Jump to content

Proiect de şase milioane de euro pentru încurajarea consumului de peşte


dcp100168

Recommended Posts

Proiect de şase milioane de euro pentru încurajarea consumului de peşte

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi va implementa un proiect în valoare de şase milioane de euro destinat încurajării consumului de peşte la nivel naţional în condiţiile în care românii consumă doar 5,5 kilograme de peşte anual, de patru ori mai puţin decât media europeană, a anunţat luni decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Petru Alexe.

Potrivit acestuia, proiectul 'Centrul român de modelare a sistemelor de acvacultură' durează un an şi jumătate şi va atrage aproximativ şase milioane de euro în cercetarea în acvacultură din fondurile Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice.

Cu o mare parte din bani vor fi modernizate laboratoarele mai multor facultăţi, şi în special cele de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, şi se va crea o platformă interdisciplinară. Toate vor servi ca bază de cercetare pentru dezvoltarea unor sisteme ultramoderne de producţie a peştelui.

Obiectivul economic al proiectului este acela de a creşte consumul de peşte de la 5,5 kilograme pe om/an, cât este în prezent în România, la unul mediu de 20 de kilograme/om/an.

'Este un pariu pe care aş vrea să-l câştigăm cât mai repede, este un pariu în deplină concordanţă cu interesele Uniunii Europene. Avem toate interesele ca baza alimentaţiei cu peşte în România să fie asigurată de români. Avem cu ce, avem cu cine şi avem pretenţia că putem fi coordonatorii unui program de redresare în acest domeniu', a declarat Petru Alexe.

capital.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.