Alexandra Ţăpeanu, gălăţeanca din Pakistan

[dcp100168]

Alexandra Ţăpeanu, tânăra din Galaţi care le ajută pe româncele din Pakistan să nu pice în mrejele unor închipuiţi prinţi pe cai alb

Româncele care ajung în Pakistan pică mult prea uşor în mrejele unor închipuiţi prinţi pe cai albi! O spune Alexandra Ţăpeanu, o gălăţeancă de 23 de ani, care lucrează de trei luni ca ofiţer de relaţii publice la Consulatul Român de la Karachi.

Femeile din România care ajung în Pakistan cad mult prea uşor în mrejele unor închipuiţi prinţi pe cai albi. O spune Alexandra Ţăpeanu, o tânără căsătorită şi ea cu un medic pakistanez, şi care lucrează de trei luni ca ofiţer de relaţii publice la Consulatul Român de la Karachi.

Este de puţin timp în această ţară cu un grad ridicat de risc, dar Alexandra cunoaşte destul de bine fenomenul, ea fiind activă într-un grup de pe Facebook, intitulat „Românce în Pakistan“, de unde află în timp real ce se întâmplă. Din acest grup fac parte aproximativ 30 de femei din România căsătorite cu pakistanezi, care discută absolut orice, de la poveşti de dragoste, până la sfaturi legate de locurile unde se pot găsi diverse produse pe teritoriul ţării.

Capcana: soţul perfect

Tânăra crede că sunt două motive principale pentru care multe românce sunt uşor de păcălit şi de atras în Pakistan: lipsa banilor în ţara lor natală şi euforia amorului. „Cel mai adesea întâlnesc câte un tip care le promite să fie cel mai bun soţ din lume şi că le va oferi orice“, explică Alexandra.

Tânăra româncă a urmărit şi traseul unor astfel de idile. „De obicei, se întâlnesc în România, unde pakistanezii studiază în general şi le sucesc minţile fetelor, care odată ajunse în cadrul familiei realizează că, de fapt, trebuie să se adapteze şi să devină femei supuse. Aşa-zisul soţ joacă rolul de îndrăgostit până peste urechi, începe să devină gelos, începe să îi controleze activităţile, contul de Facebook, până o convinge că e pe bune, şi ea cade în plasă“, mai spune Alexandra Ţăpeanu.

Propunerile vin adesea prin Skype, însoţite de asigurarea că familia lui o iubeşte, iar fetele sunt prinse ca în plasă. Partea cea mai grea apare atunci când ele ajung în Pakistan, iar realitatea este cu totul alta. „Odată intrate aici, nimeni nu ştie de ele, pentru că nici nu anunţă oficialităţile. Soţia devine un fel de sclav în casă: ea spală, ea calcă, ea face de mâncare pentru toţi ceilalţi“, susţine Alexandra.

Ofiţerul de relaţii cu publicul de la Consulatul Român din Karachi spune că este destul de greu de ţinut evidenţa celor care vin în Pakistan. Există un ID card - pakistani origin card - care poate fi făcut pentru membrii familiei cetăţeanului pakistanez. Dar nu se întâmplă asta de fiecare dată. „Din păcate, acesta nu se face prin intermediul oficialităţilor române, ci la evidenţa populaţiei pakistaneze, de aceea nu intră în contact cu noi, cei de la Consulat, foarte mult. Astfel, noi avem probleme în a ţine o evidenţă concretă a celor care tranzitează ţara. Foarte puţine persoane anunţă domiciliul din Pakistan, ceea ce face situatia dificila pentru noi“, precizează tânăra.

O alegere cu capul pe umeri

Alexandra este un caz fericit. Ea este căsătorită cu un pakistanez, absolvent de medicină în Pakistan. Şi-a studiat foarte bine viitorul soţ, dar a avut şi puţin noroc.

„Mi-am luat măsuri de protecţie, dar se poate spune şi că am avut parte de un soţ cu capul pe umeri. Apoi, m-am informat asupra situaţiei, ştiam că dacă ies pe stradă îmbrăcată în haine europene am toate şansele să mă trezesc cu un pistol la cap pentru a fi jefuită sau poate mai rău. Aici ai şanse să fii jefuit şi dacă eşti în haine locale şi eşti văzut cu lucruri de valoare. O prietenă chiar a păţit-o într-o seară când se întorcea acasă şi i-au pus pistolul la tâmplă copilului ca să-i fure geanta şi cumpărăturile“, povesteşte Alexandra.

Scurtă biografie

Alexandra Ţăpeanu a terminat Liceul Economic din Galaţi în 2010. S-a înscris la cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Comunicare din Bucureşti, şi doi ani mai târziu s-a mutat în Londra. Aici şi-a cunoascut viitorul soţ, un tânăr din Pakistan, absolvent al Facultăţii de Medicină, cu care s-a căsătorit în octombrie 2012. Atunci când Zohaib - soţul său - a fost nevoit să se întoarcă în Pakistan pentru a-şi face stagiul de medic rezident, Alexandra l-a însoţit, vizitând pentru prima dată această ţară. Dacă la început a fost doar un turist care s-a informat despre destinaţia aleasă şi a anunţat Ambasada României despre călătoria sa, trei luni mai târziu a ajuns să lucreze pentru corpul diplomatic românesc de pe teritoriul Pakistanului. Datorită experienţei sale în comunicare, Alexandra a devenit ofiţer de relaţii publice pentru Consulatul Onorific al României din Karachi.

adevarul.ro

[dcp100168]

Căsătorită cu un medic pakistanez. O gălăţeancă şi-a descoperit jumătatea la Londra

* Alexandra Ţăpeanu Ansar a aflat ce înseamnă să fii femeie europeană în lumea islamică

Nu ar fi crezut niciodată că soţul său va fi de la 5.000 de kilometri distanţă de România şi că o să-l cunoască în alt colţ al lumii. Şi nici nu s-ar fi văzut căsătorită înainte de 25-26 de ani, ci poate chiar mai târziu. A aflat, însă, că viaţa ne mai rezervă şi altceva decât ceea ce credem noi, şi ne oferă ceea ce ne-a pregătit atunci când e mai bine. Înainte de a-l cunoaşte pe cel ce avea să-i devină soţ, gălăţeanca Alexandra Ţăpeanu Ansar ştia despre Pakistan doar aspecte geografice, geopolitice, legate de conflictele din zonă şi de capturarea lui Ben Laden într-o grotă, de către americani. După ce l-a cunoscut pe Zohaib, a încercat să vadă ţara prin ochii lor, dar a descoperit că privită prin propriii ochii e mult diferită de ceea ce s-ar fi aşteptat. După jumătate de an petrecută în Pakistan, împreună cu soţul, poate spune că e o ţară plină de contraste, în care sunt mai multe arme decât locuitori, aşa că devine un lucru normal să auzi focuri de armă în miezul nopţii. A purtat hainele tradiţionale - shalwari kameez, kurta, şi, desigur, dubatta - şi împărtăşeşte experienţa ei pe un blog numit sugestiv Femeia europeană în lumea islamică. Merită să-i aflaţi povestea.

De la chiriaşi, la soţ şi soţie

Alexandra a ajuns la Londra la invitaţia unei prietene, care i-a propus un job în vânzări. Casa în care locuia era în întregime închiriată, fiecare având camera lui, doar bucătăria şi băile fiind la comun. Aşa l-a cunoscut pe chiriaşul Zohaib. Pentru că învăţa pentru un examen, fiind medicinist, era mai tot timpul acasă, aşa că, în zilele libere, Alexandra începuse să prepare cafea şi ceai pentru doi. De vină era „obiceiul prost” din România, unde niciodată nu mânca singură. După examen, au început să iasă împreună. Aşa s-au apropiat unul de altul. „Înainte de a deveni parteneri, am început prin a fi prieteni şi asta a contat foarte mult. Cel care îmi este astăzi soţ - şi mă sprijină chiar şi atunci când e evident că greşesc - a găsit drumul spre inima mea prin naturaleţe, prin faptul că în multe privinţe ne asemănăm şi prin stângăcia de care a dat dovadă la început. Nu este un musulman extremist, dar cu toate astea şi-a respectat religia, fără să aibă relaţii înainte. De aceea, când prietenia s-a transformat în relaţie, a considerat că e momentul să mă ceară în căsătorie. Nu luasem viaţa de la capăt în Marea Britanie cu gândul de a mă stabili permanent acolo. Cu toate astea, atunci când Zohaib m-a întrebat, nu am stat nicio secundă pe gânduri. Ne completam. Respectul pe care îl purtam unul altuia m-au determinat să fiu sigură de alegerea pe care am făcut-o, fără să ezit. Dacă aş fi crezut că mă cere de soţie doar datorita pasiunii, cel mai probabil i-aş fi spus «hai să nu ne grăbim»; dar adunate câte puţin din toate au dus aici”, ne-a mărturisit Alexandra.

Pe aceeaşi lungime de undă

Tânăra e convinsă că pentru o viaţă în doi nu doar iubirea e factorul decisiv. „Poţi iubi pe cineva, celălalt să te iubească la rândul său, şi cu toate astea să nu fiţi pe aceeaşi lungime de undă. Are şi iubirea rolul ei, dar pe lângă sentimente mai intervin şi altele - şi nu mă refer din punct de vedere material. Faptul că amândoi ne dorim acelaşi lucru de la viitor, faptul că sunt lucruri care, surprinzător, ne plac amândurora, deşi venim din lumi şi medii diferite, au înclinat pozitiv balanţa, pe lângă sentimente”, ne-a spus Alexandra.

Iar una dintre pasiunile lor o constituie călătoriile, planul lor fiind să viziteze 200 de locuri excepţionale de pe glob. Cât despre religie, Alexandra crede în ceva care e mai presus de noi, indiferent că e Allah sau Dumnezeu, iar Zohaib ştie şi el asta, aşa că diferenţa religioasă nu a fost niciodată un motiv conflict între ei.

Şase luni în Pakistan

Alexandra a ajuns în Pakistan împreună cu soţul ei, care trebuia să-şi facă stagiul de medic rezident. A locuit împreună cu mama soţului ei şi cu bunica lui, cu care s-a înţeles de minune. „Nu sunt genul de femei care să intervină în viaţa copiilor, şi pentru soacra mea fericirea copiilor ei e mai presus. Pentru ea sunt ca şi copilul ei şi se bucură ca "are o fată aşa deşteaptă şi frumoasă", ne-a mărturisit gălăţeanca.
Revenită la Londra, Alexandra recunoaşte că experienţa în această ţară a determinat-o să fie puţin mai diplomată, asta fără vreo conexiune cu jobul de ofiţer relaţii publice pentru Consulatului Onorific al României, în Karachi, Pakistan, pe care l-a avut. Galaţiul este, însă, mereu prezent în inima ei: „Deşi am plecat din România, m-am stabilit în Marea Britanie, şi vreau să văd lumea, voi purta mereu o bucăţică din Galaţi şi din România în mine - ca fiind locul unde sunt acasă, oriunde pe glob ar fi casa mea”.
În ediţiile viitoare ale paginii de Diaspora veţi putea afla cum arată Pakistanul văzut prin ochii unei gălăţence, ce înseamnă să fii femeie într-o lume islamică şi cum petrec pakistanezii la nuntă pe ritmurile Innei.

Cine este Alexandra Ţăpeanu Ansar

Alexandra Ţăpeanu Ansar a devenit, la 11 ani, consilieră în Consiliul Local al Copiilor Galaţi, fiind aleasă ca reprezentant al Liceul Teoretic "Dunărea", în care studia, şi era convinsă că prin proiectele ei într-o zi va schimba lumea. Şi încă mai crede acest lucru. Apoi a făcut parte dintre Tranzitarii ziarului "Viaţa liberă", coordonaţi de jurnalista Angela Ribinciuc. Absolventă la Liceul Economic, clasa bilingvă de turism, a reuşit la două facultăţi: Ştiinţe Politice şi Jurnalism, din cadrul Universităţii Bucureşti. A ales-o pe cea de-a doua, unde reuşise pe locurile la buget, dar după primul an de studiu a fost nevoită să îngheţe anul, pentru că nu mai făcea faţă cheltuielilor adiacente vieţii în Bucureşti. Revenită la Galaţi, a lucrat în marketing, în domeniul bancar şi mai apoi s-a dedicat unui proiect jurnalistic care promitea mult, dar, după patru luni de neplată, a renunţat.

Când a primit oferta unei prietene de a lucra în domeniul vânzărilor la Londra, a acceptat fără a sta pe gânduri. După experienţa pakistaneză, care a însemnat şi jobul în diplomaţie, Alexandra îşi caută stabilitatea profesională, care să-i asigure şi progresul. Cochetează cu ideea de a candida independent pentru a-i reprezenta pe românii din Diaspora şi speră că într-o zi va putea influenţa viaţa altcuiva în bine.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Pakistanul, văzut prin ochii unei gălăţence: „O ţară plină de contraste”

Au străzi, autostrăzi şi şosele suspendate - ne dau lecţii la capitolul infrastructură rutieră - dar traficul este infernal, haotic şi dominat de blocaje. Au mii de culori ale materialelor, dar le ascund sub abaya negre. Au cerşetori teribil de enervanţi şi în acelaşi timp au personalităţi care circulă cu câte 15 maşini de poliţie şi armată în coloanele oficiale. Pe scurt, o ţară plină de contraste, aşa arată Pakistanul văzut prin ochii gălăţencei Alexandra Ţăpeanu Ansar, care a locuit jumătate de an în acest stat, împreună cu soţul ei pakistanez, Zohaib. Dacă s-ar întoarce pe meleaguri pakistaneze n-ar pune mâna în foc că ar mai rezista să trăiască acolo pe o perioadă prea lungă. De ce? „Acolo nu există cale de mijloc, există doar extreme”, spune gălăţeanca. Iată ce a cucerit-o în ţara natală a soţului ei, de profesie medic, şi ce a şocat-o.

Valurile Dunării înlocuite cu Marea Arabă

Deşi a plecat din România, s-a stabilit în Marea Britanie, şi visează să vadă lumea, Alexandra va purta mereu o bucăţică din Galaţi şi din România în inima ei. „Bucăţica de Galaţi pe care o port în suflet m-a determinat să iubesc apa enorm de mult. Drept pentru care primul lucru care m-a bucurat enorm în Karachi a fost marea. Acasă, mergeam în orice anotimp pe faleză, să privesc valurile. Aşa că, prima dată când Zohaib m-a dus să văd Marea Arabă, m-am bucurat ca un copil”, ne-a mărturisit Alexandra.

Cât de frumoasă e ţara?

Gălăţeanca s-a declarat cucerită de ospitalitatea pakistanezilor, dar spune că nu se compară cu ospitalitatea noastră a moldovenilor, cu toate că aduce puţin! „Ca şi românii, se bucură de toate formele de relief, cu privilegiul uneia în plus - deşertul. E o frumuseţe în contrast. Au clădiri impresionante, locuri pe care trebuie să le vezi în această viaţă, dar contrastele vin din orice punct ai privi: au gheţari, deşi în acelaşi timp, în capătul opus al tării sunt peste 40 de grade cu plus. Au o cultură pe care o renegă şi o numesc religie. Au unul dintre cele mai fine nisipuri din lume, dar preferă să-l ofere aproape gratis chinezilor pentru cipuri electronice. Au mii de culori ale materialelor, pe care le ascund sub abaya negre. Au cerşetori teribil de enervanţi, sărăcie la colţ de stradă, mizerie incredibilă pe străzi, dar şi personalităţi escortate de câte 15 maşini de politie şi armată”, ne-a povestit Alexandra.

Trafic năuc

Gălăţeanca şi-a manifestat sincer respectul pentru infrastructura pakistaneză. „Au străzi, au autostrăzi, au drumuri şi poduri suspendate, şi trebuie să recunosc că ne dau lecţii la capitolul ăsta. Dacă ar şi conduce regulamentar – şi aici intru printre lucrurile care m-au şocat - circulaţia s-ar fluidiza foarte mult şi fiecare ar ajunge extraordinar de rapid oriunde. Din păcate, însă, pe o stradă cu patru benzi vei observa în jur de şase-şapte rânduri de maşini, una sau două de motociclete, şi încă unul de ricşe mergând în paralel. Şi atunci, automat, intervin blocajele rutiere şi începi să înjuri în trafic. Dacă eşti în stare să conduci în Pakistan fără să faci accident, vei putea conduce oriunde în lumea asta!”, spune Alexandra.

Şi poliţia ce face? Caută motive să te amendeze „la negru”! „Când politia rutieră te opreşte, sunt trei poliţişti şi fiecare dintre ei îţi va oferi un alt pretext pentru care ai fost oprit. Îţi vor da amendă şi vor încerca să te facă să o plăteşti pe loc, fără chitanţă, ca să «nu mai baţi un drum degeaba până la bancă». Iar dacă vei refuza să o plăteşti pe loc vor insista: «Conduci o maşină aşa de mare şi nu poţi plăti o amenda? Ce-o să zică prietena ta?». Prietena din maşina, eram eu, adică soţia”, ne-a povestit, cu umor, Alexandra.

Mai multe arme decât locuitori

Cel puţin asta este convingerea gălăţencei, îngrozită de câte arme au pakistanezii. „E un lucru normal, să auzi focuri de armă în miezul nopţii. La un moment dat începi să faci diferenţa precisă între foc de armă şi artificii. E un lucru normal să existe jafuri sub ameninţarea armei, în interiorul casei tale, sau pe stradă. La fel de normal cum e să nu chemi poliţia de fiecare dată. Oamenii se obişnuiesc şi merg mai departe”, spune, surprinzător, Alexandra.
Şi mai au ceva al lor, pakistanezii: se bucură de lucruri mărunte, şi pur şi simplu savurează momentul, fără să ţină cont de nimic. „Noi europenii, uităm adesea aceste lucruri, prea presaţi de realitatea cotidiană”, spune gălăţeanca.

Bucătăria pakistaneză

Plină de contraste, precum ţara, este şi bucătăria pakistaneză. Totul este să ai un stomac rezistent, de preferinţă de piatră, sau de metal cel puţin ca să mănânci cot la cot cu ei şi să nu faci ulcer sau măcar o gastrită, spune Alexandra. Au zeci de fructe şi de legume, pe care le combină în cele mai ciudate feluri. De exemplu pui cu mango! Au, însă, şi mâncăruri extraordinare, pe care le condimentează cu extrem de multe condimente!

Totul se negociază. Sau nu!

Alexandra Ţăpeanu s-a declarat şocată de felul în care pakistanezii negociază orice preţ, fie că e vorba de ceva cumpărat la colţul străzii, fie că e ceva cumpărat din malluri. La fel a şocat-o şi lipsa de reacţie a oamenilor în anumite chestiuni. Spre exemplu faptul că trei-patru ore pe zi se ia lumina şi oamenilor li se pare deja rutină. "Nu fac nimic, îşi cumpără generatoare, alimentate cu gaz, şi îşi duc zilele şi cum lipsa luminii ar fi ceva absolut normal. În acelaşi timp, pompele de GPL se închid câteva zile pe săptămână, iar când se redeschid, cozile se întind pe câţiva kilometri, pe câte două-trei şiruri, şi asta îngreunează traficul, pentru că aşteaptă până în mijlocul drumului de circulat", spune cu stupoare gălăţeanca măritată cu un medic pakistanez.

viata-libera.ro