Jump to content

A început restructurarea lotului la Oţelul


Recommended Posts

Posted

A început restructurarea lotului la Oţelul

* Trei fotbalişti sunt ca şi plecaţi de la gruparea gălăţeană, în timp ce alţi şase vor fi liberi să-şi găsească echipă la vară dacă nu vor semna prelungirea
Oţelul a încheiat prima parte a campionatului (turul plus două etape din retur) pe locul 14, cu 18 puncte, la egalitate cu Viitorul, formaţia de pe 15 - loc de retrogradare. Astfel, după o perioadă plină de rezultate nesatisfăcătoare, Ewald Lienen şi Narcis Răducan se pregătesc să mute pe piaţa transferurilor. În plus, se va renunţa la o parte dintre jucătorii actuali. După plecarea lui Paraschiv şi despărţirea cu scandal de Grahovac, alţi trei componenţi ai lotului din actuala ediţie de sezon se pregătesc să-şi încheie socotelile cu Oţelul.
Primul pe listă este portarul Ionuţ Boşneag. Acesta a venit la sugestia antrenorului Ionuţ Badea, ca înlocuitor pentru răzvrătitul Grahovac. Goalkeeperul în vârstă de 31 de ani a fost folosit în cinci partide, în care a încasat 15 goluri. Altfel spus, cu Boşneag în poartă Oţelul a încasat, în medie, trei goluri pe meci. Singurul joc oficial la care Boşneag a închis poarta fără să primească gol a fost chiar la debut, cu FC Braşov (1-0). Contractul său expiră în această iarnă, iar clubul nu va activa clauza de prelungire.
Conform unor surse din cadrul clubului, ceilalţi doi jucători pe picior de plecare sunt Lucian Murgoci şi Diego Sevillano. Primul a prins din ce în ce mai rar echipa în ultima vreme, dezamăgindu-l prin prestaţia sa pe germanul Ewald Lienen la meciul cu Viitorul, scor 3-4, când a şi fost scos înainte de pauză.
Argentinianul Diego Sevillano a fost aşteptat de suporterii Oţelului aproape două luni pentru ca atacantul să debuteze în culorile roş-alb-albastre, dar sud-americanul a dezamăgit crunt. Deşi are contract până în vară, cu opţiune de cumpărare, gruparea gălăţeană nu mai e interesată de serviciile sale.
Mulţi jucători sunt aproape de final
Pe lângă cei trei, Oţelul mai are în lot alţi jucători care la vară îşi termină contractele şi trebuie să le înnoiască în cazul în care conducerea clubului consideră că aceştia corespund în continuare cerinţelor. Trei dintre ei au şanse mici să continue din vară, fiind vorba de Brăneţ, Costin şi Băjenaru. În cazul celui de-al treilea sunt şanse mari ca încă de acum să fie pus pe liber. Deşi are contract până la finalul sezonului, brazilianul Henrique a confirmat la Oţelul şi îi va fi activată clauza pentru încă două sezoane. Un caz special îl reprezintă Armando Cooper, care e împrumutat de la Godoy Cruy până la sfârşitul anului.
Revenit după o accidentare care l-a ţinut mai bine de un an pe tuşă, Silviu Ilie se află şi el în ultimele şase luni de contract, iar o decizie în cazul său va fi luată la finalul sezonului.
Un portar, prioritate de transfer
Una din cauzale rezultatelor nesatisfăcătoare din acest sezon ale Oţelului o reprezintă şi gafele portarilor. Astfel, conducerea gălăţenilor s-a orientat deja către un portar din străinătate, care va veni până la plecarea în cantonamentul din Spania.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Oţelul s-a despărţit de încă trei jucători

Gruparea roş-alb-albastră a întregit lista disponibilizărilor, după ce s-a despărţit deja de Ionuţ Boşneag şi Joao Felipe, iar Iorga a fost vândut la Astra pentru 500.000 de euro. Astfel, s-a ajuns la un acord de reziliere a contractului cu fundaşul dreapta Samoel Cojoc, acesta urmând să se opereze la genunchi. Clubul Oţelul îi va suporta cheltuielile de operaţie şi îi va achita şi o parte din salariu, conform managerului general Narcis Răducan.

„Cojoc se va opera şi pot anunţa faptul că am ajuns la un acord de reziliere, dar îi vom plăti o parte din salariu şi-l vom ajuta cu operaţia şi recuperare. Deci Cojoc va pleca şi cu bani, şi cu operaţie. Am pus totul pe hârtie ca să nu fie apoi alte discuţii cum s-a întâmplat în unele cazuri”, ne-a spus Răducan.

Următorii doi pe lista plecărilor de la Oţelul sunt Lucian Murgoci şi Bogdan Chipirliu. Primul va fi împrumutat cel mai probabil la FCM Dunărea, iar cel de-al doilea se află în negocieri avansate cu Fortuna Brazi, formaţie patronată de Radu Călin, un fost apropiat al Oţelului din perioada conducerii lui Marius Stan.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Oţelul continuă căutările pentru transferuri

* Gruparea gălăţeană n-a încheiat încă socotelile în privinţa achiziţiilor, urmând a mai achiziţiona cel puţin un jucător până la finalul perioadei de "mercato", dorindu-se încă un atacant

Cu toate că numărul nou-veniţilor în lotul Oţelului a ajuns la cinci, cifră estimată de managerul general Narcis Răducan chiar la reunirea lotului, antrenorul Ewald Lienen a confirmat că lista achiziţiilor a rămas deschisă, în special pentru postul de atacant. Deşi a fost deja folosit în amicalul cu polonezii de la Zawisza, scor 1-0 pentru Oţelul (gol Tudorie), tânărul atacant Bocar Djumo, care aparţine de Internazionale Milano, n-a semnat încă cu formaţia roş-alb-albastră, urmând mai întâi să-i fie testat potenţialul. Conform unor surse din cadrul clubului, managerul general Narcis Răducan încearcă să mai aducă un atacant în aceste zile, având în vizor doi fotbalişti de acest profil, unul român şi celălalt străin. Până acum, transferurile certe ale Oţelului sunt Mauro Goicoechea (portar), Stephane Tritz (fundaş dreapta), Giuseppe Prestia (fundaş central) şi Florin Lovin (mijlocaş central), cu precizarea că Tritz trebuie să facă vizita medicală înainte de a semna contractul.
În lotul Oţelului sunt doar trei atacanţi în momentul de faţă, dacă nu ţinem cont de Djumo, aflat în probe: Alexandru Tudorie, Henrique Bernardo de Jesus şi Diego Sevillano. Pe poziţia de atacant a mai fost folosit în acest sezon şi Victoraş Astafei, cu toate că specializarea sa este pe postul de mijlocaş de bandă.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Narcis a făcut echipă cu doar 50.000 de euro

Directorul general Narcis Răducan a dat lovitura în această iarnă, aducând 5 jucători noi, dintre care 4 au debutat cu succes în partida de sâmbătă cu Pandurii. Preşedintele spune că fotbaliştii aduşi nu au costat decât 50.000 de euro, mai exact comisioanele pentru impresari, fotbaliştii venind liberi de contract. Cu aceşti bani au fost aduşi fotbalişti precum Goicoechea sau Prestia, care au jucat la AS Roma sau Parma, dar şi fotbalişti cu mare experienţă precum Lovin sau Tritz. De asemenea, Oţelul îl are în lot şi pe tânărul, dar promiţătorul Bocar Djumo, care aparţine de Inter Milano!
Narcis Răducan spune că piaţa suprapopulată din acest moment, permite cluburilor să transfere fotbalişti de clasă gratis sau la preţuri derizorii. Mai mult, directorul general afirmă, că astfel de jucători internaţionali vin la Galaţi pe salarii mult mai mici decât au unii jucători români, care nici măcar nu joacă la naţională. Conducătorul spune că a ales această cale, de a aduce fotbalişti de naţională din afara ţării, deoarece românii costă mult mai mult, mai ales dacă sunt în atenţia reprezentativelor României.
În această iarnă, conducerea clubului a reuşit o adevărată afacere, renunţând la 7 jucători, dintre care Iorga a fost vândut cu 500.000 de euro şi aducând în loc 5 nou-veniţi, care nu au costat decât banii oferiţi pentru impresari, adică 10% din banii luaţi pe Iorga.  

Narcis Răducan: „E lăudabilă iniţiativa de a analiza felul în care s-au făcut transferurile în acest an şi cred că trebuie luată în calcul situaţia financiară la nivel european în fotbal, dar şi numărul de fotbalişti liberi de pe piaţă. E vorba despre mii de jucători la nivelul Europei, plus mulţi alţii din afara comunităţii europene. Nu este vorba despre zgârcenie, ci despre faptul că piaţa oferă în acest moment, mai mult ca niciodată, jucători ieftini de o valoare foarte ridicată. Noi am plătit 50.000 de euro comisioane către impresari pentru a aduce patru jucători, unul care a jucat în semifinalele Europa League, unul a fost titular în Serie A sezonul trecut, unul e jucător în naţionala de tineret a Italiei şi unul care a fost titular timp de patru ani în liga a doua din Franţa. E o diferenţă mare în ceea ce priveşte raportul calitate-preţ între jucătorii români şi cei străini. Salariile sunt confidenţiale, însă vă pot spune că un jucător de echipă naţională extracomunitar câştigă jumătate din salariul unui român bun, dar nu de nivelul echipei naţionale. Nu poţi cumpăra, spre exemplu, un jucător titular în naţionala de tineret a României fără 200.000 de euro.”

dunareabatrana.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.