Barajul Suhurlui, distrus de politicieni şi furat de hoţi

[dcp100168]

Barajul Suhurlui, distrus de politicieni şi furat de hoţi

* Obiectivele unei investiţii de un miliard de dolari au fost cărate la fier vechi cu cârca şi căruţa

Şantierul acumulării de la Suhurlui, o investiţie de un miliard de dolari pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii pe 60.000 ha de pe podişul Covurlui, care ar fi trebuit să fie pus în funcţiune în 1992, a trecut şi de ultima fază a distrugerilor din tranziţie, paragina, ajungând să fie ras de pe faţa pământului. Lucrările au fost abandonate în 1990, prin decizia Guvernului Roman. Între timp, s-a furat tot ce putea fi smuls şi cărat, rămânând acolo doar o privelişte apocaliptică, în „armonie” cu imaginea miilor de hectare rămase de pârloagă din cauza secetei.

Pentru Banca Mondială, este un proiect bun

Străinii văd mai bine decât politicienii noştri care ne sunt priorităţile. Mai ales în contextul schimbărilor climatice, nu poţi face agricultură fără să acoperi întreaga suprafaţă de teren arabil cu sisteme de irigaţii. După ce şantierul de la Suhurlui fusese adus la paragină, s-a găsit totuşi o importantă instituţie financiară internaţională dispusă să acorde finanţare pentru reluarea lucrărilor. În 2007, ministrul Agriculturii de la vremea aceea, Dan Motreanu, a semnat cu Banca Mondială mai multe contracte pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii în cadrul Programului „Reabilitarea şi reforma sistemului de irigaţii”, finanţat de Banca Mondială în baza unui împrumut contractat de Guvernul României.

În program se aflau reabilitarea sistemelor de irigaţii de pe Terasa Tecuci-Nicoreşti (10.000 ha) şi Sadova-Corabia (40.000 ha), dar şi elaborarea până la sfârşitul lui 2007 a studiilor de fezabilitate pentru alte cinci sisteme de irigaţii, printre care cel de pe Terasa Covurlui, cu cele 60.000 ha ce urmau să fie irigate din lacul de la Barajul Suhurlui. Contractul cu Banca Mondială a fost semnat, dar au urmat războaiele politice dintre „chiriaşul” de la Palatul Cotroceni şi „chiriaşii” Palatului Victoria, căderi de guverne, re-prioritizări de proiecte şi, în toată această tevatură, oportunitatea relansării Barajului Suhurlui cu susţinerea financiară a Băncii Mondiale a fost pierdută.

Un proiect foarte util şi pentru agricultura capitalistă

Conform specialiştilor, proiectul construirii sistemului de irigaţii pe Terasa Covurlui datează din anii ’60 şi era o investiţie justificată pentru că zona podişului Covurlui, care ocupă partea centrală a judeţului Galaţi, este unul din bazinele cerealiere importante. Chiar dacă atunci proiectul era integrat campaniei propagandistice de dezvoltare a agriculturii socialiste, el ar fi la fel de necesar şi agriculturii capitaliste de astăzi.

În judeţul Galaţi, există o suprafaţă agricolă de peste 350.000 de hectare, din care 290.000 ha teren arabil, iar din acesta, aproape 135.000 ha sunt teren irigabil. Anual rămân pârloagă zeci de mii de hectare, una dintre cauze fiind seceta din ultimii ani, care nu mai poate fi combătută, din cauza distrugerii sistemului de irigaţii.

Teoretic, sistemul de irigaţii acoperă suprafaţa de 135.000 de hectare. Practic, a fost lăsat de izbelişte de toate guvernele postdecembriste. Pentru că nu au avut alocaţi bani ca să îşi plătească măcar paznicii, cei ce conduceau sistemul au asistat la distrugerea lui. Mai este funcţională doar o parte a sistemului de irigaţii cu care era înzestrat judeţul Galaţi în anul 1990.

Investiţie de un miliard de dolari

Începută în 1975, construirea barajului de la Suhurlui era un proiect ce presupunea un volum mare de lucrări. Lacul trebuia să aibă o suprafaţă de 1.000 ha şi o adâncime de 50 de metri, asigurând irigarea unei suprafeţe agricole de 60.000 de hectare. Imensa cantitate de apă adusă până aici din Dunăre, prin Canalul Magistral Lunca, trebuia să fie zăgăzuită de un baraj de 60 de milioane de metri cubi de pământ. Pentru căratul pământului şi construirea barajului au fost aduse peste 1.000 de utilaje, dar cum volumul lucrărilor era foarte mare, pentru căratul pământului a fost construită şi o cale ferată locală. Locomotivele şi vagoanele au fost aduse cu trailerele şi puse pe şine cu macarale de mare capacitate. Drumurile din zonă au fost construite din beton celular, asemenea şoselelor strategice, ca să reziste la traficul greu. La şantier au fost angajaţi peste 6.000 de săteni din comunele din jur, de la Pechea, Suhurlui, Cuca, Rediu şi Băleni, dar au mai fost aduşi şi peste o mie de deţinuţi, pentru care a fost construită o colonie la marginea comunei Pechea. Timp de 15 de ani, s-a lucrat în „ritm susţinut”. Lucrările ar mai fi durat un an sau doi, în 1992 ar fi trebuit ca sistemul de irigare a celor 60.000 ha de pe Terasa Covurlui să fie pus în funcţiune. Dar, în 1990, guvernul condus de Petre Roman a închis şantierul şi s-a distrus tot ce se făcuse. Tot în „ritm susţinut”!

Apocalipsa de la Suhurlui

Acum, imaginea de la barajul Suhurlui este apocaliptică. Zona este anunţată de traseele de transport al energiei electrice, zeci de kilometri de stâlpi de pe care au dispărut cablurile. „Barajul” e acoperit de buruieni, tufe şi arbuşti. Pe o coastă de deal, se mai văd movilele de pământ ale şanţurilor săpate pentru traseele conductelor aducţiunii conectate la Canalul Magistral Lunca. Au mai rămas şi câteva conducte de mare diametru, prin care s-ar putea plimba un om, prea mari şi prea grele pentru a putea fi tăiate şi cărate cu cârca sau căruţa. Celelalte ţevi, mai mici, au fost dezgropate, tăiate, furate. În urmă cu vreo 15 ani, mai erau pe acolo carcase de utilaje abandonate, calea ferată. Acum au dispărut. Au ajuns tot la fier vechi. În zona unde a fost odată organizarea de şantier, au mai rămas doar dreptunghiurile de beton ale fostelor barăci. Pe lângă ele, mai amintesc de fostul şantier câteva structuri de beton şi o râpă grotescă, săpată de utilaje pe locul de unde fusese mutat dealul.

presagalati.ro

[Relu]

mdea, ...uite așa am aruncat noi la gunoi multe lucruri bune... doar pentru că au fost concepute în era comunistă... 

[dcp100168]

Barajul Suhurlui - investiţie de un miliard de dolari rasă de pe faţa pământului

* Timp de 15 ani, a fost mutat un deal pentru ca în locul acestuia să apară un lac de 1.000 ha, cu adâncimea de 50 de metri, care să asigure irigarea a 60.000 de hectare

 

Şantierul celei mai importante investiţii din zona Galaţiului, Barajul Suhurlui, oferă astăzi imaginea unui peisaj sinistru, urmarea unei calamităţi cu o forţă de neimaginat. Pe şoseaua dinspre Pechea, zona este anunţată de cei câţiva kilometri ai traseelor de transport a energiei electrice, din care au mai rămas doar stâlpii de beton de pe care atârnă capetele cablurilor furate. În zona şantierului au rămas mii de metri pătraţi de dreptunghiuri de beton, pardoselile unor clădiri care au dispărut de mult, luate parcă de o viitură uriaşă care a măturat zona. Prin crăpăturile betonului cresc buruieni. A mai rămas staţia de pompare, cu conducte imense, prea mari şi prea grele pentru a putea fi tăiate şi cărate cu cârca sau căruţa. Celelalte ţevi, mai mici, au fost dezgropate, tăiate, furate. Au rămas aproape întregi electropompele ale căror corpuri din metal masiv nu au putut fi furate. Blocuri de beton cu înălţimea unei clădiri cu câteva etaje s-au rupt de restul construcţiei şi s-au înclinat periculos. „Barajul” este acoperit de buruieni şi tufe de arbuşti. Cum s-ar spune, a intrat în decor. Acum, sătenii îşi pasc vitele pe un islaz care de fapt devenise fundul lacului de o mie de hectare, pe locul de unde fusese mutat un deal. Pe o coastă de deal au mai rămas câteva conducte imense. Pe un alt deal, dinspre Rediu, a rămas imaginea sinistră a pământului răscolit, pe traseul magistralelor prin care era adusă aici apa din Dunăre. Ici, colo, se mai văd movilele de pământ ale şanţurilor săpate pentru traseele conductelor prin care apa trebuia să plece spre sistemul de irigaţii.

Investiţie-gigant

Începută în 1975, construirea barajului de la Suhurlui era un proiect în valoare de un miliard de dolari ce presupunea un foarte mare volum de lucrări. Lacul trebuia să aibă o suprafaţă de 1.000 ha şi o adâncime de 50 de metri, asigurând irigarea unei suprafeţe agricole de 60.000 de hectare. Imensa cantitate de apă adusă până aici din Dunăre, prin Canalul Magistral Lunca şi alte câteva zeci de kilometri de conducte trebuia să fie zăgăzuită de un baraj de peste 50 de milioane de metri cubi de pământ. Pentru căratul pământului şi construirea barajului au fost aduse peste 1.000 de utilaje, dar cum volumul lucrărilor era foarte mare, pentru căratul pământului a fost construită şi o cale ferată locală. Locomotivele şi vagoanele au fost aduse cu trailerele şi puse pe şine cu macarale de mare capacitate. Drumurile din zonă au fost construite din beton celular, asemenea şoselelor strategice, ca să reziste la traficul greu. La şantier au fost angajaţi peste 6.000 de săteni din comunele din jur, de la Pechea, Suhurlui, Cuca, Rediu şi Băleni, dar au mai fost aduşi şi peste o mie de deţinuţi, pentru care a fost construită o colonie la marginea comunei Pechea. Vreme de 25 de ani, s-a lucrat în celebrul „ritm susţinut”, cuvinte-cheie ale epocii de aur. Lucrările ar mai fi durat un an sau doi, în 1992 ar fi trebuit ca sistemul de irigare a celor 60.000 ha de pe Terasa Covurlui să fie pus în funcţiune.

Măsură capitalistă?

În 1990, guvernul condus de Petre Roman a închis şantierul. Nu lipsa finanţării era cauza, ci aversiunea care funcţiona la începutul lui 1990 faţă de investiţiile megalomanice ale lui Ceauşescu. Însă, din moment ce ar fi asigurat irigarea a zeci de mii de hectare de pe Terasa Covurlui, transformând zona într-unul din cele mai importante bazine cerealiere ale ţării, lacul de la Suhurlui nu era o investiţie cu conotaţii propagandistice. Chiar dacă atunci proiectul era integrat campaniei propagandistice de dezvoltare a agriculturii socialiste, el ar fi fost la fel de necesar şi agriculturii capitaliste de astăzi. Dacă ar fi fost finalizate lucrările, cu totul altfel ar fi arătat agricultura zonei. S-ar fi putut discuta de eficienţă, cât costă să iei apa in Dunăre şi să o cari la deal, dar din moment ce prin 2007 Banca Mondială anunţa finanţarea unui studiu de fezabilitate pentru reluarea lucrărilor înseamnă că era un proiect demn de a fi luat în seamă.

Un miliard de dolari, cărat cu cârca şi căruţa

În anii care au urmat abandonării şantierului s-a distrus tot ce se făcuse. În acea perioadă, roiau pe acolo căruţele hoţilor de fier vechi. Au fost furate conducte, sute de utilaje imobilizate pe şantier pentru eventualitatea reluării lucrărilor. Au dispărut şi pereţii barăcilor şi până şi calea ferată construită pe şantier pentru transportarea pământului excavat. Au fost furate şi locomotivele şi vagoanele. După ce a fost furat tot ce era din fier, a rămas peisajul hâd al dealurilor răscolite de buldozere, acoperite de buruieni. Între timp, pământul a început să fie retrocedat foştilor proprietari şi astfel povestea a luat sfârşit.

A existat şi şansa reluării lucrărilor

La un moment dat a existat şansa ca proiectul să fie reluat. În primăvara lui 2007, Dan Motreanu, pe atunci ministru al Agriculturii, a semnat cu Banca Mondială mai multe contracte pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii în cadrul programului „Reabilitarea şi reforma sistemului de irigaţii”, finanţat de Banca Mondială în baza unui împrumut contractat de Guvernul României. În program se aflau reabilitarea sistemelor de irigaţii de pe Terasa Tecuci-Nicoreşti (10.000 ha) şi Sadova-Corabia (40.000 ha), dar şi elaborarea până la sfârşitul lui 2007 a studiilor de fezabilitate pentru alte cinci sisteme de irigaţii, Terasa Covurlui, cu cele 60.000 ha ce urmau să fie irigate din lacul de la Barajul Suhurlui, precum şi sistemele de la Terasa Viziru, Terasa Brăilei şi alte două zone din Banat. În succesiunea de miniştri la Agricultură, acea şansă a reluării lucrărilor a rămas doar o ştire de presă.

Şi statul a pus umărul la distrugerea irigaţiilor

Teoretic, sistemul de irigaţii din judeţ acoperă o suprafaţă de 135.000 de hectare. Practic, a fost lăsat de izbelişte de toate guvernele. Pentru că nu au avut bani ca să îşi plătească măcar paznicii, cei ce conduceau sistemul au asistat la distrugerea lui. Mai este funcţional Canalul Magistral Lunca, de transport al apei extrase din Dunăre, mai este funcţională şi Staţia de Pompare de la Vânători, la vremea ei cea mai mare din Europa, care asigură funcţionarea sistemului de irigaţii pe o suprafaţă de 73.000 ha în zona de sud-est a judeţului, dar suprafeţele agricole din zonele cele mai secetoase, cea din nordul judeţului şi cea a Terasei Covurlui, au rămas descoperite.

Şi statul a pus umărul la distrugerea sistemului de irigaţii, prin Fisc. În ultimii ani, au fost foarte multe cazuri în care organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI) au intrat în faliment şi ANAF le-a executat silit, scoţând la licitaţie instalaţiile. Spre exemplu, în urmă cu doi-trei ani, ANAF a scos la licitaţie încă o parte din activele OUAI Vameş, din zona comunei Piscu, după ce anterior fuseseră scoase la mezat instalaţiile din zona localităţilor Şendreni, Braniştea şi Vameş. Aşa au dispărut instalaţiile de irigat de pe un segment de 40 km din Lunca Siretului. În urma executării silite, statul nu se alege cu mare lucru. Clădirea Staţiei de Pompare SPP 22 a fost vândută la preţul de 5.998 lei, iar cei 22.972 m de reţea de conducte îngropate, cu 7,9 lei/m.

presagalati.ro

[dcp100168]

Barajul de la Suhurlui - milioane de euro îngropate printre dealuri

* "Inima" unui sistem care ar fi rezolvat problema irigaţiilor în centrul judeţului zace în mizerie * Ce au construit aproape integral "comuniştii", au lăsat în paragină "capitaliştii"

Agricultorii din Câmpia şi Podişul Covurluiului, adică din peste 20 de comune ale Galaţiului, şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, dacă statul român ar fi binevoit nu să le construiască un baraj cu lac de acumulare în centrul regiunii, ci doar să-l ducă la bun sfârşit pe cel ridicat în proporţie de trei sferturi pe vremea lui Ceauşescu! Nici n-ar mai fi costat, nici n-ar mai fi durat mult!

Din păcate, statul a considerat, în anii '90, că n-avem nevoie de asemenea construcţii gigant, specifice comunismului, aşa că a lăsat totul în paragină. Rezultatele acelor decizii se văd încă. Banii noştri, milioane de euro, pe care fostul regim îi investise aici, se duc în pământ, fără să aducă nimănui niciun folos, iar despre irigat cu apă din sistemul public, la Suhurlui, probabil nu va mai fi vorba niciodată. Nu în ultimul rând, de munca miilor de muncitori care au trudit aici s-a ales praful.

Planurile lui Ceauşescu s-au spulberat

Specialiştii în îmbunătăţiri funciare din regimul comunist creaseră un sistem de irigaţii complex pentru Câmpia Covurluiului. În inima regiunii, la Suhurlui, trebuia construit un baraj mare şi un lac de acumulare întins pe 1.000 de hectare, adică jumătate din cât ocupă astăzi lacul Brateş! Apa ar fi ajuns aici tocmai din Dunăre, prin canalul Magistral Luncă, iar din acumulare s-ar fi putut duce către toate fermele, deservind o suprafaţă de 60.000 de hectare. Nimeni nu s-ar mai fi putut plânge că n-are apă!

Lucrările au început la Suhurlui în anul 1975. S-a muncit cu oameni angajaţi din sat şi din împrejurimi, dar au fost aduşi şi deţinuţi, după sistemul folosit de comunişti. Ca transportul materialelor să fie uşor şi să nu se întârzie lucrările, s-au construit şosele mai bune şi chiar o cale ferată. Un şantier mamut, cu 6.000 de muncitori, nu va mai vedea comuna Suhurlui, probabil, niciodată.

Sătenii încă îşi mai amintesc de faptul că munca acelor oameni - dintre care cei mai mulţi au şi murit - a fost titanică! Nu mai vor să ia de la capăt vorba asta, înţelegând că nu mai are niciun sens acum. Dar, de uitat, n-au uitat!

Până în 1989, lucrările avansaseră într-atât încât probabil nimeni nu se mai gândise că proiectul mai poate fi oprit. Din nefericire, la doi ani după căderea regimului comunist, marele şantier s-a închis brusc. S-au îmbogăţit repede hoţii care au făcut să dispară fierul. S-au bucurat oamenii care şi-au pavat curtea cu dalele de beton montate în ceea ce ar fi trebuit să fie lacul de acumulare şi… s-a terminat totul. Din timp în timp, câte un politician îşi mai aminteşte de proiect şi mai iese cu câte o declaraţie de ochii lumii despre infrastructură şi potenţial irigabil.

Animalele pasc peste grămezile de bani

Ruinele fostului baraj de la Suhurlui care nu s-au putut încă fura se văd de pe uliţa mare din comună. Construcţii imense din beton din care iese armătura ascund conducte. De la un capăt la altul al primei bucăţi de baraj sunt 255 de paşi, întrerupţi doar de praguri mari din beton armat. După aceste sute de paşi, întreaga construcţie se pierde sub pământ, iar capătul ei opus sparge dealul la câteva sute de metri depărtare. Aici, alte betone, alte ţevi, ba chiar şi o mică baltă de acumulare. Văzute de la distanţă, ruinele barajului sunt mai lungi decât ar fi un zgârie nor trântit la pământ printre dealurile Suhurluiului.

Primarul Gigi Ţuţu spune că, din anul 2008, când satul Suhurlui s-a rupt de comuna Rediu şi a devenit comună la rândul său, betoanele barajului au devenit proprietatea primăriei. N-are propriu-zis ce face cu ele, dar le deţine… Tot aici, filiala gălăţeană a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare are nişte motoare şi nişte conducte. Cum de nu le-a făcut nimeni bucăţi până acum, ca să le vândă la fier vechi, încă nu ne-am lămurit…
Prin preajma barajului, unde ar fi putut fi cel mai mare lac de acumulare din judeţ, pasc acum oile şi caprele.

În loc de irigaţii, apă de ploaie

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Galaţi, suprafaţa irigabilă a judeţului ajunge la 135.000 de hectare. Cam jumătate dintre fermierii care lucrează această suprafaţă încheie chiar şi contracte, numai că se udă doar vreo 15.000 de hectare, mare parte în Lunca Brateşului de Sud şi în Lunca Brateşului de Nord. În cea mai mare parte a comunelor din centrul judeţului, care s-ar fi putut bucura de existenţa barajului de la Suhurlui, nu se poate iriga din sistemul de interes public. Prin unele locuri s-a furat ţeava. Altele sunt prea departe sau prea sus, iar costul apei ar fi prea ridicat.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cum a dispărut un miliard de dolari băgat de Ceauşescu într-un proiect ce ar fi trebuit să-i scoată pe români din sărăcie

Un sistem complex de irigaţii, proiectat şi construit în anii comunismului, a rămas de izbelişte pe un câmp din apropierea localităţii gălăţene Suhurlui. După revoluţie, investiţia, realizată în proporţie de 90%, a fost abandonată, iar hoţii şi "investitorii" au distrus totul. Mai amintesc de planul comuniştilor de eficientizare a agriculturii doar resturile unor construcţii din beton şi câteva agregate uriaşe, care nu au putut fi furate.

 

În anul 1983, în centrul judeţului Galaţi a început să fie construit un sistem de irigaţii complex - Terasa Covurlui - care avea ca punct central un mare baraj situat în apropiere de localitatea Suhurlui. Acolo urmau să fie acumulate, pentru irigaţii, miliarde de metri cubi de apă pompată din Dunăre, Siret şi Prut.

Dacă întregul proiect ar fi fost terminat, zeci de mii de ţărani din zeci de comune din judeţul Galaţi şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, căci sistemul era gândit pentru o foarte bună eficienţă.

Mii de muncitori, mii de utilaje

La construcţia sistemului au fost mobilizaţi peste 8.000 de muncitori, de toate felurile. Erau angrenaţi pe şantiere şi mari specialişti în hidrotehnică, dar şi militari în termen sau deţinuţi. Printre cei care munceau atunci, ca şofer în cadrul Armatei, se afla şi domnul Stelică Dajboc, acum în vârstă de 60 de ani. Îşi aminteşte că se muncea într-un ritm nebunesc. Programul de lucru începea la ora 4,00 dimineaţa şi se termina pe la 9,00-10,00 seara. „Duceam muncitorii la punctul de lucru, unde era la punctul de lucru - Valea Gerului şi după asta plecam după materiale, la Galaţi, la depozitul doi, la Tuluceşti, la Condrea, unde ne trimitea”, ne-a povestit Stelică Dajboc.

Întregul sistem ar fi urmat să deservească 100.000 de hectare, iar pentru finalizarea lucrărilor trebuia construit un baraj şi un lac artificial întins pe 1.000 de hectare. „Nu s-a mai făcut nimic, aşa a rămas. Ce vedeţi, exact asa a rămas tot. Motoarele în faţă acolo, motoare nou-nouţe, în apă, aşa a rămas tot în apă, s-a dus, s-a luat, s-a făcut praf tot”, ne-a povestit fostul angajat.

Întreaga zonă este acum plină de ruine care amintesc de clădirile ridicate pentru toţi muncitorii veniţi în zonă să ridice ceea ce se anunţa a deveni al doilea sistem de irigaţii din Europa. Mii de oameni au lucrat atunci la acest proiect. Printre ei s-au aflat şi foarte mulţi deţinuţi. Ca transportul materialelor sã fie uşor şi să nu se întârzie lucrãrile, s-a construit chiar o cale feratã.

De acele vremuri îşi aminteşte şi Cornel Lupu, electrician timp de 9 ani în cadrul proiectului. „Erau foarte mulţi muncitori. Veneau din toate comunele, Cudalbi, Pechea, Băleni, Cuca, Suhurlui, Rediu şi se lucra intensiv. S-a făcut şoseaua pe aici, s-a turnat beton, se turna şi noaptea şi ziua, flux continuu”, povesteşte bărbatul.

Chiar şi sătenii sunt nostalgici când îşi amintesc acele vremuri. „Vai, nu a mai fost şi nici nu ştiu dacă o să mai fie aşa ceva vreodată la noi. Eu azi sunt, mâine nu mai ştiu, că sunt bolnavă. Dar cei care vin, nu ştiu dacă o să mai vadă aşa ceva”, ne-a mărturisit tanti Geta.

Un miliard de dolari de care s-a ales praful

Din nefericire, la puţin timp după căderea regimului comunist, marele şantier s-a închis brusc. Fără prea multe explicaţii. În momentul abandonării, lucrările - care costaseră până atunci colosala sumă de un miliard de dolari - ar mai fi durat un an sau doi până la finalizare.

În 1990, guvernul condus de Petre Roman a sistat finanţarea, iar utilajele au intrat în conservare. Adică s-au furat unul câte unul. În apropiere de Suhurlui, la poalele unui deal, exista un mare parc de utilaje unde se aflau peste 1.000 de buldozere, basculante, escavatoare, screpere. Din ele nu a mai rămas, în scurt timp, nici măcar un şurub. Toate au ajuns, deşi erau aproape noi, la fier vechi, fiind "valorificate", la întrecere, de hoţii de metale şi de patronii care au intrat în posesia fostei Întreprinderi de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi. Culmea este că nimeni nu a fost tras la răspundere, niciodată, pentru acest jaf organizat.

Aceeaşi soartă au avut şi uriaşele conducte pentru aducţiunea apei. În urmă cu doi ani, poliţiştii gălăţeni au identificat o reţea de hoţi care, folosind utilaje grele, dezgropa şi tăia, pentru fier vechi, conductele magistrale de trei metri în diametru, grele de peste 10 tone pe fiecare metru liniar. Până să intervină Poliţia, însă, se furaseră kilometri întregi de conducte. Nu se mai pot recupera. Au ajuns deja la oţelăriile turceşti. În prezent, cu greu se mai poate spune că acolo a fost cândva o investiţie de un miliard de dolari. În faţa ochilor ţi se înfăţişează doar un câmp gol, pârjolit de secetă, pe care mai vezi, ici colo, câte o relicvă din beton a marelui sistem de irigaţii. Nici măcar marele baraj din pământ nu mai este vizibil, părând doar un deluşor oarecare aşezat de-a curmezişul văii.

Din anul 2008, când satul Suhurlui a devenit comună, rămăşiţele barajului au intrat în proprietatea primăriei, care nu mai avea ce să mai facă decât să încerce să valorifice ceea ce mai era de valorificat: pietrişul. „Era foarte mult balast în zonă şi fiecare lua cum dorea. Nu mai trebuia nimănui umplutura rămasă aşa că am putut să o cărăm noi şi am turnat-o pe străzile comunei care erau vai de mama lor, ne-a declarat primarul Suhurluiului”, Gigi Ţuţu.

"Putea fi o minune inginerească"

Senatorul gălăţean Gheorghe Saghian, inginer agronom cu vechi state în agricultura gălăţeană, este unul dintre specialiştii care consideră că abandonarea proiectului de irigaţii Terasa Covurlui a fost una dintre cele mai mari greşeli făcute după 1989. "Putea fi o minune inginerească. Am fi salvat de secetă peste 100.000 de hectare de teren arabil, în plus faţă de cele 135.000 de hectare care erau deja amenjate. Am făcut numeroase memorii, în perioada cât am fost director al Direcţiei Agricole, pentru ca investiţia să nu se piardă. Din păcate, nu s-a reuşit", ne-a declarat Saghian.

În judeţul Galaţi, există o suprafaţă agricolă de peste 350.000 de hectare, din care 290.000 ha teren arabil, iar din acesta, aproape 135.000 ha sunt teren irigabil. Dacă investiţia de un miliard de dolari nu s-ar fi distrus, aproape 85% din suprafaţa arabilă a judeţului ar fi beneficiat de sistem de irigaţii.

adevarul.ro

[riaji]

I-auzi cum a facut el memorii, saracu` si nu l-a bagat nimeni in seama.. Nu-i exclus ca in vreo 2-3 ani sa il vedem ministrul agriculturii si pe carnatul asta si sa-l auzim atunci pe marele inginer.