Jump to content

Accidente de circulaţie, Galaţi, 2014


Recommended Posts

Posted

Neglijenţa în traversare a condus la un accident mortal

Ieri, 18 februarie,  ora 14,10 , pe DE 581, pe raza localităţii Munteni, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei femei în vârstă de 83 de ani, domiciliată în această localitate, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Din primele cercetări s-a stabilit că victima a fost surprinsă de un autoturism marca VW care circula pe direcţia Tecuci - Bârlad şi care era condus de un şofer în vârstă de 46 de ani din comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări faţă de conducătorul auto pentru a stabili dacă a încălcat vreo regulă de circulaţie şi dacă se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

tecuceanul.ro

Posted

A accidentat mortal un om întins pe drum

Un accident mortal s-a petrecut în localitatea Cuza Vodă în împrejurări de-a dreptul dramatice pentru cel care l-a săvârşit. Potrivit celor de la Poliţia Rutieră, vineri seara, în jurul orei 20.00, un şofer din Pechea care trecea prin Cuza Vodă, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 44 de ani, care… era întins pe stradă, în dreptul imobilului cu numărul 510. Conducătorul auto a alertat Poliţia Rutieră. “Şoferul, în vârstă de 39 de ani, a accidentat mortal un bărbat, care se afla întins pe partea carosabilă, longitudinal, pe direcţia de mers a maşinii. În această cauză se fac cercetări cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă”, ne-a declarat Aurelian Ropotan, de la Poliţia Rutieră.

viata-libera.ro

Posted

Un bărbat a fost ucis pe trotuar de un şofer neatent

Un localnic de 71 de ani din Pechea a murit după ce a fost lovit de o maşină pe trotuar. Totul s-a întâmplat din cauza unei manevre neinspirate a unui brăilean de 37 de ani, care, aflat la volanul unei maşini, a dat în marşarier fără să se asigure. Septuagenarul a decedat pe loc în urma impactului. Şoferul este anchetat pentru ucidere din culpă.

viata-libera.ro
 

  • 1 month later...
Posted

Bărbat ucis din neatenţie, la Tudor Vladimirescu

Tragedie pe DN 25, la Tudor Vladimirescu, unde un bărbat a murit din cauză că nu a respectat o regulă elementară de circulaţie. Totul s-a întâmplat după lăsarea întunericului, marţi seară, în momentul în care un localnic de 46 de ani traversa DN 25 printr-un loc nemarcat. În ciuda faptului că artera este extrem de circulată, iar vizibilitatea era foarte slabă, omul nu s-a asigurat şi a nimerit în calea unei autoutilitare cu remorcă, condusă de un ialomiţean de 43 de ani. Impactul i-a fost fatal pietonului, care a decedat pe loc. Conducătorul auto este acum cercetat pentru ucidere din culpă.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

A crescut numărul accidentelor de circulaţie

Luna aprilie, în statistica Serviciului Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi, a dus la înregistrarea mai multor accidente de circulaţie. Comparaţia este făcută cu luna aprilie a anului trecut. „S-au înregistrat un număr de 35 de accidente de circulaţie în luna aprilie la nivelul judeţului Galaţi. Sunt cu şapte mai multe decât acelea înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent. În schimb, a scăzut puţin numărul decedaţilor în accidente mortale, cu două victime, faţă de perioada similară a anului trecut”, a declarat sinsp. Iulian Matei, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Accidente mortale nu au avut loc în oraşul Galaţi de la începutul anului . Accidentele mortale înregistrate s-au produs în judeţ. Din cele 35 de accidente de circulaţie, care au avut loc în aprilie, şapte au fost grave, iar aici se înregistrează, din nou, o creştere cu trei faţă de anul trecut. S-au înregistrat, în aceeaşi perioadă, şi 27 de accidente uşoare de circulaţie, soldate cu 13 victime rănite uşor.

presagalatibraila.com

Posted

Haos la Spitalul de Urgenţă ca urmare a unui accident grav petrecut la Lieşti

Câteva zeci de romi, circa 30, au luat cu asalt curtea Spitalului după ce două fetiţe de şase, respectiv şapte ani au fost accidentate grav în timp ce se duceau spre şcoală de către un BMW.

Una dintre copile, cea mai mică, a murit la scurt timp după ce a fost adusă la spital de un echipaj SMURD. La aflarea veştii, romii s-au dezlănţuit fiind necesară mobilizarea mai multor politişti de la Sectia 3, a unui echipaj de jandarmi si a unuia de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

Cealaltă fetiţă se află la Spitalul de Pediatrie, starea sa fiind, potrivit unor informaţii, în afara oricărui pericol.

Şoferul autoturismului marca BMW, care a provocat accidentul, a fugit de la locul faptei, dar a fost capturat la scurt timp după. El se află acum în custodia poliţiştilor de la circulaţie care au deschis o anchetă.

viata-libera.ro

 

 

ÎN URMA UNUI ACCIDENT RUTIER, O MINORĂ ÎN VÂRSTĂ DE 8 ANI ȘI-A PIERDUT VIAȚA

În această dimineață, pe raza localității Liești, jud. Galați a avut loc un accident rutier în urma căruia o minoră de 8 ani și-a pierdut viața și alta a suferit leziuni ușoare. În jurul orei 08.00, un bărbat de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea Liești, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și, în apropierea intersecției cu DN 25, a surprins și accidentat două minore în vârstă de 8 ani, care se deplasau pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers.

În urma impactului, victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Galați, pentru îngrijiri medicale. În ciuda eforturilor depuse de către cadrele medicale, una dintre fetițe a decedat.

După producerea accidentului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea către municipiul Galați, nu a oprit la semnalele acustice și luminoase a două autospeciale ale Serviciului Rutier, ulterior prezentându-se la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați. Bărabtului i s-au recoltat probe biologice, rezultatul fiind de 0,15 mg/l alcool în sânge.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, conducătorul auto urmând să fie reținut pentru 24 de ore.

Poliţia Galaţi

  • 4 weeks later...
Posted

Bărbat accidentat mortal pe trecerea de pietoni

Bărbatul de 64 de ani care duminică a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni din cartierul Micro 20 a murit în spital. Victima suferise traumatisme grave la nivelul capului şi în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, acesta a murit. Vă reamintim că duminică, 8 iunie, un bărbat de 64 de ani a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni din dreptul Hotelului Magnus. Martorii care au asistat la scena şocantă spuneau că nu s-a auzit nicio frână, iar pietonul a fost lovit în plin de şoferul neatent. În cauză, poliţiştii au întocmit iniţial un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Având în vedere că bărbatul a decedat se va schimba şi încadrarea juridică a faptei din vatămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

presadegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Grav accident de circulaţie la Tudor Vladimirescu, soldat cu doi morţi

În această dimineaţă a avut loc un grav accident de circulaţie, pe raza comunei Tudor Vladimirescu. Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul a două persoane. Din primele date, reiese că este vorba despre o coliziune între un TIR şi un autovehicul marca Peugeot. În urma impactului dintre cele două maşini, cei doi pasageri ai maşinii Peugeot, o femeie şi un bărbat, şi-au pierdut viaţa.

Din primele cercetări reiese că şoferul autoturismului Peugeot a intrat inexplicabil pe contrasens, în faţa unui TIR încărcat cu piatră. Nicolae Negoiţă, şoferul TIR-ului, suţine că nu a putut să mai evite impactul.

presagalatibraila.com

 

Dramă incredibilă pe Drumul Naţional 25, la ieşirea din localitatea Tudor Vladimirescu. Două persoane, un bărbat de 51 de ani şi o femeie de 46 de ani, şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR. Şoferul autoturismului, marca Peugeot, cu numere de înmatriculare de Constanţa, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autotren, care circula regulamentar, dinspre Tecuci spre Galaţi. ”Veneam de la Bârlad şi trebuia să ajung la Galaţi. L-am văzut pe şoferul maşinii că a intrat pe contrasens şi am încercat să evit impactul. Am tras stânga de volan, pentru că nu venea nicio maşină pe sensul celălalt de mers, dar nu am reuşit să-i evit total. Nu a vrut să depăşească, a intrat direct în mine cu viteză. Nici măcar nu a încercat să frâneze”, ne-a spus Nicolae Negoiţă, şoferul autotrenului, vădit marcat de cele întâmplate.
”A intrat pe contrasens. Şoferul TIR-ului a pus frână, dar nu a mai putut să evite impactul. Nu voia să depăşească. A intrat direct în el. Cred că şoferul maşinii a adormit la volan. S-au oprit maşinile pe ambele sensuri de mers. Am mai văzut aşa tragedie în urmă cu 18 ani, când au murit patru persoane într-un accident”, ne-a povestit Costel Bostan, martor al tragicului accident.
Imediat după producerea impactului, elicopterul SMURD a plecat spre locul  tragediei pentru a transporta cât mai repede victimele la spital. ”Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier foarte grav, cu două victime încarcerate. Noi am ajuns imediat la faţa locului, dar, din păcate, nu am mai putut face nimic pentru cele două persoane, un bărbat şi o femeie. Au decedat pe loc”, ne-a declarat doctorul Angel Trifan, coordinator UPU-SMURD Galaţi.
A fost nevoie de intervenţia echipajelor de la Descarcerare, care  s-au chinuit mai bine de o oră pentru scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. În tot acest timp, traficul pe DN 25 a fost deviat prin câmp, pe un singur fir. Şoferii au fost nevoiţi să aştepte minute în şir pentru a reuşi să treacă de locul accidentului, pe ambele sensuri formându-se coloane de autovehicule.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi, care au demarat o anchetă. ”Din motive necunoscute, pe care pe investigăm în acest moment şi care vor face obiectul unui dosar penal, şoferul autoturismului Peugeot a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotren condus regulamentar”, ne-a declarat inspectorul Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Cele două persoane care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident sunt din Iaşi. Se pare că veneau de la Constanţa, de unde femeia îşi cumpărase autoturismul care i-a adus sfârşitul. Bărbatul era doar cel care o ajuta pe femeie să îşi ducă maşina acasă, la Iaşi. Din păcate ambii şi-au pierdut viaţa, trupurile lor fiind transportate la Serviciul de Medicină Legală Galaţi, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost deschis un dosar penal, oamenii legii urmând să stabilească cu exactitate motivele care au stat la baza gestului mortal făcut de bărbat.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Biciclist minor decedat după impactul cu un copac

Ieri, 15 iulie, orele 16,55, pe un drum comunal de pe raza satului Cerțești, județul Galați, s-a produs un accident rutier grav soldat cu decesul unui minor în vârstă de 13 ani, din aceeași localitate. Din cercetările efectuate s-a stabilit că minorul s-a deplasat pe bicicletă, pe un drum în pantă abruptă prevăzut cu o curbă la stânga, și dezechilibrându-se a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea părții carosabile. În urma impactului minorul a decedat. În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili toate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

tecuceanul.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Un gălăţean a provocat un grav accident în drum spre mare. Bilanţul: un mort şi nouă răniţi

Un gălăţean a murit carbonizat şi alte nouă persoane au fost rănite, după ce un autoturism Dacia Logan, cu numere de Galaţi, a intrat într-un microbuz plin cu călători şi apoi a luat foc

Accidentul a avut loc, vineri seara, pe DN 2A, la ieşirea din localitatea Ovidiu, pe podul rutier de peste Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari. Şoferul unui autoturism Dacia Logan, cu numere de Galaţi, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune violentă cu un microbuz cu 18 călători. Conducătorul microbuzului a tras de volan, în încercarea de a evita impactul, moment în care autoturismul a întrat într-un autocar cu numere de Bulgaria şi a luat foc.

La faţa locului au ajuns imediat pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, care au stins incendiul, dar şi mai multe echipaje de la Ambulanţă şi Poliţie. În urma impactului, o persoană aflată în maşina din Galaţi, care are în jur de 30 de ani, a murit carbonizată, iar şoferul este în stare gravă. De asemenea, opt persoane din microbuzul care transporta pasageri între Constanţa şi Năvodari au fost rănite. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa.

viata-libera.ro

Şoferul Daciei Logan este în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Constanţa. Potrivit medicilor, bărbatul este în comă şi este ţinut în viaţă de aparate. Pasagerul care a murit ars între fiarele contorsionate ale maşinii avea 30 de ani.

reporterntv.ro

Posted

George Negrilă, decedat. Cosmin Chiriac, în comă
Un accident rutier grav a avut loc, vineri seara, în judeţul Constanţa. Un autoturism Logan a luat foc după ce s-a ciocnit cu un microbuz, pe podul rutier de peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, la ieşirea din Ovidiu. Echipaje ale pompierilor, ale poliţiei şi ale ambulanţei s-au deplasat la locul tragediei.
George Negrilă, în vârstă de 28 de ani, din Galaţi, ocupant al locului dreapta faţă în Logan, şi-a pierdut viaţa în circumstanţe groaznice, murind carbonizat. Cosmin Chiriac, şoferul autoturismului, se află internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Ieri, la ora închiderii ediţiei, acesta se afla în comă. Accidentul s-a soldat şi cu vătămarea corporală a opt pasageri din microbuzul de transport persoane. Din fericire, aceştia au suferit răni uşoare.
George Negrilă a rămas încarcerat în urma impactului şi a ars de viu, după ce maşina a luat foc. Pentru realizarea necropsiei, maşina implicată în tragicul accident a trebuit să fie dusă la Morga Cimitirului Central Constanța, întrucât pasagerul din dreapta, care a murit carbonizat, nu a putut fi scos din autoturism. Necropsia a fost realizată mai întâi în autoturism, până ce s-a reuşit scoaterea trupului neînsuflețit din mașină.
A pătruns Cosmin Chiriac pe contrasens?
Oamenii legii transmit că vineri, în jurul orei 22.00, Cosmin Chiriac (un bărbat de 29 de ani) a condus un autoturism Logan, pe DN 2A, dinspre Lumina către Ovidiu, şi, ajungând la km 196 + 400 m, din cauza neatenţiei în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un microbuz de transport persoane, cursă regulată, condus de Marian Nichita (un bărbat în vârstă de 36 de ani) pe banda a doua de mers, dinspre Ovidiu către Lumina.

În urma impactului, autoturismul condus de Cosmin Chiriac a luat foc şi a fost proiectat în autocarul de transport persoane, cursă specială, care a fost avariat uşor în partea din faţă. Autoturismul transporta turişti din Republica Moldova, dinspre Bulgaria către Republica Moldova, și era condus de Osman Aliev (cetăţean bulgar), pe banda unu de mers, dinspre Ovidiu către Lumina. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă penală.

ziuaconstanta.ro

Posted

Harta accidentelor rutiere din Galaţi

* În topul tragediilor din judeţ conduce detaşat DN 25 Galaţi - Tecuci * Brăilei este strada cu cel mai mare grad de risc din municipiu * Concluziile poliţiştilor: pietonii nu se asigură, iar şoferii fac depăşiri iresponsabile

325 de accidente rutiere în 18 luni, pe trei drumuri naţionale, trei judeţene, trei străzi din municipiu şi trei intersecţii. 22 de morţi şi 447 de răniţi din prima zi a anului 2013 până pe 30 iunie 2014, în aceleaşi locuri. Sunt cifre care situează Galaţiul în afara topului judeţelor care deţin sinistrele „puncte negre” ale accidentelor rutiere, dar care trag totuşi un îngrijorător semnal de alarmă asupra felului în care se circulă pe cele mai aglomerate artere, fie ele drumuri naţionale, judeţene sau străzi. În timp ce, numeric, DN 25, cu al său „segment al morţii”, conduce detaşat, DN 24 (E 581) este „lider” la capitolul accidente mortale, în intervalul amintit opt oameni pierzându-şi viaţa între fiarele maşinilor.

Trafic intens, riscuri pe măsură

Aproape jumătate din numărul accidentelor petrecute în ultimele 18 luni în judeţul Galaţi au avut loc pe drumurile naţionale. Explicaţia e simplă: traficul intens, faptul că multe segmente ale acestor drumuri sunt în afara localităţilor, deschizând pofta de viteză a şoferilor şi nu în ultimul rând indisciplina pietonilor au dus, inevitabil, la producere a peste 130 de evenimente rutiere, multe soldate cu morţi sau răniţi grav.
De departe, cea mai periculoasă şosea naţională care traversează judeţul este cea care face legătura între Galaţi şi Tecuci, DN 25 fiind scena a nu mai puţin de 73 de evenimente rutiere.
„Accidentele produse pe DN 25 în ultimele 18 luni s-au soldat cu şase morţi, 29 de răniţi grav şi 42 de răniţi uşor, cifre care situează această arteră pe primul loc în topul celor mai riscante şosele de pe raza judeţului Galaţi”, ne-a explicat insp. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Unul dintre cele mai grave accidente petrecute recent pe DN 25 a avut loc la finele lunii iunie, când două persoane şi-au pierdut viaţa în urma ciocnirii dintre un autoturism Peugeot şi un TIR. S-a întâmplat pe „şoseaua morţii”, respectiv segmentul cuprins între Hanu Conachi - Tudor Vladimirescu - Vameş, din cauză că şoferul maşinii mici, un bărbat de 51 de ani, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de vehiculul de mare tonaj, al cărui şofer nu a mai putut evita impactul. Şoferul Peugeotului, despre care s-a vehiculat iniţial că ar fi pierdut controlul volanului pe fondul oboselii sau al unor probleme de sănătate, a murit pe loc. Aceeaşi soartă a avut-o şi o femeie de 46 de ani, aflată în dreapta sa.

Un mort pe drumul de Vânători

Cea de-a doua şosea naţională în topul periculozităţii este cea care face legătura între municipiul Galaţi şi nordul regiunii, pe flancul estic. Este vorba de DN 26, unde pe tot parcursul anului trecut şi în primele şase luni ale lui 2014 au avut loc 35 de evenimente rutiere. O persoană şi-a pierdut viaţa pe această şosea, în timp ce alte 20 au fost rănite grav, iar 22 au suferit leziuni uşoare.

Viteza ucide pe European

Un alt segment de drum naţional, care se suprapune cu E 581, aduce în atenţie riscul vitezei. DN 24, şosea care tranzitează nordul judeţului Galaţi, este locul unde s-au stins cei mai mulţi participanţi la trafic. În urma celor 29 de evenimente rutiere, nu mai puţin de opt persoane, şoferi, pasageri sau pietoni care s-au aventurat în traversarea arterei prin locuri necorespunzătoare, şi-au pierdut viaţa, alte opt au fost rănite grav, iar 32 au suferit leziuni uşoare. Două dintre cele mai crunte accidente de pe acest segment a avut loc în apropierea limitei de judeţ, trei persoane pierzându-şi viaţa din cauza neadaptării vitezei. Un prim eveniment s-a soldat cu decesul unui tânăr şofer de 29 de ani şi rănirea altor doi pasageri dintr-o maşină care s-a răsturnat în apropiere de Cosmeşti.
Seriei negre a morţilor de pe acest drum i s-au adăugat doi tecuceni, unul de 51 de ani şi unul de 53 de ani. Bărbatul mai tânăr, aflat la volan, a pătruns pe contrasens la ieşirea din Priponeşti şi a lovit în plin un autotren staţionat corespunzător, într-o parcare semnalizată. Omul a murit pe loc, iar pasagerul său a decedat câteva ceasuri mai târziu, pe masa de operaţie de la Spitalul Judeţean.

Zeci de răniţi pe drumurile judeţene

Harta neagră a judeţului este completată de trei drumuri judeţene, care „excelează” la capitolul risc în trafic. Fluxul mai mic de maşini decât cel înregistrat pe drumurile naţionale şi nu de puţine ori calitatea carosabilului şi-au pus amprenta asupra frecvenţei producerii accidentelor. Cel mai „prolific” este DJ 251, care face legătura între Galaţi şi Tecuci pe ruta Schela - Pechea - Cudalbi - Corni. Aici au murit doi oameni, în timp ce şase au fost răniţi grav, iar 64 au suferit răni uşoare. Unul dintre evenimentele încheiate tragic a avut loc între Valea Mărului şi Cudalbi, unde un tânăr de 19 ani, pasager într-o maşină, a murit din cauză că şoferul, un prieten de-al lui cu şapte ani mai mare, nu a a reuşit să evite o groapă în asfalt.
Urmează în clasament DJ 251 A Matca - Corod - Drăguşeni, unde cele 13 accidente înregistrate în ultimele 18 luni s-au soldat cu trei răniţi grav şi zece răniţi uşor. Podiumul clasamentului drumurilor judeţene periculoase este completat de DJ 252 Barcea - Movileni - Dobrineşti, unde cele nouă accidente au fost cu ghinion pentru două persoane, care s-au ales cu leziuni grave, dar şi pentru opt oameni care au scăpat cu leziuni ce nu le-au pus în pericol viaţa.

Sânge pe arterele mari din Galaţi

În ceea ce priveşte traficul în municipiul Galaţi, e clar, de departe, că riscurile cele mai mari ni le asumăm când tranzităm cele mai mari şi circulate artere. Incidenţa evenimentelor arată că în foarte multe cazuri nici marcajele pietonale nu sunt sigure, la fel ca alte semne de circulaţie a căror ignorare a dus la veritabile tragedii.
Cea mai mare stradă din oraş, respectiv Brăilei, deţine primul loc în ruşinosul clasament, cu 44 de evenimente rutiere. Două persoane au murit pe carosabilul străzii care străbate urbea, în timp ce 19 au fost rănite grav, iar 26, uşor. Printre tragediile care pot fi amintite se află accidentul petrecut în aprilie 2013, în faţa Palatului de Justiţie, unde o femeie de 53 de ani, asistentă medicală, a fost omorâtă pe scuar, în timp ce aştepta să se facă verde la semafor. Responsabil a fost atunci un jandarm brăilean, care ar fi efectuat o manevră greşită în timp ce se afla în coloana de maşini oprite la STOP. Deloc de neglijat sunt şi evenimentele înregistrate pe trecerile de pietoni, unul dintre marcajele unde au avut loc accidente în rânduri repetate fiind cel de la fostul Stirex. O zonă aparte a acestei artere, unde riscuri majore apar din cauza neacordării de prioritate, este intersecţia cu strada Saturn, unde au avut loc patru accidente, cu patru răniţi.

Neatenţie şi viteză pe Centură

Evident subdimensionată raportat la nivelul traficului, Centura Galaţiului a fost şi rămâne una dintre străzile cu cel mai mare pericol. 32 de evenimente rutiere au lăsat în urmă doi morţi, zece răniţi grav şi 32 de răniţi uşor. Una dintre zonele cu cel mai mare risc este intersecţia cu strada Combinatului (ieşirea de pe Viaduct), unde graba şi lipsa acordării priorităţii au provocat trei evenimente soldate cu patru răniţi. Unul dintre cele mai grave evenimente rutiere petrecute pe Şoseaua de Centură în ultima vreme a avut loc pe fondul neadaptării vitezei, pe timp de noapte. Şoferul unei maşini a scăpat volanul de sub control, autoturismul răsturnându-se în afara carosabilului şi izbindu-se violent de nişte conducte. În impact, şoferul a murit, iar alţi trei tineri aflaţi în maşină au fost răniţi grav.

Şosea nouă, atenţie lipsă

Este vorba despre strada Oţelarilor, intrată în topurile evenimentelor rutiere după reabilitare. Asfaltul bun, care-i îndeamnă pe şoferi la viteză, dar şi sistematizarea proastă (treceri de pietoni puţine şi amplasate ineficient) au dus la o explozie de accidente. 24 de evenimente au fost înregistrate în 18 luni, soldate cu un mort, nouă răniţi grav şi şapte răniţi uşor. Singurul om care a murit pe Oţelarilor în intervalul amintit şi-a pierdut viaţa din cauza unui şofer vitezoman, care nu i-a acordat prioritate de trecere. S-a întâmplat în luna iunie a acestui an, victima, un bărbat de 64 de ani, fiind spulberată în timp ce traversa pe trecerea de pietoni din dreptul hotelului Magnus.

Străzi cu zebre periculoase

Statisticile poliţiei arată, negru pe alb, că strada Brăilei prezintă cel mai mare risc pentru pietonii care vor să traverseze regulamentar. Marcajele pietonale de pe această arteră au fost martore de 18 ori ale unor evenimente rutiere, în urma cărora 19 persoane au avut de suferit.
Nici strada Domnească nu este mai sigură din acest punct de vedere, trecerile de pietoni fiind locurile unde un om a murit, cinci au fost grav răniţi, iar alţi şase au scăpat cu câteva zgârieturi după ce au fost acroşaţi de şoferi grăbiţi. Pe locul al treilea în topul arterelor cu zebre riscante se situează Siderurgiştilor, unde în 18 luni au avut loc cinci accidente pe marcaje pietonale.

Pietonii, cei mai vinovaţi de tragedii

Deşi pare greu de crezut, cele mai multe evenimente rutiere grave se petrec din cauza pietonilor care traversează haotic. 34 la sută din numărul accidentelor produse pe raza judeţului Galaţi au această cauză, în timp ce viteza reprezintă doar 14 procente. Abia pe locul al treilea se situează neacordarea priorităţii pietonilor, acest factor reprezentând cauză pentru 12 la sută din accidente.
„În funcţie de aceşti indicatori, noi ne stabilim priorităţile de acţiune. Se clasifică zonele cu cel mai mare risc precum şi incidenţa cauzelor, în aceste direcţii îndreptându-ne acţiunile de prevenire”, a subliniat insp. Aurelian Roptan, de la Poliţia Rutieră Galaţi.
Cea mai recentă acţiune pe linia de prevenire a traversărilor neregulamentare, derulată la mijlocul acestei luni în întreg judeţul, a avut un bilanţ trist. 344 de pietoni au fost prinşi în flagrant în două zile şi amendaţi, în timp ce numai 42 de şoferi şi-au pierdut permisele pentru că au intrat pe treceri nelăsând prioritate pentru pietoni.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Accident mortal pe DN 25

Un accident rutier grav, soldat cu un mort, s-a petrecut, miercuri, pe DN 25, în apropiere de Tecuci, judeţul Galaţi.

Un bărbat de 69 de ani din comuna gălăţeană Barcea a murit, miercuri, după ce maşina în care se afla a fost lovită de o autoutilitară în apropiere de Tecuci, pe DN 25, între localităţile Tecuci şi Drăgăneşti, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisar Cristina Tatulici.
O autoutilitară cu semiremorcă, înmatriculată în Constanţa, a pătruns parţial pe contrasens, pe DN 25, între Tecuci şi Drăgăneşti, şi a lovit un autoturism care circula regulamentar, apoi a intrat în gardul unei societăţi comerciale. În urma impactului, şoferul autoturismului, în vârstă de 69 de ani, a decedat.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Posted

Tragedie rutieră la Braniştea


Vineri, în jurul orei 10,00, în apropierea localităţii Braniştea, a avut loc un accident rutier mortal. O femeie, ocupantă a uneia dintre maşinile implicate în incident, a decedat.


Reprezentantul Inspectoratului Poliţiei Judeţului Galaţi, Bogdan Cojocaru, ne-a declarat că incidentul s-a petrecut pe DN 25. „Din primele cercetări, se pare că şoferul unei autoutilitare a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un autoturism care circula din sens opus şi care avea cinci ocupanţi. Dintre aceştia, o femeie în vârstă de 62 de ani a decedat. Ceilalţi patru sunt răniţi uşor. Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a afirmat Bogdan Cojocaru. Acesta ne-a confirmat că s-a deschis o ancheta penală, iar şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă.


viata-libera.ro


  • 2 weeks later...
Posted

O femeie a decedat după o traversare neregulamentară

Ieri, 19 august, în jurul orei 11.40, un bărbat de 40 ani, din Galaţi, în timp ce conducea o autoutilitară pe o stradă din municipiul Tecuci, a surprins şi accidentat o femeie de 77 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, femeia a suferit leziuni grave şi a fost transportată la Spitalul Municipal Tecuci, dar, din nefericire, a decedat. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri sub aspectul săvârşirii de ucidere din culpă.

tecuceanul.ro

Posted

Un copil de şase ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit în plin de un autoturism

Un băieţel de şase ani din Tecuci şi-a pierdut viaţa în timp ce traversa neregulamentar un drum judeţean şi a fost lovit de un autoturism, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, agent Bogdan Cojocaru. Potrivit acestuia, un bărbat de 39 ani, din comuna Cosmeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252H, la ieşirea din Tecuci, a surprins şi accidentat mortal un copil, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii în fugă şi fără să se asigure, relatează Agerpres.

evz.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Tractorist mort după ce a fost lovit de tren

Accident mortal la Folteşti. Un tren care circula pe relaţia Galaţi-Bârlad a lovit un tractor la o trecere de nivel cu calea ferată aflată în apropierea gării din Folteşti. Tractoristul, în vârstă de 50 de ani, a decedat în urma impactului. Din primele cercetări se pare că tractoristul nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată. A fost lovit în plin de un tren personal privat care circulă pe relaţia Galaţi-Bârlad.

presagalatibraila.com

  • 3 weeks later...
Posted

Doi morţi într-un accident de căruţă la Munteni

Impact mortal între o dubă şi o căruţă în comuna Munteni. Două persoane, ambele din căruţă, au decedat după ce atelajul şi dubiţa s-au ciocnit violent. Un echipaj SMURD şi unul al Serviciului Judeţean au intervenit la faţa locului. Doi răniţi grav, ocupanţi ai căruţei, cu vârste de 50 şi 60 de ani, erau aproape morţi.

„Un echipaj SMURD Galaţi şi unul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în zona localităţii Munteni unde a avut loc un accident rutier în urma coliziunii dintre o căruţă şi o dubă. Doi ocupanţi ai căruţei au fost grav răniţi. Cu toate eforturile medicale care s-au făcut cei doi au decedat, unul la faţa locului, iar celălalt în timpul transportului”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au început o anchetă în acest caz sub acuzaţia de omor din culpă.

presagalatibraila.com

Posted

Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un acciedent de circulaţie, în apropiere de Cosmeşti

Un bărbat de 46 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier petrecut miercuri dimineaţă pe DE 581, în apropiere de podul de la Cosmeşti. Accidentul a fost provocat de un bărbat de 38 de ani, care conducea un autotren dinspre Cosmeşti spre Tişiţa. Şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar într-o curbă la dreapta semiremorca autotrenului a derapat. În urma derapării, semiremorca a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de bărbatul de 46 de ani. „Şoferul autotrenului a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri”, ne-a declarat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

viata-libera.ro

Posted

Un bărbat şi-a pierdut viaţa la Ijdileni

Un grav accident de circulaţie a avut loc, vineri seară, pe DN 26, pe raza localităţii Ijdileni. Un bărbat de 73 de ani, care mergea pe marginea drumului a fost lovit de o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 de ani. În urma impactului, bătrânul şi-a pierdut viaţa. ”În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri”, ne-a declarat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Un gălăţean a murit într-un grav accident pe DN 24

Un bărbat din Galaţi şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie petrecut, marţi dimineaţă, pe DN 24, pe raza comunei vasluiene Codăeşti. În urma accidentului, alte două persoane au fost rănite şi transportate la spitalul din Vaslui.

Din primele informaţii, a reieşit faptul că bărbatul care şi-a pierdut viaţa se întorcea, cu o autoutilitară, de la Iaşi. La un moment dat, şoferul a adormit la volan şi a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta. Autoutilitara s-a răsturnat într-un şanţ foarte adânc de pe marginea drumului.

În urma accidentului, conducătorul auto a rămas încarcerat, pentru scoaterea sa fiind nevoie de intervenţia unui echipaj specializat. La faţa locului a fost chemat şi un elicopter SMURD, care urma să-l transporte pe pacient la un spital din Iaşi, însă, din păcate, acesta a decedat.

Cercetările poliţiştilor continuă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

viata-libera.ro

Posted

Un gălăţean şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut în judeţul Vrancea

La data de 15 octombrie a.c., ora 20.41, B. Marius, de 22 ani, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia în afara municipiului Adjud pe DN2 E85, s-a angajat în depaşirea neregulamentară a autoturismului marca VW care circula în aceeaşi direcţie de mers şi s-a tamponat frontal cu o autoutilitara care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul lui B. Marius şi rănirea uşoară a pasagerului din autoturismul Dacia G. Gheorghe, de 23 ani, din municipiul Bucureşti.

vranceamedia.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Un tânăr a murit strivit în cabina tractorului

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit astăzi strivit chiar de tractorul pe care îl conducea. Tragedia s-a întâmplat, potrivit maiorului Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în comuna Ghidigeni, pe un drum comunal în pantă, la ieşirea din localitatea Gârbovăţ spre Cârlomăneşti.

Bărbatul conducea un tractor a cărui remorcă era plină cu grâu şi azotat de amoniu, şi, se pare, din cauza pantei, utilajul s-a răsturnat. Ambulanţa şi echipajul SMURD care au ajuns la locul accidentului l-au găsit încarcerat în cabina contorsionată, strivit sub tractorul întors cu roţile în sus. S-a solicitat şi intervenţia elicopterului SMURD, dar, din păcate, bărbatul a decedat.

„A fost descarcerat imediat şi s-au făcut eforturi în speranţa că mai poate fi salvat. Din păcate, leziunile sale erau incompatibile cu viaţa”, ne-a declarat maior Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Urmează să se stabilească dacă bărbatul se afla în timpul serviciului în momentul în care a avut loc accidentul.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Un căruţas beat mort a omorât un bătrân aflat în căruţă

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Umbrăreşti, a trimis la moarte un vecin pe care îl luase în căruţa pe care o conducea. O ambulanţă a ajuns la locul accidentului şi a fost chemat chiar şi elicopterul SMURD, numai că era prea târziu.

„Un bărbat de 31 ani, din comuna Umbrăreşti, în timp se deplasa cu o căruţă, pe DJ 253, în afara localităţii, a pierdut controlul atelajului, răsturnându-se pe marginea drumului. În urma impactului, un bărbat de 62 ani, care se afla în căruţă, a suferit leziuni, dar în drum spre spital acesta a decedat. Bărbatul de 31 ani a fost testat cu aparatul Drager, aparatul indicând o valoare de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat Bogdan Cojocaru, IPJ Galaţi.

Cercetările sunt continuate de către politiştii rutieri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

presagalatibraila.com

  • 1 month later...
Posted

Două persoane au murit în această dimineaţă din cauza şofatului iresponsabil

Două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în urma unor accidente grave de circulaţie, produse la primele ore ale dimineţii de duminică, 14 decembrie. Tragediile s-au petrecut potrivit primelor constatări ale poliţiştilor, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu polei. Primul eveniment s-a produs în zona Seromgal, fiind implicate un autoturism în care se aflau cinci persoane şi o autoutilitară. Conform primelor concluzii, responsabil de tragedie a fost şoferul maşinii mici, un bărbat de 43 de ani, care în timp ce se deplasa pe strada Smârdan, spre combinat, nu a adapta viteza într-o curbă la dreapta şi a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit de o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani.

"În urma impactului pasagerul dreapta faţă din autoturism, un bărbat de 43 de ani,  a decedat iar şoferul autoutilitarea a fost rănit uşor. Ceilalţi patru pasageri din autoturism au fost transportaţi  la Spitalul de Urgenţă unde sunt investigaţi ”, a declarat  cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvân al IPJ Galaţi.

Scene de groază şi pe Faleză

Un episod similar s-a produs, în jurul orei 7.00, pe Faleza Superioară, în apropierea parcului Viva. Pe fondul vitezei, un autoturism Volkswagen a fost scăpat de sub control de şoferiţă, o femeie de 50 de ani, şi după ce a pătruns pe contrasens s-a izbit violent de un stâlp. În urma impactului puternic, conducătoarea auto a murit pe loc, ea fiind scoasă din autoturism de echipajul de la Descarcerare. În ambele cazuri, poliţiştii rutieri au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.