Galaţiul Făgăraşului este atestat documentar din 1469

[dcp100168]

Galaţiul Făgăraşului este atestat documentar din 1469
* Suntem urmaşii oierilor din Ţara Făgăraşului?

O aşezare de la poalele masivului Făgăraş poartă de sute de ani numele Galaţi şi deşi astăzi localitatea a devenit unul din cartierele oraşului Făgăraş, localnicii refuză să îşi spună făgărăşeni, păstrându-şi cu mândrie, aşa cum au făcut-o vreme de peste cinci secole, calitatea de gălăţeni.

Prima atestare documentară a acestei aşezări datează din anul 1469, când istoricul Inochentie Micu Klein susţinea că în Galaţi, lângă Olt, exista reşedinţa unui episcop, subaltern al mitropolitului de Alba Iulia, pe nume Macarie. Ilarion Puşcariu scria în „Istoria Bisericească“ faptul că „episcopul Macarie al Galaţiului de lângă Făgăraş a primit de la principele ţării un mandat către magistrul Sibiului la anul 1469 ca să îşi poată primi taxa sa episcopească de la preoţii români“.

Locuitorii Galaţiului Făgăraşului sunt ortodocşi de peste 350 de ani. Potrivit publicatiei locale „www.bunaziuafagaras.ro”, în 1905, preotul Nicolae Aron scria că în biserica din Galaţi au existat două clopote, iar clopotul mic, care a fost şi primul clopot al bisericii, folosit timp de 227 de ani, s-a spart în anul 1875.

În anul 1860, a fost construită prima şcoală din Galaţiul Făgăraşului, unde în 1929 nu erau neştiutori de carte decât printre vârstnici. Pe lângă oierit, localnicii se ocupau cu agricultura, în special „ceapa de Galaţi” fiind renumită în întreg Ardealul ca fiind cea mai roşie, cea mai sănătoasă şi mai gustoasă. O altă ocupaţie era cultivarea viei, exemplu fiind dat chiar de parohul Nicolae Aron care în 1904 îi îndemna pe săteni să nu lase pustii parcelele din „coasta luncei, situată în faţa soarelui sudic“. După anul 1920, gălăţenii din Ţara Făgăraşului au început să se ocupe şi cu comerţul şi meşteşugurile, fiind vestiţi pentru cojoacele şi pieptarele specifice zonei Săliştei.

La reorganizarea administrativ-teritorială din 1951 comuna Galaţi a fost desfiinţată, localitatea devenind un cartier al oraşului Făgăraş. Nu sunt date istorice în ceea ce priveşte provenienţa numelui Galaţiului din Ţara Făgăraşului. În zonă există şi un râu care se numeşte Galaţi şi este posibil ca aşezarea să fi preluat numele râului, dar şi viceversa. O legendă a locului spune că numele oraşului nostru, al Galaţiului de pe malul Dunării, a fost preluat de la Galaţiul Făgăraşului. Potrivit acestei legende, în Galaţiul Făgăraşului erau mulţi ciobani, care plecau în transhumanţă dincolo de munţi, către câmpie şi cu timpul unii dintre ei s-au stabilit la malul Dunării şi astfel aşezarea ar fi căpătat numele Galaţi.

Evident, sub nicio formă nu se poate susţine ideea că Galaţiul s-ar fi format odată cu stabilirea făgărăşenilor la malul Dunării. Prima atestare documentară a târgului Galaţiului datează de la 1445, printr-un act semnat de domnitorul Ştefan al II-lea, dar Galaţiul s-a format pe bazele unei străvechi aşezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, după cucerirea zonei de către romani în războaiele din 101-102 şi 105-106, a devenit o importantă aşezare romană, care avea centrul edilitar, militar şi economic, în zona Bărboşi - Tirighina, dar se întindea până în zonele Bisericii Precista şi străzii Lozoveni, unde au fost descoperite vestigii romane.

Dar poate fi adevărată stabilirea la Galaţi, pe malul Dunării, a unui număr semnificativ de locuitori veniţi din Ţara Făgăraşului. Un astfel de exod este confirmat deja în cazul comunei Suceveni, unde în urmă cu patru sute de ani s-au stabilit ciobani din Ţara Bârsei, din Bod şi Săcele, care veneau în transhumanţă în sudul Moldovei. O tradiţie păstrată din obârşiile ardeleneşti ale celor din Suceveni este faptul că ţuica de Suceveni este, de fapt, palincă.

Aşa că putem admite, ca o ipoteză de lucru, că printre strămoşii noştri, ai gălăţenilor de astăzi, ar fi şi adeleni din Ţara Făgăraşului.

presagalati.ro