poate ajuta să-mi iau haina, acel obiect mă poate ajuta să îmi ridic pantalonii, acel obiect mă poate ajuta să… şi toate lucrurile din jurul meu mă pot ajuta.

Sunt de foarte mulţi ani plecat şi locuiesc singur. Vorbesc serios, pot să călătoresc doar cu un rucsac foarte mic, bine sunt şi mic de statură şi nu am nevoie de haine foarte groase, locuiesc în locuri calde şi cu un rucsac foarte mic pot să călătoresc oriunde în lume, nu am nevoie de absolut tot. Mă uit la alţi turişti care călătoresc, spui că şi-au luat casa cu ei! Nu, dacă eşti inteligent şi ştii cum să foloseşti lucrurile pe care ţi le oferă natura, lucrurile pe care ţi le oferă locurile pe unde călătoreşti, poţi să trăieşti foarte liniştit şi să nu-ţi lipsească nimic, să nu te chinui, doar să ştii ce vrei şi să ştii ce ai nevoie.

Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?

Marian Başa: România este interesantă. Să vă spun de ce. Am înţeles de mult în ce ţară trăim, este opţiunea mea, opţiunea oricui de a trăi aici sau nu. Am fost ajutat, eu am crescut aici, cu toată viaţa grea pe care am avut-o, aici mi-am făcut-o, dacă eram în altă ţară şi primeam de la stat ajutoare, oameni care să fie în jurul meu să facă totul pentru mine, să mă hranească, să mă ducă la baie, eu nu eram cine sunt acum, eram o persoană întreţinută şi sunt conştient că viaţa grea pe care am dus-o aici m-a dezvoltat pe mine ca om ca să pot să mă descurc singur, să pot să-mi dezvolt abilităţile. Dar eu am fost şi norocos pentru că mulţi oameni au investit financiar în mine. În alte ţări nu ai nevoie de oameni, te ajută statul. Pentru mine ceva special este spiritul României! Oamenii …toţi spun că, oh, românii sunt răi, că românii nu se ajută! Nu e adevărat! Românii chiar sunt frumoşi! Nu vorbesc de toţi dar dacă tu eşti frumos fără să vrei atragi oameni frumoşi! Totul depinde de noi! România e cine suntem noi! Noi suntem România, noi putem să-i schimbăm lucrurile, noi putem să fim fericiţi cu ce avem sau ce nu avem! Unii au nasul mai mare şi nu sunt fericiţi, hai te rog! Totul depinde de mintea noastră, dacă noi nu suntem fericiţi cu ce avem şi vrem mai mult atunci trebuie să muncim.

Toţi aşteptăm, nu face nimic statul pentru noi, dar noi ce facem pentru stat…Sunt conştient că legile şi tot ce se întâmplă politic ne influenţează dar, nu ştiu, din punctul meu de vedere şi noi ar trebui să facem o schimbare pentru viitorul copiilor nostri aici. Dacă vrem să avem o ţară frumoasă. România e foarte frumoasă geografic, istoric. Pentru mine România e cea mai frumoasă ţară! Am călătorit prin Europa, am văzut şi alte ţări frumoase cu puţine lucruri miraculoase, noi avem foarte multe … Eu nu pot să simt un Crăciun în altă parte cum e în România, mirosul, gustul, tot ce avem ca tradiţii nu trebuie să le pierdem. Eu pe viitor îmi doresc să mă întorc în România, mai am nişte proiecte dar îmi doresc să investesc în copiii din România proiecte de artă. România e o ţară minunată trebuie să ne bucurăm de ea, să fim mulţumiţi de ea şi să nu o pierdem, să ţinem aici, să ne întoarcem oricând putem aici. Mulţi am plecat că nu se poate trăi aici dar nici nu am făcut ceva special ca să trăim aici. Sper să nu se supere oamenii care muncesc pe afară şi … e greu dar nu e imposibil.

Reporter: Cum te-ai decis să pleci în Spania şi ce proiecte ai acolo?

Marian Başa: Nu ştiam absolut nimic despre Spania. Pur şi simplu am ales un punct pe hartă. Aveam un prieten foarte bun în Spania dar am stat doar câteva zile împreună. M-am decis să plec după ultima vară în Mamaia, unde desenam şi pictam pe stradă, nu mi se mai părea nimic special, doar distracţii, cum e sezonul la mare şi mi-am dat seama că nu să pun bani deoparte e important ci că e mult mai important să investesc în trăirile mele, pentru că prin trăiri eu creez artă şi atunci dacă mă chinui doar să adun, să muncesc, să adun, să muncesc, să adun, iar eu nu mai am trăiri eu nu pot să mai fac artă, eu nu mai am acel spirit pentru că toate nebuniile pe care le fac şi pe unde mă duc sunt poveşti frumoase pe care eu le transpun în arta mea. Nu vreau să fiu milionar, vreau să las aici o viaţă frumoasă prin artă şi oamenii peste ani să vadă pas cu pas pe unde a fost Marian Başa, ce a trăit, ce a construit şi ce a pictat în acele experienţe.

Reporter: Ce expoziţii ai avut, ce expoziţii pregăteşti?

Marian Başa: În ţară am avut multe expoziţii de grup, expoziţii personale dar erau doar copilării, acum lucrez pentru o expoziţie într-o galerie din Barcelona iar ce pregătesc mai special încă e secret! O să fie la anul în 15 ianuarie, o să fie ceva wow! Ceva nou, 100% românesc, pe care vreau prima oara să-l prezint în România şi apoi să-l prezint în Barcelona.

Reporter: Care a fost primul tablou pe care l-ai vândut? Care a fost tabloul vândut cel mai bine?

Marian Başa: Nu pot să-mi aduc aminte primul tablou având în vedere că am început să vând cărţi poştale de când aveam 10 ani, apoi mai făceam un desen şi cineva mi-l plătea. Apoi am început să am proiecte cu oameni importanţi prin gesturi de caritate unde eu donam tabloul şi se vindea cu preţuri foarte mari, mii de euro, dar eu nu luam acei bani pentru că eu donam pentru diferite cauze nobile iar tablourile mele acum, în jur de 5000 de euro un tablou normal. Depinde acum şi cât timp lucrezi la un tablou, nu poţi să lucrezi o lună de zile şi să-l vând cu 500 de euro pentru că eu investesc timp, materialele sunt scumpe, atelierul este scump şi atunci …am preţuri pentru toată lumea dar pentru unele lucruri nu există preţ. Din expoziţia din ianuarie, pentru că o fac chiar din suflet, nu pot să vând aşa ceva, nu vreau să vând, sunt părţi din sufletul meu, pentru o persoană specială şi atunci nu au valoare financiară, cu toate că lumea spune că orice se poate cumpăra.

Reporter:Ce spune mama ta acum când o ajuţi şi cu bani şi ai atâta notorietate, faimă?

Marian Başa: Mama se amuză pentru că sunt plecat de mulţi ani din Galaţi, foarte mulţi foşti colegi de-ai ei de muncă nu ştiau că eu sunt copilul ei, ştiau că are un băiat cu handicap dar nu ştiau că am crescut şi că sunt eu. Da, în Galaţi şi în România am văzut că toată lumea mă recunoaşte pe stradă, toată lumea mă apreciază, mă felicită pentru motivarea pe care le-am dat-o prin diferite arte, că e gastronomie, că sunt arte plastice. Şi nu mi-am dorit faimă, mi-am dorit doar o viaţă frumoasă dar când am înţeles că viaţa mea atât de simplă cu dificultăţi poate fi exemplu de motivare pentru alţii am valorificat acest lucru şi am studiat, am făcut cursuri de public speaking, am ţinut conferinţe motivaţionale şi am înţeles că oamenilor le este foarte greu să fie mulţumiţi cu ce au. Şi atunci când vin eu şi nu am mâini şi le dau două palme cu piciorul, eh, pe unii îi mai trezesc.

Problema e că lucrul ăsta durează doar 10 minute! Ce facem, cum putem să-i motivăm ca într-adevar să le schimbăm viaţa. Să avem mai mulţi oameni care să dea exemplu, să descoperim talente în care să investim şi să adunăm cât mai mulţi oameni că aşa avem mai multă forţă. Asta e singura reţetă reală pentru că omul a vazut astăzi, l- am motivat astăzi, dar el mâine se întoarce la acelaşi loc de muncă, mâine are aceeaşi viaţă şi iar are aceleaşi probleme şi iar aceleaşi nemulţumiri şi din când în când se mai uită la filmuleţul meu pe youtube şi mai plânge puţin şi iar se întoarce la aceeaşi viaţă. Nu! Reţeta e în noi, cine suntem noi! Ai văzut că se poate, ce faci tu pentru tine să poţi şi tu! Dacă trăieşti în aceeaşi monotonie şi nu faci nimic atunci degeaba pierzi timpul uitându-te la un filmuleţ motivaţional. Noi trebuie să schimbăm în viaţa noastră, în mintea noastră. Totul e în mintea noastră, noi suntem cine vrem noi să fim indiferent de ce avem, de ce ne influenţează viaţa. Dacă eşti mulţumit cu tine şi ştii cine eşti cu adevărat şi ce poţi să faci şi nu vrei mai mult, atunci totul e uşor. Dacă vrei mult şi nu faci nimic niciodată nu ai să ai şi ai să fii frustrat toată viaţa că “nu am avut şansă”. Nu, şansa ţi-o faci tu cu mâna ta.

Reporter: Anul ăsta se fac 30 de ani de la revoluţia din 1989. Tu faci parte din prima generaţie de români care a crescut şi s-a format în libertate. Ce au însemnat aceşti 30 de ani pentru tine şi cum percepi libertatea de care ai avut parte?

Marian Başa: Eu când eram mic nu am ştiut ce culoare are o portocală, nu ştiam ce culoare are o banană, eu am prins 6 ani din comunism şi ştiu viaţa grea pe care o duceau părinţii mei, restricţiile comunismului, lipsa de libertate de exprimare. Din punctul meu de vedere a fost o perioadă în care noi puteam să facem foarte multe doar că noi nu suntem singuri în această lume. E foarte dificil să gândesc ce am fi putut face şi de ce s-a ajuns aici, nu e voia noastra, alţii mari stau în spate care ne dirijeaza cum vor ei. Nu ştiu, e foarte complicat şi mă uit, nu vorbesc doar de România, sunt foarte multe ţări care sunt foarte stabile financiar, nu fac ce vor ele, totul e mult mai mare. Şi atunci să ne bucurăm de viaţă, de locurile în care trăim, să apreciem şi să respectăm locul. Dacă îl mai şi distrugem noi atunci nu mai lăsăm nimic copiilor noştri.

mediafax.ro