Barajul Suhurlui, distrus de politicieni şi furat de hoţi

[dcp100168]

Barajul Suhurlui, distrus de politicieni şi furat de hoţi

* Obiectivele unei investiţii de un miliard de dolari au fost cărate la fier vechi cu cârca şi căruţa

Şantierul acumulării de la Suhurlui, o investiţie de un miliard de dolari pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii pe 60.000 ha de pe podişul Covurlui, care ar fi trebuit să fie pus în funcţiune în 1992, a trecut şi de ultima fază a distrugerilor din tranziţie, paragina, ajungând să fie ras de pe faţa pământului. Lucrările au fost abandonate în 1990, prin decizia Guvernului Roman. Între timp, s-a furat tot ce putea fi smuls şi cărat, rămânând acolo doar o privelişte apocaliptică, în „armonie” cu imaginea miilor de hectare rămase de pârloagă din cauza secetei.

Pentru Banca Mondială, este un proiect bun

Străinii văd mai bine decât politicienii noştri care ne sunt priorităţile. Mai ales în contextul schimbărilor climatice, nu poţi face agricultură fără să acoperi întreaga suprafaţă de teren arabil cu sisteme de irigaţii. După ce şantierul de la Suhurlui fusese adus la paragină, s-a găsit totuşi o importantă instituţie financiară internaţională dispusă să acorde finanţare pentru reluarea lucrărilor. În 2007, ministrul Agriculturii de la vremea aceea, Dan Motreanu, a semnat cu Banca Mondială mai multe contracte pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii în cadrul Programului „Reabilitarea şi reforma sistemului de irigaţii”, finanţat de Banca Mondială în baza unui împrumut contractat de Guvernul României.

În program se aflau reabilitarea sistemelor de irigaţii de pe Terasa Tecuci-Nicoreşti (10.000 ha) şi Sadova-Corabia (40.000 ha), dar şi elaborarea până la sfârşitul lui 2007 a studiilor de fezabilitate pentru alte cinci sisteme de irigaţii, printre care cel de pe Terasa Covurlui, cu cele 60.000 ha ce urmau să fie irigate din lacul de la Barajul Suhurlui. Contractul cu Banca Mondială a fost semnat, dar au urmat războaiele politice dintre „chiriaşul” de la Palatul Cotroceni şi „chiriaşii” Palatului Victoria, căderi de guverne, re-prioritizări de proiecte şi, în toată această tevatură, oportunitatea relansării Barajului Suhurlui cu susţinerea financiară a Băncii Mondiale a fost pierdută.

Un proiect foarte util şi pentru agricultura capitalistă

Conform specialiştilor, proiectul construirii sistemului de irigaţii pe Terasa Covurlui datează din anii ’60 şi era o investiţie justificată pentru că zona podişului Covurlui, care ocupă partea centrală a judeţului Galaţi, este unul din bazinele cerealiere importante. Chiar dacă atunci proiectul era integrat campaniei propagandistice de dezvoltare a agriculturii socialiste, el ar fi la fel de necesar şi agriculturii capitaliste de astăzi.

În judeţul Galaţi, există o suprafaţă agricolă de peste 350.000 de hectare, din care 290.000 ha teren arabil, iar din acesta, aproape 135.000 ha sunt teren irigabil. Anual rămân pârloagă zeci de mii de hectare, una dintre cauze fiind seceta din ultimii ani, care nu mai poate fi combătută, din cauza distrugerii sistemului de irigaţii.

Teoretic, sistemul de irigaţii acoperă suprafaţa de 135.000 de hectare. Practic, a fost lăsat de izbelişte de toate guvernele postdecembriste. Pentru că nu au avut alocaţi bani ca să îşi plătească măcar paznicii, cei ce conduceau sistemul au asistat la distrugerea lui. Mai este funcţională doar o parte a sistemului de irigaţii cu care era înzestrat judeţul Galaţi în anul 1990.

Investiţie de un miliard de dolari

Începută în 1975, construirea barajului de la Suhurlui era un proiect ce presupunea un volum mare de lucrări. Lacul trebuia să aibă o suprafaţă de 1.000 ha şi o adâncime de 50 de metri, asigurând irigarea unei suprafeţe agricole de 60.000 de hectare. Imensa cantitate de apă adusă până aici din Dunăre, prin Canalul Magistral Lunca, trebuia să fie zăgăzuită de un baraj de 60 de milioane de metri cubi de pământ. Pentru căratul pământului şi construirea barajului au fost aduse peste 1.000 de utilaje, dar cum volumul lucrărilor era foarte mare, pentru căratul pământului a fost construită şi o cale ferată locală. Locomotivele şi vagoanele au fost aduse cu trailerele şi puse pe şine cu macarale de mare capacitate. Drumurile din zonă au fost construite din beton celular, asemenea şoselelor strategice, ca să reziste la traficul greu. La şantier au fost angajaţi peste 6.000 de săteni din comunele din jur, de la Pechea, Suhurlui, Cuca, Rediu şi Băleni, dar au mai fost aduşi şi peste o mie de deţinuţi, pentru care a fost construită o colonie la marginea comunei Pechea. Timp de 15 de ani, s-a lucrat în „ritm susţinut”. Lucrările ar mai fi durat un an sau doi, în 1992 ar fi trebuit ca sistemul de irigare a celor 60.000 ha de pe Terasa Covurlui să fie pus în funcţiune. Dar, în 1990, guvernul condus de Petre Roman a închis şantierul şi s-a distrus tot ce se făcuse. Tot în „ritm susţinut”!

Apocalipsa de la Suhurlui

Acum, imaginea de la barajul Suhurlui este apocaliptică. Zona este anunţată de traseele de transport al energiei electrice, zeci de kilometri de stâlpi de pe care au dispărut cablurile. „Barajul” e acoperit de buruieni, tufe şi arbuşti. Pe o coastă de deal, se mai văd movilele de pământ ale şanţurilor săpate pentru traseele conductelor aducţiunii conectate la Canalul Magistral Lunca. Au mai rămas şi câteva conducte de mare diametru, prin care s-ar putea plimba un om, prea mari şi prea grele pentru a putea fi tăiate şi cărate cu cârca sau căruţa. Celelalte ţevi, mai mici, au fost dezgropate, tăiate, furate. În urmă cu vreo 15 ani, mai erau pe acolo carcase de utilaje abandonate, calea ferată. Acum au dispărut. Au ajuns tot la fier vechi. În zona unde a fost odată organizarea de şantier, au mai rămas doar dreptunghiurile de beton ale fostelor barăci. Pe lângă ele, mai amintesc de fostul şantier câteva structuri de beton şi o râpă grotescă, săpată de utilaje pe locul de unde fusese mutat dealul.

presagalati.ro

[Relu]

mdea, ...uite așa am aruncat noi la gunoi multe lucruri bune... doar pentru că au fost concepute în era comunistă... 

[dcp100168]

Barajul Suhurlui - investiţie de un miliard de dolari rasă de pe faţa pământului

* Timp de 15 ani, a fost mutat un deal pentru ca în locul acestuia să apară un lac de 1.000 ha, cu adâncimea de 50 de metri, care să asigure irigarea a 60.000 de hectare

 

Şantierul celei mai importante investiţii din zona Galaţiului, Barajul Suhurlui, oferă astăzi imaginea unui peisaj sinistru, urmarea unei calamităţi cu o forţă de neimaginat. Pe şoseaua dinspre Pechea, zona este anunţată de cei câţiva kilometri ai traseelor de transport a energiei electrice, din care au mai rămas doar stâlpii de beton de pe care atârnă capetele cablurilor furate. În zona şantierului au rămas mii de metri pătraţi de dreptunghiuri de beton, pardoselile unor clădiri care au dispărut de mult, luate parcă de o viitură uriaşă care a măturat zona. Prin crăpăturile betonului cresc buruieni. A mai rămas staţia de pompare, cu conducte imense, prea mari şi prea grele pentru a putea fi tăiate şi cărate cu cârca sau căruţa. Celelalte ţevi, mai mici, au fost dezgropate, tăiate, furate. Au rămas aproape întregi electropompele ale căror corpuri din metal masiv nu au putut fi furate. Blocuri de beton cu înălţimea unei clădiri cu câteva etaje s-au rupt de restul construcţiei şi s-au înclinat periculos. „Barajul” este acoperit de buruieni şi tufe de arbuşti. Cum s-ar spune, a intrat în decor. Acum, sătenii îşi pasc vitele pe un islaz care de fapt devenise fundul lacului de o mie de hectare, pe locul de unde fusese mutat un deal. Pe o coastă de deal au mai rămas câteva conducte imense. Pe un alt deal, dinspre Rediu, a rămas imaginea sinistră a pământului răscolit, pe traseul magistralelor prin care era adusă aici apa din Dunăre. Ici, colo, se mai văd movilele de pământ ale şanţurilor săpate pentru traseele conductelor prin care apa trebuia să plece spre sistemul de irigaţii.

Investiţie-gigant

Începută în 1975, construirea barajului de la Suhurlui era un proiect în valoare de un miliard de dolari ce presupunea un foarte mare volum de lucrări. Lacul trebuia să aibă o suprafaţă de 1.000 ha şi o adâncime de 50 de metri, asigurând irigarea unei suprafeţe agricole de 60.000 de hectare. Imensa cantitate de apă adusă până aici din Dunăre, prin Canalul Magistral Lunca şi alte câteva zeci de kilometri de conducte trebuia să fie zăgăzuită de un baraj de peste 50 de milioane de metri cubi de pământ. Pentru căratul pământului şi construirea barajului au fost aduse peste 1.000 de utilaje, dar cum volumul lucrărilor era foarte mare, pentru căratul pământului a fost construită şi o cale ferată locală. Locomotivele şi vagoanele au fost aduse cu trailerele şi puse pe şine cu macarale de mare capacitate. Drumurile din zonă au fost construite din beton celular, asemenea şoselelor strategice, ca să reziste la traficul greu. La şantier au fost angajaţi peste 6.000 de săteni din comunele din jur, de la Pechea, Suhurlui, Cuca, Rediu şi Băleni, dar au mai fost aduşi şi peste o mie de deţinuţi, pentru care a fost construită o colonie la marginea comunei Pechea. Vreme de 25 de ani, s-a lucrat în celebrul „ritm susţinut”, cuvinte-cheie ale epocii de aur. Lucrările ar mai fi durat un an sau doi, în 1992 ar fi trebuit ca sistemul de irigare a celor 60.000 ha de pe Terasa Covurlui să fie pus în funcţiune.

Măsură capitalistă?

În 1990, guvernul condus de Petre Roman a închis şantierul. Nu lipsa finanţării era cauza, ci aversiunea care funcţiona la începutul lui 1990 faţă de investiţiile megalomanice ale lui Ceauşescu. Însă, din moment ce ar fi asigurat irigarea a zeci de mii de hectare de pe Terasa Covurlui, transformând zona într-unul din cele mai importante bazine cerealiere ale ţării, lacul de la Suhurlui nu era o investiţie cu conotaţii propagandistice. Chiar dacă atunci proiectul era integrat campaniei propagandistice de dezvoltare a agriculturii socialiste, el ar fi fost la fel de necesar şi agriculturii capitaliste de astăzi. Dacă ar fi fost finalizate lucrările, cu totul altfel ar fi arătat agricultura zonei. S-ar fi putut discuta de eficienţă, cât costă să iei apa in Dunăre şi să o cari la deal, dar din moment ce prin 2007 Banca Mondială anunţa finanţarea unui studiu de fezabilitate pentru reluarea lucrărilor înseamnă că era un proiect demn de a fi luat în seamă.

Un miliard de dolari, cărat cu cârca şi căruţa

În anii care au urmat abandonării şantierului s-a distrus tot ce se făcuse. În acea perioadă, roiau pe acolo căruţele hoţilor de fier vechi. Au fost furate conducte, sute de utilaje imobilizate pe şantier pentru eventualitatea reluării lucrărilor. Au dispărut şi pereţii barăcilor şi până şi calea ferată construită pe şantier pentru transportarea pământului excavat. Au fost furate şi locomotivele şi vagoanele. După ce a fost furat tot ce era din fier, a rămas peisajul hâd al dealurilor răscolite de buldozere, acoperite de buruieni. Între timp, pământul a început să fie retrocedat foştilor proprietari şi astfel povestea a luat sfârşit.

A existat şi şansa reluării lucrărilor

La un moment dat a existat şansa ca proiectul să fie reluat. În primăvara lui 2007, Dan Motreanu, pe atunci ministru al Agriculturii, a semnat cu Banca Mondială mai multe contracte pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii în cadrul programului „Reabilitarea şi reforma sistemului de irigaţii”, finanţat de Banca Mondială în baza unui împrumut contractat de Guvernul României. În program se aflau reabilitarea sistemelor de irigaţii de pe Terasa Tecuci-Nicoreşti (10.000 ha) şi Sadova-Corabia (40.000 ha), dar şi elaborarea până la sfârşitul lui 2007 a studiilor de fezabilitate pentru alte cinci sisteme de irigaţii, Terasa Covurlui, cu cele 60.000 ha ce urmau să fie irigate din lacul de la Barajul Suhurlui, precum şi sistemele de la Terasa Viziru, Terasa Brăilei şi alte două zone din Banat. În succesiunea de miniştri la Agricultură, acea şansă a reluării lucrărilor a rămas doar o ştire de presă.

Şi statul a pus umărul la distrugerea irigaţiilor

Teoretic, sistemul de irigaţii din judeţ acoperă o suprafaţă de 135.000 de hectare. Practic, a fost lăsat de izbelişte de toate guvernele. Pentru că nu au avut bani ca să îşi plătească măcar paznicii, cei ce conduceau sistemul au asistat la distrugerea lui. Mai este funcţional Canalul Magistral Lunca, de transport al apei extrase din Dunăre, mai este funcţională şi Staţia de Pompare de la Vânători, la vremea ei cea mai mare din Europa, care asigură funcţionarea sistemului de irigaţii pe o suprafaţă de 73.000 ha în zona de sud-est a judeţului, dar suprafeţele agricole din zonele cele mai secetoase, cea din nordul judeţului şi cea a Terasei Covurlui, au rămas descoperite.

Şi statul a pus umărul la distrugerea sistemului de irigaţii, prin Fisc. În ultimii ani, au fost foarte multe cazuri în care organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI) au intrat în faliment şi ANAF le-a executat silit, scoţând la licitaţie instalaţiile. Spre exemplu, în urmă cu doi-trei ani, ANAF a scos la licitaţie încă o parte din activele OUAI Vameş, din zona comunei Piscu, după ce anterior fuseseră scoase la mezat instalaţiile din zona localităţilor Şendreni, Braniştea şi Vameş. Aşa au dispărut instalaţiile de irigat de pe un segment de 40 km din Lunca Siretului. În urma executării silite, statul nu se alege cu mare lucru. Clădirea Staţiei de Pompare SPP 22 a fost vândută la preţul de 5.998 lei, iar cei 22.972 m de reţea de conducte îngropate, cu 7,9 lei/m.

presagalati.ro

[dcp100168]

Barajul de la Suhurlui - milioane de euro îngropate printre dealuri

* "Inima" unui sistem care ar fi rezolvat problema irigaţiilor în centrul judeţului zace în mizerie * Ce au construit aproape integral "comuniştii", au lăsat în paragină "capitaliştii"

Agricultorii din Câmpia şi Podişul Covurluiului, adică din peste 20 de comune ale Galaţiului, şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, dacă statul român ar fi binevoit nu să le construiască un baraj cu lac de acumulare în centrul regiunii, ci doar să-l ducă la bun sfârşit pe cel ridicat în proporţie de trei sferturi pe vremea lui Ceauşescu! Nici n-ar mai fi costat, nici n-ar mai fi durat mult!

Din păcate, statul a considerat, în anii '90, că n-avem nevoie de asemenea construcţii gigant, specifice comunismului, aşa că a lăsat totul în paragină. Rezultatele acelor decizii se văd încă. Banii noştri, milioane de euro, pe care fostul regim îi investise aici, se duc în pământ, fără să aducă nimănui niciun folos, iar despre irigat cu apă din sistemul public, la Suhurlui, probabil nu va mai fi vorba niciodată. Nu în ultimul rând, de munca miilor de muncitori care au trudit aici s-a ales praful.

Planurile lui Ceauşescu s-au spulberat

Specialiştii în îmbunătăţiri funciare din regimul comunist creaseră un sistem de irigaţii complex pentru Câmpia Covurluiului. În inima regiunii, la Suhurlui, trebuia construit un baraj mare şi un lac de acumulare întins pe 1.000 de hectare, adică jumătate din cât ocupă astăzi lacul Brateş! Apa ar fi ajuns aici tocmai din Dunăre, prin canalul Magistral Luncă, iar din acumulare s-ar fi putut duce către toate fermele, deservind o suprafaţă de 60.000 de hectare. Nimeni nu s-ar mai fi putut plânge că n-are apă!

Lucrările au început la Suhurlui în anul 1975. S-a muncit cu oameni angajaţi din sat şi din împrejurimi, dar au fost aduşi şi deţinuţi, după sistemul folosit de comunişti. Ca transportul materialelor să fie uşor şi să nu se întârzie lucrările, s-au construit şosele mai bune şi chiar o cale ferată. Un şantier mamut, cu 6.000 de muncitori, nu va mai vedea comuna Suhurlui, probabil, niciodată.

Sătenii încă îşi mai amintesc de faptul că munca acelor oameni - dintre care cei mai mulţi au şi murit - a fost titanică! Nu mai vor să ia de la capăt vorba asta, înţelegând că nu mai are niciun sens acum. Dar, de uitat, n-au uitat!

Până în 1989, lucrările avansaseră într-atât încât probabil nimeni nu se mai gândise că proiectul mai poate fi oprit. Din nefericire, la doi ani după căderea regimului comunist, marele şantier s-a închis brusc. S-au îmbogăţit repede hoţii care au făcut să dispară fierul. S-au bucurat oamenii care şi-au pavat curtea cu dalele de beton montate în ceea ce ar fi trebuit să fie lacul de acumulare şi… s-a terminat totul. Din timp în timp, câte un politician îşi mai aminteşte de proiect şi mai iese cu câte o declaraţie de ochii lumii despre infrastructură şi potenţial irigabil.

Animalele pasc peste grămezile de bani

Ruinele fostului baraj de la Suhurlui care nu s-au putut încă fura se văd de pe uliţa mare din comună. Construcţii imense din beton din care iese armătura ascund conducte. De la un capăt la altul al primei bucăţi de baraj sunt 255 de paşi, întrerupţi doar de praguri mari din beton armat. După aceste sute de paşi, întreaga construcţie se pierde sub pământ, iar capătul ei opus sparge dealul la câteva sute de metri depărtare. Aici, alte betone, alte ţevi, ba chiar şi o mică baltă de acumulare. Văzute de la distanţă, ruinele barajului sunt mai lungi decât ar fi un zgârie nor trântit la pământ printre dealurile Suhurluiului.

Primarul Gigi Ţuţu spune că, din anul 2008, când satul Suhurlui s-a rupt de comuna Rediu şi a devenit comună la rândul său, betoanele barajului au devenit proprietatea primăriei. N-are propriu-zis ce face cu ele, dar le deţine… Tot aici, filiala gălăţeană a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare are nişte motoare şi nişte conducte. Cum de nu le-a făcut nimeni bucăţi până acum, ca să le vândă la fier vechi, încă nu ne-am lămurit…
Prin preajma barajului, unde ar fi putut fi cel mai mare lac de acumulare din judeţ, pasc acum oile şi caprele.

În loc de irigaţii, apă de ploaie

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Galaţi, suprafaţa irigabilă a judeţului ajunge la 135.000 de hectare. Cam jumătate dintre fermierii care lucrează această suprafaţă încheie chiar şi contracte, numai că se udă doar vreo 15.000 de hectare, mare parte în Lunca Brateşului de Sud şi în Lunca Brateşului de Nord. În cea mai mare parte a comunelor din centrul judeţului, care s-ar fi putut bucura de existenţa barajului de la Suhurlui, nu se poate iriga din sistemul de interes public. Prin unele locuri s-a furat ţeava. Altele sunt prea departe sau prea sus, iar costul apei ar fi prea ridicat.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Cum a dispărut un miliard de dolari băgat de Ceauşescu într-un proiect ce ar fi trebuit să-i scoată pe români din sărăcie

Un sistem complex de irigaţii, proiectat şi construit în anii comunismului, a rămas de izbelişte pe un câmp din apropierea localităţii gălăţene Suhurlui. După revoluţie, investiţia, realizată în proporţie de 90%, a fost abandonată, iar hoţii şi "investitorii" au distrus totul. Mai amintesc de planul comuniştilor de eficientizare a agriculturii doar resturile unor construcţii din beton şi câteva agregate uriaşe, care nu au putut fi furate.

 

În anul 1983, în centrul judeţului Galaţi a început să fie construit un sistem de irigaţii complex - Terasa Covurlui - care avea ca punct central un mare baraj situat în apropiere de localitatea Suhurlui. Acolo urmau să fie acumulate, pentru irigaţii, miliarde de metri cubi de apă pompată din Dunăre, Siret şi Prut.

Dacă întregul proiect ar fi fost terminat, zeci de mii de ţărani din zeci de comune din judeţul Galaţi şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, căci sistemul era gândit pentru o foarte bună eficienţă.

Mii de muncitori, mii de utilaje

La construcţia sistemului au fost mobilizaţi peste 8.000 de muncitori, de toate felurile. Erau angrenaţi pe şantiere şi mari specialişti în hidrotehnică, dar şi militari în termen sau deţinuţi. Printre cei care munceau atunci, ca şofer în cadrul Armatei, se afla şi domnul Stelică Dajboc, acum în vârstă de 60 de ani. Îşi aminteşte că se muncea într-un ritm nebunesc. Programul de lucru începea la ora 4,00 dimineaţa şi se termina pe la 9,00-10,00 seara. „Duceam muncitorii la punctul de lucru, unde era la punctul de lucru - Valea Gerului şi după asta plecam după materiale, la Galaţi, la depozitul doi, la Tuluceşti, la Condrea, unde ne trimitea”, ne-a povestit Stelică Dajboc.

Întregul sistem ar fi urmat să deservească 100.000 de hectare, iar pentru finalizarea lucrărilor trebuia construit un baraj şi un lac artificial întins pe 1.000 de hectare. „Nu s-a mai făcut nimic, aşa a rămas. Ce vedeţi, exact asa a rămas tot. Motoarele în faţă acolo, motoare nou-nouţe, în apă, aşa a rămas tot în apă, s-a dus, s-a luat, s-a făcut praf tot”, ne-a povestit fostul angajat.

Întreaga zonă este acum plină de ruine care amintesc de clădirile ridicate pentru toţi muncitorii veniţi în zonă să ridice ceea ce se anunţa a deveni al doilea sistem de irigaţii din Europa. Mii de oameni au lucrat atunci la acest proiect. Printre ei s-au aflat şi foarte mulţi deţinuţi. Ca transportul materialelor sã fie uşor şi să nu se întârzie lucrãrile, s-a construit chiar o cale feratã.

De acele vremuri îşi aminteşte şi Cornel Lupu, electrician timp de 9 ani în cadrul proiectului. „Erau foarte mulţi muncitori. Veneau din toate comunele, Cudalbi, Pechea, Băleni, Cuca, Suhurlui, Rediu şi se lucra intensiv. S-a făcut şoseaua pe aici, s-a turnat beton, se turna şi noaptea şi ziua, flux continuu”, povesteşte bărbatul.

Chiar şi sătenii sunt nostalgici când îşi amintesc acele vremuri. „Vai, nu a mai fost şi nici nu ştiu dacă o să mai fie aşa ceva vreodată la noi. Eu azi sunt, mâine nu mai ştiu, că sunt bolnavă. Dar cei care vin, nu ştiu dacă o să mai vadă aşa ceva”, ne-a mărturisit tanti Geta.

Un miliard de dolari de care s-a ales praful

Din nefericire, la puţin timp după căderea regimului comunist, marele şantier s-a închis brusc. Fără prea multe explicaţii. În momentul abandonării, lucrările - care costaseră până atunci colosala sumă de un miliard de dolari - ar mai fi durat un an sau doi până la finalizare.

În 1990, guvernul condus de Petre Roman a sistat finanţarea, iar utilajele au intrat în conservare. Adică s-au furat unul câte unul. În apropiere de Suhurlui, la poalele unui deal, exista un mare parc de utilaje unde se aflau peste 1.000 de buldozere, basculante, escavatoare, screpere. Din ele nu a mai rămas, în scurt timp, nici măcar un şurub. Toate au ajuns, deşi erau aproape noi, la fier vechi, fiind "valorificate", la întrecere, de hoţii de metale şi de patronii care au intrat în posesia fostei Întreprinderi de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi. Culmea este că nimeni nu a fost tras la răspundere, niciodată, pentru acest jaf organizat.

Aceeaşi soartă au avut şi uriaşele conducte pentru aducţiunea apei. În urmă cu doi ani, poliţiştii gălăţeni au identificat o reţea de hoţi care, folosind utilaje grele, dezgropa şi tăia, pentru fier vechi, conductele magistrale de trei metri în diametru, grele de peste 10 tone pe fiecare metru liniar. Până să intervină Poliţia, însă, se furaseră kilometri întregi de conducte. Nu se mai pot recupera. Au ajuns deja la oţelăriile turceşti. În prezent, cu greu se mai poate spune că acolo a fost cândva o investiţie de un miliard de dolari. În faţa ochilor ţi se înfăţişează doar un câmp gol, pârjolit de secetă, pe care mai vezi, ici colo, câte o relicvă din beton a marelui sistem de irigaţii. Nici măcar marele baraj din pământ nu mai este vizibil, părând doar un deluşor oarecare aşezat de-a curmezişul văii.

Din anul 2008, când satul Suhurlui a devenit comună, rămăşiţele barajului au intrat în proprietatea primăriei, care nu mai avea ce să mai facă decât să încerce să valorifice ceea ce mai era de valorificat: pietrişul. „Era foarte mult balast în zonă şi fiecare lua cum dorea. Nu mai trebuia nimănui umplutura rămasă aşa că am putut să o cărăm noi şi am turnat-o pe străzile comunei care erau vai de mama lor, ne-a declarat primarul Suhurluiului”, Gigi Ţuţu.

"Putea fi o minune inginerească"

Senatorul gălăţean Gheorghe Saghian, inginer agronom cu vechi state în agricultura gălăţeană, este unul dintre specialiştii care consideră că abandonarea proiectului de irigaţii Terasa Covurlui a fost una dintre cele mai mari greşeli făcute după 1989. "Putea fi o minune inginerească. Am fi salvat de secetă peste 100.000 de hectare de teren arabil, în plus faţă de cele 135.000 de hectare care erau deja amenjate. Am făcut numeroase memorii, în perioada cât am fost director al Direcţiei Agricole, pentru ca investiţia să nu se piardă. Din păcate, nu s-a reuşit", ne-a declarat Saghian.

În judeţul Galaţi, există o suprafaţă agricolă de peste 350.000 de hectare, din care 290.000 ha teren arabil, iar din acesta, aproape 135.000 ha sunt teren irigabil. Dacă investiţia de un miliard de dolari nu s-ar fi distrus, aproape 85% din suprafaţa arabilă a judeţului ar fi beneficiat de sistem de irigaţii.

adevarul.ro

[riaji]

I-auzi cum a facut el memorii, saracu` si nu l-a bagat nimeni in seama.. Nu-i exclus ca in vreo 2-3 ani sa il vedem ministrul agriculturii si pe carnatul asta si sa-l auzim atunci pe marele inginer.

[dcp100168]

(19 septembrie)

Finalizarea barajului de la Suhurlui, în atenţia Guvernului

Ministrul Mediului a propus, în şedinţa de Guvern de miercuri, o listă de investiţii care să fie demarate în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui, în principal proiecte privind amenajări hidrotehnice cu caracter nepermanent, cu rolul de a proteja comunele, printre acestea numărându-se şi finalizarea barajului de la Suhurlui, potrivit Agerpres.

"Colegii mei încă reconstituie debitele la acest moment, pentru că măsurătorile automate au fost scoase din funcţiune ca urmare a nivelului foarte ridicat al unor cursuri de apă. Avem câteva calcule gata şi cel puţin în ceea ce priveşte un curs, respectiv Geru din judeţul Galaţi, am avut nişte debite istorice, cu o probabilitate de a se repeta, statistic, bineînţeles, o dată la 200 de ani, ca să vă imaginaţi ce s-a întâmplat la Galaţi. Această statistică nu înseamnă că nu putem avea un astfel de dezastru repetat, nu peste 200 de ani, ci peste un an sau peste doi sau zece ani. Asta ne obligă, pe de o parte, să refacem toate cursurile de apă afectate. Avem, la o primă evaluare, în judeţul Galaţi şi în judeţul Vaslui, peste 100 km de curs de apă afectat. Acele lucrări trebuie refăcute, trebuie decolmatate, trebuie regularizate albiile acelor cursuri de apă pentru a asigura o scurgere adecvată în situaţia în care vom avea din nou ploi abundente, pentru că astăzi toate acele secţiuni nu pot asigura acele debite", a arătat ministrul.

El a precizat că se evaluează, în regim de urgenţă, modul în care este finanţată continuarea tuturor lucrărilor privind amenajările hidrotehnice, pentru că în judeţul Galaţi sunt multe lucrări hidrotehnice în curs de executare. "Cea mai importantă dintre ele cred că e cea din vecinătatea municipiului Tecuci, acolo unde pe cursul de apă Tecucel, din fonduri europene este o investiţie de aproximativ 200 de milioane de lei care protejează municipiul de eventuale viituri, pentru că am învăţat lecţiile din 2007, atunci când municipiul Tecuci a fost puternic afectat", a explicat Fechet.

În contextul schimbărilor climatice, ministrul crede că trebuie să fie regândit în totalitate modul în care se acţionează la dezastru. "Aici, nu mă refer doar la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru că în ceea ce priveşte avertizarea, încă din ziua de miercuri, ministerul a emis avertizări atât meteorologice, cât şi hidrologice. I-am avertizat miercuri, i-am avertizat joi, i-am avertizat vineri, atunci când am ridicat nivelul de alertă la Cod portocaliu şi am convocat de urgenţă la minister un comitet pentru situaţii de urgenţă. Era vineri după-amiaza, la ora 12.00, cu mai bine de 13-14 ore până la momentul la care a murit primul om", a afirmat Mircea Fechet.

El a menţionat că sunt multe amenajări hidrotehnice pe care le-a propus şi în trecut şi pe care le-a propus şi în acest an pentru a fi demarate lucrările de execuţie. "Amenajarea hidrotehnică de la Suhurlui a fost începută în perioada comunistă şi abandonată în anul 1989. Doar 'umărul' stâng al acestei amenajări a fost construit şi volumul la acea vreme era de 200 de milioane metri cubi. La Vidraru avem 300 şi ceva de milioane metri cubi, doar pentru a compara cele două situaţii. Aş adăuga şi că acel curs de apă, Suhu, în multe luni din an este secat aproape în totalitate. Cu siguranţă, specialiştii ne vor spune în ce măsură o acumulare nepermanentă ar putea fi o soluţie tehnică viabilă şi am decis demararea de urgenţă a acestor evaluări. Specialiştii ne vor spune care ar trebui să fie capacitatea unei astfel de amenajări pentru a proteja cel puţin localităţile Suhurlui, Slobozia Conachi şi Pechea de inundaţii. Asta nu înseamnă că ne interesează mai puţin sutele de alte localităţi din România care sunt expuse riscului la inundaţii, aşa cum le avem şi le cunoaştem pe fiecare dintre ele. Aceste informaţii sunt publice, există inclusiv o pagină de web dedicată acestui lucru şi poate orice cetăţean, orice entitate să afle în ce măsură un punct de pe harta României este expus riscului la inundaţii", a încheiat ministrul.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Istoria celei mai mari lucrări hidrotehnice din Moldova

În perioada iulie 1979 - iunie 1981, România comunistă împrumuta de la Banca Mondială 315 milioane de dolari (1,2 miliarde dolari la valoarea actuală din 2024) pentru construirea a patru sisteme de irigații care urmau să deservească 650.000 de hectare arabile.

Este vorba de proiectele Mostiștea - Calmățui (județele Buzău - Ialomița) - 70 milioane dolari (echivalentul a 266 milioane dolari în prezent), Bucșani - Buzău - Siret - Prut - 75 milioane dolari (echivalentul a 285 milioane dolari, actualizat cu inflația) și Caracal - Titu - 80 milioane de dolari (echivalentul a 305 milioane de dolari, în prezent).

Al patrulea deservea Câmpia Covurluiului, din zona centrală a județului Galați. În banii de acum, doar construcția acestuia ar fi echivalentul a 350 milioane de dolari (din totalul de 1,2 miliarde, actualizat cu inflația).

Pe 8 aprilie 1980, Nicolae Ionescu, directorul Băncii pentru Agricultură și Industrie Alimentară, una dintre cele cinci instituții bancare comuniste din România, semna contractul de împrumut pentru Proiectul de irigații Covurlui. Conform documentelor oficiale consultate de Europa Liberă, banii trebuiau returnați în șapte ani, iar dobânda anuală percepută era de 7,95%. Sumele nefolosite erau și ele purtătoare de o dobândă de 0,75%.

Proiectul se ocupa cu instalații de irigații și drenaj, controlul eroziunii și regenerarea solului. În Suhurlui (la 45 km nord de Galați), urmau să fie făcute un baraj și un lac de acumulare pentru irigarea a 148.400 ha din centrul și nordul județului plus sudul și centrul Vasluiului. Suprafața agricolă deservită este echivalentă cu jumătate din cât are în prezent Galațiul – 290.663 hectare cultivate în 2023, conform Institutului Național de Statistică.

Ce prevedea proiectul de irigații Covurlui, județul Galați

Construirea și instalarea de sisteme permanente de irigații precum și de drenaj și alte instalații adecvate pentru irigarea cu apă extrasă din fluviul Dunărea:

- stație de pompare fixă pe fluviul Dunărea, la aproximativ 7 km în aval de orașul Galați, cu o capacitate de aproximativ 54 m3 /sec;

- stația de pompare fixă în localitatea Vânători, la 19 km de Dunăre, pentru a ridica aproximativ 46 m3 /sec către platoul Covurlui, până la o înălțime de aproximativ 94 m;

- canal principal betonat în câmpia inundabilă a râului Prut cu o lungime de aproximativ 13 km, cu canale de distribuție și regulatoarele necesare, poduri, pasaje colectoare, guri de evacuare și alte structuri;

- șaisprezece stații de pompare fixe pentru ridicarea apei în rețelele de canale de irigații; dintre acestea, 14 stații urmau să fie amplasate pe canalul principal și două pe afluenți;

- Barajul Suhurlui de pe Valea Suhurlui, cu o înălțime de aproximativ 36 m, pentru stocarea a aproximativ 156 milioane m3 apă pompată din fluviul Dunărea;

- patruzeci și patru de stații electrice fixe de pompare sub presiune și 41 de pompe electrice mobile;

- 114 km de linii electrice de 110 kV și 20 kV, substații de transformare și transformatoare montate pe stâlpi, pentru a furniza energie tuturor stațiilor de pompare și pompe mobile;

- lucrări de drenaj de suprafață cu structuri necesare pentru 11 350 ha;

- rețeaua de drenaj subteran cu drenuri cu plăci pentru 1.100 ha și regenerarea a aproximativ 700 ha de teren salin.

- amenajarea cursurilor de apă Corozel, Călmățui, Suhurlui și Lozova prin construirea de diguri de aproximativ 267 km.

Premizele eșecului

În 1982, regimul Ceaușescu oprea orice alt împrumut de la Banca Mondială și achita în avans, până în noiembrie 1989, toate sumele contractate. Prețul avea să-l sufere populația, obligată la sacrificii cum ar fi lipsa alimentelor de bază, raționalizarea energiei electrice, a benzinei sau absența căldurii, iarna.

Conform documentelor oficiale consultate de Europa Liberă, în cazul Proiectului Covurlui, care include și barajul de la Suhurlui, toți banii erau dați înapoi în 1984, când lucrările ajunseseră la 28%.

„Un impact negativ asupra proiectului îl reprezintă întârzierea gravă a construcției barajului și lacului de acumulare Suhurlui”, se arată în documentele vremii.

Abandonate de mai bine de trei decenii, construcțiile de la Barajul Suhurlui se degradează constant.

Întârzierea era motivată de probleme tehnice legate de proiectul inițial al barajului. „Au fost detectate o serie de erori tehnice. Mai mulți experți în construcții și-au exprimat rezervele cu privire la stabilitatea umpluturii de pământ în timpul construcției”, se mai arată în raportul oficial consultat de Europa Liberă.

Odată dolarii returnați, nu înseamnă că lucrările au fost oprite, în pofida problemelor semnalate. Europa Liberă a vorbit cu unul dintre sutele de muncitori angajați în lucrare. Dănuț Popa (59 de ani) a fost șofer aici din 1987, când a terminat stagiul militar – pe atunci obligatoriu – și până la sistarea lucrărilor, în 1994. Pentru un randament sporit, în zonă fuseseră special montate linii de cale ferată pe care circulau două garnituri de tren. „Cred că aveau vreo 30 de vagoane, erau lungi”, își amintește Dănuț Popa. Dănuț Popa a fost angajat ca șofer la construcția barajului de la Suhurlui, în perioada 1987 - 1994. Se numără și el printre victimele inundațiilor care puteau fi protejate de lucrarea hidrotehnică. „Când veneau de acolo, din carieră, ajungeau până pe margine, basculau, buldozerele împingeau, veneau înapoi, venea altul, pe altă parte era bandă (transportoare, n.r.) ca stâlpii de înaltă”, povestește Popa.

Echipa Europei Libere l-a găsit în curtea casei din Suhurlui, unde încerca să facă curat, după inundații. „Până aici a fost apa”, spune bărbatul, arătând spre piept. Și-a salvat singur cei șase porci pe care-i crește: „Am înotat cu ei în brațe, exact ca-n filme”. Nu a putut face nimic pentru păsările din ogradă: trei sferturi s-au înecat.

La câteva sute de metri de gospodăria lui e barajul la care a lucrat și care, dacă era finalizat, putea să-i protejeze munca din prezent.

După suspendarea activității, din urmă cu trei decenii, locul a devenit obiectiv de pelerinaj pentru hoți. În mare parte, consăteni. „Fiecare, după aceea, care a putut să ia o căruță de balast, o căruță de lut, o remorcă, știți cum îi, așa s-a întâmplat”, spune pentru Europa Liberă Gheorghe Buruiană, fost primar al comunei Rediu în 1990 – 1992 și 2008 – 2012, moment în care Suhurlui era sat compenent și nu comună de sine-stătătoare, ca în prezent.

Pe lângă furturi, situația a fost complicată de împroprietăriri în zona care urma să fie fundul lacului de acumulare. „Acum sunt proprietari privați. Această zonă nu trebuia dată pentru că făcea parte dintr-o strategie națională”, susține fostul primar Buruiană.

Cat conteaza barajul la atenuarea efectelor inundațiilor

După ce au numărat trei inundații severe în ultimii 11 ani, autoritățile gălățene sunt acum convinse că localitățile din zona barajului ar fi fost protejate inclusiv de ultima de viitură, dacă lucrările erau finalizate. „Acel baraj ar trebui consolidat”, spune Gigi Țuțu, primar de 20 de ani în Suhurlui. „Se putea, controlat, dirija apa din amonte prin gurile de golire, făcându-se o ecluză acolo, dar nu s-a făcut și uitați ce s-a întâmplat”, continuă el.

„Am fost într-o vizită la Bruxelles, cu primarii, și am intrat în Comisie, la Agricultură, și am zis să pun și eu o întrebare: știți de barajul de la Suhurlui? Banca Mondială mai investește ceva acolo?”, își amintește fostul primar Gheorghe Buruiană un episod din ultimul mandat, încheiat în 2012.

Gheorghe Buruiană, fost primar al comunei Rediu pe când includea și satul Suhurlui, arată pagubele suferite de fosta lucrare hidrotehnică. „Răspunsul este că da, dar Guvernul României trebuie să solicite finalizarea lucrărilor, ceea ce nu s-a cerut, vedeți și dvs. cum a ajuns”, își amintește fostul edil răspunsul primit în acea discuție.

„Aceste râuri, nefiind în proprietatea Consiliului Județean, neavând competențe pentru a interveni, n-am putut să accesăm niciun leu, nici de la Guvernul României, nici de la Uniunea Europeană, pentru regularizarea acestor râuri”, explică pentru Europa Liberă Costel Fotea, președintele Consiliului Județului Galați, de ce nu s-a putut implica. Consiliul Județean a făcut mai multe solicitări către cei de la Apele Galați, Apele Iași și la București, să se găsească soluții pentru regularizarea acestor albii, nu doar barajul de la Suhurlui”, mai spune Fotea.

Reproiectare cu amânare

Revenit în atenția publică în contextul inundațiilor din mijlocul lunii septembrie, barajul ar trebui reevaluat, consideră Sorin Rîndașu, directorul Departamentul Situații de Urgență Apele Române. „Acumularea Suhurlui ar merita, în primul rând, reproiectată. Barajul, așa cum a fost proiectat el, la capacitatea aceea, nu credem că este economic fezabil în primul rând, în al doilea rând nu credem că ar răspunde cerințelor actuale”, a spus Rîndașu pentru Europa Liberă. În vederea reproiectării măsurilor de atenuare (baraje/poldere), zona a fost propusă ca proiect prioritar în ambele Planuri de Management a Riscului la Inundații raportate la UE (2016-2013). Directorul recunoaște că, dacă ar fi fost finalizate structurile, ar fi avut rol de reducere a impactului viiturii: „Inclusiv acum, lucrările neterminate au atenuat viitura”.

Sorin Rîndașu, directorul Departamentul Situații de Urgență Apele Române (dreapta) îi oferă ministrului Mediului, Mircea Fechet, explicații cu privire la schema de amenajare din zona Bistreț, pe Dunăre. Transferată către Apele Române în jurul anului 2012, amenajarea hidrotehnică prezintă multiple hibe, susține noul proprietar. „Nu avem și nu am deținut niciodată un proiect așa cum a fost el gândit, la vremea respectivă. Au fost transferate niște lucrări neterminate, iar o lucrare neterminată nu poate fi înscrisă în patrimoniul unei instituții”, explică Rîndașu. Întrebat dacă, în cei 12 ani, s-au făcut măcar demersuri în vederea reproiectării, răspunde simplu: „nu”. „Ne-am concetrat pe resursele pe care le aveam, să întreținem albia”.

Conform informațiilor oferite ulterior publicării materialului de reprezentanții Apelor Române, a existat în 2018 un demers pentru „Lucrări aferente spațiului hidrografic delimitat de afluenții râului Siret din județul Galați”. Printre obiectivele vizate era și acumularea Suhurlui, respectiv „reabilitarea și aducerea la cotă a barajului, executarea golirii de fund și finalizarea lucrărilor la turnul de manevră”. Valoarea totală a investiției, ce includea și amenajarea Suhurlui, era estimată atunci la 65 de milioane de euro. Finanțarea ar fi putut veni prin „Programul Operațional Infrastructură-Mare 2014-2020”, fie prin „Programul de Cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale la nivelul Uniunii Europene”. „Proiectul propunea o amenajare complexă care cuprindea și acumularea Suhurlui. Având în vedere valoarea foarte mare a investiției, au fost întâmpinate greutăți în promovarea proiectului, motiv pentru care în acest moment investiția este divizată în șase obiective de investiții urmând a fi realizată cu prioritate documentația tehnico-economică pentru acumularea Suhurlui”, a declarat pentru Europa Liberă Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt la Apele Române.

Utilitatea barajului în cazul atenuării undelor de viitură este extrem de mare, consideră prof. univ. Radu Drobot, de la Facultatea de Hidrotehnică București. „Ar reprezenta o parte extrem de importantă: dacă debitul de viitură este de circa 125 mc/s, prin realizarea barajului și atenuarea undei de viitură în lac, debitul în aval scade la circa 22-23 mc/s, deci e o atenuare de circa 80%”, explică profesorul universitar Drobot pentru Europa Liberă.

Pagubele produse de lipsa sistemului de irigații

Suprafața irigată în prezent pe teritoriul județului Galați este de 105.000 hectare, puțin mai mult de o treime. Este motivul pentru care anii secetoși, din ce în ce mai deși, usucă tot mai mult bugetul de stat. Într-un raport din 2023, directorul executiv al Direcției Agricole Județene Galați, Nelu Costea, arăta că într-un singur deceniu au fost patru episoade de secetă pedologică extremă: 2012, 2015, 2020 și 2022. În ultimul episod extrem, din 2022, au fost peste 130.000 de hectare afectate, doar despăgubirile solicitate de la bugetul de stat fiind de 387 milioane lei (peste 76 milioane euro).

„Amenajarea hidrotehnică de la Suhurlui ar fi de foarte mare importanță, chiar strategică. În ultimii patru ani seceta a fost totală la noi. Totală. Agricultura nu a făcut absolut nimic pentru că nu a plouat. Ce-ar fi fost un baraj din ăsta, care ar fi irigat și Vasluiul și ajungea apa aproape de Iași?”, se întreabă, retoric, Gheorghe Buruiană, fostul primar din Rediu – Suhurlui.

La nivel declarativ, s-au activat și guvernanții. „Am dispus ca, într-o procedură de urgență, să fie reactualizat studiul de fezabilitate pentru acumularea hidrotehnică de la Suhurlui”, a spus ministrul Mircea Fechet miercuri, 25 septembrie, la finalul ședinței de Guvern. Direcția nu va fi însă cea inițială, așteptată de agricultori. „Acolo discutăm despre o amenajare hidrotehnică cu rol de bazin pentru irigații. Însă, am dispus colegilor să redimensioneze acea amenajare și să regândească întregul proiect, pentru ca funcția principală să fie aceea de acumulare nepermanentă, care să protejeze aceste localități. Urmează să reevaluăm volumul acelei amenajări, să vedem care este capacitatea de care avem nevoie, pentru că, în niciun caz, nu folosesc la nimic 200 de milioane metri cubi, cât a fost ea proiectată”, a completat Fechet. A adăugat că, „într-un interval record de timp”, respectiv câteva luni, vor fi elaborate studiile de fezabilitate și proiectul. Apoi, câțiva ani pentru execuție.

Inundați cu promisiuni, sinistrații nu au timp să se gândească la ele. După ce a stat jumătate de zi în pod, forțată de apa care i se mutase în casă, Ștefana Todica din Slobozia Conachi a realizat că nu are mare lucru de salvat, când viitura s-a retras. Câteva oale și haine, în rest, mai nimic: totul umflat sau degradat de noroiul lăsat în urmă, semn al dezastrului. Speră să primească un container în care nu știe însă cum va trece iarna iar iernile în zonă sunt grele, cu geruri de -20C. Deși zilele rămase până la îngheț sunt puține iar problemele multe, nimeni dintre sinistrați nu are timp să se gândească la ele. De duminică vine peste ei o nouă amenințare, cu coduri galbene de ploi și portocalii de inundații pe râuri. Departe de a se încheia, dramă lor îi forțează să participe la un nou act despre care nimeni nu poate spune cum și când se va sfârși.

europalibera.org