dcp100168 Posted January 15, 2014 Share Posted January 15, 2014 Corul de copii "Angelli" - zece ani de activitateLa începutul anului școlar 2002-2003, învățătoarea Marcela Călianu de la Școala „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, pe lângă obișnuitele „teste” ale bobocilor, a examinat foarte atent și calitățile muzicale ale noilor elevi. Urechea fină, de profesionistă, dublată și de activitatea artistică a acesteia, a făcut-o ca, ajutată de soțul dânsei, profesorul Mircea Călianu, compozitor și interpret, să încerce să formeze din cei mai talentați elevi, un grup vocal. Trecuți și testați vocal, individual, de soții Călianu, elevii de la școala „Dimitrie Sturdza”, cărora li s-au mai adăugat și alți elevi de la alte școli, în special de la școala „Iorgu Iordan”, au format un grup de circa douăzeci de copii care, în luna noiembrie 2003, cu sprijinul directorului de atunci al Casei de cultură, profesorul Viorel Burlacu, au pus bazele corului de copii care, oare cum putea fi numit altfel decât „Angelli”, termen care, asa cum ne spune dicționarul enciclopedic, înseamnă „îngeri” adică micuțe ființe care să ne dăruiască adevărată bucurie a vieții. Și de atunci, corul „Angelli” a reprezentat și reprezintă în continuare cu mare mândrie numele orașului nostru la diferite concursuri naționale și chiar internaționale.În spatele multor zile de muncă, cu nenumărate ore de repetiții prelungite uneori până în miez de noapte în studiourile de înregistrare, găsim acum bucuria unor împliniri desăvârșite. Din noianul impresionant de rezultate remarcabile vom consemna aici doar câteva: Premiul III obținut la Festivalul „Mamaia copiilor” din anul 2007 cu premiul oferit chiar de regretatul poet Adrian Păunescu, atunci președinte al juriului, Premiul I la Festivalul Național „Ghiocelul de Aur” Vaslui 2009, Premiul I la Festivalul Internațional „Micul Prinț”, Premiul I la Festivalul „Ceata lui Pițigoi” Galați 2009, Premiul de Excelență la Festivalul Internațional pentru copii de la Nurnberg-Germania și numeroase alte trofee la competiții naționale.Anii au trecut, „interpreții” au absolvit cu succes clasele unde au învățat și, din mers, corul s-a schimbat și se schimbă periodic. Din rândul acestora însă, mulți au ales să devină interpreți individuali de muzică ușoară, îndrumați în continuare de soții Călianu. Și mulți dintre ei chiar au reușit. Astfel, am urmărit-o pe Angela Bâtlan care a ajuns în finala competiției „M-a făcut mama artist” de la postul Prima TV, Eliza Bunu, după ce a câștigat o ediție a concursului de muzică ușoară „Floare de april” de la Tecuci a ajuns la „Vocea României” la fel ca și talentata Elena Fanică, cea care a câștigat și Marele Premiu la competiția de la Nurenberg. Apoi au urmat Ioana Vițelaru, Roberta Chicoș iar acum, Oana Sârbu, Marinela Stratulat, Beatrice Ciolan și multe alte talente, „produse în flux continuu” de familia Călianu care, îmi place să o spun, îndeplinesc aici, la Casa de cultură Tecuci, rolul ce îl avea regretatul Titus Munteanu cu a lui neuitată „Școală a vedetelor”.Să nu uităm nici succesul de care s-a bucurat corul „Angelli” în diversele emisiuni la TVR 1 și 2, Antena, TV Favorit, TV Galați și altele. În vara anului 2013, Corul a participat la Festivalul Internațional „Carpato-dunărean” de la Heidenburg-Germania, festival organizat de către Asociația „AI. Cuza”-Geselishaft Fur Literatur, Musik Und Kumnst-Heidenberg din Germania, aflat la cea de a-V-a ediție desfășurat în perioada 12-15 iulie 2013.În seara zilei de 24 decembrie 2013, pe scena din fața Primăriei, în spectacolul prezentat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, membrii grupului au apărut pe scenă cu un frumos tort pentru a sărbători cei zece ani de existență. Dar, spunem noi, corul acesta cu acești minunați „îngeri” merită mult mai mult. Ne facem și noi, mesagerii Dvs., și urăm din suflet „La mulți ani” minunaților copii și instructorilor acestora, soții Călianu.tecuceanul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now