Jump to content

Judecătoria din Lieşti se desfiinţează


Recommended Posts

Posted

Judecătoria din Lieşti se desfiinţează

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că în şedinţa Plenul CSM au fost avizate patru acte normative care vin în sprijinul sistemul judiciar, între acestea fiind şi proiectul de lege privind desfiinţarea unor instanţe şi a parchetelor care funcţionează pe lângă acestea.

Grupul de lucru interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii a propus, în iunie 2013, în urma unei analize, ca 30 de instanţe şi parchetele care funcţionează pe lângă acestea şi care au un volum redus de activitate să fie desfiinţate. Raportul în cazul acestei propuneri a fost aprobat în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 4 iunie 2013, fiind trimis ministrului Justiţiei pentru iniţierea unui proiect de lege.

Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, a fost propusă desfiinţarea a 30 de judecătorii şi a parchetelor de pe lângă acestea, precum şi rearondarea localităţilor pe care acestea le-au deservit, respectiv cele din Haţeg, Orăştie, Agnita, Avrig, Buhuşi, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuş, Dragomireşti, Hârşova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balş, Lieşti, Însurăţei, Adjud, Salonta, Bălceşti, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Târnăveni, Moldova Nouă, Chişineu Criş, Gurahonţ şi Făget.

În schimb, s-a considerat că se impune menţinerea în funcţiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, pentru 25 instanţe şi parchete, respectiv Blaj, Câmpeni, Sebeş, Brad, Sălişte, Podul Turcului, Beclean, Huedin, Şimleu Silvaniei, Babadag, Filiaşi, Corabia, Făurei, Panciu, Hârlău, Răducăneni, Huşi, Negreşti Oaş, Săveni, Costeşti, Oraviţa, Luduş, Ineu, Lipova şi Sânnicolau Mare.

De asemenea, în documentul citat se precizează că se impune şi menţinerea în funcţiune cu actuala circumscripţie pentru 15 instanţe şi parchete: Întorsura Buzăului, Lehliu Gară, Videle, Târgu Secuiesc, Gherla, Dej, Orşova, Târgu Bujor, Pătârlagele, Sinaia, Pucioasa, Vatra Dormi, Topliţa, Gheorghieni, Deta.

Grupul a motivat propunerea acestor măsuri prin eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă România, având în vedere şi trendul asemănător din ţările Uniunii Europene, raţionalizarea instanţelor şi parchetelor prin desfiinţare sau rearondare de localităţi fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri.

Posted

Propunere avizată de CSM/ Judecătoria Lieşti s-ar putea desfiinţa

În şedinţa Plenul Consiliului Superior al Magistraturii de săptămâna trecută au fost avizate patru acte normative care vin în sprijinul sistemul judiciar. Printre aceste acte se numără şi cel privind desfiinţarea unor instanţe şi a parchetelor care funcţionează pe lângă acestea.
Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, a fost propusă desfiinţarea a 30 de judecătorii şi a parchetelor de pe lângă acestea, precum şi rearondarea localităţilor pe care acestea le-au deservit. Printre cele 30 de instanţe se află şi Judecătoria Lieşti,  respectiv, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti.
În schimb, s-a considerat că se impune menţinerea în funcţiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, pentru 25 instanţe şi parchete. De asemenea, în documentul citat se precizează că se impune şi menţinerea în funcţiune cu actuala circumscripţie pentru 15 instanţe şi parchete, printre care se numără şi instanţa de la Târgu Bujor şi parchetul aferent acesteia.
Grupul a motivat propunerea acestor măsuri prin eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă România, având în vedere şi trendul asemănător din ţările Uniunii Europene, raţionalizarea instanţelor şi parchetelor prin desfiinţare sau rearondare de localităţi fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri.
În urma avizării CSM, cele patru acte normative trebuie să fie aprobate de Parlament  şi abia apoi să fie puse în practică.
Nu este însă prima dată când se vorbeşte despre o lege care să prevadă desfiinţarea unor instanţe de judecată şi a parchetelor aferente. Grupul de lucru interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii a propus, în iunie 2013, în urma unei analize, ca 30 de instanţe şi parchetele care funcţionează pe lângă acestea şi care au un volum redus de activitate să fie desfiinţate. Raportul în cazul acestei propuneri a fost aprobat în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 4 iunie 2013, fiind trimis ministrului Justiţiei, pentru iniţierea unui proiect de lege. La acea vreme, proiectul de lege nu a fost avizat de Parlament, motiv pentru care rămâne de văzut dacă de data aceasta avizul CSM va conta în faţa parlamentarilor.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Deputaţii au respins proiectul de lege privind desfiinţarea Judecătoriei Lieşti

Proiectul de lege privind desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, a ajuns ieri în Camera Deputaţilor, după ce a primit aviz negativ de la comisa juridică a camerei. Printre cele 30 de judecătorii propuse spre desfiinţare se numără şi Judecătoria Lieşti. Judecătoriei Lieşti şi parchetului aferent le sunt arondate 24 de localităţi, cu 62.480 persoane. Anul trecut, la judecătorie au fost înregistrate 1.853 de cauze, iar la parchetul aferent aproximativ 1.600.
Luând în calcul aceste aspecte, dar şi faptul că Judecătoria Lieşti are un sediu nou, proprietatea Ministerului de Justiţie, cheltuielile aferente funcţionării instanţei fiind minime, deputatul George Scarlat a depus un amendament la  proiectul de lege, prin care a solicitat respingerea actului normativ. „Am depus un amendament prin care Judecătoria Lieşti să nu fie desfiinţată, pentru ca acest fapt ar aduce atingere actului de justiţie. Prevederile art. 21 din Constituţie stipulează clar că accesul la justiţie este un drept fundamental. Nici chiar lipsa resurselor financiare ale statului nu pot fi un motiv de limitare a accesului liber la justiţie. La un calcul simplu, prin desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti sunt afectaţi aproximativ un milion de cetăţeni justiţiabili, "rearondaţi", şi aproximativ 500 de magistraţi şi funcţionari ai justiţiei "relocaţi" la alte instanţe”, ne-a declarat deputatul George Scarlat.
În urma discuţiilor avute atât la Comisia Juridică, cât şi în plenul camerei Deputaţilor, proiectul de lege a fost respins de 305 din cei 312 deputaţi prezenţi. Proiectul însă va fi trimis la Senat, care este cameră decizională, aşa că soarta celor 30 de judecătorii şi a parchetelor aferente se află acum în mâna senatorilor.

viata-libera.ro

Posted

Adica nea` rahat, pe numele sau de deputat George Scarlat, stie mai bine ce si cum e cu Justitia decat CSM-ul si Ministerul Justitiei de face amendamente de genul asta. El inca isi inchipuie ca se mai cumpara judecatori (chiar si de la Liesti) cu o ciorba de burta si-o portie de mici, cum a facut maimutoiul de tacsu cu betivanul pensionar de-acolo.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.