dcp100168 Posted January 2, 2014 Posted January 2, 2014 Un bărbat din Balinteşti a fost ucis în bătaieUn bărbat de 34 de ani şi-a pierdut viaţa şi un altul a ajuns în stare gravă la spital în urma unor altercaţii petrecute în prima zi a anului 2014. Tânărul care şi-a pierdut viaţa la Balinteşti a intrat în conflict cu alte persoane pe fondul consumului de alcool. Unul dintre adversari l-a agresat fizic, lovindu-l cu un topor în cap şi înjunghiindu-l în piept. Medicii de la Ambulanţă au reuşit să îl ţină în viaţă doar până la spital."Victima a fost găsită în stare de şoc hemoragic, cu două plăgi, una în zona capului şi una în torace. A fost stabilizat şi adus la Spitalul de Urgenţă, dar a murit la UPU", ne-a declarat dr. Mihai Polinschi, şeful SAJ Galaţi. Poliţiştii şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi s-au deplasat ieri al locul crimei pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia şi pentru a lua măsurile legale faţă de autor.Cercetări şi fac şi în cazul unui alt bărbat, de 44 de ani, dintr-o localitate din zona Tecuciului, care tot la beţie a luat o bătaie care i-a provocat leziuni la cap. Dus iniţial al Spitalul "Anton Cincu", bărbatul a fost mai apoi adus la Galaţi pentru investigaţii şi îngrijiri suplimentare.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 4, 2014 Author Posted January 4, 2014 Detalii terifiante despre crima din ziua de Anul Nou* Anchetatorii au stabilit că omorul comis la Balinteşti în prima zi a anului a fost de o cruzime rar întâlnită, autorii fiind decişi să-şi extermine victimaRăzbunarea. Acesta a fost mobilul crimei comise în plină stradă în satul Balinteşti, la primele ore ale anului 2014. Procurorii şi criminaliştii care au mers pe urmele sângerosului atac soldat cu moartea unui bărbat de 34 de ani au fost şocaţi să afle că indivizii care i-au luat zilele victimei fuseseră porniţi să ucidă. Totul a plecat, se pare, de la un conflict mai vechi, pe care victima l-ar fi avut cu tatăl unuia dintre agresori. Supăraţi foc şi bine "antrenaţi" cu băutură, ca după Revelion, cinci tineri i s-au alăturat fiului dornic de răzbunare. Au pornit prin sat pe urmele ţintei şi, când l-au întâlnit, l-au doborât."Unul dintre suspecţi l-a lovit cu un pumnal în inimă, un altul i-a aplicat o lovitură de topor în zona capului, iar ceilalţi l-au lovit cu bâtele", explică procurorul Liliana Istrate filmul tragediei.În urma loviturilor, victima a murit, medicii neputând să facă nimic pentru a o salva.Autorităţile judiciare au deschis un dosar penal pentru omor calificat. Ancheta la faţa locului a condus la identificarea şi reţinerea a cinci dintre suspecţi, cel de-al şaselea fiind căutat de poliţie. Lucian Berescu, Ionuţ Crăciun, Nicuşor Crăciun, Nicuşor Scafaru şi Ionel Szabo, toţi cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, urmează să apară în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat. Pentru această faptă, ei riscă până la 25 de ani de închisoare.viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 5, 2014 Author Posted August 5, 2014 Crima de la Balinteşti, sub lupa judecătorilorProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au trimis în judecată şase persoane sub acuzaţia de omor. Cei şase - Valerică Bostan, zis „Ţoiu”, Lucian Berescu, Ionuţ Cristinel Crăciun, zis „Beţivu”, Nicuşor Crăciun, Ionel Szabo şi Ionuţ Nicuşor Scafaru, zis „Bela” - au fost cercetaţi penal pentru că, pe 1 ianuarie 2014, şi-au omorât în bătaie un consătean.Totul a pornit de la un conflict mai vechi, pe care victima l-a avut cu tatăl unuia dintre agresori. Victima s-a întâlnit prima dată cu Scafaru, care voia să cumpere alcool şi ţigări de la magazinul din Balinteşti, pentru a continua petrecerea de Revelion. Cum Scafaru nu a reuşit să cumpere cele necesare de la magazin, s-a plâns prietenilor că a fost fugărit. Astfel, cei şase au decis să-l trimită după cumpărături pe tatăl lui Nicuşor Crăciun, care nu numai că s-a întors fără băutură şi ţigări, dar fusese şi bătut de victimă. Asta i-a supărat şi mai tare pe petrecăreţi, motiv pentru care au decis să meargă să-i ceară socoteală. S-au înarmat cu bâte, o secure, un pumnal şi cu unelte agricole şi au plecat spre cel pe care îl vânau. Se pare că şi victima era înarmată cu un cuţit şi a reuşit să-l rănească pe Scafaru."Inculpatul Crăciun Ionuţ-Cristinel i-a aplicat o lovitură cu pumnalul în zona toracică stânga, inculpatul Scafaru Ionuţ Nicuşor i-a aplicat o lovitură cu securea în zona capului, victima căzând la pământ, iar ceilalţi inculpaţi i-au aplicat mai multe lovituri victimei cu obiectele cu care erau înarmaţi, peste tot corpul", se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.Când au considerat că şi-au dus răzbunarea la bun sfârşit, bătăuşii şi-au abandonat victima pe marginea drumului şi şi-au văzut fiecare de treaba lui. O persoană care a asistat la scenă a sunat la 112, pentru a cere ajutorul medicilor. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care l-a preluat şi transportat la spital pe bătut. Din păcate, însă, medicii nu au reuşit să-i salveze viaţa bărbatului.Cazul a fost preluat de procurorii gălăţeni care au anchetat întreaga poveste şi au cerut instanţei arestarea celor şase indivizi. Judecătorii au decis pe 4 ianuarie arestarea preventivă pentru aceştia, numai că Valerică Bostan reuşise deja să fugă din ţară, el fiind arestat în lipsă.Daune morale şi materialeAncheta a fost finalizată, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Galaţi, care au decis pe 11 iulie prelungirea mandatelor de arestare preventivă. Magistraţii trebuie să aibă în vedere şi faptul că tatăl victimei s-a constituit parte civilă în cauză, urmând să precizeze daunele materiale şi morale în faţa instanţei. Şi soţia victimei s-a constituit parte civilă, cu suma de 20.000 de lei, reprezentând daune materiale, şi cu suma de 100.000 de lei, reprezentând daune morale. De asemenea, aceasta a solicitat şi plata unei pensii pentru copilul victimei. Procurorii au solicitat instanţei cheltuieli judiciare în cuantum de 3.278 de lei, din care 2.100 de lei reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu, bani pe care trebuie să îi achite cei şase inculpaţi.Soarta bătăuşilor este acum în mâna judecătorilor gălăţeni, care vor decide pedepsele care se i cuvine fiecărui inculpat în parte.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 2, 2015 Author Posted February 2, 2015 36 de ani de detenţie pentru crima de la BalinteştiDupă mai bine de un an de când au omorât în bătaie un om, şase indivizi au fost condamnaţi definitiv. Este vorba despre crima din localitatea Balinteşti, comisă pe 1 ianuarie 2014. Procurorii Parchetului Tribunalului i-au trimis în judecată pentru acest omor pe Valerică Bostan, zis „Ţoiu”, Lucian Berescu, Ionuţ Cristinel Crăciun, zis „Beţivu”, Nicuşor Crăciun, Ionel Szabo şi Ionuţ Nicuşor Scafaru, zis „Bela”.Procurorii au arătat în rechizitoriu că victima avusese în trecut un conflict cu tatăl lui Scafaru, unul dintre inculpaţi. Acesta din urmă, în prima zi a anului trecut, a mers să facă nişte cumpărături la magazinul din Balinteşti, dar a fost pus pe fugă de către victimă. Odată ajuns acasă, l-a trimis pe tatăl lui la cumpărături, dar şi acesta s-a întors cu mâinile goale şi pe deasupra bătut. Cei şase inculpaţi au luat fiecare câte o bâtă, o secure, un pumnal şi au plecat să se răzbune. Ionuţ Scafaru l-a lovit cu securea în cap pe bărbat. Odată ce l-au văzut la pământ, toţi ceilalţi au dat în el cu ce au apucat. După ce şi-au vărsat năduful, l-au lăsat pe om la marginea drumului. Cineva a chemat salvarea, dar doctorii nu au reuşit să-i salveze viaţa.Din martie 2014, când a ajuns pe masa judecătorilor şi până acum, dosarul a trecut prin două instanţe, primind pe 28 ianuarie decizie definitivă. Curtea de Apel a hotărât să scadă condamnările date de Tribunal. Astfel, Valerică Bostan va trebui să stea în puşcărie şapte ani, faţă de zece ani şi jumătate, cât decisese Tribunalul. Lucian Berescu va rămâne în detenţie şapte ani, faţă zece ani şi patru luni, cât arăta prima decizie. Ionuţ Crăciun va fi încarcerat şase ani şi opt luni, faţă de zece ani, cât arăta hotărârea Tribunalului. Ionel Szabo se va afla după gratii şapte ani, faţă de zece ani şi patru luni, cât primise din partea magistraţilor Tribunalului. Nicuşor Scafaru va rămâne închis opt ani, faţă de zece ani cât îi dăduse prima instanţă. De asemenea, Curtea de Apel a decis ca toţi cei găsiţi vinovaţi să achite împreună familiei îndoliate daune morale de circa 130.000 de lei.viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now