dcp100168 Posted February 9, 2014 Posted February 9, 2014 Patru gălăţeni morţi, după ce maşina lor a fost lovită de un trenPatru persoane au murit, duminică seară, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, la ieşirea din Vaslui, relatează Mediafax.Potrivit primelor informaţii, cele patru victime sunt două femei şi doi bărbaţi, iar maşina în care se aflau era înmatriculată în judeţul Galaţi.Poliţiştii au spus că şoferul maşinii nu a respectat semnalele acustice şi luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată din zona depozitelor de la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bacău, autoturismul fiind lovit de tren.Circulaţia feroviară în zonă a fost întreruptă, întrucât locomotiva trenului a fost avariată în urma impactului cu autoturismul."În urma impactului, maşina a fost târâtă circa 300 de metri, iar locomotiva trenului a fost avariată. În aceste condiţii, reprezentanţii CFR Călători au trimis în zonă altă locomotivă care a tractat trenul până în gara Vaslui, pentru a debloca traficul feroviar", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.Poliţiştii vasluieni fac în continuare cercetări pentru a stabili identitatea celor patru persoane decedate.CFR Călători a informat, într-un comunicat de presă, că accidentul, în care a fost implicat trenul InterRegio 1666 Iasi - Bucureşti Nord, a avut loc în jurul orei 17.50, la aproximativ 200 de metri de intrarea în staţia Vaslui.Conform sursei citate, în tren se aflau aproximativ 60 de pasageri."Personalul feroviar a avizat Serviciul SMURD care a intervenit de urgenţă", se mai arată în comunicat.romanialibera.ro
dcp100168 Posted February 9, 2014 Author Posted February 9, 2014 Patru gălăţeni au murit după ce o Dacia Logan a fost spulberată de un tren, la ieşirea din VasluiŞoferul care şi-a pierdut viaţa avea 54 de ani, în timp ce soţia lui, care se afla în dreapta, avea 49 de ani. Fiica lor, care stătea în spate, avea 25 de ani. Cel de-al patrulea pasager care şi-a pierdut viaţa stătea tot pe bancheta din spate şi era un bărbat de 45 de ani, rudă cu cei trei.Accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată de la ieşirea din Vaslui, înspre Bacău. O Dacie Logan cu numere de Galaţi, în care se aflau patru persoane, a fost lovită de trenul Inter Regio 1866, care circula pe ruta Bucureşti - Iaşi. Deşi semnalele acustice şi vizuale erau în funcţiune, şoferul nu a oprit şi maşina a fost izbită în plin de tren. Automobilul a fost târât 300 de metri, iar în urma impactului un pasager a fost aruncat afară. Ceilalţi trei au rămas încarceraţi. La faţa locului au venit mai multe echipaje SMURD şi ambulanţe, dar cei patru nu au mai putut fi salvaţi. De asemenea, locomotiva trenului a suferit avarii, motiv pentru care a fost adusă o nouă locomotivă. Conform reprezentanţilor CFR, traficul feroviar de pe ruta Iaşi - Vaslui - Bârlad a fost întrerupt pentru câteva ore. Cei aproximativ 60 de pasageri care se aflau în tren şi echipa de locomotivă sunt în afara oricărui pericol.adevarul.ro
dcp100168 Posted February 11, 2014 Author Posted February 11, 2014 Un gălăţean a murit în cumplitul accident de tren de la Vaslui* Familia care a pierit în carnagiu administra o pensiune la Sulina * Automobilul implicat în accident era înmatriculat pe numele fratelui şoferuluiUna dintre victimele cumplitului accident feroviar din judeţul Vaslui, petrecut duminică după-amiază, este din Galaţi. Un bărbat de 45 de ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului Dacia Logan, nu a avut nicio şansă la impactul cu garnitura InterRegio care circula pe ruta Bucureşti - Iaşi. La fel, şi ceilalţi trei ocupanţi ai autoturismului, rude cu gălăţeanul. Tragedia a curmat viaţa unei întregi familii din Sulina, respectiv şoferul, un bărbat de 54 de ani, soţia acestuia, de 49 de ani, şi fiica acestora de 25 de ani.Potrivit primelor concluzii ale poliţiştilor vasluieni, dar şi declaraţiilor martorilor, conducătorul auto ar fi ignorat semnalele acustice şi vizuale care avertizau că urma să treacă trenul. Maşina, înmatriculată în Galaţi, a pătruns pe şine chiar în momentul în care garnitura cu numărul 1866 a ajuns pe segmentul respectiv. Mecanicul locomotivei nu a avut timp să oprească, autoturismul fiind târât circa 300 de metri.Trei dintre cei patru ocupanţi ai maşinii au rămas încarceraţi, cel de-al patrulea fiind aruncat din autoturism de violenţa impactului. Echipajele SMURD nu au mai putut face nimic pentru niciuna dintre victime. Impactul năucitor a provocat avarii şi la locomotiva trenului, aceasta fiind schimbată cu o alta. Operaţiunile de degajare a liniei ferate şi cercetarea la faţa locului au blocat circulaţia feroviară pe linia respectivă mai mult de o oră.viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 11, 2014 Author Posted February 11, 2014 Cei patru morţi din accidentul de la Vaslui vor fi înmormântaţi la GalaţiCele patru persoane care duminică au pierit după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un tren, la Vaslui, au fost aduse astăzi la Galaţi, unde vor fi înmormântaţi. Sicriele celor patru au fost depuse la Biserica Sf. Vasile, iar zeci de rude, prieteni şi cunoscuţi au venit să le aducă un ultim omagiu."O aşa nenorocire nu s-a mai întâmplat în familia noastră. Cuvintele sunt de prisos. Erau nişte oameni deosebiţi şi au plecat la Vaslui ca să-şi vadă o rudă care era pe moarte. Aşa le-a fost să fie, să moară toţi”, a spus Dumitru Crăciun, o rudă de-a decedaţilor.Sânziana Tănase, Ilie Tănase, fiica acestora, Dana Tănase, dar şi Nelu Bostan, o rudă a celor trei au murit duminică seară într-un cumplit accident, chiar la ieşirea din Vaslui. La volan se afla Ilie Tănase şi se pare că acesta nu a respectat semnalele acustice şi luminoase care avertizau că trece un tren, iar într-o fracţiune de secundă, maşina a fost izbită de trenul InterRegio 1666, Bucureşti-Iaşi. Maşina a fost târâtă peste 200 de metri pe calea ferată, iar toţi patru care se aflau în ea au murit pe loc."Am vorbit cu mama şi cu tata chiar în acea seară. Mi-au spus să am grijă de casă, dar nu m-am gandit nicio clipă că va fi ultima dată când o să-I aud. Dumnezeu i-a luat pe toţi trei, acum nu mai am pe nimeni”, a spus George Tănase, celălalt fiu al familiei. Cu fetele împietrite şi cu lacrimi în ochi, câţiva colegi de facultate de-ai Danei au venit să-şi ia adio de la fosta lor colegă. "Era o fata deosebită, mereu săritoare şi sârguincioasă. Plănuisem să facem o reunine şi iată că acum am venit să ne luăm rămas bun de la ea. Ar fi trebuit să fie altfel, nu aşa”, a spus Liviu, un fost coleg de facultate de-al tinerei de 25 de ani.Familia Tănase a locuit o vreme în Galaţi, dar în urmă cu câţiva ani s-au retras la Sulina, în judeţul Tulcea, unde şi-au deschis o pensiune. Acum, cei patru vor fi înmormântaţi la Galaţi.presagalati.ro
dcp100168 Posted February 13, 2014 Author Posted February 13, 2014 Cei patru morţi în accidentul din Vaslui au fost înmormântaţiCele patru persoane care duminică seară au pierit după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un tren, la Vaslui, au fost astăzi înmormântate la Galaţi. O mare de oameni au venit să-i conducă pe ultimul drum pe Sânziana Tănase, Ilie Tănase, fiica acestora, Dana Tănase, dar şi Nelu Bostan, o rudă a celor trei. "E necaz mare. I-a vrut Dumnezeu acolo sus, că erau buni. Nu mai am cuvinte să-i descriu. L-au lăsat pe George singur pe lume", a spus printre lacrimi o rudă de-a familiei care a pierit duminică seară. Cele patru sicrie au fost puse toate pe aceeaşi maşină şi duse spre locurile de veci, iar tablourile şi crucile erau purtate în faţa convoiului. "Nu i-am cunoscut, doar ce am auzit de ei de prin presă. Am venit şi eu de curiozitate, că mare nenorocire mai este. Să ferească Dumnezeu de aşa ceva. Păcat de ei, că toţi erau tineri’’, a spus o gălăţeancă.Familia Tănase deţinea o pensiune în Delta Dunării, la Sulina, iar duminică cei trei membri, dar şi o rudă a acestora au plecat către Vaslui, acolo unde era internată o cunoştinţă. La trecerea la nivel cu calea ferată de la ieşirea din Vaslui, şoferul maşinii, Ilie Tănase nu a respectat avertismentele acustice şi vizuale şi s-a hazardat să traverseze linia de tren. Chiar atunci a trecut trenul InterRegio Iaşi-Bucureşti şi a lovit în plin maşina în care se aflau cei patru. Toţi au murit pe loc.presagalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now