Jump to content

Pietonii, principalii vinovaţi de accidentele de circulaţie


dcp100168

Recommended Posts

Pietonii, principalii vinovaţi de accidentele de circulaţie

* Peste 30 la sută din accidentele rutiere petrecute anul trecut în judeţul Galaţi au avut loc din cauza pietonilor * Sistematizarea defectuoasă a unor artere a favorizat multe dintre accidentele rutiere

Ignoranţa, graba şi încrederea prea mare în propriile şanse a pietonilor bat pofta de viteză a şoferilor, dar şi imprudenţa acestora când vine vorba de respectarea regulilor rutiere. Mersul pe jos a devenit un fel de aventură, care se poate termina sub roţile maşinii şi de cele mai multe ori la spital, potrivit statisticii Serviciului Poliţiei Rutiere pentru anul 2013. Din totalul evenimentelor rutiere, 178 în tot judeţul, 30,09 la sută au fost cauzate de pietonii care fie au traversat neregulamentar, fie au confundat carosabilul cu trotuarul. Celelalte cauze, respectiv neacordarea de prioritate la vehicule şi viteza, au fost cu mult în urma primei clasate.
„În ceea ce priveşte neacordarea priorităţii, aceasta a constituit cauză a evenimentelor rutiere în proporţie de 19,10 la sută, iar viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic a provocat accidente în 11,79 la sută din cazuri", se arată în evaluarea Poliţiei Rutiere cuprinsă în bilanţul IPJ Galaţi pe 2013.

47 de morţi, 163 de răniţi

Peste 200 de persoane au căzut victime evenimentelor rutiere în cursul anului trecut, 47 dintre acestea pierzându-şi viaţa, iar restul fiind rănite grav. Potrivit poliţiştilor, la ambele categorii au fost înregistrate scăderi faţă de anul precedent, un merit important în diminuarea numărului de accidente cu efecte grave avându-l o prezenţă sporită în stradă, dar şi o exigenţă mai mare faţă de abaterile constatate.
„Un rol important l-a avut combaterea eficientă a infracţionalităţii din zona drumurilor publice, formaţiunile teritoriale constatând 554 de infracţiuni, dar şi sporirea intransigenţei faţă de cei ce comit abateri grave pentru siguranţa traficului prin aplicarea a 249 de sancţiuni pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, 209 sancţiuni pentru neacordarea priorităţii vehiculelor, 991 de sancţiuni pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 567 de sancţiuni pentru depăşire neregulamentară, 263 de sancţiuni pentru pătrundere în zone interzise, 1.237 de sancţiuni pentru folosirea telefonului mobil”, se arată în raportul Poliţiei Rutiere.
Alături de neatenţia pietonilor şi culpa şoferilor, un aport destul de semnificativ l-a avut şi sistematizarea deficitară a unor străzi, mai exact proasta amplasare a trecerilor de pietoni sau a altor elemente de semnalizare şi siguranţă a traficului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...
  • 1 year later...

Pietonii, principala cauză a accidentelor rutiere produse în 2015 în judeţul Galaţi

  • La capitolul sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri gălăţeni, bicicliştii sunt campionii anului 2015 *

Nu mai puţin de 30% din accidentele de circulaţie care au avut loc anul trecut în judeţul Galaţi au fost cauzate de pietonii neatenţi sau ignoranţi. Concluzia se desprinde din bilanţul pe 2015 al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. „Principalele cauze generatoare ale evenimentelor rutiere au fost: nerespectarea normelor rutiere de către pietoni (30%), neacordarea priorităţii vehiculelor (13,3%) şi viteza neadaptată (9,2%)”, se arată în document.

Conform aceleiaşi surse, în 2015, poliţiştii rutieri au aplicat 5.308 de sancţiuni. Cele mai numeroase, 1.533, au fost încasate de biciclişti. Pe locurile imediat următoare s-au clasat şoferii care nu le-au acordat prioritate pietonilor, cu 1.284 de sancţiuni primite, şi căruţaşii, ale căror acte de indisciplină în trafic au fost pedepsite cu 1.260 de sancţiuni. Au urmat şoferii care au efectuat depăşiri neregulamentare, cu 790 de sancţiuni, cei care nu au respectat culoarea roşie a semaforului, cu 229 de sancţiuni, şi cei care nu le-au dat prioritate altor maşini, cu 212 sancţiuni.

Pe lângă operaţiunile de supraveghere a traficului, de prevenire a accidentelor rutiere şi de combatere a infracţionalităţii pe drumurile publice, poliţiştii de la Circulaţie au desfăşurat şi acţiuni educaţional-preventive în 2015. Astfel, potrivit bilanţului IPJ Galaţi, poliţiştii rutieri au susţinut 318 şedinţe în şcolile din judeţ, precum şi şapte întâlniri cu operatorii de transport.

reperul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.