Legendele echipei de fotbal Oţelul Galaţi

[dcp100168]

“Viorel-Vioară, cel mai bun din ţară!”

Continuăm cu artileria grea pe final şi trecem astăzi la cel mai rapid fotbalist care a călcat vreodată pe arena din Ţiglina III, un jucător pentru care apărătorii adverşi nu au reprezentat decât biete jaloane în drumul spre gol

Ion Viorel, atacant legendar al Oţelului, idol al tribunelor şi agent provocator de valuri mexicane pe stadioanele Galaţiului, s-a născut în judeţul Buzău, comuna Mărăcineni, pe 2 noiembrie 1967. Jucând fotbal mai mult pe maidanele din comuna natală, norocul lui “Vioară” şi al Oţelului deopotrivă l-a reprezentat înfiinţarea echipei Unirea din localitatea în care s-a născut. Formaţia fusese înfiinţată chiar de tatăl lui Ion Viorel, iar acesta îşi cooptase fiul în echipă, alături de fratele său. În 1982, trecea la Gloria Buzău, sub culorile căreia a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc pe 12 aprilie 1987, într-o victorie împotriva Chimiei Râmnicu Vâlcea, pe când nu avea nici 20 de ani. Gloria se stinge repede şi retrogradează din primul sezon, dar se va clasa în următorii ani pe locurile fruntaşe ale eşalonului secund.
În 1991, talentul lui este recunoscut, iar Ion Viorel este transferat la Oţelul. Iese în evidenţă chiar de la primul meci când pasează decisiv la golul victoriei cu Farul Constanţa, marcat de Radu Caşuba, pentru ca pe final să facă o cursă nebunească de 80 de metri, specialitatea casei, fiind blocat greu de portar. Spectatorii realizează chiar după prima partidă pe ce comoară a pus mâna Oţelul, iar “Vioară” îşi continuă ascensiunea incredibilă, marcând golul victoriei contra campioanei en-titre, Universitatea Craiova, apoi scoate un penalty contra Rapidului şi este convocat la naţională de Mircea Rădulescu, după doar 7 etape scurse în acel sezon de Divizia A! Dubla reuşită cu ASA Târgu Mureş, apoi un gol care închide tabela la prima victorie din istorie contra Stelei sau unicele goluri din victoriile cu Braşov şi Bistriţa, fac din Ion Viorel o adevărată vedetă a echipei gălăţene.

În doar un an, “Vioară” este deja golgeterul Oţelului, primeşte scrisori de convocare la naţională, iar şarjele sale ofensive devin legendare în acele vremuri ale primei divizii. Însă, odată cu faima jucătorilor ei, vin şi problemele pentru Oţelul, iar după o clasare decentă pe locul 8 şi după 33 de meciuri jucate şi 11 goluri înscrise de Ion Viorel, acesta este ”furat” de o anume echipă din Bucureşti, după spusele unor suporteri mai în vârstă. Ar fi şi greu pentru un oţelar să admită altceva, mai ales când vorbim de un simbol al Oţelului. Cert este că, după trei sezoane la Steaua, în care are evoluţii oscilante, dar în care iese de fiecare dată campion, revine la Oţelul.
Se întoarce la Galaţi, din plăcerea de a fi “vioara întâi” la o echipă, după cum însuşi declara: “De aceea am renunţat la bani şi am preferat-o din nou pe Oţelul. Nu regret. Aveam o echipă fantastică.” ”Fantastică” e într-adevăr adjecticul potrivit pentru echipa acelor ani. După o clasare modestă pe locul 13, în anul revenirii, în care Viorel marchează totuşi de 11 ori, salvând practic echipa de la retrogradare, Oţelul reuşeşte apoi dubla clasare pe locul 4 în campionat, la care “Vioară” contribuie în 61 de meciuri cu dribligurile, clarviziunea şi mai ales cele 14 goluri pe care le marchează. Evoluează în toate cele 6 meciuri de Cupa UEFA ale Oţelului din acea perioadă şi înscrie şi un gol, în acel 4-2 de coşmar cu HIT Gorica. Este perioada în care Ion Viorel este la apogeu, înşiruie fundaşii pe sârmă şi marchează din orice poziţie, ajungând din nou la naţională! Raidurile sale nu pot fi oprite, nici de adversari şi nici măcar de arbitru, de poveste rămânând golul marcat într-un 4-3 de legendă în Giuleşti, când Ion Viorel nu se opreşte deşi asistentul ridicase eronat ofsaid şi marchează, iar centralul validează reuşita spre stupefacţia rapidiştilor. Este perioada în care Viorel îngenunchează nume grele precum Dinamo, Rapid, U Craiova, FC Braşov sau Petrolul. Rămâne în istorie ca fiind unul dintre cei mai compleţi jucători, având calităţi rar întâlnite într-un singur fotbalist: viteză incredibilă, dribling, sânge rece în faţa porţii, instincte de “ucigaş” finalizate cu şuturi plasate, care rareori îşi ratau ţinta.
După explozia sa, mai urmează o jumătate de sezon cu 10 meciuri şi 3 goluri pentru Oţelul, înainte de plecarea meritată spre Occident şi nu oriunde ci în Bundesliga, la VfL Bochum. Stilul său încântător îi hipnotizează şi pe suporterii germani, dar echipa sa retrogradează, iar “Vioară” nu rămâne în Germania, ci revine pentru ultima dată la Oţelul! Aici mai bifează 36 de prezenţe în campionat şi mai minunează ochii gălăţenilor avizi de fotbal frumos cu 5 goluri, înainte de a se transfera la Rapid şi mai apoi la Gloria Buzău, unde împreună cu fostul coleg oţelar Guriţă face furori la o vârstă la care alţii s-ar retrage. Duce echipa care l-a lansat în fotbalul mare din eşalonul al treilea până în prima divizie şi se retrage în plină glorie, după ce a jucat ultimul meci în Liga 1 la 40 de ani!!!

Nu trebuie uitată nici perioada Dunărea, pe care o antrenează, dar intră de fiecare dată pe final de meci şi marchează, chiar dacă avea o vârstă înaintată pentru un fotbalist. În cariera de antrenor, nivelul maxim de până acum l-a atins odată cu promovarea Gloriei Buzău în Liga 1, dar a mai pregătit pe Dunărea Galaţi, Petrolul Berca, CF Brăila sau CS Otopeni.
Din postura de jucător al Oţelului, Ion Viorel a jucat în 4 rânduri la naţionala de seniori, împotriva Egiptului (de două ori), Greciei şi Macedoniei, fiind unul din performerii roş-alb-albaştri din acest punct de vedere, la egalitate cu Sorin Ghionea şi fiind depăşit doar de Cornel Râpă. Per total a marcat 45 de goluri în cele 169 de meciuri jucate la Oţelul, fiind al treilea golgeter al echipei în meciurile de Liga 1!
Statura sa minionă a fost mereu compensată de viteza supersonică, tehnica deosebită, simţul porţii, dar mai ales prin jocul său inimos. Într-o echipă în care fiecare jucător strălucea, Ion Viorel reuşea mereu să adauge suflet şi mai ales să aducă oamenii pe stadion.

Colegul său de generaţie, Sorin Haraga, îi făcea o descriere deosebit de frumoasă: “Oţelul fără Viorel Ion ar fi fost ca FC Barcelona, fără marele Messi. Cu Viorel aveam strălucire, ne puteam bate cu toată lumea.”

Și aşa este, în acele vremuri Oţelul se putea bate cu oricine! Sub atenta îndrumare a lui Vasile Simionaş, Oţelul a spulberat în repetate rânduri granzii ajutaţi artificial de sistem, stadionul nostru a devenit ”cimitirul” echipelor din Bucureşti, iar Oţelul, neafectată de frustrarea lipsei unui trofeu meritat, s-a încoronat campioană a Provinciei, adică acea parte fotbalistică frumoasă a României. Aşa că, orice suporter oţelar ce a avut norocul de a-l vedea jucând pe Ion Viorel nu are emoţii când încearcă să îngâne: ”Vioară-Vioară, cel mai bun din ţară !”.
Ultima dată pentru Oţelul a jucat în 2008, atunci când i s-a organizat un meci de retragere. Galeria gălăţeană nu putea omite momentul şi i-a dedicat un banner: “Nu ne uităm legendele, nr. 7, Ion Viorel”. El spunea atunci: “Am activat la mai multe cluburi în cariera mea de fotbalist, dar inima mi-a rămas aici, la Oţelul Galaţi”. Şi se prea poate să fi rămas cu adevărat, atâta timp cât inima lui s-a auzit bătând în fiecare mişcare a lui Liviu Antal sau Laurenţiu Buş, oameni care au părut posedaţi de spiritul lui “Vioară” şi au reuşit să aducă titlul la Galaţi, marele regret al lui Ion Viorel...

Ion Viorel: “Aveam o echipă fantastică! Am condus şi noi competiţia, timp de un tur de campionat, am câştigat cu 3-1 în Ghencea, am bătut cu 4-3 Rapidul lui Mircea Lucescu, în zece oameni, chiar pe Giuleşti. Cred că puteam ieşi campioni, de fapt ăsta e şi marele meu regret... Ne-au lipsit banii. Aveam contracte mici, ţin minte că săracu' Pelin câştiga doar 3.500 de dolari pe an, era vai de el, dar băga capul în gheata adversarilor! Se întâmpla să nu ne luăm salariile cu lunile, ţin minte că Marius Stan a fost nevoit să-i vândă la Dinamo pe Daniel Florea şi pe Daniel Rednic, ca să ne poată plăti pe noi. Totuşi, aşa săraci cum eram, i-am cam ciomăgit pe toţi prin campionat! Unitatea a fost secretul acelei echipe. Eu am mai jucat la Steaua, am jucat la Rapid, am jucat în Bundesliga, dar atmosferă ca la Galaţi n-am găsit nicăieri! Şi astăzi tânjesc după perioada de atunci. Ne petreceam toate vacanţele împreună, iar după meciuri ne strângeam pe la mine, făceam grătare şi ne distram ca între amici. N-o să vă vină să credeţi, dar la fel facem şi acum. Am rămas acelaşi grup unit, ne reunim în fiecare an de câteva ori. Păi, pe vremea mea, dacă pleca un jucător în străinătate, aşa cum am făcut-o eu şi cu Ion Gigi prin Germania, acela se impunea imediat, nu făcea tuşa, aşa cum văd că se întâmplă cu cei de acum. Eu am jucat până la 40 de ani în prima divizie şi aş fi făcut-o şi astăzi, dacă nu avea grijă Gigi Becali să mă dea afară de la Buzău.”

dunareabatrana.ro

[dcp100168]

Cătălin Tofan

Astăzi, a venit rândul celui mai imaculat om din istoria clubului, fost căpitan al Oţelului şi deţinătorul recordului de prezenţe în prima ligă. Numele său e sinonim cu termenul de legendă. Cătălin Tofan, născut pe 23 decembrie 1969, la Galaţi, a evoluat în toată cariera sa DOAR la Oţelul, deţinând şi recordul de prezenţe sub culorile roş-alb-albastre în prima divizie, cu 359 de partide.
Cariera şi-a început-o ca junior la Oţelul, clubul de care urma să fie legat zeci de ani şi care avea să-i marcheze viaţa cu multele şi frumoasele amintiri. Sub comanda lui Aurică Drăgan, la echipele de juniori, se făcea remarcat prin determinarea sa ieşită din comun.
Pasul către prima echipă a venit firesc spre finalul sezonului 1988-1989, atunci când se pregătea schimbul de generaţii la Oţelul. A debutat în succesul, scor 3-2, din deplasare la Victoria Bucureşti. A mai prins alte patru meciuri în acel final de sezon în care Oţelul retrograda, dar clubul îşi pregătea o generaţie de gălăţeni talentaţi pentru anii următori, dintre care făcea parte şi Cătălin Tofan.
După un sezon în liga secundă în care s-a ratat de puţin promovarea, Oţelul încheind ediţia 1989-1990 pe locul trei, a urmat anul revenirii pe prima scenă a fotbalului românesc. Cătălin Tofan a prins rădăcini adânci în echipă şi a fost titular în nu mai puţin de 32 de partide în sezonul 1990-1991. Atunci a fost obţinută promovarea şi tot atunci a fost şi unul dintre cele mai bune sezoane în plan ofensiv pentru fundaşul nostru, cu cinci reuşite. Putea evolua ca fundaş central sau ca fundaş stânga. Oriunde era pus în teren, Tofan îşi făcea treaba cu vârf şi îndesat.

„Steaua, Ajax şi Milan, n-au fundaş cum e Tofan!”
Anii de glorie ai lui Cătălin Tofan au coincis cu cei ai Oţelului în perioada anilor ’90, fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei care a făcut furori cu victorii senzaţionale şi istorice pentru gruparea gălăţeană. Tofan şi Oţelul anilor ’90 au căpătat experienţă cu fiecare sezon care trecea. După cinci ediţii de campionat petrecute în primul eşalon, perioadă în care Tofan a jucat pentru Oţelul nu mai puţin de 154 de meciuri (cât alţii într-o carieră întreagă!), a urmat şi cea mai frumoasă perioadă a roş-alb-albaştrilor. Când pomeneşti numele Oţelului, automat îţi vin în minte momentele fantastice din perioada 96-98. Atunci, cu Cătălin Tofan pe post de lider al apărării, Oţelul a măturat pe jos cu toate echipele din campionat. Victorii peste victorii şi două calificări obţinute în Cupa UEFA.
Cătălin Tofan a fost dintotdeauna un preferat al suporterilor. „Steaua, Ajax şi Milan, n-au fundaş cum e Tofan”, era cântecul de mândrie al galeriei gălăţene referitor la fundaşul de oţel.

Abonat la goluri înscrise
Aproape că n-a trecut sezon în cele 15 ediţii de campionat în tricoul Oţelului fără ca Tofan să marcheze. Era unul dintre fundaşii români care marca într-un an cât alţii care erau atacanţi. În ediţia 1996-1997, Tofan a marcat şase goluri în campionat pentru Oţelul. Astfel, a avut o contribuţie importantă la prima calificare în Cupa UEFA, nu doar prin munca de fundaş, ci şi prin golurile marcate. Unul dintre cele mai importante goluri înscrise de Tofan în cariera sa a fost reuşit în singura victorie a Oţelului din Ghencea, scor 3-1, cu Steaua. Tofan a marcat atunci golul de 2-1 pentru gălăţeni şi a fost cel care a tras semnalul victoriei. Tot de numele lui Tofan se leagă şi singurul succes al Oţelului obţinut pe terenul celor de la Universitatea Cluj, scor 2-0, prin cele două goluri înscrise. O altă „dublă” din cariera sa, care se confundă cu numele Oţelul, este cea din victoria, scor 3-0, obţinută la Oneşti. Mai mult, un alt gol de-al său, cel cu Universitatea Craiova, la un meci de pe teren propriu încheiat la egalitate, scor 1-1, a fost desemnat cel mai frumos al etapei respective, Tofan egalând cu un şut puternic din afara careului care a depăşit o pădure de picioare ale jucătorilor adverşi.

Loialitate până în măduva oaselor
Despre Cătălin Tofan putem afirma cu toată admiraţia că a fost cel mai LOIAL clubului Oţelul cum nimeni altul nu a mai reuşit. A preferat să joace în toată cariera sa la clubul la care s-a lansat, cu toate că a avut oportunităţi de a pleca de-a lungul carierei sale! Fidelitatea sa faţă de Oţelul este nemărginită. A rămas să joace până la capăt la Galaţi. După perioada UEFA, echipa „Generaţiei de Aur” a început să se destrame, dar Cătălin Tofan, devenit căpitan de drept, a preferat să joace la clubul său de suflet. Reprezentativă e şi o imagine care a intrat în istorie, când la finalul unui meci de pe teren propriu contra Rapidului, Cătălin Tofan, cu o pată de noroi de la minge pe frunte, a oferit declaraţii reprezentanţilor mass-media.
După o perioadă în care a coborât din zona locurilor fruntaşe, Oţelul şi-a revenit într-un retur fantastic din sezonul 2001-2002, cu Tofan printre protagonişti. A fost un start de retur de vis, cu victorii pe linie, când echipa a fost la un pas de o nouă calificare în Cupa UEFA.
Finalul carierei de jucător al lui Tofan a venit în vara lui 2003, după ce Oţelul a retrogradat, dar a şi revenit în anul imediat următor în prima ligă. Retragerea sa a fost una fără tam-tam, doar cu o premiere simbolică înaintea unui meci, deşi e clar că acest om merita mult mai mult!

Revenit din postura de conducător
Om responsabil şi recunoscut pentru devotamentul său, Cătălin Tofan a revenit la Oţelul la scurt timp de la retragere, din postura de conducător. A ocupat mai multe funcţii în conducere, de la director general adjunct până la manager sportiv. A prins din această postură momentul câştigării campionatului din 2011. De altfel, poate puţini ştiu, dar Tofan a ajutat întotdeauna la dezvoltare grupele de copii şi juniori ale clubului, iar juniori precum Neagu sau Râpă, doi dintre campionii Oţelului, au fost promovaţi în prima echipă şi cu sprijinul său.
În martie 2013, anul în care la Oţelul a început cu adevărat monopolul lui Adamescu, Cătălin Tofan a fost demis din funcţie, fără nicio explicaţie concretă. Din poziţia sa de asistent relaţii publice şi comunicare a fost omul de legătură între suporteri şi club, dar a fost concediat de noul patronat al Oţelului. Fanii îl aveau la suflet pentru că a fost mereu genul de om deschis, cu care se putea discuta, lucru mult mai dificil cu alte persoane din club. Chiar dacă a fost dat la o parte ca o măsea stricată, el a avut puterea să scrie un mesaj emoţionant pe facebook în care a spus că speră ca Oţelului să-i fie bine în continuare. Un caracter care nu uită, deşi alţii l-au uitat pe el, e un mare caracter…
În momentul de faţă ocupă funcţia de preşedinte al nou-înfiinţatului club ASCM Dunărea Galaţi. Din păcate, Tofan a dat tot pentru Oţelul, dar Oţelul n-a dat totul înapoi pentru Tofan. Legenda gălăţeană nu se află în momentul de faţă în locul în care ar trebui să fie. Tofan e unul dintre stâlpii de rezistenţă ai spiritului roş-alb-albastru. Cu devotament dus la extrem, cu un număr record de prezenţe pentru Oţelul în prima ligă, cu o carieră dedicată clubului, Cătălin Tofan reprezintă un reper de referinţă din istoria clubului. Că doar nu degeaba Steaua, Ajax şi Milan n-au fundaş cum e Tofan!

dunareabatrana.ro

[dcp100168]

50 de foste glorii ale Oţelului vor primi abonamente pe viaţă

FC Oţelul Galaţi va disputa duminică ultimul meci pe teren propiu din acest an, contra echipei ASA Tîrgu Mureş, de la ora 15:30. Pe lîngă meciul cu mureşenii, oficialii au pregătit şi un moment festiv cu ocazia celor 50 de ani de existenţă a clubului.

„Ne întoarcem la rădăcini. Mesajul nostru este clar: ne respectăm istoria, această frumoasă şi zbuciumată istorie a echipei Oţelul Galaţi, şi ne respectăm legendele. Lor le oferim, în mod simbolic, abonamente pe viaţă în locul care, cîndva, a fost şi casa lor: Stadionul Oţelul”, a declarat Administratorul Special al Clubului, Vlad Răpişcă.

Printre cele 50 de glorii care au primit abonamente pe viaţă la meciurile Oţelului se numără şi cîţiva jucători aflaţi încă în activitate: Liviu Antal, Laurenţiu Buş, Florin Cernat, Marius Pena sau Cornel Rîpă. De asemenea, şi foştii antrenori ai Oţelului, Petre Grigoraş şi Dorinel Munteanu vor avea parte de acest beneficiu.

Lista completă a gloriilor premiate de Oţelul: Mario Agiu, Viorel Anghelinei, Liviu Antal, Haralambie "Puiu" Antohi, Dorin Arcanu, Stelian Bordeianu, Nicolae Burcea, Laurenţiu Buş, Tudorel Călugăru, Florin Cernat, Sergiu Costin, Ioan Filip, Ion Gigi, Gabriel Giurgiu, Branko Grahovac, Petre Grigoraş, Mihai Guriţă, Mihăiţă Hanghiuc, Sorin Haraga, Silviu Ilie, Laurenţiu Iorga, Jivko Jelev, Emil Jula, Costin Maleş, Cristian Munteanu, Dorinel Munteanu, Ionuţ Neagu, Dănuţ Oprea, Gabriel Paraschiv, Tudorel Pelin, Marius Pena, Milan Perendija, Gelu Popescu, Ion Profir, Costică Rădulescu, Cornel Rîpă, Adrian Sălăgeanu, Dorin Semeghin, Vasile Simionaş, Cristian Sîrghi, Emil Spirea, Aurelian "Vivi" Stamate, Daniel Stan, Marius Stan, Valentin Ştefan, Viorel Tănase, Cătălin Tofan, Victor Vasilache, Gabriel Viglianti şi Ion Viorel.

gsp.ro

[dcp100168]

“Tase, Tase, Viorel Tănase!”

Încheiem anul dedicat legendelor cu probabil cel mai bun şi complet fotbalist pe care l-a dat vreodată Galaţiul.

Despre Viorel Tănase oricâte rânduri se vor aşterne pe hârtie, întotdeauna vor fi prea puține. Să scrii despre eternul căpitan e ca şi cum te-ai apuca să scrii despre istoria modernă a Oţelului. Cariera lui Tănase se confundă cu mai toate performanţele fotbalului gălăţean de până la câştigarea titlului. A fost pe teren în aproape fiecare meci important al echipei noastre. “Tase” nu e doar o legendă, un simbol… “Tase” este însuşi o parte din ceea ce înseamnă Oţelul Galaţi. Oricare mare jucător care va urma să scrie istorie pentru clubul roş-alb-albastru, va trebui, la un moment dat, să “se ia la trântă” în cifre cu cel al cărui chip ar putea oricând lua locul emblemei noastre.

Viorel Tănase, un gălăţean pursânge, născut pe 7 octombrie 1970, a început fotbalul la concitadina FCM Galaţi, la vârsta de 8 ani, însă a trecut mai târziu la CSŞ sub îndrumarea şlefuitorului de talente Zoltan David (nea Zoly), iar la 14 ani a fost legitimat la Oţelul.
Va aştepta doar trei ani debutul său la prima echipă, “Părintele” Sdrobiş aruncându-l în luptă cu două zile înainte de majorat, în minutul 88 al unui meci contra celor de la FC Bihor Oradea, câştigat cu 1-0 în deplasare. Până la sfârşitul sezonului va mai bifa încă 13 prezenţe pe teren.
Ce a urmat...? 17 sezoane petrecute la Oţelul! A mai activat în carieră la Dinamo Bucureşti (1993/1994), Maccabi Netanya (Israel 1999-2001) - în schimbul a 200.000 de dolari - şi FC Argeş (2003/2004). Retragerea din activitate s-a petrecut în 2007, după un meci împotriva Politehnicii Iaşi, meci în care a şi marcat, fiind purtat pe braţe de colegii săi şi făcând înconjurul stadionului în uralele suporterilor, după un meci care a consfinţit calificarea în Cupa UEFA Intertoto. La un moment dat a participat la una din ediţiile campionatului naţional de lovituri libere şi a câştigat trofeul, plus în alte două campionate neoficiale de fotbal de sală între echipele Ligii I, în una din acestea Oţelul luând Cupa “Stalinskaya”.
Cariera lui Tănase se confundă cu mai toate performanţele fotbalului gălăţean de până la câştigarea titlului din 2011, deşi şi acolo are meritul de a fi crescut la satelitul Oţelul II, campioni precum Râpă sau Neagu.
Este însă Viorel Tănase cel mai bun jucător din istorie pe care l-a avut echipa noastră? E greu să răspundem la o asemenea întrebare, mai ales că publicul gălăţean a putut vedea driblingul măiastru al lui Nae Burcea sau Florin Cernat, viteza ieşită din comun a lui Viorel “Vioară” sau a lui Antal, şutul năprasnic al lui Ion Gigi, tăria unui Pelin, Tofan, Costin sau Anghelinei, constanţa unui Paraschiv, Marius Stan sau Vali Ştefan, paradele senzaţionale ale lui Cristi Munteanu, Bordeianu, Grahovac sau Arcanu. Este greu să spui dacă Viorel Tănase se ridică peste toate aceste părţi frumoase ale fotbalului gălăţean. Cert este că nici unul dintre cei enumeraţi mai sus nu se poate lăuda cu cifrele. Tănase are de partea lui statistica… Şi ce numere impresionante stau în dreptul numelui său! Peste 400 de meciuri ca jucător sub culorile roş-alb-albastre(!), 61 de goluri marcate pentru Oţelul, 17 sezoane de glorie… recorduri ce par imposibil de egalat.
“Tase” a fost jucătorul care a ştiut mereu să tragă echipa după el, cum numai un lider adevărat o putea face. Portarii adverşi pot depune oricând mărturie că picioarele sale erau fermecate. Probabil că Ştefan Preda nu va uita niciodată momentul în care “Tase” a trimis o “boltă” ireală, care parcă a oprit timpul în loc şi care s-a oprit cuminte în plasa lui Dinamo, în minutul 93 al unui meci disputat pe gheaţă. Şi mai putem discuta zile întregi despre golurile din corner sau lovituri libere...
Viorel Tănase a fost prin definiţie un truditor. Talentul său înnăscut a fost dublat mereu de o voinţă de fier. Căpitanul nostru, al tuturor celor cu suflet roş-alb-albastru, nu a impresionat doar prin eleganţa paselor sau a şuturilor. “Tase” a fost respectat mereu în special pentru munca depusă pe teren. Golurile marcate de el au fost mai mereu decisive şi întotdeauna spectaculoase. Legenda “Generaţiei de Aur” a fotbalului gălăţean s-a terminat abia atunci, în 2007, când şi ultimul mohican s-a retras între celelalte nume de glorie ale anilor ’90. Cum legendele nu pier însă niciodată, munca asiduă depusă de “Tase” pentrua a ridica numele Oţelul a fost răsplătită pe măsură. A promis în 2006 că ne va duce încă o dată în Europa şi a făcut-o în 2007, contribuind cu 5 goluri importante, iar apoi s-a retras în plină glorie, deşi părea că o mai poate duce, lăsând bucuria de a juca în Intertoto mai tinerilor săi colegi. Tănase şi-a dedicat viaţa nouă, suporterilor oţelari, cerând în schimb doar aplauze. Din acest motiv a fost şi va rămâne mereu un idol pentru toţi cei care au crescut privindu-l evoluând pentru Oţelul!
Cariera lui “Tase” e o veritabilă maşină a timpului... Cei 17 ani dedicaţi Oţelului l-au trecut prin acelaşi vestiar cu Burcea, Profir, Tofan, Dănuţ Oprea, Ion Viorel, Vali Ştefan, Bordeianu, Jelev, Jula, Costin, Paraschiv, Giurgiu sau Sîrghi. Mărturie a fotbalistului care a învins prin fotbal până şi timpul stau cele 348 de jocuri (27.609 minute) în primul eşalon, fiind întrecut în acest top doar de Cătălin Tofan.
“Mă simt un om norocos, pentru că am avut o carieră plină de împliniri. Am facut parte din mai multe generaţii de excepţie. După ce am debutat alături de Marius Stan sau Gelu Popescu,  am prins apoi anii ’90 sub comanda lui Vasile Simionaş, o perioadă în care ne-am calificat de două ori în Cupa UEFA şi ajunsesem spaima granzilor din Bucureşti, iar în ultimul an al carierei am reuşit o nouă calificare în Europa.”
Eternul căpitan a reuşit de-a lungul carierei o promovare din Divizia B în A, a participat cu Oţelul în trei rânduri în Cupa UEFA, în 1997/1998, 1998/1999 şi 2004/2005, adunând 10 prezenţe europene în roş-alb-albastru. De asemenea, a jucat un meci pentru echipa naţională, acum 20 de ani, împotriva Coreei de Sud şi anumite voci vorbesc încă despre faptul că a fost foarte aproape să participe la Mondialul din 1994, cel în care România a ajuns cel mai sus.
Pentru cei care l-au privit pe Viorel Tănase pe stadion, cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie modul său de a transmite fericirea în tribune şi peluze. A fost un jucător iubit şi la rândul său a iubit cu aceeaşi măsură suporterii gălăţeni. Renunţarea sa la cariera de jucător a adus serios în discuţie retragerea numărului pe care l-a purtat pe tricou, 14, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat şi un alt jucător de legendă al Oţelului, Silviu Ilie, l-a purtat în sezonul câştigării titlului!
În cei peste 6 ani şi jumătate de la retragere, Viorel Tănase a activat ca antrenor, mai întâi ca secund al lui Grigoraş, apoi ca principal pentru Oţelul II, Dunărea Galaţi, Farul Constanţa şi SC Bacău şi bineînţeles Oţelul, unde a stat însă doar pentru 12 etape. Revenirea sa acasă a avut loc din păcate într-un moment nepotrivit, caracterizat prin lipsa acută a răbdării noii conduceri, iar fanii vechi au fost nevoiţi să vadă din nou un tratament total nepotrivit faţă de un astfel de gigant de oţel. Plecarea sa nu a fost însă una ruşinoasă sau una care să nască prea multe controverse, el fiind schimbat cu un Petre Grigoraş, iubit şi apreciat la Galaţi, de toată lumea. Momentan este liber de contract, după despărţirea de SC Bacău, iar dorinţa şi speranţa oricărui oţelar e aceea că, într-o zi, “Tase” va reveni pentru trofeele pe care le-ar fi meritat ca jucător...

dunareabatrana.ro

[dcp100168]

Sărbătorim 50 de ani de la înfiinţarea Oţelului!

„Dunărea Bătrână”, comunitatea online a suporterilor echipei de fotbal Oţelul Galaţi, lansează cartea intitulată „50 de ani, 50 de legende”, în care prezintă carierele celor mai importanţi 50 de oameni din istoria clubului, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea grupării roş-alb-albastre.Cele 50 de legende ale Oţelului conform publicaţiei suporterilor sunt: Mario Agiu, Viorel Anghelinei, Liviu Antal, Haralambie Antohi, Dorin Arcanu, Stelian Bordeianu, Nicolae Burcea, Laurenţiu Buş, Tudorel Călugăru, Florin Cernat, Sergiu Costin, Ioan Filip, Ion Gigi, Gabriel Giurgiu, Branko Grahovac, Petre Grigoraş, Mihai Guriţă, Mihăiţă Hanghiuc, Sorin Haraga, Silviu Ilie, Viorel Ion, Laurenţiu Iorga, Jivko Jelev, Costin Maleş, Cristian Munteanu, Dorinel Munteanu, Ionuţ Neagu, Dănuţ Oprea, Gabriel Paraschiv, Tudorel Pelin, Marius Pena, Milan Perendija, Gelu Popescu, Ion Profir, Costică Rădulescu, Cornel Râpă, Adrian Sălăgeanu, Dorin Semeghin, Vasile Simionaş, Cristian Sîrghi, Emil Spirea, Aurelian Stamate, Daniel Stan, Marius Stan, Valentin Ştefan, Viorel Tănase, Cătălin Tofan, Victor Vasilache, Alejandro Viglianti.

Lansarea va avea loc vineri, 19 decembrie, de la ora 19.00, la Shopping City Galaţi, în zona Mall Cafe. La eveniment şi-au anunţat prezenţa aproximativ 30 dintre cele 50 de legende ale Oţelului, care vor fi premiate de către publicaţia suporterilor „Dunărea Bătrână”. 

La evenimentul de lansare a cărţii „50 de ani, 50 de legende” sunt invitaţi să participe toţi fanii Oţelului care doresc să celebreze alături de idolii lor împlinirea a jumătate de veac de la înfiinţare. Astfel, la finalul evenimentului fanii prezenţi vor avea ocazia să se fotografieze cu legendele Oţelului sau să obţină autografe de colecţie chiar pe cartea lansată cu prilejul împlinirii a 50 de ani. 

Cu Arabesque partener principal şi sprijinul Fotbal Club Oţelul, cartea „50 de ani, 50 de legende” are un tiraj de 1.000 de exemplare şi îşi propune să marcheze aşa cum se cuvine momentul aniversar. Parteneri: Arabesque, Shopping City Galaţi, Winner, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Galaţi, Ramplast, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Fotbal Club Oţelul, Fresh Star.

dunareabatrana.ro

[dcp100168]

Lansarea cărţii „50 de ani, 50 de legende”va avea loc la Sala Sporturilor

Din motive independente de voinţa organizatorilor, locul de desfăşurare a evenimentului de lansare a cărţii „50 DE ANI, 50 DE LEGENDE” a fost modificat. Festivitatea va avea loc la Sala Sporturilor „Dunărea”. Celelalte coordonate au rămas neschimbate: evenimentul se va desfăşura tot vineri, 19 decembrie 2014, şi tot de la ora 19:00.

Sunt invitaţi să participe toţi fanii Oţelului care doresc să celebreze alături de idolii lor împlinirea a jumătate de veac de la înfiinţare. La finalul evenimentului, fanii vor avea ocazia să se fotografieze cu legendele Oţelului sau să obţină autografe de colecţie chiar pe cartea lansată cu prilejul împlinirii a 50 de ani. La eveniment şi-au anunţat prezenţa 31 dintre legendele Oţelului.

[dcp100168]

„50 de ani, 50 de legende” lansare cu fast la ”Polivalentă”

Sala Sporturilor „Dunărea” a fost luată cu asalt de suporterii Oţelului la lansarea cărţii „50 de ani, 50 de legende”. La invitaţia lansată de suporteri au răspuns prezent o mare parte foştii sau actualii jucători ai clubului, personajele de legendă din carte.

Cei prezenţi au fost: Mario Agiu, Viorel Anghelinei, Haralambie ”Puiu” Antohi, Stelian Bordeianu, Laurenţiu Buş, Florin Cernat, Sergiu Costin, Ion Gigi, Mihăiţă Hanghiuc, Petre Grigoraş, Sorin Haraga, Silviu Ilie, Viorel Ion, Cristian Munteanu, Ionuţ Neagu, Gabriel Paraschiv, Marius Pena, Gelu Popescu, Ion Profir, Cornel Râpă, Aurelian ”Vivi” Stamate, Viorel Tănase şi Victor Vasilache.

Vali Ştefan şi Dănuţ Oprea, aflaţi la sute de kilometri distanţă de Galaţi au fost reprezentaţi la eveniment de membri ai familei, fiul Rareş Oprea, respectiv, nepotul Robert Moglan, ei fiind şi jucători în cadrul clubului Oţelul, iar Nae Burcea (decedat) a fost reprezentat de soţia Alina Burcea.

Din cauza unor probleme pesonale de ultim moment nu au putut ajunge la lansare Gabriel Paraschiv şi Dorinel Munteanu.
Cartea „50 DE ANI, 50 DE LEGENDE” este semnată de Marius Cernat, Marian Săvăstru şi Vlad Drăgan, şi a fost lansată de Dunărea Bătrână cu sprijinul FC Oţelul şi Arabesque. Galerie foto de la eveniment poate fi văzută aici.

sportgalati.com