Jump to content

Grădină zoologică la Ghidigeni


dcp100168

Recommended Posts

Grădină zoologică la Ghidigeni

La Ghidigeni, în nordul judeţului Galaţi, se practică o agricultură serioasă, însă zootehnia din ferma lui Ionel Chiţiga este una cu influenţă exotică. 

Ionel Chiţiga, în vârstă de 65 de ani, şi-a deschis acasă şi o pensiune agroturistică, de altfel, singura din această zonă. Şi pentru că dintotdeauna i-au plăcut animalele, după anul 1989 s-a gândit să dezvolte şi o fermă zootehnică. După mai mulţi ani de căutări şi încercări în alte domenii, în sfârşit gândul a fost pus în practică, iar astăzi în ferma zootehnică există 60 capete de bovine şi 100 de ovine.

Nu a fost, însă, suficient pentru firea sa nonconformistă, aşa după cum l-am cunoscut. Pasionat de animalele exotice, şi-a propus să înfiinţeze şi o minigrădină zoologică. Din ţară dispar asemenea obiective, dar la Ghidigeni, Galaţi, în urmă cu aproximativ cinci ani a început o adevărată investiţie, de zeci de mii de euro, într-un spaţiu generos, populat acum cu ovine de rasă Camerun, porci Mangaliţa, veveriţe, ursuleţi Koty, ratoni, lame, ponei, cerbi Lopătari, cerbi Carpatini, canguri, porci Vietnamezi, struţi, lebede negre, albe şi albe cu gât negru, raţe Mandarine, gâşte Canadiene, găini Brahma, păuni, fazani, păsări exotice, diverse rase de porumbei. În ultimul timp, au fost construite şi patru bazine pentru păstrăvi şi sturioni, fiecare bazin având 32 mp.

Mai presus de toate vietăţile din gospodărie, preferatul este babuinul Babi. Deşi în minigrădina zoologică de la Ghidigeni există două exemplare de maimuţă babuin, masculul Babi este cel mai îndrăgit, poate mai ales pentru ardoarea cu care o apără pe prietena lui - Cici. „Prin natura lor, babuinii sunt geloşi, păzindu-şi femelele extrem de bine, iar când acestea se îndepărtează prea mult, le muşcă. Însă, maimuţa noastră Babi duce gelozia aproape la extrem. Vedeţi şi dumneavoastră acum cât de atent şi de încordat a devenit, de când a observat că sunteţi prin preajmă. Nu este preocupat de altceva decât să nu ne apropiem de Cici a lui. Este specific acestor maimuţe. În lumea lor, de exemplu atunci când pentru femele luptă babuini masculi din clase diferite, în primul rând încearcă să le intre în voie partenerelor, ajutând la curăţire, aducându-le diverse alimente”, ne povestea Mihai Bădiţa, tânărul partener de afaceri al fermierului Ionel Chiţiga.

agroinfo.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.