Jump to content

Student brăilean găsit mort în camera de cămin din Galaţi


Recommended Posts

Posted

Student brăilean găsit mort în camera de cămin din Galaţi

Un student la Master în anul I la Facultatea de Arhitectură Navală a fost găsit decedat sâmbătă dimineață în camera de cămin. Colegii de cameră au văzut că studentului i s-a făcut rău și au sunat la ambulanță. La scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței, dar eforturile medicilor au fost zadarnice. Tânărul a fost declarat mort în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor. „Era un student venit din Brăila să studieze la Galați. Îl știam ca un tânăr foarte liniştit care nu a băut şi nu a fumat. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, ne-a declarat Bogdan Rodeanu, directorul Direcţiei Cămine Cantine. Se pare că studentul avea probleme medicale, lucru certificat de părinții acestuia. Bogdan Rodeanu ne-a spus că incidentul din această dimineaţă a avut loc fără implicaţii externe. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de medicină legală în vederea efectuării necropsiei.

viata-libera.ro

Posted

Studentii basarabeni si-au anulat petrecerea de Revelion ca sa-si planga colegul
Tragedie în campusul studenţesc din Galaţi, unde Revelionul pe stil vechi al studenţilor moldoveni s-a amânat din cauza decesului unui coleg. Ionuţ Claudiu Oprea(23 de ani) student la Facultatea de Arhitectură Navală a Universităţii Dunărea de Jos a fost găsit decedat sâmbătă dimineață în camera de cămin.
Tânărului i s-a făcut rău deodată, iar prietena lui a chemat imediat ambulanţa, înşă medicii nu au mai putut face nimic pentru studentul care, se pare, suferea de inimă. ”Am  fost solicitaţi pentru a interveni în campusul studenţesc unde unui student i s-a făcut rău, dar din păcate nu am putut să îl resuscităm”, ne-a spus Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.
Poliţiştii veniţi şi ei la faţa locului au exclus din start o moarte violentă, iar necropsia a confirmat că decesul a fost cauzat de ruperea arterei aorte, pe fondul suferinţei congenitale pe care o avea tânărul.
”Era un  coleg bun şi foarte activ în Liga Studenţilor. Regretăm cele întâmplate şi împreună cu studenţii din Republica Moldova am decis să amânăm petrecerea de Revelion pe stil vechi, care trebuia să aibă loc sâmbătă noaptea”, a spus Ionuţ Dumitraşcu, şeful Ligii Studenţilor din Galaţi.
Camera din căminul B, acolo unde a murit Ionuţ, este acum loc de pelerinaj pentru colegii studentului. Tânărul, originar din Brăila, va fi condus pe ultimul drum marţi.
libertatea.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.