Jump to content

O gălăţeancă acuză că i-a fost amputat piciorul, deşi putea fi salvat


dcp100168

Recommended Posts

O gălăţeancă acuză că i-a fost amputat piciorul, deşi putea fi salvat

Acuzaţii grave împotriva medicilor ortopezi din Galaţi. Ele vin din partea unei paciente care s-a trezit cu piciorul amputat.
Femeia a alunecat pe gheaţă, a mers la spital, dar spune că medicul nu i-a acordat toate îngrijirile şi atenţia de care avea nevoie. Nici măcar nu i-ar fi descoperit traumatismele suferite în urma căzăturii.
Bolnava s-a întors la spital când era prea târziu şi spune că şi-a pierdut piciorul, deşi putea fi salvat..
Femeia va depune o reclamaţie la Colegiul Medicilor pe numele doctorului care a consultat-o şi n-a dat atenţie piciorului rănit. Şi îl va da în judecată.
Confruntată cu un asemenea caz, conducerea spitalului din Galaţi a deschis propria anchetă.

antena3.ro

Link to comment
Share on other sites

Acuzaţii grave la adresa medicilor ortopezi de la Spitalul Judeţean din Galaţi. O femeie spune că şi-a pierdut piciorul din cauza neglijenţei lor

O femeie care ar fi ajuns la sfârşitul lunii ianuarie la urgenţe cu piciorul fracturat după o cădere pe gheaţă îi acuză pe medici că nu i-au acordat îngrijirile necesare şi au trimis-o acasă. Femeia s-a întors la spital cu dureri groaznice, dar a fost prea târziu: a fost nevoie de amputarea piciorului.

Povestea tristă a acestei femei din Galaţi începe undeva la sfârşitul lunii ianuarie, atunci când pe străzile oraşului era foarte multă gheaţă. A alunecat în faţa unui magazin şi s-a lovit groaznic la piciorul drept, dar a simţit dureri puternice şi la mâna stângă. Speriaţi, trecătorii care au văzut întâmplarea au sunat imediat la 112, iar o Ambulanţă a transportat-o pe sărmana femeie la spital.

Surprinzător, medicii i-au spus că n-are nimic şi au lăsat-o să plece acasă. "Mi-au pus în gips piciorul drept şi mâna stângă şi m-au lăsat să plec acasă. Mi-au spus că nu este nevoie de nicio operaţie, de nicio investigaţie suplimentară", spune Săftica Hudreş. Acasă, rudele femeii au observat că piciorul acesteia se înnegreşte şi au chemat din nou Ambulanţa. Ajunsă pe mâinile altor medici, femeia a fost dusă direct într-o sală de operaţie. Deşi s-au chinuit mai bine de şase ore, aceştia nu au reuşit să-i salveze piciorul, aşa că i l-au amputat. Ţintuită la pat pentru tot restul vieţii, femeia nu va trece prea repede peste neglijenţa medicilor şi va depune o plângere la Colegiul Medicilor. În plus, familia femeii spune că îl va acţiona şi în instanţă. Conducerea Spitalului Judeţean din Galaţi a declarat că va face o ancheă proprie.

Link to comment
Share on other sites

Dramă cu conotaţii penale la Galaţi. A rămas fără un picior din cauza neglijenţei medicilor

* Acuzaţii extrem de grave aduse medicilor din Spitalul de Urgenţă de către o femeie de 55 de ani care a rămas fără piciorul drept în urma unei aparent banale căzături pe gheaţă * Rămasă infirmă, gălăţeanca vrea să îşi caute dreptatea în justiţie şi la Colegiul Medicilor

Săftica Hudreş are 55 de ani, este pensionară, şi la finele lunii trecute a avut ghinionul să alunece pe gheaţă în apropierea unui supermarket din oraş. S-a întîmplat pe 31 ianuarie, când femeia a ajuns la Spitalul de Urgenţă cu un traumatism de umăr stâng şi unul de genunchi drept. La urgenţe ortopedice, i s-a făcut o radiografie, atât la umăr cât şi la picior, fiind apoi preluată, pentru evaluare, de medicii de la camera de gardă.
„Erau doi medici tineri. La umăr i s-a pus un ghips, iar la picior, unul dintre medici i-a flexat puţin glezna, a spus că nu are nimic. I-a dat nişte pastile contra durerii şi un pansament gastric şi atâta. Înainte, se dusese cu radiografiile sus, să i le arate probabil unui alt medic, dar nu li s-a părut nimic suspect”, ne-a declarat Cosmina Hudreş, fiica pensionarei.
La nici 24 de ore de când a fost văzută în urgenţă, starea Săfticăi Hudreş s-a înrăutăţit vizibil. „Nu mai puteam urina, iar piciorul se umflase foarte tare în spatele genunchiului. Mă durea de când am căzut aşa că nici nu se pusese problema să calc pe el. Am venit înapoi la spital pe 1 februarie şi m-au internat”, ne-a mărturisit femeia, pentru care adevărata dramă avea să înceapă pe patul Secţiei de Chirurgie Vasculară. Specialiştii de aici au constatat că starea pacientei era una extrem de gravă, stabilind un diagnostic surprinzător comparativ cu tratamentul pe care îl suportase gălăţeanca cu o zi înainte, la urgenţe: „Entorsă de genunchi drept cu ruptură de capsulă articulară şi contuzie de gradul III de artera poplitee. Hematom compresiv de spaţiu popliteu. Necroze de muşchi gemeni şi soleari drepţi”, se arată în constatările consemnate în actele medicale ale Săfticăi Hudreş.
Timp de cinci zile, chirurgii au încercat să îi salveze femeii piciorul, dar pe 6 februarie au fost nevoiţi să aplice manevra extremă: amputarea. „Medicii ne-au spus că dacă era operată în primele ore de când a fost adusă prima dată, i se putea salva piciorul. Având artera lezată de fisura osului, putea muri!”, completează Cosmina Hudreş.
Săftica Hudreş va trebui să îşi cumpere o proteză pentru a compensa lipsa piciorului drept, aparat al cărui cost nu îl poate acoperi din pensia sa de câteva sute de lei. Femeia este supraponderală şi îi este cu atît mai greu să se mişte, povara îngrijirii eu căzând acum pe umerii soţului şi ai fiicei. Familia este decisă să facă plângere împotriva medicilor care au văzut-o în primă instanţă pe femeie, acuzându-i că nu au depus toate eforturile pentru ca aceasta să fie investigată complet şi corect. Cazul va ajunge, cel mai probabil, pe masa Colegiului Medicilor şi a Parchetului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Spitalul se apără în cazul femeii cu piciorul amputat: "Ortopezii nu au greşit, femeia era bolnavă!"

* Potrivit poziţiei oficiale a Spitalului de Urgenţă, Săftica Hudreş a fost diagnosticată corect de ortoped * Problemele de sănătate anterioare ale pacientei sunt invocate drept cauză a faptului că i-a fost amputat piciorul * Familia a depus plângere pentru malpraxis

La 24 de ore după ce familia Săfticăi Hudreş, gălăţeanca de 55 de ani care s-a ales cu piciorul amputat după ce a căzut pe gheaţă, a făcut publică drama prin care a trece femeia, conducerea Spitalului de Urgenţă spune că obezitatea, un început de diabet şi riscul cardio-vascular au favorizat înrăutăţirea stării sale de sănătate şi au dus la amputarea piciorului drept. Traumatismul prin cădere nu ar avea, oficial, la acest moment, nicio legătură.
"Pe 31 ianuarie a fost văzută de medicul ortoped care era atunci de gardă, şi referitor la problema cu piciorul nu s-a considerat că la acel moment pacienta avea nevoie de aparat ghipsat la nivelul genunchiului. Pacienta a revenit la 24 de ore după această problemă, pentru nişte acuze urinare, rezolvate la serviciul de primiri urgenţe de către medicul urolog. A fost revăzută de un alt ortoped, care era de gardă în ziua aceea, acesta concluzionând acelaşi diagnostic ca şi ortopedul din ziua precedentă. A fost reţinută pentru internare în secţia de chirurgie generală datorită unor modificări la nivelul gambei respective. A fost revăzută în repetate rânduri de medicul chirurg vascular şi acesta considerând că era o problemă arterială, a intervenit chirurgical pentru reconstrucţia arterei. Vorbim de o arteră cu perete aterosclerotic la o pacientă cu risc cardio-vascular şi reconstrucţia arterei, procedeu foarte dificil, s-a făcut la mai puţin de 24 de ore de la internare. Evoluţia însă la un astfel de caz cu co-morbidităţi multiple nu a fost favorabilă", a declarat, vineri, dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.

Cazul, în comisia de malpraxis

Fiica Săfticăi Hudreş a mers vineri dimineaţă la Direcţia de Sănătate Publică, unde a depus o sesizare prin care solicită cercetarea cazului de comisia de malpraxis. Un verdict în acest caz va fi dat în maximum 90 de zile de comisia din care fac parte reprezentanţi ai DSP, Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciştilor, Dentiştilor, UAMR, şi un medic legist numai după ce un expert va evalua situaţia. Specialistul va trebui plătit tot de familie.
"În momentul în care se va desemna expertul solicitantul va primi prin postă adresa menţionată, contul şi suma pe care trebuie să o viraţi pentru expert. În general noi mergem pe palierul minim. Dacă discutăm de un medic specialist sau un profesor avem o variaţie între 1.000 şi 3.000 de lei", a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi. 
O anchetă paralelă va fi efectuată şi de Colegiul Medicilor, dar şi de conducerea Spitalului de Urgenţă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Trei anchete deschise şi una în aşteptare

Cosmina Hudreş, fiica Săfticăi Hudreş, femeia de 55 de ani care acuză medicii de nepăsare şi incompetenţă ,deoarece din cauza lor şi-ar fi pierdut un picior, ar trebui să ajungă astăzi la Parchet, alături de avocata sa. Ea ar urma să depună plângere împotriva medicului ortoped care nu ar fi evaluat-o corect. De fapt, familia femeii a început de vineri să facă primii paşi în bătăliile pe care le va avea de purtat.

Prima instituţie unde s-a depus plângerea şi care, oficial, va începe prima anchetă, a fost Comisia de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. „Urmează acum ca această comisie să se întrunească conform prevederilor legale. Se va desemna un expert, prin tragere la sorţi, din lista naţională, expert care va întocmi un raport de expertiză care va sta la baza deciziei comisiei de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Termenul legal de soluţionare este de 90 de zile din momentul depunerii sesizării. În momentul în care se va desemna expertul, o să primiţi primi prin poştă contul şi suma pe care trebuie s-o viraţi pentru expertul care va face expertiza. Această sumă intră direct în contul expertului nu în cel al direcţiei”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Cosminei Hudreş, fiica pacientei. Asta deoarece femeia nu se poate mişca, fiica ei a fost cea care a venit să depună plângerile.

Mai apoi, aceeaşi plângere a fost depusă la Colegiul medicilor din Galaţi. „Am primit la Colegiul Medicilor o sesizare, din partea unei femei care a fost  internată la Spitalul de Urgenţă, în legătură cu o suspiciune de malpraxis. Urmează să analizăm în prima şedinţă această sesizare şi să declanşăm procedura de cercetare”, a declarat dr. Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Galaţi.

Spitalul de Urgenţă s-a autosesizat şi a arătat „filmul” internărilor

A treia ancheta este cea începută de Spitalul de Urgenţă. Medicul acuzat de pacientă că ar fi principalul responsabil pentru pierderea piciorului a refuzat deocamdată să îşi spună punctul de vedere. În schimb, conducerea spitalului, care s-a autosesizat, a pus la dispoziţie informaţiile publice legate de caz. „Despre cazul acesta pot comenta următoarele aspecte: vorbim despre un caz despre care s-a autosesizat spitalul, neexistând până în acest moment o reclamaţie a familiei pacientei la adresa spitalului; vorbim despre o pacientă cu obezitate morbidă, diabet nou descoperit, care pe 31 ianuarie ajunge la serviciul de urgenţă în urma unui traumatism prin cădere. Este văzută de medical ortoped care era de gardă şi nu se consideră că ar avea nevoie de aparat ghipsat la genunchi. Pacienta revine la 24 de ore după această problemă pentru acuze urinare. Este revăzută de un alt ortoped care dă acelaşi diagnostic ca şi primul. Este reţinută pentru internare în secţia chirurgie generală pentru modificări la nivelul gambei. S-a considerat că este o problemă arterială, iar medicul chirurg vascular intervine pentru reconstrucţia arterei. Evoluţia nu a fost favorabilă şi a patra zi s-a impus amputaţia treimii distale”, a explicat dr. Lucica Grigorică, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Reamintim că, joi, Săftica Hudreş, în vârstă de 55 de ani, a acuzat un ortoped din Spitalul de Urgenţă că este cel din pricina căruia nu mai are piciorul drept. Femeia a căzut pe gheaţă, la sfârşitul lunii ianuarie, a ajuns la spital dar aici s-a constatat că doar la umăr a suferit o fractură, iar piciorul nu ridică probleme din punct de vedere medical. Peste noapte, gălăţeanca s-a simţit tot mai rău, iar a doua zi a mers din nou la spital, cu piciorul foarte umflat şi vânăt în zona genunchiului. După ce a fost consultată de mai mulţi medici, aceştia au ajuns la concluzia că o arteră fusese secţionată şi necesita de urgenţă intervenţie chirurgicală. Deşi chirurgii au reuşit să-i reconstruiască artera, la câteva zile au realizat că muşchiul fusese necrozat şi s-a impus amputarea piciorului de la genunchi.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.