Jump to content

Patinoarul şi Stadionul "Dunărea", găuri negre în bugetul Galaţiului


dcp100168

Recommended Posts

Patinoarul şi Stadionul "Dunărea", găuri negre în bugetul Galaţiului

* Deşi ar putea fi surse de venituri, cele două obiective sportive îi aduc administratorului doar bătăi de cap

Societatea municipalităţii, Gospodărire Urbană, a încheiat anul trecut cu pierderi de 283 de mii de lei, chiar dacă îşi propunea un profit de 4.000 de lei. Astfel, în 2013, societatea condusă de conservatorul Eduard Grosu a avut venituri în valoare de 10.690.000 de lei şi cheltuieli totale în valoare de 10.973.000 lei.

Potrivit directorului srl-ului municipal, gaura provine din cauză că nu reuşeşte să acopere cheltuielile cu întreţinerea Stadionului Dunărea şi a Patinoarului. Problema este veche, pentru că de acelaşi lucru se plângea directorul şi în 2011. „În continuare avem probleme cu cheltuielile de întreţinere ale Stadionului şi Patinoarului, locurile unde îşi desfăşoară activitatea bazele sportive. Nu am putut să încheiem un contract mai mare cu cele două cluburi sportive, pentru că acestea nu au putut plăti mai mulţi bani. Au plătit atât cât au primit de la Primărie”, ne-a declarat directorul societăţii, Eduard Grosu.

Primăria ar putea prelua cele două obiective

Bugetul pe anul în curs alocat societăţii de Consiliul Local nu poate depăşi realizările pe anul trecut ale acestuia, pentru că nu a realizat veniturile proprii în procent de 90 la sută în ultimii doi ani. Astfel, propunerea de buget pentru anul 2014 este de 10.690.000 de lei, din care 10.684.000 lei venituri de exploatare şi 6.000 de lei venituri financiare. Anul acesta, şeful societăţii de administrare a domeniului public vrea să atingă un profit de 1.000 de lei. Întrebat cum are de gând acesta să atingă profitul, în contextul în care a fost mai mult pe pierdere, directorul Eduard Grosu mizează pe faptul că Primăria va lua în administrare Pationarul şi Stadionul. „Se încearcă o remediere a situaţiei, prin preluarea administraţiei acestora de către Primărie. Dacă Primăria ni le va lua, atunci vom reuşi şi noi să ne punem pe picioare, pentru că nu reuşim să facem faţă cheltuielilor acum”, ne-a mai spus directorul Gospodărire Urbană.

Fondul de salarii

Cheltuielile cu personalul aprobate de către Consiliul Local pentru anul 2014 sunt în valoare de 5.864.000, fiind la acelaşi nivel ca anul trecut. Numărul mediu de salariaţi pe an este de 371, iar numărul angajaţilor este prognozat să ajungă la finele anului la 423. Câştigul mediu lunar pe salariat este de 985 de lei.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Gospodărire Urbană s-a "lepădat" de patinoar, stadion şi parcări

SC Gospodărire Urbană SRL, condusă de conservatorul Eduard Grosu, a scăpat de “grija” Patinoarului Artificial şi a Stadionului “Dunărea - Nicolae Rainea”. Prin votul aleşilor locali, acestea au fost preluate din concesiunea firmei în administrarea Consiliului Local.

Directorul Grosu a profitat de această ocazie pentru a pune în braţele Primăriei şi un număr de 26 de parcări din oraş, în suprafaţă totală de 20.883,90 de metri pătraţi, despre care spune că sunt neutilizate, bunuri care îi fuseseră atribuite direct prin contract de concesiune, pe o perioadă de zece ani.
Primarul Marius Stan n-a ratat ocazia de a-l taxa pentru parcările care, cel puţin în cazul celei de pe Domnească, de la Biserica Catolică, ar fi putut fi profitabile. „Probabil că va trebui să investim noi în nişte parcometre şi după aceea să le dăm îndărăt celor de la Gospodărire Urbană. Asta este situaţia, nu avem ce face, pentru că ei nu pot face investiţii, trebuie să-i ajutăm, hm!”, a spus ironic edilul.

Eduard Grosu, simţindu-se cu musca pe căciulă, a pretextat că o parte din parcările pentru care a solicitat preluarea de către Primăria Galaţi sunt în zone rezidenţiale, astfel încât societatea nu are posibilitatea de a produce venituri din ele. Poate că Primăria va reuşi s-o facă, totuşi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.